Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Pare să fie exact genul de lucru întortocheat pe care l-ar spune Dumbledore, zise Ron.

— O să-mi predea nişte cursuri individuale anul ăsta, rosti Harry pe un ton firesc.

Ron se înecă în clipa aceea cu o bucăţică de pâine prăjită şi Hermione rămase cu răsuflarea tăiată.

— Şi nu ne-ai spus nimic! zise Ron.

— Abia acum mi-am amintit, spuse Harry sincer. Mi-a spus azi-noapte, în magazia unde ţineţi măturile.

— Fir-aş al naibii… cursuri individuale cu Dumbledore, spuse Ron impresionat. Mă întreb ce o să-ţi pre…?

Ron lăsă propoziţia neterminată. Harry îl văzu schimbând priviri cu Hermione, îşi puse cuţitul şi furculiţa deoparte, iar inima începu să-i bată destul de repede, având în vedere că nu făcea decât să stea pe pat. Dumbledore îl sfătuise să o facă… de ce să nu le spună acum? Îşi fixă privirea asupra furculiţei care scânteia în lumină, pe când tava din poala lui Harry era scăldată de razele soarelui, şi zise:

— Nu ştiu exact de ce vrea să-mi predea cursuri individuale, dar cred că trebuie să aibă legătură cu profeţia.

Ron şi Hermione nu spuseră nimic. Harry avu impresia că încremeniseră amândoi. Continuă, fără să îşi dezlipească ochii de pe furculiţă:

— Ştiţi la ce mă refer, cea pe care au încercat să o fure la minister.

— Dar nu ştie nimeni ce conţinea, spuse repede Hermione. S-a făcut ţăndări.

— Cu toate că în Profet scrie că… începu Ron, dar Hermione îi spuse: sst!

— Profetul a nimerit-o de data asta, zise Harry, făcând un mare efort şi uitându-se la ei.

Hermione părea speriată, iar Ron uimit.

— Sfera aceea de sticlă care s-a spart nu era singura înregistrare a profeţiei. Am auzit totul în biroul lui Dumbledore. A putut să-mi spună, pentru că lui i-a fost făcută profeţia. Conform acesteia, zise Harry şi trase aer în piept, se pare că eu sunt cel care trebuie să-l distrugă pe Cap-de-Mort… În orice caz, nici unul dintre noi nu poate trăi pe când ce celălalt supravieţuieşte.

Preţ de o clipă, cei trei se uitară unul la altul fără să spună nimic. Apoi se auzi o pocnitură puternică şi Hermione fu învăluită de un nor de fum negru.

— Hermione! strigară Harry şi Ron, în timp ce tava cu mâncare căzu cu zgomot pe podea.

Hermione ieşi tuşind din norul de fum, ţinând strâns telescopul şi având un ochi vânăt de toată frumuseţea.

— L-am strâns şi… şi m-a pocnit! zise ea cu respiraţia întretăiată.

Într-adevăr, la capătul telescopului văzură un pumnişor prins de un arc lung.

— Nu-ţi face griji, zise Ron, care era evident că făcea eforturi să nu râdă. O să aibă mama grijă de tine, e foarte pricepută la vindecarea rănilor superficiale.

— Mă rog, să lăsăm asta! spuse Hermione repede. Harry, vai, Harry…

Se aşeză din nou pe marginea patului.

— Ne-am pus tot felul de întrebări, când ne-am întors de la minister. N-am vrut să-ţi spunem nimic despre asta, îţi dai seama, dar din ce spusese Lucius Reacredinţă despre profeţie, că era despre tine şi Cap-de-Mort, mă rog, ne-am gândit că ar fi putut să fie ceva de genul ăsta. Vai, Harry…

Se uită la el cu ochii mari şi apoi şopti:

— Ţi-e frică?

— Mai puţin decât înainte, zise Harry. Mi-a fost, când am auzit-o pentru prima dată… dar acum mi se pare că am ştiut mereu că o să trebuiască să-l înfrunt până la urmă.

— Când am auzit că Dumbledore avea să te aducă el însuşi, ne-am gândit că o să-ţi spună ceva sau că o să-ţi arate ceva în legătură cu profeţia, spuse Ron cu înflăcărare. Şi nu am fost departe de adevăr, nu-i aşa? Nu ar face meditaţii cu tine dacă ar crede că n-ai nici o şansă — ar fi o pierdere de timp. Mai mult ca sigur că el crede că o să reuşeşti!

