Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Bill şi cu mine o să ne căsătorrrim!

— A, zise Harry absent.

Nu putu să nu observe că doamna Weasley, Hermione şi Ginny evitau cu încăpăţânare să se uite una la alta.

— Uau… ăă… felicitări!

— Bill este foarrrte ocupat pentrrru moment, munceşte din grrreu, iar eu lucrrrez cu jumătate de norrrmă la „Grrringotts” ca să îmi perrrfecţionez engleza, aşa că m-a adus aici pentrrru câteva zile ca să-i cunosc mai bine familia. Am fost tarrre ferrricită când am auzit că vii, nu prrrea e nimic de făcut pe aici, dacă nu îţi place să găteşti şi să ai grrrijă de găini! Păi… Îţi dorrresc poftă bună, Arrry!

Acestea fiind zise, Fleur se întoarse graţioasă pe călcâie şi ieşi din cameră parcă plutind, închizând uşa fără zgomot în urma ei.

Doamna Weasley păru să pufnească.

— Mama o urăşte, spuse Ginny încet.

— Nu-i adevărat, şopti doamna Weasley contrariată. Doar cred că s-au grăbit cu logodna, atâta tot.

— Se ştiu de un an, zise Ron care părea ameţit şi se uita ca hipnotizat la uşa închisă.

— Păi, un an nu-i atât de mult! Dar ştiu de ce se întâmplă astfel de lucruri. Este vorba de starea de nesiguranţă generată de întoarcerea Ştiţi-Voi-Cui. Lumea trăieşte cu impresia că ar putea să nu mai apuce ziua de mâine, luând tot felul de decizii pripite, la care s-ar gândi îndelung în alte condiţii. Data trecută când a fost la putere Ştiţi-Voi-Cine, auzeai peste tot de tineri care fugeau pe ascuns…

— Printre care şi tu şi tata, zise Ginny insinuant.

— Da, mă rog, eu şi cu tatăl tău suntem făcuţi unul pentru altul, ce rost ar fi avut să aşteptăm? zise doamna Weasley. În timp ce Bill şi Fleur… păi… ce au ei doi în comun? El este un om muncitor, cu capul pe umeri, iar ea este o…

— Vacă, spuse Ginny, încuviinţând din cap. Dar Bill nu este chiar atât de cu capul pe umeri. Desface blesteme, nu-i aşa? Îi place aventura, îi plac lucrurile fascinante… Bănuiesc că de-asta i-a căzut cu tronc Flegmă.

— Ginny, nu-i mai spune aşa, zise doamna Weasley tăios, în timp ce Harry şi Hermione râseră. Mă rog, trebuie să mă întorc la treburile mele. Harry, mănâncă ouăle înainte să se răcească.

Doamna Weasley ieşi din cameră, părând măcinată de griji. Ron încă mai era puţin zăpăcit, scuturându-şi capul ca un câine care încerca să îşi scoată apa din urechi.

— Dar nu te-ai obişnuit cu ea, dat fiind că stă în aceeaşi casă? întrebă Harry.

— A, ba da, spuse Ron, dar dacă mă ia pe nepregătite, ca acum…

— Este penibil, spuse Hermione supărată, mergând cât mai departe de Ron şi întorcându-se spre el cu mâinile încrucişate când ajunse la perete.

— Să nu-mi spui că vrei să fie mereu pe-aici? îl întrebă Ginny pe Ron nevenindu-i să creadă.

Când acesta doar ridică din umeri, fata zise:

— Mă rog, pun pariu pe orice că mama o să pună capăt acestei situaţii dacă o să poată.

— Dar cum ar putea să facă asta? întrebă Harry.

— Tot încearcă s-o convingă pe Tonks să vină la cină. Cred că speră ca Bill să se îndrăgostească de Tonks. Şi eu sper că aşa o să fie, aş prefera-o de o mie de ori în locul lui Fleur.

— Da, să ştii că e un plan strălucit, zise Ron sarcastic. Ascultă-mă, nici un tip întreg la minte nu s-ar îndrăgosti de Tonks atât timp cât ar fi Fleur prin apropiere. Înţelege-mă, Tonks nu e deloc urâtă când nu îşi face cine ştie ce la păr şi la nas, dar…

— Este mult mai drăguţă decât Flegmă, zise Ginny.

— Şi mai inteligentă decât ea, doar e Auror! spuse Hermione din colţ.

— Fleur nu e proastă, dacă a fost selecţionată să participe la Turnirul Trivrăjitor, zise Harry.

