Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

Lui Harry i se pierdu vocea; se uita fix la foc.

— Dumnezeule, cât de prost am fost, spuse el încet. E evident, nu? Era un ceaun plin în hrubă. Ar fi putut să fure din ea în timpul orei.

— Ce să fure? zise Ron.

— PoliPoţiune. A furat din PoliPoţiunea pe care ne-a arătat-o Slughorn la prima lecţie de Poţiuni. Nu stau de pază diverşi elevi, ci doar Crabbe şi Goyle, ca de obicei… Da, totul are sens! spuse Harry, sărind în picioare şi începând să se plimbe prin faţa şemineului. Sunt destul de proşti ca să facă orice le ordonă Reacredinţă, chiar dacă nu spune ce pune la cale… Dar nu vrea să fie văzuţi pierzând timpul în faţa Camerei Necesităţii, aşa că i-a pus să bea PoliPoţiune ca să arate ca alţii. Cele două fete pe care le-am văzut cu el când nu s-a dus la meciul de vâjthaţ… ha! Erau Crabbe şi Goyle!

— Vrei să spui, zise Hermione în şoaptă, că fetiţa aia căreia i-am reparat balanţa…?

— Da, bineînţeles! spuse Harry răspicat, privind-o cu ochii mari. Bineînţeles că da! Probabil că Reacredinţă era atunci în cameră, aşa că fetiţa… ce tot spun? Unul dintre ei a dat drumul balanţei ca să-l avertizeze să nu iasă, pentru că era cineva pe hol! Şi a mai fost şi fetiţa care a dat drumul borcanului cu mormoloci! Am trecut tot timpul pe lângă el şi nu ne-am dat seama!

— Îi pune pe Crabbe şi Goyle să se transforme în fete? zise Ron, râzând în hohote. Pe cinstea mea, e de înţeles de ce par abătuţi în ultima vreme. Mă mir că nu-i spun s-o lase moartă.

— Păi, nu i-ar putea spune aşa ceva, dacă le-a arătat Semnul Întunecat, spuse Harry.

— Hm. Semnul Întunecat, despre care nu ştim dacă există cu adevărat, spuse Hermione pe un ton sceptic, rulând eseul uscat al lui Ron înainte să mai păţească ceva şi dându-i-l înapoi.

— Rămâne de văzut, zise Harry, încrezător.

— Da, rămâne de văzut, spuse Hermione, ridicându-se şi întinzându-se. Dar, Harry, nu te entuziasma prea tare, eu tot nu cred c-o să poţi să intri în Camera Necesităţii fără să ştii mai întâi ce-i acolo. Şi nu cred c-ar trebui să uiţi — îşi puse pe umăr geanta grea, aruncându-i o privire foarte serioasă — că de fapt ar trebui să te concentrezi asupra obţinerii acelei amintiri de la Slughorn. Noapte bună.

Harry o privi cum se îndepărtează, părând puţin nemulţumit. După ce se închise în urma ei uşa care ducea spre dormitoarele fetelor, Harry îl luă la întrebări pe Ron.

— Tu ce crezi?

— Cred că mi-aş dori să pot să Dispar ca un spiriduş de casă, zise Ron, uitându-se fix la locul unde dispăruse Dobby. Aş lua cu brio testul de Apariţie.

Harry nu dormi bine în noaptea aceea. Avu impresia că fusese treaz ore întregi, întrebându-se cum folosea Reacredinţă Camera Necesităţii şi ce avea să vadă când avea să intre el, Harry, acolo a doua zi, pentru că, indiferent ce ar fi zis Hermione, Harry era convins că, dacă Reacredinţă putuse să vadă sediul A.D. şi el avea să vadă… ce anume? Un loc de întâlnire? O ascunzătoare? Un depozit? Un atelier? Rotiţele minţii i se învârtiră neîncetat şi, când Harry reuşi să adoarmă în cele din urmă, visele îi fură tulburate de imaginea lui Reacredinţă, care se transformă în Slughorn, care se transformă la rându-i în Plesneală…

Harry era cuprins de nerăbdare la micul dejun din dimineaţa următoare, avea o fereastră înainte de Apărare contra Magiei Negre şi era hotărât să petreacă acest timp încercând să intre în Camera Necesităţii. Hermione nu dădu nici un semn de interes vizibil când Harry povesti în şoaptă cum plănuia să intre în Camera Necesităţii, ceea ce îl enervă pe Harry, pentru că era de părere că Hermione i-ar fi putut fi de mare ajutor, dacă ar fi vrut.

