Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

Timp de o oră, Harry încercă mai multe variante ale frazei: „Am nevoie să văd ce face Draco Reacredinţă în interiorul tău. ” Apoi trebui să recunoască faptul că Hermione ar fi putut să aibă dreptate: camera pur şi simplu nu voia să se deschidă pentru el. Frustrat şi nervos, plecă spre cursul de Apărare contra Magiei Negre, dându-şi jos Pelerina Invizibilă şi îndesând-o în geantă pe drum.

— Iar ai întârziat, Potter, spuse Plesneală glacial, când Harry intră grăbit în clasa luminată cu lumânări. Zece puncte pierdute de Cercetaşi!

Harry se uită urât la Plesneală, aruncându-se pe scaunul de lângă Ron; jumătate dintre colegii lui erau încă în picioare, îşi scoteau cărţile şi îşi aranjau lucrurile. Nu avea cum să fi venit mult mai târziu decât ei.

— Înainte de-a începe, vreau să-mi predaţi eseurile despre Dementori, zise Plesneală, fluturându-şi bagheta cu un aer neglijent şi făcând douăzeci şi cinci de suluri de pergament să plutească şi să se aşeze ordonat pe biroul său. Pentru binele vostru, sper să fie mai reuşite decât eseurile de proastă calitate despre împotrivirea în faţa Blestemului Imperius a căror lectură a trebuit s-o îndur. Acum, vă rog să deschideţi manualul la pagina… ce doreşti, domnule Finnigan?

— Domnule, spuse Seamus, voiam să vă întreb cum se face diferenţa dintre un Inferius şi o fantomă? Pentru că în Profetul zilei scria ceva despre un Inferius…

— Ba nu, nu scria nimic despre un Inferius, zise Plesneală pe un ton plictisit.

— Dar, domnule, am auzit lumea vorbind despre…

— Dacă ai fi citit articolul cu pricina, domnule Finnigan, ai fi ştiut că aşa-zisul Inferius era nimeni altul decât un hoţ jegos şi pricăjit pa nume Mundungus Fletcher.

— Nu se presupune că Plesneală şi Mundungus ar trebui să fie în aceeaşi tabără? le şopti Harry lui Ron şi Hermione. Nu ar trebui să fie supărat că Mundungus a fost ares…?

— Dar se pare că Potter are foarte multe de spus despre asta, spuse Plesneală, indicând dintr-odată băncile din fundul clasei, cu ochii negri aţintiţi asupra lui Harry. Să ne spună Potter cum facem diferenţa între un Inferius şi o fantomă.

Toată clasa se întoarse să se uite la Harry, care încercă repede să-şi aducă aminte ce îi spusese Dumbledore în noaptea când îl vizitaseră pe Slughorn.

— Ăă… păi… fantomele sunt transparente… zise el.

— A, foarte bine, îl întrerupse Plesneală, arcuindu-şi buza. Da, Potter, este limpede că nu ai studiat degeaba magia timp de şase ani. „Fantomele sunt transparente”.

Pansy Parkinson chicoti cu o voce piţigăiată. Câţiva dintre colegii săi zâmbeau ironic. Harry trase aer în piept şi continuă pe un ton calm, deşi simţea că îi fierbe sângele în vine:

— Da, fantomele sunt transparente, în timp ce Inferii sunt cadavre, nu-i aşa? Aşa că trebuie să fie materiali…

— Asta ne-ar fi putut spune şi un copil de cinci ani, zise Plesneală pe un ton batjocoritor. Un Inferius este un cadavru care a fost reanimat prin farmec de către un vrăjitor. Nu este viu, ci doar e folosit ca o marionetă care urmează ordinele unui vrăjitor. Aşa cum sper că ştiţi deja, o fantomă este urma lăsată de sufletul unui decedat pe pământ… şi, bineînţeles, aşa cum a spus şi Potter cu înţelepciune, este transparentă.

— Păi, varianta lui Harry este cea mai folositoare când încercăm să-i deosebim, zise Ron. Dacă dăm nas în nas cu unul dintre ei pe o străduţă întunecată, mai degrabă ne uităm la el să vedem dacă e transparent sau nu decât să întrebăm: „Mă scuzaţi, sunteţi cumva urma lăsată de sufletul unui decedat pe pământ?”.

Se stârni un val de râsete care încetă imediat când Plesneală îngheţă clasa dintr-o privire.

