Rafail Noica - Cultura Duhului

38

Dar revenind la Sfanţul Siluan, în Sfântul Siluan s-au trăit lucrurile acestea până la limită, dincolo de care nu mai există nevoinţă. Că mai jos decât în iad — iadul trăit, fiindcă Pronia lui Dumnezeu i-a lăsat trăirea aceasta înfricoşătoare şi, într-un sens, vecinică — nu există mai jos, mai departe decât iadul vecinie. Dar nădejdea întru Dumnezeu, dincolo de vecinicia acestui iad — nu există nici aici un «mai departe». In Siluan, omul şi-a atins culmile, şi de adânc, şi de înălţime. Şi se găseşte că acest Sf. Siluan a fost unul din sfinţii cei mai mari ai istoriei. A fost proslăvit în ceata sfinţilor de către Patriarhul din Constantinopol în 1987 şi este în calendarele noastre ortodoxe. Nu ştiu dacă în toate calendarele, în România, dar din ce în ce mai mult se cunoaşte Sfântul Siluan şi se iubeşte de mulţi care-au cunoscut scrierile lui, scrieri de om simplu, dar simplu era şi Sfântul Ioan Evanghelistul, care ne-a dat Evanghelia, dar mare Teolog, de Dumnezeu Cuvântător.

Părintele Sofronie deci a rămas ca ucenic al acestui Sfânt Siluan După moartea Sfântului Siluan, Pronia lui Dumnezeu l-a adus pe Părintele Sofronie în Apus, unde până la urmă a întemeiat în Anglia, unde locuiam şi eu, o mănăstire ortodoxă, fiindcă atuncea când n-a mai putut oficial să se întoarcă la Muntele Athos, din motive politice ale Greciei de atunci, s-a găsit împresurat de câţiva tineri (şi mai puţin tineri) care căutau la Părintele Sofronie, sau mai bine zis au găsit în Părintele Sofronie un duhovnic de adâncime, de experienţă şi de trăire, şi a făcut o mănăstire pentru noi şi prin noi. Şi în această Mănăstire in-a adus Pronia lui Dumnezeu să trăiesc 31 de ani la picioarele Părintelui Sofronie

Acest Părinte Sofronie m-a educat un om de înaltă cultură, pictor era de vocaţie, dar un om de cultură universală, în care Siluan yâsise. poate, singurul om care I-a putut înţelege, a înţelege adâncul trăirii lui, mai ales cuvântul ăsta: «Ţine-ţi mintea în iad şi nudeznădăjdui». Siluan scrisese în multe rânduri, aşa cum îl inspira rugăciunea în nopţile lui, la sfârşitul vieţii sale. Şi scria pentru mângâierea oamenilor Dar cine avea să înţeleagă scrierile astea şi să facă ceva cu ele 7Păi, a găsit pe Părintele Sofronie şi i-a spus într-o zi: «Părinte Sofronie, eşti un om cu carte; ia scrierile astea şi, după moarteamea, fa din ele o carte». Şi asta a fost menirea PărinteluiSofronie. A publicat cartea aceasta în rusă, în Franţa,prin 1948 cred că a ieşit de sub tipar.

Şi deci el a întemeiat până la urmă Mănăstirea noastră în care toţi cei ce am trăit lângă el am trăit în cuvântul acestui Părinte Siluan. Părintele Sofronie a murit astă-vară. 1Şi nădăjduiesc şi eu poate, cu ajutorul bunului Dumnezeuşi rugăciunile voastre, să pot da în limba românăacest cuvânt mângâietor, întemeietor poate, într-un oarecaresens, chiar îndrăznesc să zic ultimul în istorie, calitativultim. N-am timp acum să intru în amănunte de ce-1 consider aşa, dar mi-a venit şi gândul ăsta. Aş vrea să-l dau în graiul românesc aşa cum l-am trăit eu în preajma Părintelui Sofronie. Mă bucur să văd deja multă iubirepentru acest cuvânt şi aşteptare, dar nădăjduiesc şi eucă pot face un lucru în care am trăit şi să împărtăşesc cu poporul în care m-am născut comoara de care m-a miluit Dumnezeu (că nu îndrăznesc să spun că m-a învrednicit), să împărtăşesc cu ceilalţi. Şi pentru asta sunt esenţial în ţaranoastră.

