Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

Un vrăjitor scund şi jerpelit zornăia în faţa trecătorilor nişte mănunchiuri de lanţuri cu simboluri de argint.

— Doamnă, nu vreţi să cumpăraţi unul pentru fetiţa dumneavoastră, să-i protejaţi gâtuleţul delicat?

— Are noroc că nu sunt în timpul serviciului, zise domnul Weasley supărat, uitându-se urât la vânzătorul de amulete.

— Da, dar te rog să nu arestezi pe nimeni în clipa asta, dragul meu, pentru că trebuie să ne grăbim, spuse doamna Weasley, verificând neliniştită o listă. Cred că ar fi bine să mergem mai întâi la doamna Malkin. Hermione vrea o robă festivă nouă şi lui Ron i-a rămas scurtă roba încât i se văd gleznele; şi tu trebuie să ai nevoie de o robă nouă, Harry, dragul meu, ai crescut tare mult. Haideţi, să mergem…

— Molly, nu are sens să mergem cu toţii la magazinul doamnei Malkin, zise domnul Weasley. Să se ducă ei trei cu Hagrid, iar noi putem să cumpărăm manualele de la „Caligrafie şi Pete”, ce zici?

— Nu ştiu, spuse doamna Weasley îngrijorată, fiind evident că îi era greu să aleagă între dorinţa de a termina cumpărăturile cât mai repede şi aceea de a rămâne toţi la un loc. Hagrid, crezi că…?

— Nu-ţi face griji, or să fie în siguranţă cu mine, Molly, spuse Hagrid, încercând s-o liniştească şi fluturând o mână de mărimea unui capac de tomberon.

Doamna Weasley nu păru foarte convinsă, dar acceptă să se despartă, îndreptându-se grăbită către „Caligrafie şi Pete” cu soţul ei şi cu Ginny, în timp ce Harry, Ron, Hermione şi Hagrid porniră către prăvălia doamnei Malkin.

Harry sesiză că mulţi dintre cei pe lângă care trecură aveau aceeaşi expresie hăituită ca doamna Weasley şi că nimeni nu se mai oprea să stea de vorbă pe stradă; cumpărătorii rămâneau împreună în grupuri compacte, concentrându-se asupra treburilor lor. Se părea că nimeni nu mai făcea cumpărături de unul singur.

— S-ar putea să ne cam înghesuim dacă intrăm toţi, spuse Hagrid, oprindu-se în faţa magazinului doamnei Malkin şi aplecându-se să se uite pe geam. Rămân de pază afară, bine?

Acestea fiind zise Harry, Ron şi Hermione intrară împreună în prăvălie. La prima vedere, părea să fie goală, dar imediat ce uşa se închise în urma lor auziră o voce familiară din spatele unui suport pentru haine pe care erau agăţate robe festive verzi şi albastre în picăţele.

— … nu sunt un copil, mamă, în caz că nu ai observat până acum. Sunt mai mult decât capabil să-mi cumpăr singur ce-mi trebuie.

Cineva scoase un zgomot dezaprobator şi Harry recunoscu glasul doamnei Malkin, care spuse:

— Ei, dragul meu, mama ta are dreptate, nimeni nu ar trebui să hoinărească neînsoţit, nu are nici o legătură cu faptul că eşti sau nu un copil…

— Vrei să ai grijă unde înfigi acul ăla?!

Din spatele suportului de haine apăru un adolescent palid, cu chipul ascuţit şi cu părul blond-deschis, îmbrăcat cu o robă frumoasă, verde închis, cu tivul şi mânecile prinse cu ace de gămălie sclipitoare. Se duse cu paşi mari în faţa oglinzii, privindu-se cu atenţie; câteva secunde mai târziu îi observă pe Harry, Ron şi Hermione în spatele lui şi îşi miji ochii de un cenuşiu deschis.

— Mamă, în caz că te întrebi de unde vine mirosul ăsta, dă-mi voie să-ţi spun că tocmai a intrat un sânge-mâl, spuse Draco Reacredinţă.

— Te rog să ai grijă cum vorbeşti, zise doamna Malkin, ieşind grăbită de după suportul de haine, ţinând în mână bagheta şi o panglică de măsurat. Şi nu vreau nici să vă duelaţi în magazinul meu, zise ea repede, după ce aruncase o privire spre uşă şi văzuse că Harry şi Ron îşi scoseseră baghetele şi le ţineau îndreptate către Reacredinţă.

