Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Da, zise Dumbledore, zâmbind. Sunt în stare să îmi dau… poate nu şi cealaltă mână… dar în mod sigur câteva degete că acestea au devenit al treilea şi al patrulea Horcrux. Ultimele două, presupunând că el a creat şase în total, sunt mai problematice, dar risc să afirm că, după ce a obţinut obiecte de la Astropuf şi Viperin, a pornit în căutarea unor obiecte care le-au aparţinut lui Cercetaş şi Ochi-de-Şoim. Sunt sigur că ideea obţinerii a patru obiecte de la cei patru fondatori i-a pus pe jar imaginaţia lui Cap-de-Mort. Nu mă pot pronunţa în privinţa posibilităţii de a fi găsit ceva care să-i fi aparţinut lui Ochi-de-Şoim. Însă n-am nici o îndoială asupra faptului că singurul obiect despre care se ştie că a fost al lui Cercetaş este în siguranţă.

Dumbledore arătă cu degetele înnegrite peretele din spatele lui, unde se afla o sabie bătută cu rubine protejată de un geam.

— Domnule, credeţi că ăsta e motivul pentru care a vrut să se întoarcă la Hogwarts? zise Harry. Ca să încerce să găsească un obiect care să-i fi aparţinut unui alt fondator?

— Şi eu m-am gândit la acelaşi lucru, spuse Dumbledore. Dar, din păcate, asta nu ne ajută decât într-o mică măsură, pentru că a fost refuzat, înainte de a avea prilejul să caute prin şcoală, aşa cred. Nu pot decât să deduc că nu şi-a împlinit niciodată ambiţia de a colecţiona patru obiecte ale fondatorilor. În mod cert, avea deja două şi este posibil să fi găsit un al treilea. Asta este tot ce putem presupune deocamdată.

— Chiar dacă a obţinut ceva care i-a aparţinut lui Ochi-de-Şoim sau lui Cercetaş, tot mai rămâne un al şaselea Horcrux, zise Harry, numărând pe degete. Asta în cazul în care nu a găsit unul de la fiecare, nu?

— Nu cred că a obţinut două, spuse Dumbledore. Cred că ştiu care este al şaselea Horcrux. Ce-ai zice dacă ţi-aş spune că la un moment dat am început să-mi pun întrebări în privinţa comportamentului şarpelui Nagini?

— Şarpele? zise Harry alarmat. Animalele pot fi folosite drept Horcruxuri?

— Da, dar, în mod evident, nu este indicat să o faci, spuse Dumbledore, pentru că-ţi asumi un mare risc încredinţându-ţi o parte din suflet unei fiinţe care poate gândi şi acţiona singură. Cu toate acestea, dacă nu am calculat greşit, Cap-de-Mort avea nevoie de încă un Horcrux, cu care să atingă numărul pe care-l dorea, când a intrat în casa părinţilor tăi cu intenţia de a te ucide. Se pare că rezerva procesul de creare a Horcruxurilor crimelor de mare însemnătate. Uciderea ta ar fi fost de departe o astfel de ocazie. A crezut, că omorându-te, avea să elimine pericolul pe care-l anunţase profeţia. A crezut că o să devină invincibil. Sunt sigur că intenţiona să creeze ultimul Horcrux luându-ţi viaţa. Aşa cum ştim, planul său a eşuat. Însă câţiva ani mai târziu l-a folosit pe Nagini pentru a ucide un bătrân Încuiat şi poate că i-a trecut prin minte să transforme şarpele în ultimul său Horcrux. El marchează legătura sa cu Viperin, amplificând legenda Lordului Cap-de-Mort. Cred că ţine la el, în măsura în care este capabil să ţină la ceva; în mod cert, îi place să-l aibă aproape de el şi pare să aibă un control deosebit asupra lui, chiar şi pentru un reptomit.

— Deci, zise Harry, jurnalul s-a dus, inelul s-a dus. Cupa, medalionul şi şarpele sunt încă neatinse, iar dumneavoastră credeţi că mai există un Horcrux care i-a aparţinut cândva lui Ochi-de-Şoim sau Cercetaş?

— Ai făcut un rezumat succint şi corect, demn de toată admiraţia. Aşa este, spuse Dumbledore, dând din cap.

— Şi… încă le căutaţi, domnule? Asta faceţi când plecaţi de la şcoală?

— Întocmai, zise Dumbledore. Le caut de foarte mult timp. Cred că s-ar putea să găsesc unul cât de curând. Sunt semne care indică asta.

