Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

Harry nu răspunse, cu toate că i se părea foarte puţin probabil ca Rufus Scrimgeour să fie vampir. Era obişnuit ca Luna să repete teoriile bizare ale tatălui ei de parcă ar fi fost o realitate; se apropiau deja de biroul lui Slughorn şi râsetele, muzica şi vocile ridicate se auzeau din ce în ce mai tare cu fiecare pas pe care-l făceau.

Biroul lui Slughorn era mult mai mare decât birourile obişnuite ale profesorilor, fie pentru că aşa fusese de la început, fie pentru că acesta îl mărise prin farmece. Tavanul şi pereţii fuseseră acoperiţi cu draperii verde smarald, roşii şi aurii, încât toţi se simţeau ca şi cum ar fi fost într-un cort imens. Camera era ticsită cu oameni, avea un aer închis şi era scăldată în lumina roşie aruncată de o lampă aurie bogat decorată, agăţată de mijlocul tavanului în care zburau zâne adevărate, fiecare dintre ele fiind un punct strălucitor. Cântece răsunătoare acompaniau nişte mandoline care se auzeau dintr-un colţ îndepărtat al camerei; un nor de fum de pipă rămăsese deasupra unui grup de căpcăuni în vârstă, cufundaţi în diverse discuţii, iar mai mulţi spiriduşi de casă chiţăiau, încercând să-şi croiască drumul prin pădurea de genunchi, ascunşi sub platourile grele cu mâncare pe care le duceau, arătând ca nişte măsuţe pe rotile.

— Harry, băiete! tună Slughorn, aproape imediat după ce Harry şi Luna reuşiră să se strecoare în cameră. Intră, intră, vreau să-ţi fac cunoştinţă cu o mulţime de oameni!

Slughorn purta o pălărie de catifea cu ciucuri pe care şi-o asortase la smoching. Îl înşfăcă de braţ pe Harry, ţinându-l atât de strâns încât ai fi zis că voia să Dispară cu el şi-l conduse hotărât spre centrul camerei. Harry o apucă de mână pe Luna şi o trase după el.

— Harry, dă-mi voie să ţi-l prezint pe Eldred Worple, un fost elev al meu, autorul cărţii Fraţi de sânge : o viaţă trăită printre vampiri… şi desigur, pe fratele său, Sanguini.

Worple era un bărbat scund, cu ochelari, care dădu mâna energic cu Harry; vampirul Sanguini, înalt şi foarte slab, cu cearcăne, îl salută doar cu o mişcare din cap. Părea mai degrabă plictisit. Lângă el stăteau nişte fete care trăncăneau de zor, curioase şi entuziasmate.

— Harry Potter, mă bucur nespus să te cunosc! zise Worple, uitându-se în sus la Harry prin lentilele cu dioptrii mari. Chiar zilele trecute l-am întrebat pe Slughorn: Unde e biografia lui Harry Potter pe care o aşteaptă toată lumea cu sufletul la gură?

— Ăă, zise Harry, serios?

— Eşti modest, cum a spus Horace, zise Worple. Dar serios vorbind — îşi schimbă atitudinea, devenind brusc foarte pragmatic — aş fi încântat să o scriu chiar eu. Dragul meu, oamenii sunt disperaţi să afle mai multe despre tine, disperaţi! Dacă eşti dispus să-mi dai câteva interviuri, să zicem în şedinţe de patru, cinci ore, pe cinstea mea, am putea termina cartea în câteva luni. Şi te asigur că efortul tău ar fi minim. Poţi să-l întrebi pe Sanguini, aici de faţă, dacă nu este… Sanguini, unde pleci?! adăugă Worple, pe un ton dintr-odată intransigent, pentru că vampirul se îndreptase pe nesimţite către un grup de fete din apropiere, având o sclipire flămândă în ochi. Uite, ia un pateu, zise Worple, înşfăcând unul de pe un platou dus de un spiriduş care trecu pe lângă ei şi punându-i-l direct în mână lui Sanguini înainte de a se concentra din nou asupra lui Harry. Dragul meu, te-ai putea îmbogăţi, nici nu îţi imaginezi cât…

— N-am de gând să iau parte la aşa ceva, spuse Harry cu fermitate, şi tocmai am văzut o prietenă, vă rog să mă scuzaţi.

O trase pe Luna după el prin mulţime; chiar văzuse o claie de păr lung castaniu încadrată de nişte femei care păreau să fie două dintre Surorile Stranii.

— Hermione! Hermione!

— Harry! Slavă Domnului c-ai venit! Bună, Luna!

— Ce-ai păţit? întrebă Harry, pentru că Hermione era ciufulită, de parcă tocmai ar fi ieşit dintr-un tufiş de Laţul Diavolului.

