Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

Deschise cutia exact când Slughorn strigă „Mai aveţi două minute!”. Înăuntru se găseau douăsprezece obiecte cafenii zbârcite, care arătau mai curând ca nişte rinichi uscaţi decât ca nişte pietre adevărate. Harry înşfăcă unul, puse cutia înapoi în dulap şi se întoarse repede la ceaunul său.

— Timpul… a expirat! strigă vesel Slughorn. Ei bine, să vedem cum v-aţi descurcat! Blaise… ce ai să-mi arăţi?

Slughorn se plimba încet prin cameră, examinând diversele antidoturi. Nimeni nu terminase, deşi Hermione încerca să mai bage câteva ingrediente în sticluţă înainte ca Slughorn să ajungă la ea. Ron se dăduse bătut şi se străduia acum să nu inspire aburii urat mirositori care se ridicau din ceaunul său. Harry rămase locului, aşteptând şi ţinând strâns bezoarul în palma puţin transpirată.

Slughorn ajunse la masa lor abia la sfârşit. Mirosi poţiunea lui Ernie şi trecu pe lângă a lui Ron strâmbându-se. Nu se opri în dreptul ceaunului lui Ron, ci doar se dădu repede înapoi, părând să-i fie puţin greaţă.

— Dar tu, Harry? zise el. Tu ce ai să-mi arăţi?

Harry întinse mâna, arătându-i bezoarul.

Slughorn privi piatra timp de zece secunde. Pentru o clipă, Harry se întrebă dacă nu avea să ţipe la el. Apoi Slughorn îşi dădu capul pe spate şi izbucni în râs.

— Băiete, da' ştiu că ai curaj! tună el, luând bezoarul şi ridicându-l pentru a-l arăta tuturor. Ah, eşti exact ca maică-ta. Ei bine, n-am ce zice. Într-adevăr, un bezoar ar funcţiona ca antidot pentru toate aceste poţiuni!

Hermione, care avea chipul transpirat şi se mânjise cu cenuşă pe nas, era neagră de supărare. Antidotul ei terminat pe jumătate, care conţinea cincizeci şi două de ingrediente, printre care şi o şuviţă zdravănă din propriul păr, fierbea încet în spatele lui Slughorn, care nu avea ochi decât pentru Harry.

— Spune-mi, Harry, te-ai gândit singur la bezoar? întrebă ea printre dinţi.

— Aceasta este individualitatea esenţială pentru un adevărat realizator de poţiuni! spuse Slughorn vesel, înainte ca Harry să răspundă. Exact ca mama lui. Şi ea avea aceeaşi abordare intuitivă a poţiunilor. Fără îndoială că a moştenit-o pe Lily în această privinţă. Da, Harry, da, bineînţeles că, dacă ai un bezoar la îndemână, rezolvi problema imediat… Însă aceştia nu funcţionează în cazul tuturor poţiunilor, şi sunt destul de rari, aşa că merită totuşi să ştii cum să realizezi antidoturi.

Singura persoană care părea mai furioasă decât Hermione era Reacredinţă, care, spre încântarea lui Harry, se pătase cu un lichid, arătând ca şi cum ar fi vomitat o pisică pe el. Însă înainte ca vreunul dintre ei să-şi exprime supărarea în privinţa faptului că Harry fusese din nou cel mai bun fără să facă nimic, sună de pauză.

— Acum strângeţi-vă lucrurile! zise Slughorn. Încă zece puncte pentru Cercetaşi pentru îndrăzneală maximă!

Râzând în continuare pe înfundate, se duse înapoi spre biroul din faţa clasei, mergând legănat.

Harry rămase în urmă, pierzând nefiresc de mult timp să-şi facă ghiozdanul. Ron şi Hermione plecară fără ca vreunul să-i ureze succes, părând amândoi destul de supăraţi. În cele din urmă, Harry şi Slughorn rămaseră singuri în cameră.

— Harry, grăbeşte-te, altfel o să întârzii la următorul curs, spuse Slughorn amabil, închizând clapele aurii ale servietei sale din piele de dragon.

— Domnule, spuse Harry, simţind că se purta exact cum o făcuse Cap-de-Mort, voiam să vă întreb ceva.

— Întreabă-mă, dragul meu, întreabă-mă.

— Domnule, voiam să vă întreb ce ştiţi despre… despre Horcruxuri.

Slughorn încremeni. Chipul rotund păru să i se fragmenteze. Îşi umezi buzele şi zise cu o voce răguşită:

— Ce-ai spus?

— V-am întrebat dacă ştiţi ceva despre Horcruxuri, domnule. Vedeţi dumneavoastră…

— Te-a pus Dumbledore să mă întrebi, şopti Slughorn.

