Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Aş vrea să discut ceva cu tine, Harry, înainte să mă văd cu ei. Te rog să mă însoţeşti.

Harry se ridică, murmură „Ne vedem puţin mai târziu” către Ron, Hermione şi Ginny şi merse în urma profesoarei McGonagall pe culoarul dintre paturi. Holurile de afară erau goale şi nu se auzea decât cântecul îndepărtat al păsării phoenix. Trecură câteva minute înainte ca Harry să-şi dea seama că nu se îndreptau către biroul profesoarei McGonagall, ci către al lui Dumbledore, şi alte câteva clipe înainte să realizeze că aceasta fusese directoare adjunctă, bineînţeles — se părea că acum era directoare -, aşa că biroul din spatele garguiului era acum a ei.

Urcară scara mobilă în tăcere şi intrară în camera circulară. Harry nu ştia la ce se aşteptase, poate ca biroul să fie acoperit cu cearşafuri negre sau chiar ca trupul neînsufleţit al lui Dumbledore să fie acolo. De fapt, camera arăta la fel ca atunci când o părăsiseră el şi Dumbledore, cu doar câteva ore mai devreme: instrumentele de argint pufăiau şi huruiau pe măsuţele cu picioare fusiforme, spada lui Cercetaş scânteia la lumina lunii în suportul său, iar Jobenul Magic se afla pe un raft din spatele biroului. Dar stinghia lui Fawkes era goală, pe când pasărea şi trimitea în continuare cântecul de jale peste domeniu. Un nou portret se alăturase în rândul directorilor şi directoarelor răposate ale şcolii Hogwarts. Dumbledore dormea într-o ramă aurie dincolo de birou, cu ochelarii în formă de semilună pe nasul strâmb, părând liniştit şi netulburat.

După ce aruncă o privire spre portretul cu pricina, profesoara McGonagall făcu o mişcare ciudată, de parcă şi-ar fi impus să se oţelească, apoi înconjură biroul, pentru a-l privi pe Harry, cu o expresie echilibrată pe chipul ridat.

— Harry, zise ea, aş dori să ştiu ce aţi făcut tu şi domnul profesor Dumbledore după ce aţi plecat de la şcoală.

— Nu pot să vă spun, doamnă profesoară, spuse Harry.

Se aşteptase la această întrebare şi avea răspunsul deja pregătit. Chiar în camera aceea, Dumbledore îi spusese că nu trebuia să divulge nimănui, în afară de Ron şi Hermione, conţinutul lecţiilor lor.

— Harry, ar putea fi ceva important, zise profesoara McGonagall.

— Chiar este, spuse Harry. E cât se poate de important, dar dânsul n-a vrut să spun nimănui.

Profesoara McGonagall se uită urât la el.

— Potter (Harry sesiză că aceasta îi spunea din nou pe numele de familie), având în vedere că domnul profesor Dumbledore nu mai este în viaţă, cred că-ţi dai seama că situaţia s-a schimbat într-o anumită măsură.

— Mie nu mi se pare că este aşa, zise Harry, ridicând din umeri. Domnul profesor Dumbledore nu mi-a spus niciodată să încetez să-i urmez ordinele dacă o să moară.

— Dar…

— Însă trebuie să ştiţi ceva înainte să vină cei de la minister. Madam Rosmerta se află sub influenţa Blestemului Imperius, i-a ajutat pe Reacredinţă şi pe Devoratorii Morţii. Aşa au ajuns colierul şi miedul otrăvit la…

— Rosmerta? spuse profesoara McGonagall, nevenindu-i să creadă.

Dar înainte să mai poată spună ceva, bătu cineva la uşă, în spatele lor, iar profesoara Lăstar şi profesorii Flitwick şi Slughorn intrară pe rând în cameră, urmaţi de Hagrid, care plângea în continuare în hohote, cutremurându-se cât era de înalt.

— Plesneală! exclamă Slughorn, care părea cel mai afectat, cel mai palid şi cel mai transpirat… A fost elevul meu! Credeam că-l cunosc!

Înainte ca vreunul dintre ei să poată da un răspuns, se auzi o voce tăioasă din partea de sus a peretelui: un vrăjitor palid, brunet şi cu un breton scurt tocmai se întorsese în pânza până atunci goală a portretului său.

— Minerva, domnul ministru soseşte în câteva clipe, tocmai a Dispărut de la minister.

