J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Am fost promovat, zise Percy, înainte ca Harry să apuce să îl întrebe ceva, pe un ton de parcă ar fi anunţat că devenise stăpânul suprem al Universului. Acum sunt asistentul personal al domnului Crouch şi sunt aici pentru a-l reprezenta.

— El de ce n-a venit? întrebă Harry.

N-avea nici un chef să îi ţină Percy toată seara prelegeri despre fundurile de ceaun.

— Mă tem că domnul Crouch e bolnav, nu-i este bine deloc. Se simte aşa încă de când s-a terminat Cupa Mondială de Vâjthaţ. Şi nici nu e de mirare, munceşte mult prea mult. Nu mai este aşa tânăr ca altădată, deşi este la fel de sclipitor, desigur, mintea i-a rămas la fel de ageră ca întotdeauna. Dar Cupa Mondială a fost un fiasco pentru tot Ministerul şi apoi domnul Crouch a suferit un şoc personal imens, din cauza comportamentului spiriduşei lui de casă, Blinky, sau cum o cheamă… Normal, a concediat-o imediat după aceea, dar… Ei bine, aşa cum îţi spuneam, nu mai e aşa de tânăr, are nevoie de mai multă îngrijire, şi cred că are nevoie de cineva în locul spiriduşului dat afară… Şi apoi, a trebuit să organizăm turnirul şi toată nebunia de după Cupa Mondială… Cu femeia aia îngrozitoare, Rita Skeeter, dând mereu târcoale, cum face vulturul cu prada… Nu, categoric, bietul om merita un Crăciun liniştit. Mă bucur că a avut pe cineva de încredere pe care să se poată baza, ca să îl reprezinte…

Harry îşi dori din tot sufletul să îl întrebe pe Percy dacă domnul Crouch îi spunea tot „Weatherby”, sau învăţase cum îl cheamă, dar rezistă tentaţiei.

Încă nu era nimic de mâncare în farfuriile strălucitoare de aur, dar în faţa lor erau aşezate mici liste de bucate. Nesigur, Harry îşi ridică meniul şi se uită în jur… Nu se vedea nici un chelner. Îl văzu însă pe Dumbledore, care studia cu atenţie meniul său şi care îi zise clar farfuriei: „File de porc!” Şi imediat apăru fileul de porc în farfurie. Înţelegând cum stă treaba, restul mesenilor începură şi ei să comande farfuriilor tot ce doreau. Harry îi aruncă o privire Hermionei, ca să vadă ce părere avea despre această nouă metodă, mult mai complicată, de a le fi servită cina. Cu siguranţă că asta însemna şi mai multă muncă pentru spiriduşii de casă… Dar Hermione nu părea să se gândească deloc la S.P.A.S. Era cufundată într-o discuţie aprinsă cu Viktor Krum şi nici măcar nu părea să fie atentă la ce mânca.

Acum îşi dădu Harry seama că de fapt nu îl mai auzise pe Krum vorbind până atunci, dar uite că avea un debit considerabil şi vorbea foarte însufleţit.

— Ei bine, şi noi avem un castel, nu atât de mare ca acesta, nu la fel de confortabil, dacă stau să mă gândesc, îi spunea el Hermionei. Are doar patru etaje şi focul se aprinde doar în scopuri magice. Dar împrejurimile castelului sunt şi mai vaste ca acestea… Iarna avem foarte puţină lumină, aşa că nu ne putem bucura de ele. Dar vara zburăm zilnic, pe deasupra lacurilor şi munţilor…

— Viktor, Viktor! zise Karkaroff, cu un râs care nu reuşi să îi îmblânzească ochii reci. Nu mai da atâtea detalii, fiindcă prietena ta încântătoare va şti exact unde să ne găsească!

Dumbledore zâmbi şi ochii îi scânteiară şiret:

— Igor, de ce atâtea secrete? Uneori am impresia că nu vrei oaspeţi…

— Ei bine, Dumbledore, zise Karkaroff, arătându-şi dinţii galbeni, suntem precauţi şi ne protejăm domeniile, nu-i aşa? Nu ne păzim cu străşnicie sălile de clasă care ne-au fost încredinţate? Şi nu avem dreptate să fim mândri că numai noi cunoaştem secretele şcolilor noastre? Prin urmare, suntem îndreptăţiţi să le protejăm!

— O, eu nu aş îndrăzni să spun că ştiu toate secretele de la Hogwarts, Igor, zise Dumbledore afabil. Chiar dimineaţă, de exemplu, am cotit greşit în drum spre baie şi m-am trezit într-o cameră mare, pe care nu o mai văzusem până atunci, în care se afla o colecţie cu adevărat magnifică de oale de noapte… Când m-am întors să cercetez problema mai îndeaproape, am descoperit cu stupoare că încăperea dispăruse. Dar trebuie să o mai urmăresc… Poate că nu apare decât la cinci şi jumătate dimineaţa. Sau poate că apare doar când este Lună Nouă… Sau când cel care o caută are vezica plină!

