J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Drăguţe şosete, Potter, murmură Moody când trecu pe lângă el, cu ochiul său magic privind prin roba lui Harry.

— A, da, Dobby, spiriduşul de casă mi le-a tricotat, zise Harry zâmbind.

— E aşa de sinistru! şopti Parvati, când Moody se îndepărtă. Nu cred că ar trebui să aibă voie cu ochiul ăla pe stradă!

Harry se simţi uşurat când auzi ultima notă tremurată a cimpoiului. Surorile Stranii se opriră din cântat şi aplauzele umplură iar Marea Sală. Harry îi dădu drumul imediat lui Parvati şi îi zise grăbit:

— Hai să stăm puţin jos, ce zici?

— Ah, dar asta e o melodie tare drăguţă! zise Parvati, în timp ce Surorile Stranii începeau un nou cântec, mult mai rapid de data asta.

— Nu, mie nu-mi place, minţi Harry şi traversă ringul de dans împreună cu ea, pe lângă Fred şi Angelina, care dansau atât de îndrăcit, încât cei din jurul lor se depărtaseră, de teamă să nu fie loviţi.

Ajunseră, în sfârşit, la masa la care stăteau Ron şi Padma.

— Cum merge? îl întrebă Harry pe Ron, aşezându-se şi deschizând o sticlă de Berezero.

Ron nu răspunse. Se uita la Hermione şi la Krum, care dansau în apropiere. Padma stătea cu mâinile şi picioarele încrucişate, mişcându-şi un picior în ritm cu muzica. Aruncându-i din când în când câte o privire dispreţuitoare lui Ron, care o ignora complet, Parvati se aşeză de partea cealaltă a lui Harry şi îşi încrucişă şi ea mâinile şi picioarele. Câteva clipe mai târziu, fu invitată la dans de un băiat de la Beauxbatons.

— Nu te superi, nu, Harry? întrebă Parvati.

— Cum? zise Harry, absent, privindu-i cum dansau pe Cho şi pe Cedric.

— Nimic, se răsti Parvati şi plecă să danseze cu băiatul de la Beauxbatons.

După ce se termină cântecul, nu se mai întoarse la masa lor.

Hermione veni şi se aşeză pe scaunul gol al lui Parvati. Era rumenă în obraji din cauza dansului.

— Bună, zise Harry.

Ron nu zise nimic.

— E cald, nu? zise Hermione, făcându-şi vânt cu mâna. Viktor s-a dus să ia ceva de băut.

Ron îi aruncă o privire mistuitoare.

— Viktor? zise el ironic. Mă mir că încă nu ţi-a zis să-i spui Viktoraş…

Hermione se uită la el nedumerită.

— Ce-i cu tine? întrebă ea.

— Dacă nu ţi-ai dat seama, zise Ron sarcastic, nu am de gând să-ţi spun.

Hermione se uită la el, apoi la Harry, care ridică din umeri, şi întrebă iar:

— Ron, ce-ai pă…

— E de la Durmstrang! zise Ron vehement. Concurează împotriva lui Harry! Împotriva şcolii noastre! Şi tu… tu…

Era evident că Ron căuta cuvinte cât mai usturătoare ca să descrie delictul Hermionei…

— Tu fraternizezi cu duşmanul, asta faci!

Hermione rămase cu gura căscată.

— Nu fi prost! zise ea după câteva clipe. Duşmanul! Fii serios… Cine era extrem de fericit când a văzut că a venit Viktor la Hogwarts? Cine a vrut să-i ceară un autograf? Cine are în dormitor o figurină cu el?

Ron hotărî că nu era cazul să îi răspundă.

— Presupun că te-a invitat când studiaţi amândoi la bibliotecă?

— Da, aşa este, zise Hermione, iar obrajii i se înroşiră şi mai tare. Şi ce-i cu asta?

— Şi cum a fost? Ai încercat să-l convingi şi pe el să devină membru spas, da?

— Nu! Dacă chiar vrei să ştii, mi-a… mi-a zis că a venit la bibliotecă în fiecare zi ca să încerce să intre în vorbă cu mine, dar nu a îndrăznit…

Hermione spusese acestea foarte repede şi roşise atât de tare, încât avea aceeaşi culoare ca roba lui Parvati.

— Da, mă rog… Aşa o fi, zise Ron răutăcios.

— Ce vrei să spui?

