Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Atunci de ce nu le-ai confiscat? întrebă Harry.

Nu-i venea să creadă că Hermione ar fi putut să renunţe a obsesia ei pentru respectarea regulilor într-un moment crucial ca acesta.

— Nu aduseseră poţiunile cu ele la baie, zise Hermione pe un ton dispreţuitor. Doar discutau despre diverse strategii. Având în vedere că mă îndoiesc că până şi Prinţul Semipur — se uită din nou cruciş la carte — ar putea să născocească un antidot pentru douăsprezece poţiuni diferite în acelaşi timp, te sfătuiesc să inviţi pe cineva… pentru ca celelalte să nu mai creadă că încă mai au şanse. Este mâine seară, aşa că sunt destul de disperate.

— Dar nu vreau să merg cu nimeni, bolborosi Harry, care încă mai încerca să se gândească la Ginny cât mai puţin posibil, în ciuda faptului că aceasta îi apărea adeseori în vis, în circumstanţe care îl făceau pe Harry să fie foarte recunoscător că Ron nu practica Legilimanţia.

— În orice caz, ai grijă ce bei, pentru că Romilda Vane părea hotărâtă, zise Hermione pe un ton sumbru.

Smuci în sus fâşia lungă de pergament pe care îşi scria eseul pentru Aritmanţie şi scrijeli în continuare cu pana de scris. Harry o urmări, gândindu-se la cu totul altceva.

— Stai puţin, zise el încet. Credeam că Filch a interzis toate articolele cumpărate de la „Weasley Bing-Bong”, nu?

— Şi de când ţine cineva cont de ce interzice Filch? întrebă Hermione, concentrându-se mai departe asupra eseului.

— Dar bufniţele nu sunt verificate? Cum au putut să aducă fetele alea poţiuni de dragoste în şcoală?

— Fred şi George le-au trimis drept parfumuri şi poţiuni de tuse, zise Hermione. Face parte din serviciul lor de comenzi via-bufniţă.

— Văd că ştii multe despre asta.

Hermione se uită cruciş la el, aruncându-i o privire asemenea celei pe care tocmai o aruncase asupra exemplarului său de Realizarea Poţiunilor Avansate.

— Toate detaliile erau trecute pe spatele sticluţelor pe care ni le-au arătat în vară mie şi lui Ginny, spuse ea cu răceală. Să ştii că nu-mi petrec timpul strecurând poţiuni în băuturile oamenilor… şi nici nu mă prefac că mă ocup cu aşa ceva, ceea ce ar fi la fel de grav.

— Da, mă rog, să uităm de asta, spuse Harry repede. Ideea este că-l păcălesc pe Filch, nu-i aşa? Fetele astea aduc în şcoală lucruri făcute să pară că sunt altceva! Nu ar fi putut şi Reacredinţă să aducă pe ascuns colierul?

— Vai, Harry, hai să nu o luăm de la capăt cu asta.

— De ce nu? întrebă Harry.

— Fii atent, oftă Hermione, Senzorii de Tăinuire detectează blestemele, vrăjile negative şi farmecele de deghizare, nu-i aşa? Sunt folosiţi pentru a descoperi magia neagră şi obiectele Întunecate. Ar fi detectat imediat un blestem puternic ca acela aruncat asupra colierului. Dar o substanţă pusă într-o sticluţă greşită n-ar intra în categoria asta… Şi oricum, poţiunile de dragoste nu sunt Întunecate şi nici periculoase…

— Ţie ţi-e uşor să vorbeşti, mormăi Harry, gândindu-se la Romilda Vane.

— … aşa că ar depinde de Filch să-şi dea seama că nu era vorba despre o poţiune de dragoste, iar el nu este un vrăjitor tocmai talentat. Mă îndoiesc că poate să deosebească o poţiune de o…

Hermione se opri brusc; şi Harry auzise zgomotul acela. Cineva se mişcase în apropierea lor pe lângă rafturile întunecate. Aşteptară şi o clipă mai târziu Madam Pince apăru ca un vultur de după un colţ. Obrajii supţi, pielea ca pergamentul şi nasul lung şi coroiat îi erau luminate de lampa pe care o ţinea, lucru care nu o avantaja deloc.

— S-a închis biblioteca, zise ea. Să nu uitaţi să duceţi înapoi la raft toate cărţile pe care… Ce i-ai făcut acestei cărţi, delincventule?

