Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Noapte bună, domnule.

Chiar când închidea uşa de la birou, îl auzi pe Phineas Nigellus spunând:

— Dumbledore, nu-mi dau seama de ce băiatul ar avea mai multe şanse ca tine.

— Nici nu mă aşteptam să-ţi dai seama, Phineas, răspunse Dumbledore, iar Fawkes scoase din nou un strigăt grav, dar melodios.

A doua zi, Harry le împărtăşi lui Ron şi Hermione sarcina pe care i-o dăduse Dumbledore, însă le-o spuse separat, pentru că Hermione încă rămânea în prezenta lui Ron doar atâta timp cât să-i arunce o privire dispreţuitoare.

Ron credea că era puţin probabil ca Slughorn să-i dea de furcă lui Harry.

— Te iubeşte, zise el la micul dejun, fluturând o furculiţă cu o bucată mare de omletă în vârf. Ai văzut că nu poate să-ţi refuze nimic. Cum să-l refuze pe micuţul său „prinţ al poţiunilor”? Tot ce trebuie să faci este să rămâi puţin în urmă în după-amiaza asta şi să i-o ceri.

Însă Hermione privi chestiunea mai precaut.

— Trebuie să vrea cu tot dinadinsul să ascundă ce s-a întâmplat de fapt, dacă Dumbledore nu l-a putut face să mărturisească, zise ea cu o voce joasă, pe când stăteau în pauză în curtea părăsită şi acoperită cu zăpadă. Horcruxuri… Horcruxuri… n-am mai auzit niciodată de ele.

— Serios?

Harry fu dezamăgit; sperase ca Hermione să-i dea nişte indicii despre ce erau Horcruxurile.

— Trebuie să ţină de Magia Neagră foarte avansată, altfel de ce-ar fi vrut Cap-de-Mort să afle mai multe despre ele? Harry, cred că o să-ţi fie foarte greu să obţii această informaţie, trebuie să ai mare grijă cum îl abordezi pe Slughorn, să-ţi pregăteşti o strategie…

— Ron e de părere c-ar trebui să rămân după cursul de Poţiuni de azi…

— A, păi dacă aşa zice Won-Won, înseamnă că ar trebui să-l asculţi, zise ea, înflăcărându-se dintr-o dată. Să fim raţionali, nu-i aşa că Won-Won ia întotdeauna cele mai bune decizii?

— Hermione, n-ai putea să…

— Nu! zise ea mânioasă şi plecă valvârtej, lăsându-l pe Harry singur în zăpada care îi ajungea până la glezne.

Cursurile de Poţiuni erau şi aşa destul de grele în ultimul timp, având în vedere că Harry, Ron şi Hermione trebuiau să stea în aceeaşi bancă. Astăzi, Hermione îşi trase ceaunul în partea cealaltă a mesei, ca să stea mai aproape de Ernie, ignorându-i pe Harry şi pe Ron.

— Ce i-ai făcut?'îi şopti Ron lui Harry, uitându-se la Hermione, care îşi asumase un aer superior.

Dar, înainte ca Harry să-i răspundă, Slughorn ceru de la catedră să se facă linişte.

— Nu vă mai foiţi, nu vă mai foiţi, vă rog! Acum să ne grăbim, pentru că azi avem foarte multe de făcut! A treia lege a lui Golpalott… cine îmi poate spune…? Domnişoara Granger, bineînţeles!

Hermione recită dintr-o suflare:

— Conform-celei-de-a-treia-legi-a-lui-Golpalott-antidotul-pentru-o-otravă-amestecată-va-fi-mai-mare-sau-egal-cu-suma-antidoturilor-pentru-fiecare-dintre-componentele-separate.

— Întocmai! spuse Slughorn, zâmbind larg. Zece puncte pentru Cercetaşi! Acum, dacă am considera că a treia lege a lui Golpalott este adevărată…

Harry trebuia să-l creadă pe cuvânt pe Slughorn că a treia lege a lui Golpalott era adevărată, pentru că nu pricepuse nimic din ceea ce se spusese despre ea. Nimeni în afară de Hermione nu păru să urmărească nici ce zise Slughorn după aceea.

— … desigur, asta înseamnă că presupunând că am reuşit să identificăm corect ingredientele poţiunii prin vraja de revelare a lui Scarpin, ţinta noastră principală nu este cea mai simplă, cea a alegerii antidoturilor pentru acele ingrediente în sine, ci descoperirea acelui element adăugat care va transforma aceste părţi separate, aproape ca printr-un proces alchimic.

