Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Scuzaţi-mă, zise Harry repede. Însă… să ştiţi că nici mie nu mi-a plăcut de ea.

Dumbledore se ridică din senin.

— Plecaţi? întrebă Slughorn repede, plin de speranţă.

— Nu, aş vrea să mă duc la baie, zise Dumbledore.

— A, spuse Slughorn, evident dezamăgit. A doua uşă pe stânga.

Dumbledore străbătu camera. După ce închise uşa în urma lui, se lăsă tăcerea. Câteva clipe mai târziu, Slughorn se ridică, părând să nu ştie exact ce să facă. Se uită pe furiş la Harry, se duse în faţa şemineului şi se întoarse cu spatele la foc, încălzindu-şi posteriorul masiv.

— Să nu crezi că nu ştiu de ce te-a adus aici, spuse el tăios.

Harry se mulţumi să-l privească. Ochii umezi ai lui Slughorn se opriră în trecere asupra cicatricei, observând de data asta şi restul feţei.

— Semeni foarte bine cu taică-tău.

— Ştiu, mi s-a mai spus, zise Harry.

— Nu şi la ochi. La ochi semeni cu…

— Mama, ştiu.

Harry o auzise de atâtea ori încât începuse să i se pară un subiect destul de plictisitor.

— Hm. Da, aşa este. Nu este bine ca profesorii să aibă elevi favoriţi, dar ea a fost printre preferaţii mei. Mă refer la mama ta, adăugă Slughorn, sesizând expresia derutată de pe chipul lui Harry. Lily Evans. Una dintre cele mai sclipitoare eleve pe care le-am avut. Era plină de viaţă, să ştii. O fată încântătoare. Îi spuneam că ar fi trebuit să fie în casa mea. Să fi văzut ce răspunsuri pline de personalitate îmi dădea.

— Dar care a fost casa dumneavoastră?

— Am fost şeful casei Viperinilor, zise Slughorn. A, stai puţin, continuă el repede, văzând expresia de pe chipul lui Harry şi făcându-i semn cu arătătorul. Să nu cumva să-mi porţi pică din cauza asta! Tu trebuie să fii Cercetaş, ca ea, nu? Da, de obicei aşa se întâmplă cu familiile. Dar să ştii că nu este o regulă. Ai auzit cumva de Sirius Black? Sunt convins că da, de câţiva ani s-a tot scris despre el prin ziare, a murit acum câteva săptămâni…

Harry simţi un gol dureros în stomac.

— Mă rog, a fost un amic bun de-ai tatălui tău, la şcoală. Toată familia Black fusese în casa mea, dar Sirius a ajuns la Cercetaşi. Mare păcat… era un băiat foarte talentat. Am pus mâna pe fratele lui, Regulus, când i-a venit şi lui rândul, dar mi-ar fi plăcut să am setul complet.

Vorbea ca un colecţionar împătimit, care pierduse în faţa altcuiva o piesă scoasă la licitaţie. Adâncit în amintiri, se uită la zidul din faţa lui, rotindu-se încet ca să-şi încălzească uniform spatele.

— Desigur, mama ta a avut părinţi Încuiaţi. Nu mi-a venit să cred când am auzit. Credeam că avea sânge pur, atât era de talentată.

— Una dintre prietenele mele cele mai bune are părinţi Încuiaţi, spuse Harry, şi este cea mai bună din an.

— Ciudat cum se întâmplă asta uneori, nu-i aşa? zise Slughorn.

— Nu neapărat, spuse Harry cu răceală.

Slughorn se uită la el surprins.

— Să nu cumva să crezi că am prejudecăţi. Nu, nu, nu! Doar ţi-am spus că maică-ta s-a numărat printre preferaţii mei din toate timpurile, nu-i aşa? Apoi a fost şi Dick Cresswell, cu un an mai mic ca ea; bineînţeles, acum este Şeful Oficiului de Legătură al Goblinilor; şi el are părinţi Încuiaţi — un elev foarte dotat; îmi dă chiar şi azi tot felul de informaţii din culise despre ce se întâmplă la Gringotts!

Slughorn se balansă puţin în faţă şi înapoi, zâmbind mulţumit, şi apoi arătă cu degetul spre fotografiile în rame de argint de pe birou, care înfăţişau diverşi omuleţi mişcători.