— Când o să-l găsiţi, spuse Harry repede, pot să vin cu dumneavoastră şi să vă ajut să-l distrugeţi?

Dumbledore îl privi foarte pătrunzător pe Harry pentru o clipă, apoi zise:

— Da, cred că da.

— Serios? spuse Harry şocat.

— O, da, zise Dumbledore, schiţând un zâmbet. Cred că ţi-ai câştigat dreptul.

Harry se simţi în al nouălea cer. Era foarte plăcut să nu-l mai audă pe director vorbind despre precauţie şi siguranţă. Directorii şi directoarele din portretele de pe pereţi nu părură să aibă acelaşi punct de vedere faţă de decizia lui Dumbledore; Harry îi văzu pe câţiva dintre ei clătinând din cap, iar Phineas Nigellus chiar pufni dezaprobator.

— Domnule, Cap-de-Mort ştie când este distrus un Horcrux? O simte? întrebă Harry, ignorând portretele.

— Este o întrebare interesantă, Harry. Nu cred că ştie. Cred că acum Lordul Cap-de-Mort este atât de adâncit în profunzimile răului şi că aceste părţi cruciale din fiinţa lui au fost desprinse cu atât de mult timp în urmă, încât nu poate simţi aşa cum simţim noi. Este posibil ca în clipa morţii să conştientizeze pierderea lor. Însă, de exemplu, nu şi-a dat seama că jurnalul a fost distrus decât când a obţinut cu forţa informaţia asta de la Lucius Reacredinţă. Am auzit că Lordul Cap-de-Mort a fost cuprins de o furie gro-zavă când a aflat de faptul că jurnalul fusese mutilat şi vlăguit de puteri.

— Dar n-a vrut chiar el ca Lucius Reacredinţă să facă în aşa fel încât jurnalul să ajungă pe ascuns la Hogwarts?

— Ba da, cu ani în urmă, când era sigur că avea să poată crea alte Horcruxuri. Dar Lucius tot a trebuit să aştepte semnalul lui Cap-de-Mort pentru a acţiona şi nu l-a mai primit niciodată, căci Cap-de-Mort a dispărut la scurt timp după ce i-a dat jurnalul. Fără îndoială că a crezut că Lucius nu avea să îndrăznească să facă ceva cu Horcruxul, ci doar să-l păstreze cu sfinţenie, dar a pus prea mare bază pe teama lui Lucius faţă de un stăpân care dispăruse de ani de zile şi pe care-l credea mort. Desigur, Lucius nu ştia ce era de fapt jurnalul. Din câte am înţeles, Cap-de-Mort îi spusese că jurnalul avea să determine redeschiderea Camerei Secretelor, fiind înzestrat cu puteri excepţionale. Dacă Lucius ar fi ştiut că o parte din sufletul stăpânului său se afla în mâinile lui, fără îndoială că l-ar fi folosit într-un cu totul alt mod. În schimb, a continuat vechiul plan, punându-l în mişcare pentru propriul său avantaj şi strecurându-i jurnalul fiicei lui Arthur Weasley, cu speranţa ca Arthur să fie discreditat, ca eu să fiu dat afară de la Hogwarts şi ca el însuşi să scape cu aceeaşi ocazie de un obiect deosebit de incriminator. Ah, bietul Lucius. Având în vedere cât de furios a fost Cap-de-Mort când a aflat că a irosit Horcruxul pentru avantajul său şi eşecul de la minister de anul trecut, nu m-aş mira ca Lucius să se bucure în sinea sa că este în siguranţă la Azkaban în clipa de faţă.

Harry reflectă pentru o clipă, apoi întrebă:

— Deci dacă ar fi distruse toate Horcruxurile, Cap-de-Mort ar putea fi ucis?

— Da, aşa cred, zise Dumbledore. Fără Horcruxuri, Cap-de-Mort ar fi doar un muritor cu sufletul mic şi mutilat. Dar să nu uiţi niciodată că, deşi sufletul ar putea fi prea vătămat ca să se vindece, mintea şi puterile sale magice rămân neatinse. O să fie nevoie de o pricepere şi de nişte abilităţi ieşite din comun ca să ucizi un vrăjitor cum e Cap-de-Mort, chiar şi fără Horcruxuri.

— Dar eu nu am o pricepere şi nişte abilităţi ieşite din comun, spuse Harry, neputându-se abţine.

— Ba da, zise Dumbledore cu fermitate. Ai o putere pe care Cap-de-Mort n-a avut-o niciodată. Poţi…

— Ştiu! spuse Harry pe un ton nerăbdător. Pot iubi!