Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Nu! Nu! Încetaţi! strigă Myrde cea Plângăcioasă, cu vocea răsunându-i în camera tapetată cu faianţă. Încetaţi! ÎNCETAŢI!

Se auzi o bufnitură puternică şi coşul de gunoi de lângă Harry explodă; acesta încercă să arunce un blestem de imobilizare a picioarelor, care ricoşă în perete în spatele lui Rea-credinţă, sfărâmând rezervorul peste care plutea Myrtle cea Plângăcioasă, care tipă tare; apa împroşcă totul în jur şi Harry alunecă exact când Reacredinţă strigă, cu chipul schimonosit, „Cruci…”

— SECTUMSEMPRA! răcni Harry de pe podea, mişcându-şi bagheta cu forţă.

Din pieptul şi chipul lui Reacredinţă ţâşni sânge, de parcă ar fi fost tăiat cu o sabie invizibilă. Se dădu înapoi, clătinându-se, şi se prăbuşi pe podeaua plină cu apă, stropind peste tot în jur, iar bagheta îi căzu din mâna dreaptă, acum inertă.

— Nu… spuse Harry, rămânând cu răsuflarea tăiată.

Alunecând şi împleticindu-se, Harry se ridică şi plonjă spre Reacredinţă, care avea chipul plin de sânge, plimbându-şi disperat mâinile albe peste pieptul sfârtecat.

— Nu… n-am…

Harry vorbi fără să-şi dea seama ce spunea; căzu în genunchi lângă Reacredinţă, care tremura în mod necontrolat într-o baltă de sânge. Myrtle cea Plângăcioasă scoase un strigăt asurzitor.

— CRIMĂ! CRIMĂ LA BAIE! CRIMĂ!

Uşa se deschise furtunos la perete în spatele lui Harry şi acesta îşi ridică privirea, îngrozit: Plesneală năvălise în cameră, cu o expresie lividă pe chip. Dându-l pe Harry la o parte cu asprime, îngenunche lângă Reacredinţă, îşi scoase bagheta şi-i plimbă vârful peste rănile adânci pe care le făcuse blestemul lui Harry, murmurând o incantaţie care semăna foarte bine cu un cântec. Sângele păru să se mai oprească; Plesneală îi şterse lui Reacredinţă urmele de sânge de pe faţă şi repetă vraja vindecătoare. Acum rănile părură să înceapă să se închidă.

Harry îl privea în continuare, îngrozit de ceea ce făcuse, abia conştient de faptul că şi el era îmbibat cu sânge şi apă. Myrtle cea Plângăcioasă încă plângea şi se văita deasupra lor. După ce Plesneală aruncă pentru a treia oară contrablestemul, îl ridică pe Reacredinţă în capul oaselor.

— Trebuie să ajungi în aripa spitalului. S-ar putea să rămână urme, dar, dacă primeşti imediat un tratament cu frăsinel, putem să evităm şi asta. Hai să mergem.

Traversă baia, sprijinindu-l pe Reacredinţă şi, când ajunse la uşă, spuse cu o voce rece şi mânioasă:

— Iar tu, Potter, aşteaptă-mă aici.

Lui Harry nici nu-i trecu prin minte să nu-l asculte. Se ridică încet, tremurând, şi se uită la podeaua udă. Pe luciul apei pluteau pete de sânge asemenea unor flori roşii. Nu fu în stare nici să-i spună să facă linişte lui Myrtle cea Plângăcioasă, care se văita şi bocea în continuare, desfătându-se din ce în ce mai tare.

Plesneală se întoarse zece minute mai târziu. Intră în baie şi închise uşa după el.

— Pleacă, îi zise el lui Myrtle.

Aceasta se cufundă numaidecât înapoi în toaleta ei şi se lăsă o linişte răsunătoare.

— N-am vrut să se întâmple asta, spuse Harry imediat, iar vocea lui reverberă în spaţiul rece şi acoperit cu apă. Nu am ştiut ce efect avea vraja.

Dar Plesneală îl ignoră complet.

— Se pare că te-am subestimat, Potter, spuse el încet. Cine ar fi crezut că ştii asemenea vrăji Întunecate? Cine te-a învăţat vraja aia?

— Am… am citit despre ea.

— Unde?

— Era… într-o carte de la bibliotecă, inventă Harry pe moment. Nu mai ţin minte cum se…

— Minţi, zise Plesneală.

Lui Harry i se uscă gâtlejul. Ştiuse ce avea să facă Plesneală şi nu reuşise să-l împiedice.

