Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— În mare parte, da, zise Harry. I-ai văzut pe Draco şi pe mama lui?

— Da, spuse Hagrid, detaşat. Da' n-au curaj să facă tărăboi în mijlocul Aleii Diagon, Harry, nu-ţi face griji din cauza lor.

Harry, Ron şi Hermione schimbară priviri între ei, dar înainte să apuce să-l priveze pe Hagrid de această idee liniştitoare, apărură domnul şi doamna Weasley şi Ginny, ducând cu toţii pachete grele cu cărţi.

— Sunteţi bine? zise doamna Weasley. V-aţi luat robele? Bine, atunci putem să dăm o fugă până la spiţerie şi la bufniţe, în drum spre magazinul lui Fred şi George. Să nu vă îndepărtaţi, da?

Harry şi Ron nu îşi cumpărară ingrediente de la spiţerie, având în vedere că nu mai studiau Poţiunile, dar luară amândoi, de la „Bufniţe en gros”, câte o cutie mare de alune pentru bufniţe să le dea lui Hedwig şi Pigwidgeon. Apoi merseră mai departe pe stradă în căutarea magazinului de glume al lui Fred şi George, „Weasley Bing-Bong”.

— Să ştiţi că nu putem sta prea mult, zise doamna Weasley. Aşa că o să ne uităm puţin prin magazin şi după aceea ne întoarcem la maşină. Trebuie să rămânem împreună, numărul douăzeci şi doi… douăzeci şi patru…

— Uaaau, spuse Ron, oprindu-se brusc.

Ferestrele magazinului lui Fred şi George erau ca nişte focuri de artificii, prin comparaţie cu fundalul mohorât al vitrinelor acoperite cu afişe din jur. Trecătorii de rând se uitau peste umăr la ele, iar unii chiar rămaseră uluiţi în faţa lor, privindu-le ca hipnotizaţi. Vitrina din stânga era înţesată cu tot felul de lucruri strălucitoare, care se învârteau, săreau, scăpărau, ţâşneau şi ţipau; pe Harry începură să-l doară ochii după doar câteva clipe de privit. Vitrina din dreapta era acoperită cu un afiş uriaş mov, de aceeaşi culoare cu cele ale ministerului, dar pe care scria cu litere galbene luminoase:

De ce vă faceţi griji din cauza Cui-Ştiţi-Voi?

Când ar trebui să aveţi grijă să nu faceţi pe voi!

Laxatenţie - remediul contra constipaţiei, acum în casele tuturor!

Pe Harry îl pufni râsul. Auzi un fel de geamăt înăbuşit lângă el şi când se întoarse în direcţia aceea o văzu pe doamna Weasley privind şocată afişul. Harry desluşi cuvintele pe care le formau buzele doamnei Weasley: „Laxatenţie”.

— O să ajungă să-i omoare cineva în somn, şopti ea.

— Ba nu! spuse Ron, care râdea şi el odată cu Harry. Este grozav!

El şi Harry intrară primii în magazinul, în care era atât de multă lume, încât Harry nici nu putu să ajungă lângă rafturi. Se uită în jur, la cutiile stivuite până în tavan: erau chiar Cutiile de Gustări cu Surprize pe care le perfecţionaseră gemenii în timpul ultimului lor an incomplet la Hogwarts. Harry observă că Nugaua Sânge-din-Nas avea cea mai mare căutare, pentru că pe raft nu mai rămăsese decât o singură cutie boţită. Erau coşuri pline cu baghete false, dintre care cele mai ieftine se transformau în pui de cauciuc sau în pantaloni, când le fluturai; cele mai scumpe începeau să-şi lovească stăpânul păcălit peste cap şi gât; mai erau şi cutii cu pene de scris, împărţite pe categorii: Încerneluite, Ortografice şi steţe. Se eliberă un loc în mulţime şi Harry se înghesui spre tejghea, unde nişte copii vorbăreţi de zece ani priveau încântaţi cum un omuleţ de lemn urca încet treptele care duceau a un eşafod în miniatură, amplasat pe o cutie pe care scria: Spânzurătoare refolosibilă — fii isteţ şi scapă de laţ!”

— „Reverii fermecate brevetate”…

Hermione reuşise să se strecoare până la un stand mare de lângă tejghea şi citea datele de pe fundul unei cutii care avea pe capac o imagine viu colorată, cu un tânăr chipeş şi o fată pe cale să leşine în braţele lui, pe puntea unei corăbii de piraţi.

