Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

Se înfrână cu greu să adauge: „Mare lucru!”

— Da, Harry, poţi iubi, zise Dumbledore, care părea să-şi fi dat seama exact ce cuvinte se abţinuse Harry să spună. Ăsta e un lucru extraordinar şi remarcabil, având în vedere tot ce ţi s-a întâmplat. Harry, eşti încă prea tânăr ca să înţelegi cât de ieşit din comun eşti de fapt.

— Deci, când profeţia se referă la puterea pe care o am eu şi pe care „nu o cunoaşte Lordul Întunecat”, aceasta este pur şi simplu… „puterea de a iubi”? întrebă Harry, simţindu-se puţin dezamăgit.

— Da, pur şi simplu „puterea de a iubi”, spuse Dumbledore. Dar, Harry, nu uita că profeţia susţine că singurul motiv pentru care este importantă e faptul că Lordul Cap-de-Mort a făcut-o să fie aşa. Ţi-am spus-o şi la sfârşitul anului trecut. Cap-de-Mort te-a ales ca întrupare a persoanei care constituia cel mai mare pericol pentru el. Şi astfel, te-a făcut să devii persoana care constituie cel mai mare pericol pentru el!

— Dar până la urmă e acelaşi…

— Nu, nu-i acelaşi lucru! zise Dumbledore, înflăcărându-se.

Arătă spre Harry cu mâna sa înnegrită şi sfrijită, zicând:

— Pui prea mare preţ pe profeţie!

— Dar, bâigui Harry, dar aţi spus că profeţia înseamnă…

— Dacă Lordul Cap-de-Mort n-ar fi auzit niciodată de profeţie, crezi că ea s-ar mai fi împlinit? Crezi că ar mai fi însemnat ceva? Bineînţeles că nu! Crezi că toate profeţiile din Sala Profeţiilor s-au împlinit?

— Dar, zise Harry derutat, dar anul trecut aţi spus că unul dintre noi o să trebuiască să-l omoare pe celălalt…

— Harry, Harry, asta doar pentru că Lordul Cap-de-Mort a făcut o mare greşeală şi a acţionat conform spuselor doamnei profesoare Trelawney! Dacă el nu ţi-ar fi ucis tatăl, crezi că ţi-ar mai fi inoculat o dorinţă crâncenă de răzbunare? Bineînţeles că nu! Dacă n-ar fi obligat-o pe mama ta să moară pentru tine, crezi că ţi-ar mai fi dat o protecţie magică, de care n-a putut trece? Bineînţeles că nu, Harry! Nu-ţi dai seama? Cap-de-Mort şi-a creat el însuşi cel mai aprig duşman, ca toţi tiranii din toată lumea! Ai idee câţi tirani se tem de cei pe care-i asupresc? Toţi sunt conştienţi că într-o zi, printre numeroasele lor victime, o să fie unul care o să se răscoale împotriva lor! La fel se întâmplă şi cu Cap-de-Mort! L-a căutat dintotdeauna pe cel care l-ar fi putut înfrunta. A auzit profeţia şi s-a grăbit să treacă la fapte, alegând astfel cu mâna lui omul care avea cele mai mari şanse de a-l distruge şi mai ales înzestrându-l cu nişte arme mortale fără pereche.

— Dar…

— Este absolut necesar să-nţelegi! zise Dumbledore, ridicându-se şi începând să se plimbe prin cameră, cu robele scânteietoare fluturând în urma sa.

Era pentru prima dată când Harry îl vedea atât de agitat.

— Încercând să te ucidă, Cap-de-Mort a ales el însuşi persoana remarcabilă care stă acum în faţa mea şi i-a dat uneltele cu care să săvârşească fapta! Cap-de-Mort este de vină că i-ai putut citi gândurile, ambiţiile, că înţelegi până şi limba şerpească în care dă ordine. Şi totuşi, Harry, în ciuda accesului tău nemaiîntâlnit în lumea lui Cap-de-Mort (care se întâmplă să fie un dar pentru care Devoratorii Morţii ar face moarte de om) n-ai fost niciodată atras în mrejele Magiei Negre şi n-ai dat niciodată cel mai mic semn că ai dori să devii unul dintre adepţii lui Cap-de-Mort!

— Bineînţeles că nu! spuse Harry indignat. Mi-a omorât părinţii!