— Îţi mulţumesc, Everard, spuse profesoara McGonagall, întorcându-se repede către profesorii pe care-i avea în subordine. Vreau să vă vorbesc despre ce se va întâmpla cu Hogwarts înainte să ajungă aici, continuă ea repede. Eu, una, nu sunt convinsă că şcoala ar trebui să se deschidă anul viitor. Faptul că domnul director a fost ucis de unul dintre colegii noştri întinează în mod grav istoria Şcolii Hogwarts. Este îngrozitor.

— Sunt sigură că Dumbledore ar fi dorit ca şcoala să rămână deschisă, spuse profesoara Lăstar. Cred că dacă există un singur elev care vrea să vină aici, şcoala ar trebui să rămână deschisă pentru acel elev.

— Dar oare o să mai existe acest elev după tot ce s-a întâmplat? zise Slughorn, tamponându-şi acum fruntea transpirată cu o batistă de mătase. Părinţii or să vrea să-şi ţină copiii acasă şi nu pot să spun că-i condamn. Sincer să fiu, eu nu cred că suntem în mai mare pericol la Hogwarts decât oriunde altundeva, dar nu vă puteţi aştepta ca mamele să-mi împărtăşească punctul de vedere. Or să vrea să-şi ţină familia unită, aşa cum este firesc.

— Sunt de acord, spuse profesoara McGonagall. Şi în orice caz, nu putem spune că Dumbledore n-a anticipat niciodată posibilitatea ca Hogwarts să se închidă. Când a fost redeschisă Camera Secretelor, s-a gândit să închidă şcoala… şi trebuie să recunosc că mie personal mi se pare că uciderea domnului profesor Dumbledore este mai tulburătoare decât ideea că monstrul secret al lui Viperin exista în inima castelului.

— Trebuie să ne consultăm cu guvernatorii, spuse profesorul Flitwick cu o voce subţire şi piţigăiată.

Avea o vânătaie mare pe frunte, dar acesta era singurul semn rămas de pe urma faptului că leşinase în biroul lui Plesneală.

— Trebuie să respectăm procedura oficială. N-avem voie să luăm o decizie pripită.

— Hagrid, tu n-ai spus nimic până acum, zise profesoara McGonagall. Ce părere ai, crezi că Hogwarts ar trebui să rămână deschisă?

Hagrid, care plânsese în tăcere în batista mare cu buline pe parcursul acestei conversaţii, îşi ridică acum ochii roşii şi umflaţi, zicând cu o voce răguşită:

— Nu ştiu, doamnă profesoară. Asta n-o puteţi hotărî decât dumneavoastră, ca directoare, şi şefii Caselor.

— Domnul profesor Dumbledore a preţuit întotdeauna punctul tău de vedere, spuse profesoara McGonagall pe un ton binevoitor, la fel ca mine.

— Păi, eu rămân, zise Hagrid, curgându-i în continuare lacrimi mari, care i se scurgeau în barba încâlcită. E casa mea, e casa mea de când aveam treisprezece ani. Şi dacă sunt copii care mă vor ca profesor, o să le predau. Dar… nu ştiu… Hogwarts fără Dumbledore…

Înghiţi în sec şi îşi ascunse din nou chipul după batistă. Se lăsă tăcerea.

— În ordine, spuse profesoara McGonagall, aruncând o privire pe fereastră, spre domeniu şi verificând dacă se apropia ministrul Magiei. Atunci trebuie să fiu de acord cu Filius că cel mai corect este să ne consultăm cu guvernatorii, care or să ia decizia finală. Cât despre întoarcerea acasă a elevilor… ar fi indicat să plece mai devreme decât mai târziu. Am putea aranja ca Expresul de Hogwarts să vină chiar mâine, dacă e nevoie.

— Dar cum rămâne cu înmormântarea lui Dumbledore? spuse Harry, vorbind în sfârşit.

— Ei bine, zise profesoara McGonagall, pierzându-şi puţin aerul energic şi cu o voce tremurată, ş-ştiu că Dumbledore a dorit să fie înmormântat aici, la Hogwarts.

— Atunci aşa o să fie, nu? spuse Harry aprig.

— Dacă cei de la minister cred că aşa e cel mai bine, zise profesoara McGonagall. Nici un alt director sau directoare n-a mai fost…

— Nici un alt director sau directoare n-a făcut atât de multe pentru această şcoală, mormăi Hagrid.