— Încă zece puncte pierdute de Cercetaşi, zise Plesneală. Nici nu mă aşteptam la o abordare mai sofisticată de la Ronald Weasley, băiatul care este atât de transparent, încât nu poate Apărea nici la doi centimetri depărtare.

— Nu! şopti Hermione, apucându-l de braţ pe Harry când acesta deschise gura mânios. Nu are sens, o să te alegi iar cu ore de detenţie. Lasă-l!

— Acum deschideţi cărţile la pagina două sute treisprezece, spuse Plesneală, schiţând un zâmbet ironic, şi citiţi primele două paragrafe despre Blestemul Cruciatus.

Ron fu foarte tăcut până la sfârşitul cursului. Când sună de pauză, Lavender îi prinse din urmă pe Ron şi Harry (Hermione dispăruse în mod misterios când se apropiase Lavender) şi-l critică aprig pe Plesneală pentru că glumise pe seama Apariţiei lui Ron, dar nu păru decât să-l enerveze pe Ron, care se descotorosi de ea, oprindu-se la baia băieţilor cu Harry.

— Şi totuşi Plesneală are dreptate, nu-i aşa? zise Ron, după ce se uită într-o oglindă crăpată timp de câteva clipe. Nu ştiu dacă merită să dau testul. Pur şi simplu nu sunt bun la Apariţii.

— Nu te împiedică nimic să faci şedinţe practice suplimentare în Hogsmeade şi să vezi dacă nu te ajută, spuse Harry. Oricum, o să fie mult mai interesant decât să încerci să Apari în cercul ăla ridicol. Şi apoi, dacă tot nu… ştii tu… dacă tot nu te descurci la fel de bine pe cât ai vrea, poţi să amâni testul şi să-l dai cu mine la vară… Myrtle, este baia băieţilor!

Fantoma unei fete se ridicase dintr-o toaletă din una dintre cabinele din spatele lor, plutind acum în aer, privindu-i prin ochelarii albi, rotunzi şi cu dioptrii mari.

— A, zise ea abătută. Voi eraţi.

— Pe cine aşteptai? spuse Ron, privind-o în oglindă.

— Pe nimeni, zise Myrtle, frecându-şi bărbia, posomorâtă. A zis că o să mai vină să mă vadă, dar să nu uităm că şi tu ai spus că o să mă vizitezi — îi aruncă o privire plină de reproş lui Harry — şi nu te-am mai văzut de luni întregi. M-am învăţat să nu mă aştept la prea multe de la băieţi.

— Tu nu stai de fapt în baia fetelor? spuse Harry, care avea grijă să ocolească locul acela de câţiva ani buni.

— Ba da, zise ea, ridicând puţin din umeri, bosumflată, dar asta nu înseamnă că nu pot vizita şi alte locuri. Odată am venit şi te-am întâlnit când făceai baie, ţii minte?

— Cum aş putea să uit? zise Harry.

— Şi eu care credeam că mă plăceai, se tângui ea. Poate că o să se întoarcă dacă plecaţi voi. Avem o mulţime de lucruri în comun. Sunt sigură că şi-a dat seama şi el…

Myrtle se uită plină de speranţă spre uşă.

— Când spui că aveţi o mulţime de lucruri în comun, spuse Ron, părând acum destul de amuzat, vrei să spui că şi el trăieşte în curbura în formă de U?

— Nu, zise Myrtle pe un ton sfidător, cu vocea răsunându-i în baia veche cu faianţă. Vreau să spun că este un suflet sensibil. Şi pe el îl chinuie lumea, suferă de singurătate, nu are cu cine să vorbească şi nu se teme să-şi arate sentimentele şi să plângă!

— A fost aici un băiat care a plâns? spuse Harry, curios. Un băiat din anii mai mici?

— Nu-i treaba ta! zise Myrtle, cu ochii mici şi umezi fixaţi asupra lui Ron, care acum zâmbea de-a dreptul. I-am promis că n-o să spun nimănui şi că o să iau secretul cu mine în…

— … să nu-mi spui că-n mormânt! zise Ron, pufnind în râs. Mai degrabă în sistemul de canalizare.

Myrtle urlă furioasă şi se aruncă din nou în toaletă, stropind cu apă în lateral şi pe podea. Lui Ron îi venise inima la loc tachinând-o pe Myrtle.

— Ai dreptate, spuse el, aruncându-şi ghiozdanul pe umăr, o să mă duc la şedinţele de practică din Hogsmeade înainte să mă decid dacă o să dau testul sau nu.