Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

Când Harry şi Hermione sosiră în Marea Sală (Ron mersese împreună cu Lavender) descoperiră că mesele dispăruseră. Ploaia răpăia în ferestrele înalte şi tavanul fermecat era acoperit cu nori grei deasupra lor, în timp ce elevii se adunau în faţa profesorilor McGonagall, Plesneală, Flitwick şi Lăstar, şefii Caselor şi a unui vrăjitor scund, despre care Harry bănuia că trebuia să fie instructorul de Apariţii trimis de minister. Avea o paloare stranie, cu genele translucide, părul aspru şi un aspect parcă imaterial, ca şi cum l-ar fi putut sufla vântul. Harry se întrebă dacă Dispariţiile şi Apariţiile repetate îl făcuseră să-şi piardă într-o anumită măsură materialitatea sau dacă această conformaţie fragilă era ideală pentru cei care doreau să se facă nevăzuţi.

— Bună dimineaţa, spuse vrăjitorul din partea ministerului, după ce sosiră toţi elevii, iar şefii Caselor ceruseră să se facă linişte. Mă numesc Wilkie Twycross şi o să fiu instructorul vostru de Apariţii pe parcursul următoarelor douăsprezece săptămâni. Sper ca, în acest timp, să vă pot pregăti pentru testul de Apariţie…

— Reacredinţă, taci şi fii atent! strigă profesoara McGonagall.

Toată lumea întoarse capul spre el. Reacredinţă roşi puţin, se îndepărtă furios de Crabbe, cu care probabil că se certase în şoaptă. Harry se uită repede la Plesneală, care părea şi el nemulţumit, deşi Harry bănuia că motivul nu era neapărat purtarea lui Reacredinţă, ci faptul că McGonagall îi făcuse observaţie unui elev din Casa lui.

— … pentru ca mulţi dintre voi să puteţi da acest test, continuă Twycross, ca şi cum nu ar fi fost întrerupt. Aşa cum probabil că ştiţi deja, de obicei este imposibil să Apari şi să Dispari la Hogwarts. Domnul director a ridicat această vrajă, doar în Marea Sală, pentru o oră, ca să puteţi exersa aici. Aş vrea să subliniez faptul că n-o să puteţi Apărea în afara acestei săli şi că ar fi o nechibzuinţă să încercaţi. Acum aş dori să vă aşezaţi astfel încât să aveţi un metru jumătate liber în faţa voastră.

Elevii se foiră şi se înghesuiră, îndepărtându-se şi lovindu-se unii de alţii şi cerându-le altora să iasă din perimetrul lor. Şefii Caselor se plimbară printre elevi, aranjându-i pe poziţii şi punând capăt discuţiilor dintre ei.

— Harry, unde pleci? întrebă Hermione.

Însă Harry nu răspunse; îşi croia drum repede prin mulţime, trecând de locul unde profesorul Flitwick chiţăia de zor, încercând să poziţioneze câţiva elevi de la Ochi-de-Şoim, care voiau cu toţii să stea în faţă. Trecu de profesoara Lăstar, care-i separa pe Astropufi, făcându-i să stea în rând, până când se strecură pe lângă Ernie Macmillan, reuşind să rămână printre ultimii, chiar în spatele lui Reacredinţă, care profita de această hărmălaie pentru a se certa în continuare cu Crabbe, aflat la un metru jumătate de el şi având un aer contrariat.

— Nu ştiu cât mai durează, bine? strigă Reacredinţă la el, fără să fie conştient că Harry stătea chiar în spatele lui. Durează mai mult decât m-am aşteptat.

Crabbe deschise gura, dar Reacredinţă păru să ghicească ce avea de gând să spună.

— Crabbe, fii atent, nu-i treaba ta ce fac eu, iar tu şi Goyle nu trebuie decât să faceţi cum vă spun şi să fiţi cu ochii în patru!

— Eu le spun prietenilor mei ce pun la cale dacă vreau să mă ajute şi să fie cu ochii în patru, zise Harry, destul de tare pentru ca Reacredinţă să-l audă.

Reacredinţă se întoarse pe călcâie, ducând imediat mâna la baghetă, dar chiar atunci cei patru şefi ai Caselor strigară: „Linişte!” şi se lăsă din nou tăcerea. Reacredinţă se întoarse încet cu faţa spre ei.

