Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— O sticluţă de Felix Felicis, zise Slughorn, scoţând din buzunar o sticluţă minusculă cu un dop în ea şi arătând-o tuturor. Ajunge pentru douăsprezece ore de noroc. O să aveţi noroc în tot ce o să întreprinderi, de la răsărit până la asfinţit. Dar trebuie să vă avertizez că Felix Felicis este o substanţă interzisă în concursurile organizate, cum ar fi întrecerile sportive, examenele sau alegerile politice. Aşa că cel care o s-o câştige o să trebuiască s-o folosească doar într-o zi obişnuită… observând cum o zi obişnuită devine una cu totul ieşită din comun! Deci, spuse Slughorn, înviorându-se dintr-odată, vreţi să ştiţi cum puteţi câştiga acest premiu fabulos? Ei bine, deschizând Realizarea poţiunilor avansate la pagina zece. Mai avem o oră şi ceva, aşa că aţi avea destul timp să încercaţi să obţineţi o Esenţă de Moarte Vie. Ştiu că este mai complexă decât celelalte poţiuni pe care le-aţi făcut până acum şi nu mă aştept să vă reuşească o poţiune perfectă. Însă cel care o să aibă cel mai bun rezultat, o să câştige această sticluţă de Felix Felicis. Puteţi să începeţi.

Se auziră nişte zăngănituri când toţi îşi traseră ceaunele spre ei şi nişte zgomote metalice când începură să adauge greutăţi pe talerele balanţelor, dar nimeni nu zise nimic. Nivelul de concentrare devenise aproape palpabil. Harry îl văzu pe Reacredintă răsfoind înfrigurat Realizarea poţiunilor avansate. Era cât se putea de limpede că îşi dorea cu ardoare ziua aceea norocoasă. Harry se aplecă repede asupra manualului jerpelit pe care i-l împrumutase Slughorn.

Fu nemulţumit să descopere că primul proprietar scrisese peste tot pe pagini, astfel încât marginile erau la fel de negre ca rândurile tipărite. Aplecându-se şi mai mult ca să descifreze numele ingredientelor (unde fostul proprietar notase diverse observaţii şi chiar tăiase unele dintre ele), Harry se duse grăbit la dulapul cu rezerve ca să ia ceea ce îi trebuia. Când se întoarse rapid la ceaunul său, îl văzu pe Reacredinţă tăind rădăcini de valeriană cât putea de repede.

Toată lumea arunca priviri la cei din jur, ca să vadă cum se descurcau; acesta era avantajul şi în acelaşi timp dezavantajul orelor de Poţiuni — era foarte greu să îţi ţii poţiunea doar pentru tine. Zece minute mai târziu, camera era plină de aburi albăstrui. Bineînţeles, Hermione părea să fi progresat cel mai mult. Poţiunea ei semăna deja cu „lichidul omogen de culoarea coacăzelor” menţionat ca fiind etapa ideală de la mijlocul procesului.

După ce termină de tocat rădăcinile, Harry se aplecă iar peste manualul său. Îl enerva foarte tare faptul că trebuia să descifreze instrucţiunile acoperite de mâzgăliturile idioate ale fostului proprietar, căruia se părea că nu-i convenise îndemnul de a tăia boaba de fasole sopoforoasă şi scrisese următoarele instrucţiuni în locul celor dinainte:

A se strivi cu latul lamei unui pumnal de argint, pentru a se stoarce sucul mai bine decât prin tăiere.

— Domnule, cred că l-aţi cunoscut pe bunicul meu, Abraxas Reacredinţă, nu-i aşa?

Harry îşi ridică privirea. Slughorn tocmai trecea pe lângă masa Viperinilor.

— Aşa este, spuse Slughorn, fără să se uite la Reacredinţă. Mi-a părut rău să aud că a murit, deşi nu se poate spune că a fost o moarte surprinzătoare. Să facă vărsat de dragon la vârsta lui…

Şi se îndepărtă. Harry se aplecă din nou peste ceaunul său, zâmbind cu superioritate. Ştia că Reacredinţă ar fi vrut să fie tratat la fel ca Harry sau Zabini. Poate chiar spera să aibă parte de un tratament preferenţial aşa cum îl obişnuise Plesneală. Se părea că Reacredinţă nu se putea bizui decât pe talentul său pentru a obţine sticluţa de Felix Felicis.