Vocea i se schimbase complet. Nu mai era veselă, ci şocată, îngrozită. Vârî mâna în buzunarul de la piept, fâstâcindu-se, şi scoase o batistă cu care îşi şterse transpiraţia de pe frunte.

— Ţi-a arătat Dumbledore… amintirea aia? spuse Slughorn. Ţi-a arătat-o? Aşa e?

— Da, zise Harry, hotărându-se chiar atunci că era mai bine să nu mintă.

— Da, bineînţeles, spuse Slughorn încet, tamponându-şi în continuare chipul palid. Desigur, Harry… dacă ai văzut amintirea aia, trebuie să fi aflat că nu ştiu nimic, dar absolut nimic, repetă el cu patimă, despre Horcruxuri.

Îşi înşfăcă servieta din piele de dragon, băgă batista înapoi în buzunar şi se duse spre uşă cu paşi mari.

— Domnule, zise Harry disperat, m-am gândit că poate mai era ceva în afară de amintirea aia…

— Zău? spuse Slughorn. Înseamnă qă te-ai înşelat, nu-i aşa? TE-AI ÎNŞELAT!

Strigă ultimele cuvinte şi înainte ca Harry să mai poată spune ceva, trânti uşa clasei după el.

Ron şi Hermione nu se arătară înţelegători când Harry le povesti această discuţie care se soldase cu un eşec. Hermione încă era furioasă, din cauză că Harry obţinuse o victorie fără să fi procedat corect. Ron se supărase că Harry nu-i dăduse şi lui un bezoar.

— Ar fi fost ridicol dacă am fi făcut-o amândoi! zise Harry nervos. Fii atent, a trebuit să încerc să mă pun bine cu el, ca să-l pot întreba despre Cap-de-Mort, nu-i aşa? Of, Ron, vrei să-ţi vii în fire? adăugă el exasperat când Ron se cutremură la auzul acestui nume.

Mânios din cauza eşecului şi a atitudinii lui Ron şi Hermione, Harry reflectă zilele următoare asupra a ceea ce avea să facă mai departe în privinţa lui Slughorn. Hotărî că pentru moment avea să-l lase să creadă că uitase complet de Horcruxuri; cu siguranţă că era mai bine să-i adoarmă vigilenţa înainte de a ataca din nou.

Când Harry nu-l mai întrebă nimic pe Slughorn, profesorul de Poţiuni deveni din nou afectuos faţă de el, părând să fi uitat de acest subiect. Harry aşteptă să fie invitat la una dintre micile sale petreceri ţinute seara, hotărât să accepte de data asta, chiar dacă trebuia să reprogrameze antrenamentele de vâjthaţ. Însă, din păcate, nu primi nicio astfel de invitaţie. Harry le întrebă şi pe Hermione şi pe Ginny, însă nici ele nu primiseră invitaţie şi nu auziseră ca altcineva să fi primit. Harry nu putu să se abţină să se întrebe dacă asta însemna că Slughorn nu era atât de uituc pe cât lăsa impresia, fiind pur şi simplu hotărât să nu-i dea lui Harry vreun alt prilej de a-l lua la întrebări.

Între timp, fu pentru prima dată când Hermione se arătă dezamăgită de biblioteca de la Hogwarts. Fata fu atât de şocată, încât uită chiar şi că era supărată pe Harry pentru şiretlicul cu bezoarul.

— N-am găsit nici măcar o definiţie a Horcruxurilor! îi zise ea. Nici măcar una! Am verificat în tot Sectorul Interzis şi până şi în cele mai groaznice cărţi, în care ţi se spune cum să realizezi cele mai oribile poţiuni, şi tot nimic! N-am găsit decât asta, în introducerea cărţii Magie nebănuit de neagră, fii atent: „Cât despre Horcrux, cea mai sumbră dintre toate invenţiile magice, nu vom vorbi şi nici nu vom face referinţă.” Atunci de ce le-au mai menţionat? zise ea nerăbdătoare, închizând iritată cartea; aceasta scoase un vaiet fantomatic. Ah, taci din gură, se răsti ea, băgând cartea înapoi în ghiozdan.

Zăpada din jurul şcolii se topi odată cu venirea lunii februarie, fiind înlocuită de o umezeală rece şi mohorâtă. Deasupra castelului erau nori cenuşii-vineţii, iar peluzele erau alunecoase şi noroioase din cauza nelipsitelor ploi reci. Partea bună a acestei perioade era prima lecţie de Apariţii a celor din anul şase, care fu programată într-o sâmbătă dimineaţa, pentru a nu se suprapune celorlalte cursuri şi avu loc în Marea Sală, nu pe domeniu.