— Nu este de la bibliotecă, este a mea! spuse Harry repede, înşfăcând exemplarul de Realizarea Poţiunilor Avansate de pe masă când Madam Pince întinse o mână ca o gheară spre ea.

— Ai pângărit-o! şuieră ea. Ai profanat-o! Ai întinat-o!

— Este doar o carte pe care sunt scrise notiţe! spuse Harry, smulgând-o din strânsoarea ei.

Madam Pince arăta ca şi cum ar fi putut să facă o criză; Hermione, care se grăbise să-şi strângă lucrurile, îl apucă de braţ pe Harry şi-l trase cu forţa după ea.

— O să-ţi interzică să mai vii la bibliotecă, dacă nu ai grijă. De ce a trebuit să aduci cartea aia afurisită?

— Hermione, nu sunt eu de vină că e nebună de legat. Sau ţi-e teamă că a auzit cumva că îl vorbeai de rău pe Filch? Am bănuit dintotdeauna că ar putea să fie ceva între ei.

— Ce să-ţi spun, tare amuzant…

Bucurându-se că acum puteau să vorbească din nou normal, merseră pe holurile goale, luminate cu lămpi, întorcându-se în camera de zi, contrazicându-se pe tema unei relaţii între Filch şi Madam Pince.

— Bibelouri, îi spuse Harry doamnei grase, aceasta fiind noua parolă de sărbători.

— Mulţumesc la fel, zise doamna grasă, zâmbind şmechereşte şi deschizându-se într-o parte pentru a le face loc să intre.

— Bună, Harry! spuse Romilda Vane în clipa în care acesta trecu prin gaura portretului. Nu vrei un pahar cu apă?

Hermione îi aruncă o privire peste umăr, iar el parcă o auzi zicând: „Ce ţi-am spus?”

— Nu, mulţumesc, zise Harry repede. Nu prea îmi place.

— Atunci primeşte-le oricum pe astea, spuse Romilda, punându-i o cutie în braţe. Sunt ceaune de ciocolată cu whisky-foc. Mi le-a trimis bunica, însă mie nu-mi plac.

— A, da, mulţumesc mult, zise Harry, căruia nu-i trecu prin minte să spună altceva. Ăă… eu o să stau acolo cu…

Merse repede după Hermione şi vocea i se stinse încet.

— Ţi-am zis eu, spuse Hermione sec. Cu cât inviţi pe cineva mai repede, cu atât or să te lase în pace mai repede şi o să poţi să…

Dar dintr-odată nu i se mai citi nici o emoţie pe chip; tocmai îi zărise pe Ron şi Lavender care stăteau îmbrăţişaţi pe un scaun.

— Păi, noapte bună, Harry, zise Hermione, deşi era abia şapte seara şi plecă spre dormitoarele fetelor fără să mai spună un cuvânt.

Harry se duse la culcare consolându-se cu gândul că nu mai avea de îndurat decât o zi de cursuri şi petrecerea lui Slughorn, înainte ca el şi Ron să plece împreună la Vizuină. Acum i se părea imposibil ca Ron şi Hermione să se împace înainte de sărbători, dar poate că vacanţa avea să le dea timp să se liniştească şi să reflecteze asupra purtării lor.

Însă Harry nu era foarte optimist şi i se păru şi mai puţin probabil după ce petrecu o lecţie de Transfigurare cu amândoi în ziua următoare. Tocmai se înhămaseră la domeniul deosebit de dificil al transfigurării oamenilor; exersau în faţa oglinzilor şi li se cerea să-şi schimbe culoarea propriilor sprâncene. Hermione râse cu răutate de prima încercare a lui Ron, care se dovedi dezastruoasă, căci el reuşi să-şi creeze o spectaculoasă mustaţă în furculiţă; Ron răspunse imitând-o cu cruzime, dar cu succes pe Hermione şi sărind în sus de fiecare dată când profesoara McGonagall o întreba ceva, ceea ce le distră peste măsură pe Lavender şi pe Parvati şi o făcu din nou pe Hermione să fie pe punctul de a izbucni în plâns. Ea ieşi ca din puşcă imediat ce se sună de pauză, lăsându-şi acolo o parte dintre lucruri; Harry îi strânse obiectele uitate şi merse după ea, hotărând că Hermione avea mai mare nevoie de el decât Ron.

În cele din urmă reuşi să o găsească ieşind dintr-una dintre băile fetelor de la etajul de mai jos. Era însoţită de Luna Lovegood, care o bătea uşor pe spate.