Ron stătea lângă Harry cu gura deschisă, mâzgălind absent pe noul exemplar de Realizarea Poţiunilor Avansate. Uita mereu că nu putea să se mai bazeze pe ajutorul lui Hermione când nu reuşea să înţeleagă ce se întâmpla.

— … acestea fiind zise, încheie Slughorn, vreau ca fiecare dintre voi să vină să ia una dintre aceste eprubete de pe biroul meu. Trebuie să creaţi un antidot pentru otrava din ea până la sfârşitul lecţiei. Succes şi nu uitaţi să purtaţi mănuşi de protecţie!

Hermione se ridicase deja şi parcursese jumătate din distanţa până la biroul lui Slughorn înainte ca ceilalţi elevi să-şi dea seama că trebuiau să se mişte, iar când, Harry, Ron şi Ernie se întoarseră la masă, Hermione vărsase deja conţinutul eprubetei în ceaun şi aprindea focul sub el.

— Ce păcat că prinţul n-o să te poată ajuta de data asta, Harry, zise ea veselă, îndreptându-se. Acum trebuie să înţelegi principiile de realizare. Fără şiretlicuri şi alte şmecherii!

Pe Harry îl deranjară spusele lui Hermione. Scoase dopul eprubetei cu otravă pe care o luase de pe biroul lui Slughorn şi turnă în ceaun otrava roz aprins, aprinzând focul sub el. Habar nu avea ce trebuia să facă după aceea. Se uită la Ron, care stătea degeaba, complet derutat, după ce imitase tot ce făcuse Harry până atunci.

— Eşti sigur că prinţul n-a scris nimic despre asta? îi şopti Ron lui Harry.

Harry scoase exemplarul de nădejde al Realizării Poţiunilor Avansate şi deschise la capitolul despre antidoturi. Găsi a treia lege a lui Golpalott, pe care Hermione o recitase cuvânt cu cuvânt, dar prinţul nu notase absolut nici o observaţie salvatoare, care ar fi putut explica legea. Se părea că prinţul o înţelesese fără probleme, la fel ca Hermione.

— Nimic, spuse Harry posomorât.

Acum, Hermione îşi flutura entuziasmată bagheta deasupra ceaunului. Din păcate, nu puteau să imite vraja pe care o făcea ea, pentru că devenise atât de pricepută la incantaţiile nonverbale, încât nu mai avea nevoie să le spună cu voce tare. Însă Ernie Macmillan murmura „Specialis revelio!” deasupra ceaunului său, ceea ce suna foarte impresionant, aşa că Harry şi Ron se grăbiră să-i urmeze exemplul.

Cinci minute fură de ajuns pentru ca Harry să-şi dea seama că reputaţia sa de cel mai bun realizator de poţiuni din clasă era pe ducă. Slughorn se uitase plin de speranţă în ceaunul său în timpul primului tur printre elevi, pregătindu-se să scoată o exclamaţie de încântare ca de obicei, însă se dăduse repede înapoi şi tuşi, fiind răpus de mirosul de ouă stricate. Hermione era cât se poate de mulţumită de ea însăşi; detestase să fie pe locul doi la toate orele de Poţiuni. Acum separa ingredientele otrăvii ei disociate în mod misterios în zece eprubete diferite. Mai degrabă pentru a evita această privelişte enervantă, Harry se aplecă peste manualul Prinţului Semipur şi dădu câteva pagini cu o forţă nefirească.

Într-adevăr, peste o listă lungă cu antidoturi erau scrise cuvintele:

Pur şi simplu bagă-le un bezoar pe gât.

Timp de o clipă, Harry privi nota cu ochii mari. Nu mai auzise şi altădată de bezoari? Nu le vorbise Plesneală despre ei la prima lor lecţie de Poţiuni? „O piatră extrasă din stomacul caprei, care te fereşte de aproape toate otrăvurile. ”

Nu era un răspuns pentru problema lui Golpalott şi dacă încă l-ar fi avut pe Plesneală ca profesor, Harry n-ar fi îndrăznit să o facă, dar se cerea o măsură de forţă majoră. Se duse repede către dulapul cu provizii şi cotrobăi prin el, dând la o parte coarne de unicorn şi mănunchiuri de plante uscate până când găsi, foarte în spate, o cutie mică de carton pe care era scris cuvântul: „Bezoari”.