— Fii atentă, zise el încet, aplecându-se în faţă, punând o mână pe Profetul zilei, pe care Hermione tocmai îl luase de la o bufniţă care aducea poşta, şi împiedicând-o să-l deschidă şi să dispară după el. N-am uitat de Slughorn, dar habar nu am cum să-l fac să-mi dea amintirea aia. Şi de ce să nu descopăr ce pune la cale Reacredinţă până îmi vine o idee strălucită?

— Ţi-am mai spus, trebuie să-l convingi pe Slughorn, zise Hermione. Nu se pune problema să-l păcăleşti sau să-l vrăjeşti, altfel Dumbledore ar fi făcut-o într-o clipită. În loc să pierzi timpul în faţa Camerei Necesităţii — smuci Profetul de sub mâna lui Harry şi-l despături pentru a citi prima pagină -, ar trebui să-l cauţi pe Slughorn şi să faci apel la sensibilitatea lui.

— Cineva cunoscut…? întrebă Ron, în timp ce Hermione citea titlurile articolelor.

— Da! spuse Hermione, făcându-i pe Harry şi pe Ron să le stea mâncarea în gât, dar e în ordine, nu a murit. E vorba despre Mundungus. A fost arestat şi închis în Azkaban! Se pare că a pretins că era un Inferius, în timpul unei tentative de furt… Şi cineva pe nume Octavius Pepper a dispărut… A, ce îngrozitor, un băiat de nouă ani a fost arestat pentru că a încercat să-şi ucidă bunicii, se crede că era sub influenţa Blestemului Imperius.

Terminară de mâncat în tăcere. Hermione plecă repede la cursul de Studiul Vechilor Rune, Ron se duse în camera de zi ca să termine de scris eseul despre Dementori pentru Plesneală şi Harry porni spre holul de la etajul şapte şi spre bucata de perete de vizavi de tapiseria care-l înfăţişa pe Barnabas cel Smintit dându-le lecţii de balet unor troli.

Harry îşi puse Pelerina Invizibilă imediat ce găsi un culoar liber, dar se dovedi că o făcuse degeaba. Când ajunse la destinaţie, descoperi că nu mai era nimeni acolo. Nu era sigur dacă avea şanse mai mari de a intra în cameră dacă Reacredinţă era înăuntru, dar cel puţin prima sa încercare nu avea să fie complicată de prezenţa lui Crabbe sau Goyle deghizaţi în fetiţe de unsprezece ani.

Închise ochii când se apropie de locul unde era ascunsă uşa Camerei Necesităţii. Ştia ce avea de făcut; devenise foarte priceput la asta anul trecut. Concentrându-se din răsputeri, îşi zise: „Trebuie să văd ce face Reacredinţă aici. Trebuie să văd ce face Reacredinţă aici. Trebuie să văd ce face Reacredinţă aici.”

Trecu de trei ori prin faţa uşii şi apoi deschise ochii şi se uită la ea plin de speranţă, cu inima bătându-i cu putere în piept… dar avea în faţă aceeaşi porţiune perfect goală de perete. Înaintă şi făcu o încercare, împingându-se în perete. Suprafaţa de piatră rămase neclintită şi tare.

— În ordine, spuse Harry cu voce tare. În ordine, nu m-am concentrat bine.

Reflectă o clipă, apoi reîncepu să se concentreze din răsputeri, ţinând ochii închişi.

„ Trebuie să văd locul unde vine Reacredinţă pe ascuns. Trebuie să văd locul unde vine Reacredinţă pe ascuns. Trebuie să văd locul unde vine Reacredinţă pe ascuns.”

Deschise ochii, aşteptând să vadă rezultatul, după ce trecu de trei ori prin dreptul uşii.

Nu mai era nici urmă de uşă.

— Ah, să fim serioşi, îi spuse el neliniştit peretelui. A fost o exprimare foarte clară. Fie…

Medită timp de câteva minute înainte de a începe să se plimbe din nou.

„Am nevoie să devii locul care devii pentru Draco Reacredinţă. ”

Nu deschise ochii imediat după ce termină de patrulat. Ascultă cu urechile ciulite, ca şi când ar fi putut auzi o pocnitură care să anunţe apariţia uşii. Însă nu auzi nimic, în afară de ciripitul păsărilor de afară. Deschise ochii.

Nici de data asta nu era vreo urmă de uşă.

Harry înjură. Cineva scoase un ţipăt. Întoarse capul şi văzu un grup de fete din primul an întorcându-se în fugă după colţul de unde veniseră, sub impresia că tocmai întâlniseră o fantomă cu o gură extrem de spurcată.