— „O simplă incantaţie vă va induce o reverie de calitate cât se poate de realistă; având o durată de jumătate de oră, ea poate fi integrată fără probleme într-o oră de curs şi în majoritatea cazurilor nu poate fi detectată (printre efectele secundare se numără privitul în gol şi uneori salivatul). Interzisă cumpărătorilor sub şaisprezece ani. ” Ştii ceva, zise Hermione, uitându-se la Harry, să ştii că asta chiar este magie de calitate.

— Hermione, pentru că ai spus asta, o să-ţi dăm o cutie gratis, spuse o voce din spatele lor.

Fred apăru în faţa lor, zâmbind larg şi purtând o robă purpurie, care se potrivea de minune cu părul său roşcat.

— Salut, Harry, zise Fred, dând mâna cu el. Şi tu ce-ai păţit la ochi, Hermione?

— M-a pocnit telescopul vostru, spuse Hermione cu tristeţe.

— Ah, fir-ar să fie, am uitat complet de telescoape, spuse Fred. Poftim.

Scoase o cutiuţă din buzunar şi i-o întinse lui Hermione, care o deschise cu grijă, descoperind că era plină cu o pastă galbenă şi groasă.

— Unge-te cu ea şi o să-ţi treacă Vânătaia până-ntr-o oră, zise Fred. Îţi dai seama că a trebuit să facem rost de un remediu eficient pentru vânătăi, dacă ne testăm singuri majoritatea produselor.

Hermione păru neliniştită.

— Nu o să păţesc nimic de la ea, nu?

— Bineînţeles că nu, o asigură Fred. Harry, hai cu mine, să-ţi arăt magazinul.

Harry se despărţi de Hermione, care se dădea cu cremă pe vânătaie şi îl urmă pe Fred către partea din spate a prăvăliei, unde văzu un stand cu trucuri cu cărţi şi frânghii.

— Trucuri de-ale Încuiaţilor, zise Fred vesel, atrăgându-i atenţia spre ele. Pentru nebunii ca tata, care adoră lucrurile Încuiate. Nu prea se vând, dar afacerile merg destul de bine în general. Sunt invenţii de ultimă oră. A, uite-l şi pe George.

Fratele geamăn al lui Fred îi strânse energic mâna lui Harry.

— Îi arăţi magazinul? Harry, vino în spate, acolo facem bani cu adevărat. Hei, dacă şterpeleşti ceva, o să te alegi cu ceva mai rău decât o amendă, adăugă el, avertizând un băieţel care îşi retrase imediat mâna dintr-o cutie pe care scria: „Semne Întunecate Comestibile — garantate să-ţi stea în gât”.

George dădu la o parte o draperie de lângă standul cu trucuri Încuiate şi Harry văzu de partea cealaltă o cameră mai întunecată şi mai puţin a-glomerată. Ambalajele articolelor de pe rafturile de acolo aveau culori mult mai potolite.

— Tocmai am creat o linie de produse evident mai serioase, spuse Fred. E foarte amuzant, de fapt, cum am ajuns să facem asta.

— Este incredibil cât de mulţi nu ştiu să arunce o Vrajă Scut cum trebuie, chiar şi dintre cei care lucrează la minister, spuse George. E şi normal, dacă nu te-au avut pe tine ca profesor, Harry.

— Aşa e. Mă rog, ideea este că ne-am gândit că Pălăriile Scut ar fi amuzante. Înţelegi ce vreau să spun — provoacă-ţi prietenul să te blesteme şi urmăreşte-i reacţia când vraja nu are nici un efect. Dar ministerul a cumpărat cinci sute de bucăţi pentru toţi asistenţii. Şi încă primim comenzi destul de mari!

— Aşa că am conceput o line de Pelerine Scut, Mănuşi Scut…

— … care nu prea au cum să te ajute în cazul blestemelor de neiertat, dar dacă e vorba despre blesteme minore sau vrăji…

— Şi apoi ne-am gândit să ne extindem în domeniul Apărării contra Magiei Negre, pentru că e o afacere extrem de profitabilă, continuă George entuziasmat. Fii atent. Asta e grozavă. Beznă Instant, o importăm din Peru. E foarte folositoare dacă vrei să-ţi iei tălpăşiţa.

— Iar Detonatoarele False pleacă pur şi simplu de pe rafturi, uite, zise Fred, arătând spre mai multe obiecte ca nişte sirene de politie negre, care chiar încercau să fugă. Tot ce trebuie să faci este să plasezi una fără să te vadă nimeni, iar ea o ia la goană şi începe să urle undeva departe de tine, fiind o diversiune perfectă când ai nevoie de aşa ceva.