Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Să începem, să începem, să începem, zise Slughorn, a cărui siluetă masivă era estompată pe alocuri de vaporii scânteietori. Scoateţi solzii şi seturile de poţiuni şi nu uitaţi de Realizarea poţiunilor avansate.

— Domnule profesor? zise Harry, ridicând mâna.

— Da, Harry, băiete?

— Nu am manual, nici solzi, nu am nimic din toate astea. Şi nici Ron. Ştiţi, nu am crezut că o să fim acceptaţi la cursul de T.V.E.E. '

— A, da, mi-a spus ceva despre asta doamna profesoară McGonagall. Nu-i nimic, dragul meu, nu-i nimic. Astăzi puteţi să folosiţi ingrediente din dulapul cu rezerve şi sunt sigur că am nişte solzi în plus pentru voi. Mai avem şi câteva manuale mai vechi, o să vă descurcaţi cu ele până când o să puteţi să faceţi o comandă la „Caligrafie şi Pete”.

Slughorn se duse cu paşi mari la un dulap de colţ şi, după ce scormoni în el câteva clipe, se întoarse cu două exemplare foarte jerpelite din Realizarea poţiunilor avansate de Libatius Borage, pe care le înmână lui Harry şi Ron, odată cu două cutii de solzi ponosiţi.

— Să începem, zise Slughorn, revenind în faţa clasei şi umflându-şi pieptul deja rotund, încât nasturii vestei ameninţară să cedeze din clipă-n clipă. V-am pregătit câteva poţiuni la care să vă uitaţi, aşa… de curiozitate. Acesta e tipul de poţiuni pe care ar trebui să-l puteţi realiza la sfârşitul cursului T.V.E.E. Trebuie să fi auzit de ele, chiar dacă nu le-aţi făcut până acum. Ştie cineva ce este asta?

Arătă spre ceaunul cel mai apropiat de masa Viperinilor. Harry se ridică puţin şi văzu că părea să conţină apă care fierbea.

Mâna lui Hermione ţâşni în sus înaintea celorlalţi, ca în atâtea alte dăţi; Slughorn o alese pe fată să răspundă.

— Este Veritaserum, o poţiune incoloră, inodoră, care îl obligă pe cel care o bea să spună adevărul, zise Hermione.

— Foarte bine, foarte bine, spuse Slughorn fericit. Acum, continuă el, arătând către ceaunul cel mai apropiat de masa Ochilor-de-Şoim, asta este destul de cunoscută. Menţionată de curând şi în unele broşuri ale ministerului. Cine ştie…?

Hermione fu cea mai rapidă şi de data asta.

— Este PoliPoţiune, domnule profesor, zise ea.

Şi Harry recunoscuse substanţa noroioasă care fierbea încet în al doilea ceaun, dar nu îi purtă pică lui Hermione pentru că răspunsese la întrebare; până la urmă, ea fusese cea care reuşise să o realizeze pe când erau în anul doi.

— Excelent, excelent! Acum, cea de aici… da, draga mea? spuse Slughorn, aproape năucit când mâna lui Hermione ţâşni iar în sus.

— Este Amortentia!

— Aşa este. Aproape că mi se pare inutil să mai întreb, zise Slughorn, care părea deosebit de plăcut impresionat, dar presupun că ştii ce efect are, nu-i aşa?

— Este cea mai puternică poţiune de dragoste de pe faţa pământului, spuse Hermione.

— Exact! Bănuiesc c-ai recunoscut-o după sclipirea sidefie specifică, nu?

— Şi după aburul care se ridică în spirale caracteristice, zise Hermione entuziasmată. Se zice că are un miros diferit pentru fiecare dintre noi, în funcţie de ceea ce ne atrage, iar eu simt un miros de iarbă proaspăt tăiată, de pergament nou şi…

Dar roşi puţin şi nu îşi duse fraza până la capăt.

— Cum te numeşti, draga mea? spuse Slughorn, ignorând stinghereala lui Hermione.

— Hermione Granger, domnule.

— Granger? Granger? Eşti cumva rudă cu Hector Dagworth-Granger, care a fondat Excepţionala Societate a Poţioniştilor?

— Nu, nu cred, domnule. Ştiţi, părinţii mei sunt Încuiaţi.

Harry îl văzu pe Reacredinţă aplecându-se spre Nott şi spunându-i ceva la ureche; amândoi râseră batjocoritor, dar Slughorn nu dădu nici un semn de dezamăgire. Din contră, zâmbi larg şi se uită pe rând la Hermione şi la Harry, care stătea lângă ea.

