Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— E bine să ai una la tine, zise Harry, plăcut impresionat.

— Poftim, spuse George, prinzând câteva şi aruncându-i-le.

O vrăjitoare tânără, blondă, tunsă scurt, îşi iţi capul de după perdea. Harry observă că şi aceasta purta o robă purpurie.

— Domnilor Weasley, a venit un client care caută ceaune false, zise ea.

Lui Harry i se păru foarte ciudat să audă pe cineva spunându-le lui Fred şi George „domnii Weasley”, dar aceştia o luară ca pe ceva obişnuit.

— Da, Verity, vin imediat, spuse George cu promptitudine. Harry, ia orice îţi face cu ochiul, bine? Pe gratis.

— Nu pot să fac aşa ceva, zise Harry, care îşi scosese deja săculeţul cu galbeni ca să plătească pentru Detonatoarele False.

— Aici nu plăteşti nimic, spuse Fred pe un ton hotărât, refuzând banii.

— Dar…

— Tu ne-ai dat banii cu care am pus afacerea pe picioare. Să nu crezi că am uitat, zise George neînduplecat. Ia orice vrei şi spune-le şi altora de unde le ai, dacă te întreabă.

George ieşi repede din cameră pentru a se ocupa de clienţi, iar Fred îl conduse pe Harry înapoi în partea principală a magazinului unde le găsiră pe Hermione şi pe Ginny cercetând fascinate Reveriile Fermecate Brevetate.

— Fetelor, să înţeleg că nu aţi găsit încă produsele noastre Fermecătoare? întrebă Fred. Vă rog să mă urmaţi.

Lângă vitrină erau tot felul de produse roz aprins, în jurul cărora erau strânse ciorchine mai multe fete entuziasmate, care chicoteau de zor. Hermione şi Ginny rămaseră deoparte, vag plictisite.

— Ce vreţi mai mult de atât? zise Fred mândru. Cea mai bună linie de poţiuni de dragoste din lume.

Ginny ridică o sprânceană, îndoindu-se de spusele lui.

— Şi chiar funcţionează?

— Sigur că da, până la douăzeci şi patru de ore, în funcţie de greutatea băiatului.

— … şi de cât de frumoasă e fata, zise George, apărând brusc lângă ei. Dar ţie nu-ţi vindem poţiuni de dragoste, pentru că eşti sora noastră, adăugă el, devenind dintr-odată foarte serios. Şi ai vreo cinci iubiţi în acelaşi timp, din câte am auzit.

— Indiferent ce v-a zis Ron, să ştiţi că au fost numai minciuni, spuse Ginny calmă, aplecându-se să ia un mic recipient roz de pe raft. Ce-i asta?

— Elimină Coşurile în Zece Secunde, spuse Fred. Elimină cât ai zice peşte orice, de la furunculi la puncte negre, dar te rog să nu schimbi subiectul. Este adevărat sau nu că eşti prietena unui băiat pe care îl cheamă Dean Thomas?

— Este adevărat, zise Ginny. Să ştiţi că ultima dată când l-am văzut era unul singur, nu cinci. Şi alea ce sunt?

Arătă către nişte mingiuţe pufoase, roz şi mov, care se rostogoleau pe fundul unei colivii şi scoteau sunete piţigăiate.

— Pigmei Pufoşi, spuse George. Pufoşi în miniatură, se vând ca pâinea caldă. Şi cum rămâne cu Michael Corner?

— I-am dat papucii, nu ştie să piardă, zise Ginny, vârându-şi un deget printre barele coliviei şi privindu-i pe Pigmeii Pufoşi care se adunară în jurul lui. Sunt chiar drăguţi.

— Drăguţei, da, recunoscu Fred. Dar nu ţi se pare că îţi schimbi iubiţii cam repejor?

Ginny se întoarse spre el, cu mâinile în şold. Avea aceeaşi privire ameninţătoare ca doamna Weasley, iar Harry se miră că Fred nu se speria de asemănarea izbitoare.

— Nu este treaba ta. Iar tu, îi zise ea lui Ron, care tocmai apăruse lângă George, încărcat cu tot felul de cumpărături, să faci bine să nu le mai spui tot felul de minciuni despre mine.

— Trebuie să ne dai trei galioni, nouă sicii şi un cnut, spuse Fred, cercetând cutiile pe care le ţinea Ron. Hai, dă-ne banii.

— Dar sunt fratele vostru!

— Şi încerci să ne furi produsele. Trei galioni, nouă sicii. Trecem cu vederea cnutul.

— Dar nici nu am atâţia bani la mine!

— Atunci ai face bine să iei cutiile şi să le duci acolo de unde le-ai luat.