— A, abia am scăpat. Adică l-am lăsat singur pe Cormac, zise ea. Sub vâsc, adăugă ea, lămurindu-l pe Harry când acesta o privi în continuare întrebător.

— Aşa meriţi, dacă ai venit cu el, îi spuse el pe un ton sever.

— M-am gândit că el era cel care l-ar fi enervat cel mai tare pe Ron, zise Hermione calmă. Am oscilat o vreme între el şi Zacharias Smith, dar privind lucrurile în ansamblu…

— L-ai avut în vedere şi pe Smith? spuse Harry, revoltându-se.

— Da, şi încep să regret că nu l-am ales pe el. Grawp este un domn pe lângă McLaggen. Să mergem mai încolo, ca să-l vedem când vine, este foarte înalt.

Cei trei se strecurară până în partea opusă a camerei, luându-şi în drum câte un pocal cu mied şi dându-şi seama prea târziu că profesoara Trelawney stătea acolo singură.

— Bună seara, îi zise Luna politicoasă profesoarei.

— Bună seara, draga mea, spuse profesoara Trelawney, fiindu-i greu să-şi fixeze privirea asupra Lunei.

Harry simţi din nou mirosul de sherry.

— Nu te-am prea văzut la cursurile mele în ultima vreme…

— Aşa este, anul acesta sunt în clasa lui Firenze, zise Luna.

— A, da, bineînţeles, spuse profesoara Trelawney, chicotind supărată şi părând ameţită de băutură. Sau „calul de povară”, cum îmi place să-i spun. Ai crede că acum, că m-am întors la cursuri, domnul profesor Dumbledore ar fi putut să-l concedieze pe cal, nu-i aşa? Ei bine, nu… predăm amândoi. Sinceră să fiu, este o mare jignire pentru mine, o mare jignire. Ştii că…

Profesoara Trelawney nu-l recunoscu pe Harry, părând prea ameţită de băutură. Profitând de faptul că aceasta îl critica vehement pe Firenze, Harry se apropie de Hermione şi zise:

— Hai să lămurim ceva. Ai de gând să-i spui lui Ron că te-ai amestecat în trialul portarilor?

Hermione ridică din sprâncene.

— Chiar crezi că m-aş înjosi într-atât?

Harry o privi cu şiretenie.

— Hermione, dacă ai ajuns să ieşi cu McLaggen…

— Nu-i acelaşi lucru, spuse Hermione cu demnitate. Nu am absolut nici o intenţie să-i spun lui Ron nimic din ce s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat la trialul portarilor.

— Foarte bine, zise Harry apăsat. Pentru că altfel o să fie iar la pământ şi o să pierdem următorul meci.

— Vâjthaţ! spuse Hermione mânioasă. Băieţii nu ştiu să se gândească la altceva în afară de vâjthaţ? Cormac nu m-a întrebat nimic despre mine, o, nu, n-am auzit decât povestea celor o mie şi una de lovituri apărate de Cormac McLaggen începând din clipa… O, nu, vine!

Fu atât de rapidă încât păru să fi Dispărut; acum era acolo, iar în secunda următoare se strecurase deja printre două vrăjitoare care râdeau în hohote şi se făcuse nevăzută.

— Ai văzut-o cumva pe Hermione? întrebă McLaggen, croindu-şi drum prin mulţime un minut mai târziu.

— Nu, îmi pare rău, zise Harry, întorcându-se repede, alăturându-se conversaţiei pe care o purta Luna şi uitând pentru o fracţiune de secundă cu cine vorbea fata.

— Harry Potter! zise profesoara Trelawney pe un ton jos şi rezonant, observându-l atunci pentru prima dată.

— A, bună ziua, spuse Harry fără tragere de inimă.

— Dragul meu! zise ea într-o şoaptă răsunătoare. Ce zvonuri! Ce poveşti! Cel ales! Bineînţeles, eu am ştiut de foarte mult timp. Semnele n-au fost niciodată bune, Harry. Dar de ce n-ai continuat cursul de Preziceri despre Viitor? Materia asta e deosebit de importantă pentru tine în mod special!

— Da, Sybill, toţi credem că materia noastră este cea mai importantă! zise o voce puternică şi Slughorn apăru de cealaltă parte a profesoarei Trelawney, foarte îmbujorat, cu pălăria de catifea aşezată câş, cu un pahar de mied într-o mână şi o imensă plăcintă cu carne în alta. Dar nu cred că mi-a fost dat să am un elev mai bun ca el la Poţiuni, adăugă Slughorn, privindu-l pe Harry cu afecţiune, dar totodată cu ochii injectaţi. Are un talent înnăscut, să ştii… exact ca mama lui! Sybill, am avut puţini elevi cu acest har, aşa să ştii… mai mult, chiar şi Severus…