Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Păi, asta-i o prostie! se răsti Harry. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat de data asta, ce a păţit Morfin!

— Sunt de acord, zise Dumbledore. Indiferent ce fel de om era, Morfin nu merita să moară aşa, condamnat pentru nişte crime pe care nu le-a comis. Dar a început să se facă târziu şi vreau să mai vezi o amintire înainte să ne despărţim.

Dumbledore scoase o altă sticluţă din buzunar şi Harry amuţi imediat, amintindu-şi că Dumbledore spusese că era cea mai importantă dintre toate cele pe care le obţinuse. Harry observă că, de data aceasta, conţinutul se dovedi greu de turnat în Pensiv, ca şi cum ar fi fost puţin îngheţată; oare amintirile se puteau altera?

— Nu durează mult, spuse Dumbledore, după ce goli sticluţa în cele din urmă. Ne vom întoarce numaidecât. Acum să intrăm din nou în Pensiv.

Harry căzu din nou prin suprafaţa argintie, aterizând acum în faţa unui bărbat pe care îl recunoscu din prima clipă. Era Horace Slughorn, mult mai tânăr. Harry era atât de obişnuit cu chelia sa, încât fu luat pe nepregătite când îl văzu pe Slughorn cu părul des, strălucitor, blond închis; arăta ca şi cum şi-ar fi pus un mănunchi de paie în cap, deşi avea deja un început de chelie de mărimea unui galion în creştet. Mustaţa îi era de un blond-roşcat, însă nu la fel de mare ca în prezent. Acest Slughorn nu era la fel de rotund precum cel pe care-l cunoştea Harry, deşi nasturii aurii ai vestei sale brodate păreau întinşi la maximum. Stătea confortabil într-un fotoliu cu tetiere laterale, lăsându-se mult pe spate, cu picioarele micuţe sprijinite pe o pernă de catifea, ţinând un pahar mic cu vin într-o mână şi căutând cu cealaltă într-o cutie cu ananas cristalizat.

Harry se uită în jur, în timp ce Dumbledore apăru lângă el, şi realiză că stăteau în biroul lui Slughorn. În jurul acestuia erau şase băieţi de vreo cincisprezece ani, care şedeau cu toţii pe scaune mult mai joase şi mai tari decât al lui. Harry îl recunoscu imediat pe Cruplud. Era cel mai chipeş şi părea cel mai relaxat dintre băieţi. Ţinea mâna dreaptă neglijent pe braţul scaunului; Harry fu şocat să vadă că purta inelul de aur cu piatră neagră al lui Dorlent; îşi ucisese deja tatăl.

— Domnule, este adevărat că doamna profesoară Merrythought iese la pensie? întrebă Cruplud.

— Tom, Tom, Tom, nu ţi-aş putea spune nici dacă aş şti, zise Slughorn, atenţionându-i reprobator pe Cruplud cu arătătorul acoperit cu zahăr, dar stricând efectul într-o anumită măsură, fiindcă îi făcu cu ochiul. Băiete, recunosc că tare mi-ar plăcea să ştiu de unde ai toate informaţiile astea; ştii mai multe decât majoritatea profesorilor, zău aşa.

Cruplud zâmbi; ceilalţi băieţi râseră, aruncându-i priviri pline de admiraţie.

— Ai un talent deosebit pentru a afla lucruri pe care nu ar trebui să le ştii şi reuşeşti să te bagi pe sub pielea oamenilor importanţi. Apropo, îţi mulţumesc pentru ananas, ai ghicit, chiar este preferatul meu.

Mai mulţi dintre băieţi râseră pe înfundate şi atunci se petrecu ceva foarte ciudat. Toată camera se umplu dintr-odată de o ceaţă albă deasă, încât Harry nu mai văzu decât faţa lui Dumbledore, care stătea chiar lângă el. Apoi vocea lui Slughorn răsună prin ceaţă, nefiresc de puternică: „… încât o să dai de bucluc, băiete, aşa să ştii. ”

Ceaţa se risipi la fel de rapid cum apăruse şi totuşi nimeni nu scoase o vorbă despre ea, purtându-se ca şi când nu s-ar fi întâmplat absolut nimic ieşit din comun. Uluit, Harry întoarse capul când ceasul mic de aur care stătea pe biroul lui Slughorn anunţă ora unsprezece fix.