Hermione, care stătea ceva mai spate, le şopti:

— Nu faceţi asta, zău, nu merită.

— Sigur, ca şi cum aţi îndrăzni să faceţi vrăji în afara şcolii, zise Reacredinţă batjocoritor. Ia zi, Granger, cine te-a pocnit? Ca să ştiu cui să-i trimit un buchet de flori în semn de mulţumire.

— Până aici! spuse doamna Malkin pe un ton tăios, uitându-se peste umăr şi sperând să găsească un sprijin. Doamnă, vă rog.

Narcissa Reacredinţă apăru şi ea din spatele suportului pentru haine.

— Puneţi baghetele la loc, le zise ea cu răceală lui Harry şi Ron. Data viitoare când îmi mai atacaţi fiul, o să am grijă să fie ultimul lucru pe care-l mai faceţi.

— Serios? spuse Harry, avansând cu un pas şi privind chipul uşor arogant care, în ciuda palorii, avea trăsături comune cu cel al surorii ei.

Harry era acum la fel de înalt ca şi ea.

— Aveţi de gând să puneţi nişte amici Devoratori ai Morţii să ne facă de petrecanie?

Doamna Malkin scoase un ţipăt şi îşi duse mâna la inimă.

— Vai, nu ar trebui s-o acuzi… ce cuvinte periculoase… puneţi-vă baghetele la loc în buzunar, vă rog.

Însă Harry nu îşi coborî bagheta. Narcissa Reacredinţă zâmbi răutăcios.

— Se pare că din cauza faptului că eşti preferatul lui Dumbledore ai impresia greşită că eşti în siguranţă, Harry Potter. Dar să ştii că Dumbledore n-o să fie mereu lângă tine, ca să te apere.

Harry se uită în jur în bătaie de joc.

— Extraordinar… ca să vezi… nici acum nu e aici! Puteţi să faceţi o încercare chiar acum. Poate că o să vă dea o celulă dublă în Azkaban, pe care s-o împărţiţi cu soţul dumneavoastră, care este un ratat.

Reacredinţă dădu să se apropie supărat de Harry, dar se împiedică în poalele robei. Ron râse zgomotos.

— Potter, să nu cumva să îndrăzneşti să vorbeşti aşa cu mama mea! se răsti Reacredinţă.

— Lasă-l, Draco, spuse Narcissa, care îl opri punându-i o mână subţire şi albă pe umăr. Ceva îmi spune că Potter o să fie din nou împreună cu Sirius înainte să fiu eu cu Lucius.

Harry îşi ridică bagheta şi mai mult.

— Harry, nu! îl rugă Hermione, apucându-l de braţ şi încercând să-l facă să-l lase în jos. Gândeşte-te puţin. Nu e bine ce vrei să faci. O să ai probleme mari.

Doamna Malkin şovăi câteva clipe, apoi păru să decidă să se poarte ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic ieşit din comun, cu speranţa că până la urmă aşa avea să fie. Se aplecă spre Reacredinţă, care se uita urât la Harry în continuare.

— Cred că mâneca stângă ar mai trebui scurtată puţin, dragul meu, dă-mi voie să…

— Au! strigă Reacredinţă, lovind-o peste mână şi îndepărtând-o, ai grijă unde bagi acele alea, femeie! Mamă, nu cred că mai vreau roba asta.

Îşi scoase roba peste cap şi o aruncă pe jos, la picioarele doamnei Malkin.

— Ai dreptate, Draco, spuse Narcissa, aruncându-i o privire dispreţuitoare Hermionei, acum mi-am dat seama ce fel de gunoaie frecventează magazinul ăsta. Mai bine mergem la „Twilfitt şi Tatting”.

Acestea fiind zise, cei doi ieşiră din magazin cu paşi mari, Reacredinţă având grijă să dea cât putu de tare peste Ron în drum spre uşă.

— O, Doamne, zău aşa! spuse doamna Malkin, înşfăcând roba de pe jos, trecând vârful baghetei peste ea, şi folosindu-l ca pe un aspirator pentru a o curăţa de praf.

Fu tot timpul zăpăcită în timp ce le luă măsurile lui Ron şi Harry. Vru să-i vândă lui Hermione o robă festivă de bărbat şi, când îşi plecă fruntea în semn de rămas-bun, păru să se bucure că scăpa de ei.

— Aţi rezolvat totul? întrebă Hagrid vesel când se întoarseră la el.