Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Da, spuse Harry, cu inima bătându-i puţin mai repede decât de obicei.

— Atunci trebuie să-ţi fi dat seama că nu se poate spune că s-au scurs informaţii despre aventura ta din sala profeţiilor, ci că au fost nişte inundaţii în toată regula, eşti de acord cu mine?

— Da, spuse Harry din nou. Şi acum toată lumea ştie că sunt cel ales…

— Ba nu, nu ştie nimeni, îl întrerupse Dumbledore. Doar doi oameni ştiu întregul conţinut al profeţiei despre tine şi Lordul Cap-de-Mort, şi amândoi stau în această magazie urât mirositoare şi plină de păianjeni. Este adevărat însă că mulţi au intuit corect că Lordul Cap-de-Mort şi-a trimis Devoratorii Morţii să fure profeţia şi că aceasta avea legătură cu tine. Acum, am dreptate să cred că nu ai mai spus nimănui că ştii ce conţinea profeţia?

— Da.

— Până la urmă, este o decizie înţeleaptă, zise Dumbledore. Însă cred că ar trebui să nu fii prea strict în ceea ce-i priveşte pe prietenii tăi, domnul Ronald Weasley şi domnişoara Hermione Granger. Da, continuă el, văzând neliniştea de pe chipul lui Harry, sunt de părere că ar trebui să ştie şi ei. Le faci un deserviciu dacă nu le împărtăşeşti ceva atât de important pentru ei.

— N-am vrut…

— … să-i sperii? spuse Dumbledore, cercetându-l pe Harry peste ochelarii în formă de semilună. Sau poate că nu ai vrut să mărturiseşti că eşti la rândul tău îngrijorat şi speriat? Ai nevoie de prietenii tăi, Harry. Ai avut completă dreptate când ai spus că Sirius nu ar fi vrut să te închizi în tine.

Harry nu zise nimic, dar Dumbledore nu păru să aştepte vreun răspuns. Continuă:

— În aceeaşi ordine de idei, un alt subiect despre care voiam să vorbesc cu tine este că aş vrea să urmezi nişte cursuri individuale cu mine anul ăsta.

— Cursuri… cu dumneavoastră? zise Harry atât de surprins, încât uită de tăcerea meditativă în care se adâncise.

— Da. Cred că a sosit momentul să mă implic mai activ în educaţia ta.

— Ce o să-mi predaţi, domnule profesor?

— A, câte puţin din toate, spuse Dumbledore vag.

Harry aşteptă cu sufletul la gură, dar Dumbledore nu-i mai dădu nici un detaliu, aşa că se interesă de un alt lucru care îl pusese oarecum pe gânduri.

— Dacă o să am cursuri cu dumneavoastră, nu mai este cazul să fac meditaţii cu Plesneală, nu-i aşa?

— Cu domnul profesor Plesneală, Harry, şi ca să-ţi răspund la întrebare, nu, n-o să mai faci meditaţii cu dânsul.

— Ce bine, zise Harry uşurat, pentru că au fost un… Se opri, având grijă să nu spună ce gândea de fapt.

— Cred că cel mai potrivit cuvânt ar fi „fiasco”, spuse Dumbledore încuviinţând din cap.

Harry râse.

— Asta înseamnă că de acum înainte o să-l văd mai rar pe domnul profesor Plesneală, zise el, pentru că n-o să mă accepte la cursul de Poţiuni dacă nu obţin calificativul „Remarcabil” la N.O.V., iar eu ştiu că am luat mai puţin.

— Nu te pripi, zise Dumbledore cu o voce gravă. Dacă mă gândesc bine, cred că rezultatele ar trebui să sosească în cursul zilei de azi. Acum, Harry, înainte de a ne despărţi, trebuie să mai lămurim două aspecte. În primul rând, începând din clipa asta, vreau să ai mereu Pelerina Invizibilă la tine. Chiar şi la Hogwarts. Pentru orice eventualitate, înţelegi?

Harry încuviinţă din cap.

— În al doilea rând, cât timp o să stai aici, Vizuina o să fie protejată de cele mai bune sisteme de siguranţă pe care le oferă Ministerul Magiei. Aceste măsuri le-au creat o oarecare stare de disconfort lui Arthur şi Molly. Toate scrisorile lor sunt verificate la minister înainte să ajungă la ei, ca să-ţi dau un exemplu. Pe ei nu îi deranjează câtuşi de puţin, pentru că tot ce vor este să fii în siguranţă. Cu toate acestea, le-ai nesocoti eforturile dacă ţi-ai pune viaţa în primejdie cât o să stai la ei.