Baia păru să strălucească în faţa ochilor. Harry se strădui să nu se gândească la nimic, dar, oricât ar fi încercat, manualul de Realizarea Poţiunilor Avansate al Prinţului Semipur îi apăru nedesluşit în minte…

Apoi se trezi privindu-l din nou pe Plesneală, în mijlocul băii distruse şi inundate. Se uită lung în ochii negri ai lui Plesneală, amăgindu-se cu speranţa că acesta nu văzuse ce se temea Harry să-i dezvăluie, dar atunci…

— Adu-mi ghiozdanul şi manualele tale, spuse Plesneală încet. Pe toate. Adu-mi-le aici. Imediat!

Nu avea nici un sens să se împotrivească. Harry se întoarse numaidecât şi ieşi din baie, stropind în jur. Când ajunse pe hol, o luă la goană spre Turnul Cercetaşilor. Majoritatea elevilor mergeau în direcţia opusă. Îl priviră cu gurile căscate, văzându-l ud leoarcă şi plin de sânge, dar Harry nu răspunse la nici una dintre întrebările pe care i le puseră, trecând în fugă pe lângă ei.

Era înmărmurit, se simţea ca şi cum animăluţul său adorat devenise dintr-odată fioros. Ce i-o fi venit prinţului să scrie o asemenea vrajă în manualul lui? Şi ce urma să se întâmple după ce Plesneală avea să vadă manualul? Oare avea să-i spună lui Slughorn? Lui Harry i se puse un gol în stomac. Cum reuşise să aibă rezultate atât de bune la Poţiuni pe tot parcursul anului? Oare avea să-i confişte cartea care îl învăţase atât de multe pe Harry? Cartea, care devenise un fel de ghid, un fel de prieten. Harry nu putea să lase să se întâmple aşa ceva… nu putea…

— Unde ai…? De ce eşti ud leoarcă? Harry, ăla e sânge? Ron stătea la capul scărilor, privindu-l şocat pe Harry.

— Am nevoie de manualul tău, gâfâi Harry. Manualul tău de Poţiuni. Repede… dă-mi-l…

— Dar cum rămâne cu Prinţul Semi…?

— Îţi explic mai târziu!

Ron scoase din ghiozdan exemplarul său de Realizarea Poţiunilor Avansate şi i-l dădu; Harry trecu în fugă pe lângă el şi se întoarse în camera de zi. Acolo, îşi înşfăcă ghiozdanul, ignorând privirile uimite ale mai multor colegi care luaseră deja cina şi ieşi într-un suflet pe gaura portretului, alergând pe holul de la etajul şapte.

Se opri lângă tapiseria cu troli care dansau, închise ochii şi începu să se plimbe.

„Am nevoie de un loc unde să-mi ascund cartea… am nevoie de un loc unde să-mi ascund cartea… am nevoie de un loc unde să îmi ascund cartea…”

Trecu de trei ori prin faţa porţiunii de perete gol. Când deschise ochii, o văzu în sfârşit: era uşa de la Camera Necesităţii. Harry o deschise la perete, intră imediat şi o trânti în urma lui.

Rămase cu răsuflarea tăiată. Deşi se grăbea foarte tare, în ciuda sentimentului de panică şi teamă fată de ce-l aştepta la baie, nu putu să nu fie impresionat de ceea ce avea în faţa ochilor. Stătea într-o cameră de mărimea unei catedrale. Prin ferestrele ei înalte treceau raze de soare asupra a ceea ce părea un fel de cetate cu metereze impunătoare. Harry ştia că era construită din obiecte ascunse de generaţii întregi de oameni care locuiseră la Hogwarts. Erau alei şi culoare mărginite de mormane înalte de mobile stricate şi deteriorate, depozitate acolo poate pentru a ascunde mărturiile unor vrăji nereuşite sau ascunse de spiriduşii de casă fideli castelului. Erau mii şi mii de cărţi, fără îndoială interzise, mâzgălite sau furate. Erau şi catapulte înaripate, şi discuri frisbee cu colţi, dintre care unele încă aveau destul suflu pentru a pluti într-o doară peste munţii de articole interzise; erau sticle ciobite de poţiuni coagulate, pălării, bijuterii şi pelerine; erau şi un fel de coji de ouă de dragon, sticle sigilate cu un lichid care încă scânteia ameninţător, mai multe săbii ruginite şi un topor masiv, pătat cu sânge.