Boaba de fasole sopoforoasă se dovedi foarte greu de tăiat. Harry se întoarse spre Hermione.

— Poţi să-mi împrumuţi pumnalul tău de argint?

Hermione încuviinţă din cap nerăbdătoare, fără să îşi dezlipească ochii de pe poţiunea ei, care era încă de un vişiniu închis, deşi ar fi trebuit să fi prins deja o nuanţă de mov, conform manualului.

Harry strivi boaba de fasole cu partea lată a lamei pumnalului. Spre mirarea lui, din aceasta ieşi atât de mult suc, încât nu-i veni să creadă că provenea din boaba aceea uscată. Turnând repede tot sucul în ceaun, fu surprins să vadă cum poţiunea se făcu imediat mov, exact în nuanţa descrisă în carte.

Dispărându-i orice resentiment faţă de fostul proprietar, Harry îşi miji ochii, încercând să citească următorul rând de instrucţiuni. Conform cărţii, trebuia să amestece în sens invers acelor ceasornicului până când poţiunea se făcea limpede ca apa. Însă, conform notiţelor primului proprietar, trebuia să amestece în sensul acelor ceasornicului o dată la fiecare şapte mişcări în sens invers. Era posibil ca proprietarul să aibă dreptate de două ori?

Harry amestecă în sensul invers acelor ceasornicului, îşi ţinu respiraţia şi amestecă o dată în sensul acelor ceasornicului. Efectul se produse fără întârziere. Poţiunea se făcu de un roz foarte pal.

— Cum ai făcut? întrebă Hermione, care era roşie la faţă şi căreia i se încreţea părul din ce în ce mai tare din cauza aburilor ceaunului ei. Poţiunea ei era în continuare vişinie.

— Amestecă o dată în sensul acelor ceas…

— Nu, nu, în carte spune că trebuie să amesteci în sensul invers acelor de ceas! se răsti ea.

Harry ridică din umeri şi continuă ce începuse. Amestecând de şapte ori invers acelor de ceas, o dată în sensul acelor de ceas, pauză… de şapte ori invers acelor de ceas, o dată în sensul acelor…

De partea cealaltă a mesei, Ron înjura de zor în şoaptă; poţiunea lui arăta ca un lemn dulce topit. Harry se uită în jur. Din câte îşi dădea seama, nimeni nu mai obţinuse o poţiune atât de deschisă la culoare ca a lui. Era în al nouălea cer, pentru prima dată în acea temniţă.

— Timpul… a expirat! strigă Slughorn. Nu mai amestecaţi, vă rog!

Slughorn trecu încet printre mese, uitându-se în ceaune. Nu zise nimic, mirosind însă sau amestecând din când în când poţiunile. Până la urmă, ajunse şi la masa unde stăteau Harry, Ron, Hermione şi Ernie. Zâmbi cu tristeţe când văzu substanţa ca smoala din ceaunul lui Ron. Aruncă o privire asupra lichidului bleumarin al lui Ernie. Încuviinţă mulţumit în faţa poţiunii lui Hermione. Apoi văzu poţiunea lui Harry şi fu încântat, nevenindu-i să creadă.

— El este de departe câştigătorul! anunţă Slughorn. Excelent, excelent, Harry! Dumnezeule, este cât se poate de evident că ai moştenit talentul mamei tale. Lily era o maestră a poţiunilor, aşa să ştii! Poftim, poftim, e a ta, o sticluţă de Felix Felicis, aşa cum am promis. Să te bucuri de ea!

Harry îşi strecură sticluţa cu lichid auriu într-un buzunar interior, simţind satisfacţie când văzu expresiile furioase de pe chipurile Viperinilor şi vinovăţie faţă de dezamăgirea de pe chipul lui Hermione. Ron părea pur şi simplu uluit.

— Cum ai reuşit? îi şopti el lui Harry, când ieşiră din temniţă.

— Bănuiesc că am avut noroc, spuse Harry, pentru că Reacredinţă era destul de aproape de ei ca să-i audă.

Însă după ce se aşezară în siguranţă la cină la masa Cercetaşilor, simţi că putea să le spună fără teamă. Chipul lui Hermione deveni din ce în ce mai impasibil cu fiecare cuvânt pe care îl rostea Harry.

— Să înţeleg că tu crezi că am trişat? încheie el, deranjat de expresia ei.

— Păi, nu poţi să spui că tu ai făcut-o, nu-i aşa? zise ea neînduplecată.