— E evident, nu? Este elevul lui Karkaroff, nu? Ştie că eşti prietenă cu Harry… Tot ce vrea e să se apropie de Harry… Să strângă informaţii despre el… Sau să se apropie destul ca să arunce vreun blestem asupra lui…

Hermione arăta de parcă Ron i-ar fi dat o palmă. Când vorbi, vocea îi tremura puternic:

— Dacă vrei să ştii, află că nu m-a întrebat absolut nimic despre Harry, absolut ni…

Ron îşi schimbă teoria cu viteza luminii.

— Atunci speră să-l ajuţi să descopere ce înseamnă oul ăla! Presupun că v-aţi chinuit împreună în timpul şedinţelor acelora drăguţe de la bibliotecă…

— Nu l-aş ajuta niciodată să descopere ce ascunde oul! zise Hermione, scoasă din sărite. Niciodată. Cum poţi să spui aşa ceva? Cum poţi să gândeşti asta? Eu vreau ca Harry să câştige turnirul. Şi Harry ştie asta, nu-i aşa, Harry?

— Ai un mod foarte ciudat de a o arăta, zise Ron cu sarcasm.

— Turnirul ar trebui să ne ajute să cunoaştem vrăjitori străini şi să ne împrietenim cu ei ! zise Hermione cu înflăcărare.

— Ba nu! strigă Ron. Există pentru a fi câştigat!

Oamenii începuseră să se uite la ei.

— Ron, zise Harry încet, pe mine nu mă deranjează că Hermione a venit cu Krum…

Dar Ron îl ignoră şi pe Harry.

— De ce nu te duci să-l găseşti pe Viktoraş, probabil că se întreabă unde eşti, mai zise Ron.

— Nu-i spune Viktoraş!

Hermione se ridică şi traversă în fugă ringul de dans, iar Ron o privi cum dispare în mulţime, cu o expresie amestecată, de furie şi satisfacţie, pe chip.

— Ai de gând să mă inviţi la dans vreodată? îl întrebă Padma.

— Nu, zise Ron, încă uitându-se după Hermione.

— Bine, se răsti Padma şi se duse la Parvati şi la băiatul de la Beauxbatons, care îl aduseră cât ai clipi pe unul dintre prietenii lui, atât de repede, încât Harry putu să jure că folosise o Vrajă de Chemare.

— Unde e Hermi-o-ni? zise o voce.

Krum venise la masa lor cu două Berizero în mână.

— Nu ştiu, zise Ron încăpăţânat, uitându-se la el. Ai pierdut-o?

Krum se posomori iar.

— Atunci, dacă o vedeţi, spuneţi-i că am luat de băut, zise el şi se îndepărtă.

— Te-ai împrietenit cu Viktor Krum, Ron?

Era Percy care venise şi el la masa lor, frecându-şi palmele şi afişând acelaşi aer înfumurat, ca de obicei.

— Excelent! Asta era şi scopul: cooperarea magică internaţională!

Spre disperarea lui Harry, Percy se aşeză repede pe locul gol lăsat de Padma. Masa din capăt era acum goală. Profesorul Dumbledore dansa cu profesoara Lăstar, Ludo Bagman cu profesoara McGonagall, iar Madame Maxime şi Hagrid îşi croiau o cărare lată pe ring, în timp ce valsau printre elevi. Karkaroff nu era de găsit.

Când se termină următorul cântec, toată lumea mai aplaudă o dată şi Harry îl văzu pe Ludo Bagman sărutându-i mâna profesoarei McGonagall şi îndreptându-se către masă, prin mulţime, dar la un moment dat fu oprit de Fred şi de George.

— Ce e în mintea lor, cum îndrăznesc să deranjeze un membru de frunte al Ministerului? şuieră Percy, privindu-i cu suspiciune pe Fred şi pe George. N-au nici un pic de respect…

Totuşi, Ludo Bagman scăpă destul de repede de Fred şi de George şi, zărindu-l pe Harry, îi făcu cu mâna şi veni la masa lor.

— Sper că nu v-au deranjat fraţii mei, domnule Bagman? zise Percy imediat.

— Cum? A, nu, deloc! zise Bagman. Nu, doar mi-au spus despre baghetele acelea false ale lor. M-au întrebat dacă n-aş putea să-i ajut să le lanseze pe piaţă. Le-am promis că o să le fac legătura cu nişte cunoştinţe de-ale mele de la Magazinul lui Zonko…

Percy nu se arătă deloc mulţumit şi Harry putea să pună pariu că abia aştepta să-i spună doamnei Weasley ce făcuseră cei doi gemeni. Se părea că planurile lui Fred şi ale lui George deveniseră şi mai ambiţioase, dacă aveau asemenea gânduri…