Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— A, bună, Harry, zise Luna. Ştii că ai o sprânceană galben-aprins?

— Bună, Luna. Hermione, ţi-ai uitat nişte lucruri.

Îi întinse cărţile.

— A, da, spuse Hermione cu o voce sugrumată, luându-şi lucrurile şi întorcându-se repede pentru a ascunde faptul că-şi ştergea lacrimile cu penarul. Îţi mulţumesc, Harry. Păi, cred că ar trebui să plec.

Hermione se îndepărtă cu paşi repezi, fără să-i dea lui Harry ocazia de-a încerca s-o consoleze, cu toate că îşi dădea seama că nu ştia ce ar fi putut să-i spună.

— Este puţin supărată, zise Luna. În prima clipă am crezut că era Myrtle cea Plângăcioasă, dar s-a dovedit a fi Hermione. Zicea ceva despre Ron Weasley.

— Da, s-au certat, spuse Harry.

— Ron poate fi foarte amuzant uneori, nu-i aşa? zise Luna, când porniră împreună pe hol. Dar poate fi şi răutăcios. Am observat asta anul trecut.

— Presupun că ai dreptate, spuse Harry.

Luna îşi punea din nou în practică talentul de a spune adevăruri incomode; Harry nu mai cunoscuse pe nimeni ca ea.

— Ai avut un semestru plăcut?

— A, da, n-a fost rău, zise Luna. M-am simţit cam singură fără AD. Însă Ginny a fost foarte drăguţă cu mine. Acum câteva zile i-a făcut pe doi băieţi de la cursul nostru de Transfigurare să nu-mi mai spună „Lunatica”.

— Ai vrea să mergi cu mine la petrecerea lui Slughorn din seara asta?

Harry spuse aceste cuvinte înainte să se poată opri; se auzi vorbind ca şi cum vocea ar fi fost a altcuiva.

Luna îl privi surprinsă cu ochii ei exoftalmici.

— La petrecerea lui Slughorn? Cu tine?

— Da, spuse Harry. Trebuie să invit pe cineva, aşa că m-am gândit că ţi-ar face plăcere să… adică… Adică, să mergem ca prieteni, ştii. Dar dacă nu vrei…

Harry începuse deja să spere că Luna nu voia să meargă.

— A, nu, mi-ar face mare plăcere să merg cu tine ca prieten! zise Luna, zâmbind larg, aşa cum Harry nu o mai văzuse niciodată până atunci. Eşti primul băiat care m-a invitat la o petrecere, ca prieten! Din cauza asta ţi-ai vopsit sprânceana, ai făcut-o pentru petrecere? Ar fi cazul să fac şi eu la fel?

— Nu, spuse Harry cu fermitate, a fost o greşeală. O s-o rog pe Hermione să mă ajute cu asta. Atunci rămâne să ne întâlnim în holul de la intrare la opt.

— AHA! strigă o voce de deasupra lor şi amândoi tresăriră.

Nici unul dintre ei nu îşi dăduse seama că tocmai trecuseră pe sub Peeves, care stătea agăţat cu susul în jos de un candelabru, zâmbindu-le maliţios.

— Smintitul a invitat-o pe Lunatică să meargă cu el la petrecere! Smintitul o iubeşte pe Lunatică! Smintitul e nebuuuuuun după Lunatică!

Peeves ţâşni de lângă ei, râzând pe înfundate şi strigând: „Smintitul o iubeşte pe Lunatică!”

— Ar fi fost prea frumos să fi rămas doar între noi, zise Harry.

Într-adevăr, în scurt timp toată şcoala părea să ştie că Harry Potter mergea cu Luna Lovegood la petrecerea lui Slughorn.

— Ai fi putut să mergi cu oricine altcineva! spuse Ron la cină, nevenindu-i să creadă. Cu oricine! Şi tu ai ales-o pe Lunatica Lovegood?

— Ron, nu-i mai spune aşa, se răsti Ginny, oprindu-se în spatele lui Harry în drum către prietenii ei. Harry, să ştii că mă bucur foarte mult că ai invitat-o, iar ea e încântată.

Ginny merse mai departe pe lângă masă ca să stea alături de Dean. Harry încercă să fie mulţumit că Ginny se bucura că o invitase pe Luna, dar nu prea reuşi. Hermione stătea singură, foarte departe de ei, şi-şi plimba furculiţa prin farfurie, jucându-se cu bucăţile de tocană. Harry observă că Ron îi arunca din când în când priviri cu coada ochiului.

— Ai putea să-ţi ceri scuze, îi sugeră Harry fără ocolişuri.

