Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Ba da, doamna profesoară, dar mi-aţi spus că trebuie să iau „Remarcabil” la N.OV.-ul de Poţiuni.

— Aşa este, ţi-am spus asta când domnul profesor Plesneală era cel care preda această materie. Însă domnul profesor Slughorn acceptă bucuros elevi cu „Peste Aşteptări” la cursul de T.V.E.E. Vrei să studiezi în continuare Poţiunile?

— Da, zise Harry, dar nu mi-am cumpărat cărţile necesare, nici ingredientele şi…

— Sunt convinsă că domnul profesor Slughorn o să-ţi poată împrumuta câte ceva, spuse profesoara McGonagall. În ordine, Potter, ăsta este orarul tău. A, apropo, să ştii că s-au înscris douăzeci de elevi care vor să intre în echipa de vâjthaţ a Cercetaşilor. O să-ţi dau ţie lista cât de curând, ca să alegi tu când vrei să fixezi trialul.

Câteva minute mai târziu, Ron primi permisiunea de a urma aceleaşi cursuri ca Harry, iar cei doi plecară împreună de la masă.

— Uite, spuse Ron încântat, uitându-se la orarul său, acum avem o fereastră… Încă una după pauză… Şi încă una după prânz… E excelent!

Se întoarseră în camera de zi, unde nu erau decât şase elevi din anul şapte, printre care şi Katie Bell, singurul membru care rămăsese din echipa originală de vâjthaţ a Cercetaşilor căreia i se alăturase Harry în anul întâi.

— Mă aşteptam să te aleagă, felicitări! strigă ea, indicând insigna de căpitan de pe pieptul lui Harry. Să-mi spui când o să fie selecţia!

— Fii serioasă, zise Harry, tu nu trebuie să mai dai nici o probă, te-am urmărit cum joci timp de cinci ani.

— Ei, să nu porneşti cu ideea asta, îl preveni ea. N-ai de unde să ştii că nu există cineva mai bun ca mine printre candidaţi. N-ar fi prima dată când s-ar destrăma echipele din cauza căpitanilor care selecţionează foşti jucători sau care îşi primesc prietenii în echipă…

Ron păru puţin jenat şi începu să se joace cu frisbee-ul cu colţi pe care îl confiscase Hermione de la băiatul din anul patru. Discul zbură prin cameră, mârâind şi încercând să muşte din tapet. Şmecherilă îi urmări traiectoria cu ochii lui galbeni, scuipând când discul ajunse prea aproape de el.

O oră mai târziu, plecară fără tragere de inimă din camera de zi însorită, îndreptându-se spre clasa de Apărare contra Magiei Negre, care era cu patru etaje mai jos. Hermione stătea deja la coadă în faţa uşii, cu un vraf de cărţi groase în braţe, arătând ca şi cum tocmai ar fi fost trasă pe sfoară.

— Ne-au dat foarte multe teme la Studiul Vechilor Rune, zise ea îngrijorată, când Harry şi Ron se opriră lângă ea. Un eseu de treizeci de centimetri lungime, plus două traduceri. Şi trebuie să citesc toate astea până miercuri!

— Ce nasol, zise Ron căscând.

— Stai să vezi, spuse ea pe un ton ranchiunos. Pariez că Plesneală o să ne dea o grămadă de teme.

Chiar în clipa aceea se deschise uşa clasei şi Plesneală ieşi pe culoar, cu chipul palid încadrat de două perdele de păr negru, slinos. Toată lumea tăcu mâlc.

— Intraţi, zise el.

Harry se uită în jur când intrară cu toţii în clasă. Plesneală îşi lăsase deja amprenta asupra sălii; era mai sumbră decât de obicei, pentru că erau trase draperiile şi camera era luminată cu lumânări. Pe pereţi se găseau tablouri noi. Multe dintre ele înfăţişau oameni care păreau să aibă dureri, erau grav răniţi sau aveau membrele contorsionate într-un mod ciudat. Se aşezară în tăcere, privind portretele sinistre din jur.

— Nu v-am spus să scoateţi cărţile, zise Plesneală, închizând uşa şi ducându-se în spatele catedrei, pentru a li se adresa elevilor.

Hermione dădu repede drumul Confruntării mascaţilor înapoi în ghiozdanul pe care îl ascunse sub scaun.

— Vreau să vă vorbesc şi am nevoie de atenţia voastră totală.