— Oho! „Una dintre prietenele mele cele mai bune are părinţi Încuiaţi şi este cea mai bună din an!” Bănuiesc că ea este prietena la care te refereai, nu-i aşa, Harry?

— Da, domnule, spuse Harry.

— Ei, ei, ei, domnişoara Granger primeşte douăzeci de puncte binemeritate pentru Cercetaşi, spuse Slughorn jovial.

Reacredinţă arăta cam ca atunci când îi trăsese Hermione un pumn în nas. Hermione se întoarse spre Harry, radiind de fericire şi şoptindu-i:

— Chiar i-ai spus că sunt cea mai bună din an? Vai, Harry!

— Ei, şi? De ce eşti aşa de impresionată? şopti Ron deranjat. Chiar eşti cea mai bună din an. I-aş fi spus-o şi eu, dacă m-ar fi întrebat!

Hermione zâmbi, dar îi făcu în acelaşi timp semn să tacă, ca să audă ce spunea Slughorn. Ron păru puţin nemulţumit.

— Bineînţeles, Amortentia nu creează dragostea. Dragostea nu poate fi fabricată sau imitată. Nu, ea doar generează o îndrăgostire puternică sau o obsesie. Probabil că este cea mai periculoasă şi cea mai puternică poţiune din camera asta… O, ba da, zise el, dând din cap cu seriozitate către Reacredinţă şi Nott, care zâmbeau cu o superioritate sceptică. Atunci când o să trăiţi cât am trăit eu, nu o să mai subestimaţi puterea dragostei obsesive. Şi acum, încheie Slughorn, e momentul să trecem la treabă.

— Domnule, nu ne-aţi spus ce este în ăsta, zise Ernie Macmillan, arătând către un ceaun mic şi negru de pe biroul lui Slughorn.

Poţiunea din interior clocotea veselă; era de culoarea aurului topit şi picături mari săreau în sus ca nişte peştişori de aur. Cu toate acestea, nu se pierdea nici un strop.

— Aha, spuse Slughorn din nou. Harry era convins că Slughorn nu uitase nici o clipă de poţiune, aşteptând să fie întrebat pentru a spori efectul dramatic. Da. Acolo… ei bine, domnişoarelor şi domnilor, aceea este o poţiune cât se poate de interesantă, numită Felix Felicis. Să înţeleg, spuse el, zâmbind şi uitându-se la Hermione, pe care o auzise rămânând cu răsuflarea tăiată, domnişoară Granger, că ştii ce efect are poţiunea Felix Felicis?

— Este noroc lichid, spuse Hermione entuziasmată. Te face norocos!

Toţi părură să se îndrepte în scaun. Acum Harry nu mai vedea decât ceafa blondă a lui Reacredinţă, care se hotărâse în sfârşit să fie cu adevărat atent la ce spunea Slughorn.

— Aşa este, încă zece puncte pentru Cercetaşi. Da, Felix Felicis este o poţiune tare ciudată, zise Slughorn. Este nespus de dificil de preparat, iar efectele unei greşeli în realizarea ei sunt dezastruoase. Cu toate acestea, dacă este pregătită corect, aşa ca asta, o să vedeţi că toate încercările voastre or să fie un succes… Cel puţin până când o să treacă efectul.

— Dar de ce nu o beau oamenii tot timpul, domnule profesor? zise Terry Boot nerăbdător.

— Pentru că, dacă este băută în doze prea mari, devii jucăuş, nechibzuit şi periculos de încrezător în tine însuţi, explică Slughorn. E bine să fie o măsură în toate, să ştiţi… Este deosebit de toxică, dacă este administrată în exces. Dar luată în cantităţi mici, foarte rar…

— Dumneavoastră aţi băut vreodată din ea, domnule? întrebă Michael Corner foarte interesat.

— De două ori, zise Slughorn. O dată când aveam douăzeci şi patru de ani şi o dată la cincizeci şi şapte. Două linguri cu vârf la micul dejun. Două zile perfecte.

Se uită visător în gol. Lui Harry i se păru că era un detaliu reuşit, indiferent dacă Slughorn se prefăcea sau nu.

— Şi acesta, spuse Slughorn, revenind cu picioarele pe pământ, este premiul pe care o să-l ofer astăzi.

Se lăsă tăcerea, iar fiecare bolboroseală şi clocot al poţiunilor din jur păru să se amplifice de zece ori.