— Am înţeles, spuse Harry repede.

— În ordine, atunci, zise Dumbledore, deschizând uşa magaziei pentru cozile de mătură şi ieşind în curte. Văd că este aprinsă lumina în bucătărie. Să nu o mai privăm pe Molly de ocazia de a se plânge de cât de slab eşti.

Harry şi Dumbledore se apropiară de uşa din spate a Vizuinei, în jurul căreia erau depozitate familiarele cizme de cauciuc şi ceaune ruginite; Harry auzi găinile gata să adoarmă cotcodăcind încet într-un coteţ îndepărtat. Dumbledore ciocăni la uşă de trei ori şi, uitându-se pe fereastră, Harry văzu pe cineva mişcându-se în bucătărie.

— Cine este? spuse o voce neliniştită, cea a doamnei Weasley. Prezentaţi-vă neîntârziat.

— Sunt eu, Dumbledore, l-am adus pe Harry.

Uşa se deschise imediat şi în prag apăru doamna Weasley, scundă, plinuţă, îmbrăcată cu o rochie veche de culoare verde.

— Harry, dragul meu! Vai de mine, Albus, m-ai speriat îngrozitor, mi-ai spus că ajungeţi abia mâine dimineaţă!

— Am avut noroc, spuse Dumbledore, îndemnându-l pe Harry să intre. Slughorn s-a dovedit mult mai uşor de convins decât m-am aşteptat. Desigur, totul i se datorează lui Harry. A, bună, Nymphadora.

Harry se uită în jur şi descoperi, că în ciuda orei târzii, doamna Weasley nu era singură. O vrăjitoare tânără, cu chipul palid, în formă de inimă şi părul şaten deschis, stătea la masă, ţinând strâns cana mare din faţa ei.

— Bună seara, domnule profesor, zise ea. Salut, Harry.

— Bună, Tonks.

Lui Harry, tânăra i se păru trasă la faţă, chiar bolnavă, şi având un zâmbet puţin forţat. În mod cert, înfăţişarea ei era mai ternă decât de obicei, când avea părul roz aprins.

— Ar fi cazul să plec, zise ea repede, ridicându-se şi punându-şi pelerina. Mulţumesc pentru ceai şi înţelegere, Molly.

— Te rog, nu pleca din cauza mea, spuse Dumbledore politicos. Nu rămân, trebuie să discut nişte chestiuni urgente cu Rufus Scrimgeour.

— Nu, nu, chiar trebuie să plec, zise Tonks, evitând să-i întâlnească privirea lui Dumbledore. Noapte bună.

— Draga mea, de ce nu vii la cină în weekend, o să fie şi Remus, şi Ochi-Nebun?

— Nu, mulţumesc, Molly… mulţumesc pentru invitaţie… noapte bună tuturor.

Tonks trecu grăbită pe lângă Dumbledore şi Harry ieşi în curte, la câţiva paşi depărtare, după care se întoarse în loc şi se făcu nevăzută. Harry observă că doamna Weasley părea îngrijorată.

— Ei bine, ne vedem la Hogwarts, Harry, zise Dumbledore. Ai grijă de tine. Molly, respectele mele.

Dumbledore făcu o plecăciune în faţa doamnei Weasley şi plecă şi el, dispărând în acelaşi loc cu Tonks. Doamna Weasley închise uşa care dădea spre curtea rămasă goală şi apoi îl apucă pe Harry de umeri, întorcându-l cu faţa spre lampa de pe masă şi cercetându-l cu atenţie.

— Eşti la fel ca Ron, oftă ea, privindu-l din cap până-n picioare. Amândoi arătaţi ca şi cum ar fi aruncat cineva un Blestem de Întindere asupra voastră. Ron a crescut opt centimetri de când i-am cumpărat ultima robă pentru şcoală, să ştii. Harry, nu ţi-e foame?

— Ba da, spuse Harry, dându-şi brusc seama cât de foame îi era de fapt.

— Ia loc, dragule, îţi pregătesc ceva cât ai zice peşte.

Harry se aşeză la masă şi în clipa aceea îi sări în braţe o pisică pufoasă, portocalie, cu botul scurt, care i se cuibări torcând în poală.

— E şi Hermione aici? întrebă el bucuros, mângâindu-l pe Şmecherilă după ureche.

— A, da, a sosit alaltăieri, zise doamna Weasley, lovind cu bagheta o oală mare de fier, care zbură pe aragaz cu un zdrang puternic şi începu să fiarbă imediat. Desigur, acum toată lumea doarme, nu ne aşteptam să vii atât de devreme. Poftim…