— În esenţă, protecţia ta e puterea de a iubi, zise Dumbledore pe un ton răspicat. Asta e singura protecţie care poate contracara influenţa puterilor deţinute de Cap-de-Mort! În ciuda tuturor tentaţiilor la care ai fost supus şi a tuturor suferinţelor, încă ai sufletul curat, la fel de curat ca la unsprezece ani, când te-ai uitat într-o oglindă care înfăţişa dorinţa ta cea mai arzătoare, şi oglinda nu ţi-a arătat decât cum să îl învingi pe Cap-de-Mort şi nu cum să devii nemuritor sau diverse comori. Harry, ai idee cât de puţini vrăjitori ar fi văzut ce-ai văzut tu în oglinda aia? Cap-de-Mort ar fi trebuit să îşi fi dat seama de atunci cu cine avea de-a face, însă acest lucru nu s-a întâmplat! Dar acum o ştie. Ai pătruns în mintea Lordului Cap-de-Mort fără să păţeşti nimic, dar el nu poate pune stăpânire pe tine fără să îndure o agonie crâncenă, aşa cum a descoperit la minister. Harry, nu cred că înţelege care este motivul, dar s-a grăbit într-o asemenea măsură să-şi mutileze propriul suflet, încât n-a stat niciodată să se gândească şi să realizeze puterea inegalabilă a unui suflet neprihănit şi întreg.

— Dar, domnule, zise Harry, străduindu-se din răsputeri să nu dea impresia că-l contrazice, până la urmă e acelaşi lucru, nu-i aşa? Trebuie să încerc să-l omor, altfel…

— Trebuie? spuse Dumbledore. Bineînţeles că trebuie! Dar nu din cauza profeţiei! Ci din cauză că tu însuţi n-o să-ţi găseşti liniştea până n-o să-ncerci! O ştim amândoi! Te rog, imaginează-ţi doar pentru o clipă că n-ai fi auzit niciodată profeţia aia! Ce-ai simţi acum faţă de Cap-de-Mort? Gândeşte-te!

Harry îl urmări pe Dumbledore plimbându-se necontenit în faţa lui şi se gândi la ceea ce spusese. Se gândi la mama sa, la tatăl său şi la Sirius. Se gândi la Cedric Diggory. Se gândi la toate faptele îngrozitoare pe care ştia că le făcuse Cap-de-Mort. Simţi că i se aprinde o flacără puternică în coşul pieptului — o flacără care îi pârjolea gâtul.

— Aş vrea să-l ştiu mort, zise Harry cu o voce joasă. Şi aş vrea să-l omor cu mâna mea.

— Evident! strigă Dumbledore. Vezi tu, profeţia nu înseamnă că trebuie să faci ceva! Dar profeţia a fost cea care l-a determinat pe Lordul Cap-de-Mort să te desemneze drept egalul lui. Cu alte cuvinte, ai libertatea de-a alege ce cale vrei să urmezi, libertatea de a întoarce spatele profeţiei! Dar Cap-de-Mort continuă să se bazeze pe profeţie. O să te hăituiască în continuare. Şi asta înseamnă, fără îndoială, că…

— Unul dintre noi o să ajungă să-l ucidă pe celălalt, zise Harry. Da.

Dar înţelese în sfârşit ce încercase să-i spună Dumbledore. Aceasta era diferenţa dintre a fi dus cu forţa într-o arenă pentru a înfrunta moartea şi a intra în arenă cu capul sus, îşi zise el. Poate că alţii ar fi fost de părere că nu prea aveai de ales între cele două variante, dar Dumbledore ştia. Şi eu ştiu, îşi zise Harry, cuprins de un val de mândrie aprigă. Şi părinţii mei au ştiut că… de această alegere depindea totul.

Frânt de oboseală, dar încântat de ceea ce obţinuse în noaptea aceea, Harry le povesti lui Ron şi lui Hermione în timpul cursului de Farmece din dimineaţa următoare tot ce se întâmplase (după ce aruncă vraja „Muffliato” asupra celor din imediata lor vecinătate). Amândoi fură plăcut impresionaţi de modul în care îl determinase pe Slughorn să-i dea amintirea şi de-a dreptul uluiţi când le spuse despre Horcruxurile lui Cap-de-Mort şi despre faptul că Dumbledore promisese să-l ia cu el pe Harry, dacă avea să mai găsească unul.

— Uau, zise Ron, după ce Harry termină de povestit.

Ron flutura într-o doară bagheta spre tavan, fără să fie deloc atent la ce făcea.

— Uau. Chiar o să mergi cu Dumbledore… să încercaţi să distrugeţi… uau.

— Ron, faci să ningă, spuse Hermione pe un ton răbdător, apucându-l de încheietura mâinii şi îndreptându-i bagheta în altă parte, pentru că din tavan chiar începuseră să cadă fulgi mari de zăpadă. Harry o observă pe Lavender Brown uitându-se urât la Hermione de la o masă din apropiere, foarte roşie la ochi, iar Hermione îi dădu imediat drumul lui Ron.