— Aşa este, spuse Hermione. Sunt curioasă ce o să-ţi predea, Harry. Bănuiesc că magie defensivă foarte avansată… contrablesteme redutabile… antiblesteme…

Harry nu era foarte atent la ce spunea Hermione. Se simţea cuprins de o căldură care nu avea nimic de-a face cu razele soarelui, iar golul pe care îl simţea în piept părea să se micşoreze. Ştia că Ron şi Hermione erau mai şocaţi decât lăsau să se vadă, dar simplul fapt că erau încă acolo, de-o parte şi de alta a patului, încurajându-l, şi că nu se îndepărtau de el ca şi cum ar fi fost contaminat sau periculos, valora mai mult pentru el decât avea să le poată spune vreodată.

— … şi farmece evazive, în general, conchise Hermione. În orice caz, tu măcar ştii unul dintre cursurile pe care o să le ai anul ăsta, ceea ce nu pot spune şi despre mine şi Ron. Mă întreb când o să sosească rezultatele N.O.V.-urilor?

— Trebuie să vină, a trecut deja o lună, zise Ron.

— Staţi puţin, spuse Harry, amintindu-şi un alt fragment din discuţia sa cu Dumbledore din seara de dinainte. Cred că Dumbledore a spus că rezultatele N.O.V.-urilor or să vină azi!

— Azi? ţipă Hermione. Azi? Dar ce nu mi-ai… Dumnezeule, ar fi tre-buit să-mi spui din prima clipă!

Sări în picioare.

— Mă duc să văd dacă a venit vreo bufniţă.

Dar când Harry ajunse la parter zece minute mai târziu, îmbrăcat de stradă şi ducând tava goală, o găsi pe Hermione stând la masă, într-o stare avansată de agitaţie, în timp ce doamna Weasley încerca să o facă să nu mai semene pe jumătate cu un urs panda.

— Nu vrea să se ducă, zise doamna Weasley neliniştită, stând aplecată peste Hermione cu bagheta în mână şi cu un exemplar al Primului ajutor al vindecătorului deschis la capitolul „Vânătăi, tăieturi şi zgârieturi”. Până acum a funcţionat de fiecare dată; pur şi simplu nu pot să înţeleg de ce nu trece.

— Pariez că asta înţeleg Fred şi George printr-o glumă bună. Au făcut în aşa fel încât să nu mai treacă, zise Ginny.

— Dar trebuie să treacă! strigă Hermione. Nu pot să arăt aşa toată viaţa!

— Nici n-o să fie cazul, draga mea, o să găsim un remediu, nu-ţi face griji, spuse doamna Weasley încercând s-o liniştească.

— Bill m-a averrrtizat că Frrred şi Georrrge sunt deosebit de amuzanţi, zise Fleur, zâmbind cu seninătate.

— Da, să ştii că mă tăvălesc pe jos de râs, se răsti Hermione.

Se ridică brusc şi începu să măsoare bucătăria în lung şi-n lat, frângându-şi mâinile.

— Doamnă Weasley, sunteţi absolut convinsă că nu a venit nici o bufniţă în dimineaţa asta?

— Da, draga mea. Mi-aş fi dat seama dacă ar fi sosit bufniţe, spuse doamna Weasley răbdătoare. Dar este abia ora nouă, mai e timp berechet.

— Ştiu că am ratat examenul de Rune Antice, bâigui Hermione cu înfrigurare. Am făcut cel puţin o traducere greşită. Şi partea practică a examenului de Apărare contra Magiei Negre a fost un dezastru. Cred că am făcut bine la Transfigurare, dar acum, dacă mă gândesc mai bine…

— Hermione, vrei să taci din gură, nu eşti singura care are emoţii! strigă Ron. Ştii că o să iei unsprezece calificative „Remarcabil” la N.O.V.-uri…

— Nu spune asta, nu spune asta! zise Hermione, dând din mâini înnebunită. Ştiu că am picat la toate!

— Ce se întâmplă dacă picăm vreun examen? îi întrebă Harry pe cei de faţă, dar îi răspunse tot Hermione.

— Discutăm cu şeful casei noastre, pe baza opţiunilor pe care le avem. Am întrebat-o pe doamna profesoară McGonagall la sfârşitul semestrului trecut.

Harry simţi cum i se face stomacul ghem. Îşi dorea să fi mâncat mai puţin la micul dejun.