— Mulţumesc, zise Twycross. Acum…

Flutură bagheta. În clipa aceea apărură nişte cercuri tradiţionale de lemn pe podea, în faţa fiecărui elev.

— Ce trebuie să ţineţi minte în timpul Apariţiei sunt cele trei „D”-uri, spuse Twycross. Destinaţie, determinare, deliberare. Primul pas: Concentraţi-vă asupra destinaţiei dorite, continuă Twycross. În cazul de faţă, aceasta este interiorul cercului din faţa voastră. Acum vă rog să vă concentraţi asupra acestei destinaţii.

Toţi se uitară în jur cu coada ochiului, pentru a verifica dacă fiecare se uita la cercul lui, apoi făcură întocmai cum li se spusese. Harry se uită la bucata circulară şi prăfuită de podea din interiorul cercului său şi încercă din răsputeri să nu se gândească decât la ea. Se dovedi imposibil, pentru că nu putu să nu se întrebe de ce avea Reacredinţă nevoie de oameni care să fie cu ochii în patru.

— Al doilea pas, spuse Twycross. Canalizaţi-vă puterea de determinare pentru a ocupa spaţiul pe care-l aveţi în vedere. Lăsaţi dorinţa arzătoare de a intra în el să vă inunde mintea şi întregul corp!

Harry se uită în jur pe furiş. Ceva mai la stânga lui, Ernie Macmillan îşi privea cercul cu atâta devotament, încât ai fi zis că era o găină care încerca să facă un ou de mărimea unui balon de vâjthaţ. Harry se abţinu să râdă şi se uită repede din nou la cercul său.

— Al treilea pas, strigă Twycross, numai la semnalul meu. Învârtiţi-vă pe loc, simţind cum vă pierdeţi în neant, mişcându-vă deliberat! La semnalul meu… unu…

Harry se uită din nou în jur; mulţi păreau de-a dreptul speriaţi la gândul că li se cerea să Apară atât de curând.

— … doi…

Harry încercă să-şi îndrepte iarăşi gândurile către cerc; uitase deja de la ce veneau cele trei „D”-uri.

— … TREI!

Harry se învârti pe loc, îşi pierdu echilibrul şi aproape căzu. Nu fu singurul. Aproape toţi cei din sală se clătinau. Neville era întins pe spate. În schimb, Ernie Macmillan făcuse un salt ca un fel de piruetă, sărind în cercul său realmente încântat pentru câteva clipe, până când îl zări pe Dean Thomas, care râdea în hohote de el.

— Nu vă impacientaţi, nu vă impacientaţi, spuse Twycross pe un ton sobru, lăsând impresia că nu se aşteptase la rezultate mai bune. Aranjaţi-vă cercurile, vă rog, şi reveniţi la poziţia de început.

Nici a doua încercare nu fu mai reuşită decât prima. A treia fu şi ea un eşec. Abia la a patra se petrecu ceva interesant. Se auzi un ţipăt înfiorător de durere şi toţi întoarseră capul îngroziţi, văzând-o pe Susan Bones, de la Astropufi, cum se clătina în cercul ei, în timp ce piciorul stâng îi rămăsese la un metru jumătate în urma ei, unde fusese la început.

Şefii Caselor se apropiară de ea; se auzi o pocnitură puternică şi se lăsă un nor de fum mov, care se risipi, dezvăluind-o pe Susan în lacrimi cu piciorul pus la locul lui, însă arătând îngrozită.

— Secerarea sau separarea aleatorie a părţilor corpului, spuse Wilkie Twycross pe un ton neutru, are loc atunci când mintea nu este destul de determinată. Trebuie să vă concentraţi neîncetat asupra destinaţiei alese şi să vă mişcaţi fără să vă grăbiţi, dar în mod deliberat… astfel.

Twycross făcu un pas înainte, se învârti graţios pe loc cu braţele întinse în părţi, dispărând cu un foşnet de robe şi reapărând în fundul sălii.

— Nu uitaţi care sunt cele trei „D”-uri, zise el, şi încercaţi din nou. Unu… doi… trei…

Dar o oră mai târziu, Secerarea lui Susan încă era cel mai interesant lucru care se petrecuse până atunci. Prinzându-şi pelerina în jurul gâtului, Twycross zise doar:

— Ne vedem sâmbăta viitoare şi nu uitaţi: Destinaţie. Determinare. Deliberare.