Deci acesta este Părintele Sofronie. Aş mai adăuga că în toamnă, când am fost la Mănăstire, fiindcă a venit Patriarhuldin Constantinopol, de care aparţine Mănăstirea noastră, Patriarhul Vartolomeu, care a venit şi în România vara trecută, ne-am dus să participăm cu el la Vecernie la

40

Biserica Greacă din Londra Şi a spus o cuvântare pe care a încheiat-o cu cuvintele acestea: «Mă bucur, între altele», zice — nu citez exact, dar cam cuvinte de felul acesta — «mă bucur să văd între alţii» (c-a vorbit de mai mulţi, care au făcut multe lucruri frumoase pentru Biserica Ortodoxă Greacă din Anglia) «şi pe membrii Mănăstirii Stavropighice Patriarhale Sfântul loan Botezătorul» (aşa se numeşte Mănăstirea noastră). Că ne-a văzut şi ne-a recunoscut, şi zice: «Mănăstire întemeiată prin truda, sudoarea şi lacrimile Părintelui Arhimandrit Sofronie, de fericită pomenire». Şi a adăugat: «Ale cărui rugăciuni le chem asupra voastră, asupra Mănăstirii, asupra noastră, asupra mea şi asupra Biserici întregi». Cam aşa a spus. Bineînţeles, cuvânt foarte mângâietor pentru noi.

Deci, Părintele Sofronie a fost ucenicul acestui Sfânt Siluan. Pe baza mărturiei Părintelui Sofronie — care a scris cartea, a dat scrierile Sfântului Siluan şi a adăugat şi o primă parte a cărţii în care se explică viaţa călugărească, pentru ca cititorul să înţeleagă ce înseamnă un cuvânt pe care-l dă acest om aparent simplu şi incult — pe baza acestei cărţi s-a făcut deci proslăvirea în 1987, cincizeci de ani mai târziu (Sfântul Siluan a murit în 1938), la cererea multora, mai ales în Grecia, teologi şi profesori şi alţi mari duhovnici. Patriarhul, cu bucurie, şi Sfântul Sinod, au proslăvit între Sfinţi pe Sfântul Siluan de la Athos. Deci de la acest Părinte Sofronie v-am dat câteva citate, şi ce-am trăit lângă el împărtăşesc vouă, fraţi şi surori, în numele Domnului, în seara aceasta. Mă iertaţi că mi-a fost cuvântul cam împleticit la început, dar nădăjduiesc că ceva va rămâne şi în sufletele şi inimile voastre

Sfinţiţi fraţi preoţi şi împreună-slujitori, sfinţiţi fraţi şisurori întru Domnul, sunt încă într-o năvală de gânduriîn inima mea, pe care aş vrea să le împărtăşesc cu SfinţiileVoastre. încep prin a spune că duhovnicia, aşa precumcred că s-a şi zis astăzi, este centrul vieţii bisericeşti. Dar viaţa bisericească nu este ceva deosebit, fiindcăomul prin fire este bisericesc. Biserica este firea omului,este venirea întru fire a unui om, a unui Adam ieşitdin firea lui; este chemarea omului, glasul lui Dumnezeu care cheamă pe om dintru această existenţă întru fiinţacea vecinică, care e Dumnezeu însuşi. Biserica estemaica, pântecele maicii în care noi ne săvârşim «gestaţia»duhovnicească — dacă-mi iertaţi acest cuvânt camclinic. Dar ceea ce este gestaţia după zămislire şi înaintede naştere, într-un anume fel este şi viaţa bisericească după naşterea în lumea aceasta, şi mai ales dupăBotez, naşterea cea de-a doua; şi este o anume gestaţie întrenaşterea care începe cu Botezul şi se termină cutrecerea sufletului din viaţa aceasta la cele vecinice.

S-ar putea spune multe, dar poate că nu o să ne lasenici timpul, nici capul meu. Dar aş vrea prin aceasta să vă împărtăşesc ce înţeleg eu prin faptul că viaţa noastră bisericească nu este ceva aparte, deşi alte miliarde de oameni nici nu se duc în biserică. Şi totuşi, aceste miliarde deoameni sunt unom ieşit din fire Şi noi suntem oameni ieşiţi din fire, dar în Biserică ne revenim în fire Biserica nueste altceva decât firea noastră, nu este nimic mai mult