Plesneală îşi aţinti ochii negri asupra elevilor care se uitau cu toţii în sus la el, zăbovind o fracţiune de secundă mai mult asupra lui Harry.

— Dacă nu mă înşel, aţi avut deja alţi cinci profesori la această materie.

Dacă nu te înşeli — de parcă nu i-ai fi urmărit pe toţi cum au venit şi au plecat, Plesneală, sperând că o să fii următorul, îşi zise înciudat Harry.

— Fireşte, toţi aceşti profesori au avut propriile metode şi priorităţi. Dată fiind starea de confuzie care a rezultat, mă mir că atât de mulţi dintre voi au reuşit să ia N.O.V.-ul la această materie. Şi mai mare o să-mi fie mirarea dacă o să ţineţi pasul cu cerinţele T.V.E.E., care or să fie mult mai mari.

Plesneală merse pe lângă perete, coborându-şi vocea; elevii săi îşi întinseră gâturile pentru a nu-l scăpa din ochi.

— Magia Neagră, spuse Plesneală, este alcătuită din elemente multe, variate, mereu schimbătoare şi eterne. A lupta contra ei este ca şi cum ai lupta cu un balaur cu mai multe capete. Când i se taie un cap, în locul lui creşte unul mai fioros şi mai iscusit. Te lupţi cu ceva indefinit, schimbător şi indestructibil. Harry îl fixă cu privirea pe Plesneală. Una era să respecţi Magia Neagră ca pe un duşman redutabil şi alta era să vorbeşti despre ea cu o nuanţă de tandreţe în voce, aşa cum făcea Plesneală.

— Drept urmare, zise Plesneală, ridicând puţin vocea, mijloacele de apărare trebuie să fie la fel de flexibile şi de inovatoare ca magia pe care căutaţi să o desfaceţi. Aceste tablouri — arătă spre câteva dintre ele în timp ce trecu prin dreptul lor — reprezintă o ilustrare realistă a ceea ce li se întâmplă celor care suportă, de exemplu, Blestemul Cruciatus (indică o vrăjitoare care urla de durere), care sunt victimele sărutului unui Dementor (un vrăjitor ghemuit, care privea în gol, se prăbuşi lângă un perete) sau care provoacă firea agresivă a unui Inferius (arătă către un trup însângerat care zăcea pe jos).

— Vreţi să spuneţi că au fost văzuţi Inferii? zise Parvati Patil cu o voce piţigăiată. Este sigur că îi foloseşte şi el?

— Lordul Întunecat a folosit Inferi în trecut, spuse Plesneală, ceea ce înseamnă că ar fi corect să presupui că s-ar putea folosi de ei şi cu altă ocazie. Acum…

Îşi continuă drumul în jurul camerei, îndreptându-se către catedră, sub privirile atente ale elevilor şi cu roba neagră fluturând în urma sa.

— … cred că sunteţi complet lipsiţi de experienţă în folosirea vrăjilor nonverbale. Care este avantajul unei vrăji nonverbale?

Hermione ridică repede mâna. Plesneală privi încet către toţi ceilalţi, asigurându-se că nu avea de ales, înainte de a spune tăios:

— Da, domnişoară Granger?

— Adversarul nu poate şti ce fel de magie suntem pe cale să folosim, zise Hermione, ceea ce ne dă un avantaj de o fracţiune de secundă.

— Un răspuns reprodus aproape cuvânt cu cuvânt din Manualul standard de vrăji, anul şase, spuse Plesneală, deloc impresionat (Reacredinţă râse batjocoritor într-un colt), dar în esenţă corect. Într-adevăr, în timpul unui atac, cei care ajung să poată face vrăji fără a striga incantaţii au de partea lor elementul-surpriză. Desigur, nu toţi vrăjitorii pot face asta; este o chestiune de putere de concentrare şi control al minţii, care unora le lipseşte.

Privirea i se opri din nou cu răutate asupra lui Harry. Harry ştia că Plesneala se gândea la lecţiile dezastruoase de Occlumanţie de anul trecut. Refuză să-şi plece privirea şi se uită urât la Plesneala, până când acesta privi în altă parte.

— Acum o să vă împărţiţi în grupuri de câte doi, continuă Plesneală. Unul dintre parteneri o să încerce să-l blesteme pe celălalt fără să vorbească. Celălalt o să încerce să îndepărteze blestemul, păstrând tăcerea la rândul lui. Începeţi.