Harry râse, cu nasul în farfuria sa cu friptură de pui. Percy se încruntă la el, dar putu să jure că Dumbledore îi făcuse discret cu ochiul.

Între timp, Fleur Delacour critica decoraţiunile de la Hogwarts în faţa lui Roger Davies.

— Asta este nimic, zise ea cu superioritate, uitându-se în jur la pereţii strălucitori din Marea Sală. La Palatul Beauxbatons avem sculpturrri de gheaţă peste tot în sala în care se ia masa de Crrrăciun. Nu se topesc, desigurrr… Sunt ca nişte statui imense de diamant, scânteietoarrre. Şi mâncarrrea este cu adevărrrat superrrbă. Şi avem corrrurrri de nimfe de pădure, carrre ne cântă serrrenade în timp ce mâncăm. Nu avem arrrmurrri orrribile ca acestea pe perrreţi şi dacă arrr intrrra un vampirrr în Beauxbatons, arrr fi exmatrrriculat aşa!

Şi dădu cu palma în masă.

Roger Davies o privea pierdut, în timp ce vorbea, şi nu reuşea să îşi nimerească gura cu furculiţa. Harry avu impresia că Davies era prea ocupat să se uite la Fleur ca să mai audă şi ce spunea.

— Ai perfectă dreptate, zise el repede şi dădu şi el cu palma în masă, imitând-o pe Fleur. Da, sigur că da…

Harry se uită prin sală. Hagrid stătea la una dintre celelalte mese ale cadrelor didactice. Se îmbrăcase iar cu costumul său oribil, de culoare maro, uitându-se către masa din capăt. Harry îl văzu că face cu mâna cuiva şi, uitându-se în jur, o văzu pe Madame Maxime că îi răspunde, opalele ei strălucind în lumina lumânărilor.

Hermione îl învăţa pe Krum să-i pronunţe cum trebuie numele. El îi spunea „Hermi-oun”.

— Hăr-mai-ou-ni, îi zise ea, clar şi răspicat.

— Hărm-mai-o-ni.

— Pe-aproape, zise ea şi zâmbi, întâlnind privirea lui Harry.

După ce termină de mâncat, Dumbledore se ridică şi îi rugă pe elevi să facă şi ei la fel. Apoi îşi vântură bagheta şi mesele se lipiră instantaneu de pereţi, lăsând podeaua liberă. Apăru din senin un postament lângă peretele din dreapta, pe care erau aşezate tobe, mai multe chitare, o lăută, un violoncel şi câteva cimpoaie.

În uralele mulţimii, pe scena improvizată urcară Surorile Stranii. Aveau un păr bogat şi erau îmbrăcate în robe negre, care fuseseră rupte şi sfâşiate dinadins.

Îşi luară instrumentele, iar Harry, care urmărise totul cu o atenţie atât de, încât aproape că uitase ce urma, îşi dădu deodată seama că se stinseseră lămpile de la celelalte mese şi că ceilalţi campioni şi partenerele lor erau în picioare.

— Hai! şopti Parvati. Trebuie să deschidem dansul!

Harry se împiedică de poalele robei când se ridică de la masă. Surorile Stranii începură să cânte o melodie lentă, ca de înmormântare. Harry se duse în mijlocul ringului de dans puternic luminat, având grijă să evite privirile celorlalţi (îi văzu totuşi pe Seamus şi pe Dean făcându-i cu mâna şi râzând). În clipa următoare, Parvati îi luă mâinile, îi puse una pe talie şi pe cealaltă o ţinu strâns în mâna ei.

Nu era atât de rău pe cât se aştepta să fie, îşi zise Harry, învârtindu-se pe loc (Parvati era cea care conducea). Rămase cu ochii aţintiţi deasupra capetelor celor care îi priveau şi, la foarte puţin după aceea, mai multe perechi veniră şi ele pe ringul de dans, campionii nemaifiind centrul atenţiei. Neville şi Ginny dansau prin apropiere — o văzu pe Ginny strângând din dinţi aproape încontinuu pentru că Neville o tot călca pe picioare — şi Dumbledore valsa cu Madame Maxime. Era atât de mic pe lângă ea, încât vârful pălăriei sale ascuţite abia dacă îi ajungea până la bărbie uriaşei femei, care însă se mişca foarte graţios pentru cineva atât de masiv. Ochi-Nebun Moody dansa stângaci cu profesoara Sinistra, care îi evita cu grijă piciorul de lemn.