— Toţi sunt foşti elevi de-ai mei, iar pozele sunt semnate. Te rog să-l observi pe Barabas Cuffe, editorul Profetului zilei, care vrea întotdeauna să ştie ce cred despre ştirile de ultimă oră. Este şi Ambrosius Flume, de la Lorzii Mierii, care îmi trimite în fiecare an un coş cu dulciuri de ziua mea şi asta numai pentru că i l-am prezentat lui Ciceron Harkiss, care i-a dat prima slujbă! Iar acolo, mai în spate, trebuie să te întinzi puţin ca s-o vezi, este Gwenog Jones, căpitanul echipei Harpiilor din Holyhead… Toată lumea se miră când află că mă tutuiesc cu Harpiile şi că am oricând vreau bilete pe gratis!

Gândul acesta păru să-l bine dispună într-o mare măsură.

— Şi toţi oamenii ăştia ştiu unde să vă găsească, unde să vă trimită diverse lucruri? întrebă Harry, care nu putea să nu se mire că Devoratorii Morţii nu îl găsiseră încă pe Slughorn, când biletele la meciurile de vâjthat, coşurile cu dulciurile şi vizitatorii care îi cereau sfaturi şi păreri nu păreau să aibă nici o dificultate în a-l găsi.

Lui Slughorn îi pieri zâmbetul la fel de repede cum dispăruse sângele de pe pereţi.

— Sigur că nu, zise el, uitându-se la Harry. De un an încoace nu am mai ţinut legătura cu nimeni.

Harry avu impresia că Slughorn fusese şocat la auzul propriilor cuvinte. Individul acesta păru de-a dreptul neliniştit pentru câteva clipe. Apoi ridică din umeri.

— Totuşi… vrăjitorii precauţi se dau la fund în astfel de momente. Poate să spună Dumbledore ce-o vrea, dar, dacă aş accepta acum un post de profesor la Hogwarts, ar fi ca şi cum aş da o declaraţie publică în care aş anunţa că fac parte din Ordinul Phoenix! Ştiu că sunt demni de toată admiraţia, curajoşi şi aşa mai departe, dar, sincer să fiu, rata mortalităţii nu prea e pe placul meu…

— Dar nu a spus nimeni că trebuie să faceţi parte din Ordin ca să predaţi la Hogwarts, zise Harry, care nu putu să nu-l ia puţin peste picior.

Îi era greu să îl compătimească pe Slughorn pentru viaţa tihnită pe care o ducea, când îşi amintea cum supravieţuise Sirius într-o peşteră, hrănindu-se cu şobolani.

— Majoritatea profesorilor nu fac parte din Ordin şi nu a fost ucis nici unul dintre ei. Mă rog, asta dacă nu îl puneţi la socoteală pe Quirrell, dar el a primit ce merita, având în vedere că îl ajutase pe Cap-de-Mort.

Harry era sigur că Slughorn era unul dintre acei vrăjitori care nu suportau să audă numele lui Cap-de-Mort rostit cu voce tare şi avu dreptate; Slughorn se cutremură şi icni în semn de protest, dar Harry se comportă de parcă nu se întâmplase nimic.

— Presupun că profesorii sunt mai în siguranţă decât mulţi alţii, atât timp cât Dumbledore este director. Se zice că e singurul de care s-a temut vreodată Cap-de-Mort, nu-i aşa? continuă Harry.

Slughorn se uită în gol pentru câteva clipe, părând să cântărească spusele lui Harry.

— Mda, este adevărat că Cel-Ce-Nu-Trebuie-Numit nu l-a provocat niciodată pe Dumbledore la o confruntare directă, mormăi el sceptic. Şi bănuiesc că nimeni nu ar putea susţine că sunt un prieten al Celui-Ce-Nu-Trebuie-Numit, dat fiind că nu m-am alăturat Devoratorilor Morţii… În cazul ăsta, poate că aş fi mai în siguranţă lângă Albus… Nu pot să neg că m-a marcat moartea Ameliei Bones… Dacă ea… care avea relaţii la minister, care era sub protecţia ministerului…

Dumbledore intră din nou în cameră şi Slughorn tresări ca şi cum ar fi uitat că Dumbledore era în casa lui.

— A, te-ai întors, Albus, zise el. Ţi-a luat ceva vreme. Ai cumva stomacul deranjat?

— Nu, am răsfoit nişte reviste de-ale Încuiaţilor, spuse Dumbledore. Ador modelele pentru tricotaje. Ei bine, Harry, am profitat peste măsură de ospitalitatea lui Horace, cred că ar fi cazul să plecăm.

Harry sări în picioare, fără să dea nici un semn de împotrivire. Slughorn păru jignit.

— Plecaţi?

— Da. Cred că sunt în stare să-mi dau seama când am de-a face cu o cauză pierdută.