— Harry, nu începe şi tu! spuse Hermione amărâtă.

— Presupun că-ţi place când Flegmă îţi spune ”'Arrry”, nu-i aşa? întrebă Ginny pe un ton dispreţuitor.

— Nu, zise Harry, dorindu-şi să nu fi deschis gura. Tot ce voiam să spun este că Flegmă, pardon, Fleur…

— Aş prefera-o de o mie ori pe Tonks în locul ei, zise Ginny. Măcar Tonks are simţul umorului şi este amuzantă.

— De la o vreme nu prea mai este, spuse Ron. De fiecare dată când o văd mi se pare că seamănă din ce în ce mai bine cu Myrtle cea Plângăcioasă.

— Nu e drept, se răsti Hermione. Încă nu a reuşit să treacă peste… ştii tu… totuşi erau veri!

Lui Harry i se puse un nod în stomac. Ajunseseră să vorbească despre Sirius. Luă furculiţa şi începu să înfulece ouăle cu jumări, sperând ca astfel să nu fie invitat să ia parte la discuţie.

— Tonks şi Sirius abia dacă se cunoşteau, zise Ron. Sirius a fost în Azkaban jumătate din anii ei de viaţă şi înainte de asta, iar familiile lor nici nu…

— Nu mă refeream la asta, spuse Hermione. Crede că a murit din vina ei!

— De unde până unde? zise Harry, neputând să se abţină.

— Păi, ea s-a luptat cu Bellatrix Lestrange, nu-i aşa? Cred că are impresia că, dacă ar fi învins-o, Bellatrix nu l-ar mai fi putut omorî pe Sirius.

— Ce prostie, zise Ron.

— Este sentimentul de vină pe care îl are cel care supravieţuieşte, zise Hermione. Ştiu că Lupin a încercat s-o lămurească, dar este la pământ. Nu se mai poate metamorfoza cum trebuie.

— Meta…?

— Nu îşi mai poate schimba înfăţişarea ca înainte, îi explică Hermione. Cred că puterile ei au fost afectate de şoc sau ceva de genul ăsta.

— Nu ştiam că se poate întâmpla aşa ceva, zise Harry.

— Nici eu, spuse Hermione, dar bănuiesc că atunci când eşti foarte deprimat…

Uşa se deschise din nou şi doamna Weasley băgă capul prin deschizătură.

— Ginny, şopti ea, vino şi ajută-mă să pregătesc masa de prânz.

— Acum vorbesc cu ei! zise Ginny exasperată.

— În clipa asta! spuse doamna Weasley şi plecă.

— Vrea să mă duc doar ca să nu rămână ea singură cu Flegmă, zise Ginny supărată.

Îşi dădu părul lung şi roşcat pe spate, imitând-o foarte bine pe Fleur, şi traversă camera ţopăind, cu mâinile ridicate deasupra capului ca o balerină.

— Să faceţi bine să coborâţi şi voi cât mai repede, zise ea înainte să plece.

Harry profită de momentul de tăcere ca să mănânce. Hermione se uită prin cutiile lui Fred şi George, aruncându-i însă din când în când câte o privire piezişă lui Harry. Ron, care se servise cu o felie de pâine prăjită din tava acestuia, se uita în continuare la uşă cu o privire pierdută.

— Ce-i asta? întrebă Hermione până la urmă, ridicând ceea ce părea să fie un telescop mic.

— Nu ştiu, spuse Ron, dar dacă Fred şi George l-au lăsat aici înseamnă că încă nu e gata să fie vândut la magazinul de glume, aşa că ai grijă.

— Mama ta zicea că magazinul merge bine, spuse Harry. Cică Fred şi George au simţul afacerilor.

— Asta este puţin spus, zise Ron. S-au îmbogăţit! Abia aştept să văd cum arată magazinul. Încă nu ne-am dus pe Aleea Diagon, pentru că ma-ma zice că tata trebuie să meargă cu noi pentru orice eventualitate şi a fost foarte ocupat la serviciu, dar, din câte am auzit, totul merge ca pe roate.

— Ce mai ştii de Percy? întrebă Harry despre cel de-al treilea Weasley, care se certase cu restul familiei. Vorbeşte din nou cu părinţii voştri?

— Nu, zise Ron.

— Dar ştie că tatăl tău a avut dreptate când a zis că s-a întors Cap-de-Mort…

— Dumbledore spune că este mai uşor să ierţi pe cineva care a greşit decât pe cineva care are dreptate, zise Hermione. L-am auzit spunându-i-o mamei tale, Ron.