— Vai de mine, ce târziu s-a făcut! spuse acesta. Ei bine, băieţi, ar fi cazul să plecaţi, dacă nu vreţi să aveţi probleme. Lestrange, vreau să-mi predai lucrarea până mâine, altfel primeşti ore de detenţie. Avery, acelaşi lucru e valabil şi pentru tine.

Slughorn se ridică din fotoliu şi îşi duse paharul gol pe birou, în timp ce băieţii ieşiră pe rând din cameră. Insă Cruplud rămase în urmă. Harry îşi dădu seama că o făcuse intenţionat, fiindcă dorise să fie singur cu Slughorn.

— Ai grijă, Tom, spuse Slughorn, întorcându-se şi descoperind că acesta era încă acolo. Nu cred că vrei să fii surprins pe holuri după stingere, dat fiind că eşti şi Perfect…

— Domnule, voiam să vă întreb ceva.

— Întreabă-mă, băiete, întreabă-mă.

— Domnule, voiam să vă întreb ce ştiţi despre… despre Horcruxuri?

Se întâmplă pentru a doua oară: ceaţa deasă umplu camera, aşa încât Harry nu putu să-i mai vadă deloc pe Slughorn şi pe Cruplud, ci doar pe Dumbledore, care zâmbea senin alături de el. Apoi vocea lui Slughorn tună din nou, exact ca înainte.

— Nu ştiu nimic despre Horcruxuri şi nu ţi-aş spune nici dacă aş şti! Acum pleacă imediat de-aici şi să nu te prind că mai vorbeşti despre ele!

— Ei bine, asta a fost tot, zise Dumbledore pe un ton calm de lângă Harry. E timpul să plecăm.

Harry simţi că i se desprind picioarele de pe podea şi căzu în gol, trezindu-se câteva secunde mai târziu pe covorul din faţa biroului lui Dumbledore.

— Doar atât? spuse el derutat.

Dumbledore îi spusese că aceasta era cea mai importantă amintire dintre toate, dar nu-şi putea da seama de ce. Într-adevăr, ceaţa şi faptul că nimeni nu părea s-o observe erau ciudate, dar, în afară de asta, nu părea să se fi întâmplat nimic. Mai era doar întrebarea pe care Cruplud o pusese fără să primească răspuns.

— Aşa cum poate c-ai observat deja, zise Dumbledore, aşezându-se la loc la birou, amintirea asta a fost alterată.

— Cum adică, alterată? spuse Harry, luând loc şi el.

— Adică, spuse Dumbledore, domnul profesor Slughorn şi-a schimbat propriile amintiri.

— Dar de ce ar face aşa ceva?

— Probabil, pentru că-i e ruşine de ceea ce-şi aminteşte, zise Dumbledore. A încercat să refacă amintirea asta pentru a se pune într-o lumină favorabilă, ştergând părţile pe care cu voia să le văd. Aşa cum cred c-ai observat şi tu, a făcut-o într-un mod foarte neşlefuit, ceea ce este un lucru bun, pentru că arată că amintirea adevărată încă se află dedesubtul acestor schimbări. Aşa că este pentru prima dată că o să-ţi dau teme pentru acasă, Harry. O să trebuiască să-l convingi pe domnul profesor Slughorn să-ţi divulge amintirea adevărată, care, cu siguranţă, o să se dovedească o informaţie crucială, cea mai importantă dintre toate.

Harry îl privi cu ochii mari.

— Dar, domnule, zise el pe un ton cât mai respectuos cu putinţă, sunt sigur că nu aveţi nevoie de mine. Aţi putea folosi Legilimanţia… sau Veritaserum.

— Domnul profesor Slughorn este un vrăjitor extrem de capabil, care este pregătit pentru aceste variante, spuse Dumbledore. Este mult mai priceput la Occlumanţie decât bietul Morfin Gaunt şi mare mi-ar fi mirarea dacă n-ar avea la el un antidot pentru Veritaserum, de când l-am constrâns să îmi dea această amintire înşelătoare. Nu, cred că ar fi o nesăbuinţă să încerc să smulg cu forţa adevărul de la domnul profesor Slughorn şi ar putea avea mai degrabă urmări negative; nu vreau să plece de la Hogwarts. Însă şi el are slăbiciuni ca noi toţi şi cred că eşti singurul care ar putea să treacă dincolo de platoşa sa. Harry, este nespus de important să obţinem această amintire. N-o să ştim exact cât de important până n-o să vedem varianta adevărată. Acestea fiind zise, îţi doresc noroc şi… noapte bună.

Harry se ridică repede, puţin nemulţumit de această despărţire bruscă.