Ron lăsă jos câteva cutii, blestemă şi făcu un gest nepoliticos spre Fred, fiind surprins din nefericire de doamna Weasley, care se nimeri să intre chiar în clipa aceea.

— Dacă te mai văd făcând asta o singură dată, să ştii că o să-ţi lipesc degetele cu o vrajă, zise ea tăios.

— Mamă, pot să-mi iau un Pigmeu Pufos? zise Ginny imediat.

— Ce vrei să-ţi iei? spuse doamna Weasley plictisită.

— Unul din ăştia, sunt atât de drăguţi.

Doamna Weasley se dădu într-o parte ca să se uite la Pigmeii Pufoşi, iar lui Harry, Ron şi Hermione le apăru fereastra liberă în faţa ochilor. Draco Reacredinţă mergea grăbit pe stradă, singur, uitându-se peste umăr când trecu prin faţa magazinului „Weasley Bing-Bong”. O clipă mai târziu ajunse dincolo de vitrină şi dispăru din câmpul lor vizual.

— Cum de nu e cu mămica? zise Harry, încruntându-se.

— Se pare că a reuşit să scape de ea, spuse Ron.

— Da, dar de ce? zise Hermione.

Harry tăcu, fiind prea concentrat. Narcissa Reacredinţă nu şi-ar fi lăsat de bunăvoie fiul mult iubit să plece de lângă ea; lui Reacredinţă probabil că-i fusese destul de greu să scape de ea. Harry, cunoscându-l pe Reacredinţă şi dispreţuindu-i, era convins că acesta avusese un motiv necurat.

Se uită în jur. Doamna Weasley şi Ginny stăteau aplecate peste Pigmeii Pufoşi. Domnul Weasley examina încântat un pachet de cărţi de joc Încuiate. Iar Fred şi George se ocupau de clienţi. Afară, Hagrid stătea cu spatele la ei, privind de-a lungul străzii, când într-o parte, când în alta.

— Treceţi aici, repede, spuse Harry, scoţându-şi Pelerina Invizibilă din ghiozdan.

— A, Harry, nu ştiu dacă…, zise Hermione, uitându-se nesigură către doamna Weasley.

— Haide! spuse Ron.

Hermione ezită o clipă şi apoi se vărî sub Pelerină împreună cu Harry şi Ron. Nimeni nu observă că dispărură, toată lumea fiind mult prea interesată de produsele lui Fred şi George. Harry, Ron şi Hermione se strecurară până la uşă cât putură de repede, dar, când ieşiră pe stradă, Reacredinţă dispăruse şi el.

— Mergea încolo, murmură Harry abia şoptit, ca să nu-l audă Hagrid, care fredona o melodie în faţa vitrinei. Hai.

Cei trei o luară la fugă, uitându-se pe ferestrele magazinelor, când Hermione arătă cu mâna drept înainte.

— El e, nu? şopti ea. Cel care o ia la stânga?

— Ce surpriză, şopti Ron.

Reacredinţă aruncase o privire în jur şi se furişase pe Aleea Nocturn, ieşind iar din câmpul lor vizual.

— Trebuie să ne grăbim, altfel îl pierdem, zise Harry, grăbind pasul.

— Or să ni se vadă picioarele! spuse Hermione îngrijorată, în timp ce Pelerina le flutură puţin în dreptul gleznelor.

Spre deosebire de anii trecuţi, acum le era mai greu să se ascundă toţi trei sub Pelerină.

— Nu contează, spuse Harry nerăbdător, trebuie să ne grăbim!

Dar Aleea Nocturn, strada lăturalnică dedicată Magiei Negre, părea complet goală. Trecând pe lângă magazine, se uitară pe geam, dar nu văzură nici un client. Harry presupuse că riscai să te dai de gol cumpărând artefacte Întunecate într-un moment periculos şi incert ca acesta sau cel puţin fiind văzut cumpărându-le.

Hermione îl ciupi cu putere de braţ.

— Au!

— Sst! Uite! E acolo! îi şopti ea la ureche.

Ajunseseră în dreptul singurului magazin de pe Aleea Nocturn în care Harry intrase vreodată, „Borgin şi Burke”, în care se găseau tot felul de obiecte sinistre. Printre cutiile pline cu cranii şi sticle vechi era însuşi Draco Reacredinţă, stând cu spatele spre ei, abia zărindu-se de după un dulap mare şi negru în care se ascunsese Harry cu câţiva ani în urmă pentru a nu se întâlni cu Reacredinţă şi cu tatăl său. Reacredinţă gesticula, părând să vorbească pătimaş. Proprietarul magazinului, domnul Borgin, un bărbat încovoiat, cu părul slinos, stătea în faţa lui. Avea pe chip o expresie stranie, de indignare amestecată cu teamă.