— Glumeşti, vrei să mă atace din nou un stol de canari? mormăi Ron.

— Dar de ce a trebuit s-o imiţi?

— A râs de mustaţa mea!

— Şi eu am râs, a fost cel mai ridicol lucru pe care l-am văzut în viaţa mea.

Dar Ron nu părea să-l fi auzit; tocmai sosiseră Lavender şi Parvati. Înghesuindu-se între Harry şi Ron, Lavender îşi aruncă braţele în jurul gâtului lui Ron.

— Bună, Harry, zise Parvati care, ca şi Harry, era vag stingherită şi plictisită de comportamentul prietenilor lor.

— Bună, spuse Harry. Ce mai faci? Până la urmă rămâneţi la Hogwarts? Am auzit că părinţii voştri voiau să vă retragă.

— Deocamdată am reuşit să-i conving să n-o facă, zise Parvati. S-au speriat foarte tare din cauza incidentului cu Katie, dar, având în vedere că nu s-a mai întâmplat nimic altceva de atunci… a, bună, Hermione!

Parvati zâmbi cât putu de larg. Harry îşi dădu seama că se simţea vinovată pentru că râsese de Hermione la Transfigurare. Întoarse capul şi văzu că şi Hermione îi zâmbea larg, poate chiar mai larg dacă era cu putinţă. Fetele se poartă foarte ciudat uneori, îşi zise el.

— Bună, Parvati! spuse Hermione, ignorându-i cu desăvârşire pe Ron şi Lavender. Te duci la petrecerea lui Slughorn astă-seară?

— N-am invitaţie, zise Parvati pe un ton mohorât. Însă mi-aş dori să merg, se pare că o să fie foarte frumos… tu te duci, nu-i aşa?

— Da, la opt mă întâlnesc cu Cormac şi…

Se auzi un zgomot ca şi cum ar fi fost desfundată o chiuvetă cu pompa şi Ron se dezlipi de Lavender. Hermione se purtă ca şi cum n-ar fi auzit sau văzut nimic.

— … mergem împreună la petrecere.

— Tu şi Cormac? zise Parvati. Te referi cumva la Cormac McLaggen?

— La nimeni altul, spuse Hermione pe un ton suav. Cel care aproape că a fost ales portarul Cercetaşilor, puse mare accent pe „aproape”.

— Vrei să spui că sunteţi un cuplu? întrebă Parvati cu ochii mari.

— A, da, nu ştiai? zise Hermione, chicotind într-un mod complet necaracteristic.

— Incredibil! spuse Parvati, rămânând cu gura căscată la auzul acestei veşti. Uau, dar ştiu că-ţi plac jucătorii de vâjthaţ, nu-i aşa? Mai întâi Krum, acum McLaggen.

— Îmi plac jucătorii foarte buni de vâjthaţ, o corectă Hermione, zâmbind în continuare. Păi, ne mai vedem. Trebuie să mă duc să mă pregătesc pentru petrecere.

Hermione plecă. Lavender şi Parvati îşi apropiară capetele imediat pentru a discuta despre acest eveniment, trecând în revistă tot ce auziseră vreodată despre McLaggen şi tot ce bănuiseră vreodată despre Hermione. În mod ciudat, chipul lui Ron era lipsit de expresie, iar el nu zise nimic. Harry reflectă în tăcere la ce erau în stare să facă fetele pentru a se răzbuna.

Când ajunse în seara aceea în vestibul la ora opt, descoperi un număr neobişnuit de mare de fete stând pe acolo, părând să se uite supărate la el, în timp ce se apropia de Luna. Aceasta purta o rochie argintie cu paiete care le atrăgea atenţia privitorilor amuzaţi, dar altfel era chiar drăguţă. În orice caz, Harry se bucura că nu purta cerceii cu ridichi, colierul cu dopuri de Berezero şi spectrochelarii.

— Bună, zise el. Mergem?

— O, da, spuse ea bucuroasă. Unde are loc petrecerea?

— În biroul lui Slughorn, zise Harry, urcând împreună cu ea pe scara de marmură şi îndepărtându-se de cei care şuşoteau şi se holbau la ei. Se zice c-o să vină şi un vampir, ai auzit?

— Rufus Scrimgeour? întrebă Luna.

— Ăă… poftim? spuse Harry derutat. Te referi la ministrul Magiei?

— Da, e vampir, spuse Luna pe un ton hotărât. Tata a scris un articol foarte lung despre asta când Scrimgeour tocmai îl înlocuise pe Cornelius Fudge, dar cineva de la minister i-a interzis să-l publice. Este evident că nu voiau să se afle adevărul!