J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Ce zici de Hermione Granger? zise Parvati.

— Se duce cu altcineva.

Parvati păru şocată.

— Daaa? Cu cine? întrebă ea curioasă foc.

Harry ridică din umeri.

— Habar n-am! zise el. Ia spune, cum rămâne cu Ron?

— Păi, zise Parvati încet, presupun că sora mea ar putea… Padma, ştii tu… De la Ochi-de-Şoim. O întreb, dacă vrei…

— Da, ar fi grozav, zise Harry. Îmi spui ce-a zis, da?

Şi se întoarse la Ron, simţind că balul ăsta nu merita atâta bătaie de cap şi sperând din tot sufletul că nasul Padmei Patil era centrat!

În ciuda numeroaselor teme pentru vacanţă pe care le primiră cei din anul IV, Harry nu avu deloc chef de muncă la sfârşitul semestrului şi îşi petrecu săptămâna dinainte de Crăciun distrându-se cât putu de tare, ca toţi ceilalţi. Turnul Cercetaşilor era la fel de aglomerat ca în timpul şcolii. Părea să se fi şi micşorat, iar cei care locuiau în el erau mult mai zgomotoşi ca de obicei. Fred şi George avuseseră mare succes cu Cremele Canar în primele zile de vacanţă, toţi umplându-se de pene peste tot. Nu trecu mult însă şi Cercetaşii începură să examineze cu mare precauţie orice fel de mâncare primeau de la alţii, ca nu cumva să aibă Cremă Canar ascunsă la mijloc. George îi spuse lui Harry secretul lui şi al lui Fred, şi anume că în acel moment lucrau la altceva. Harry îşi notă în minte să nu accepte nici măcar un cartof prăjit de la Fred şi George pe viitor. Încă nu-l uitase pe Dudley şi Bomboana „Limbă-de-o-tonă”!

Acum zăpada cădea în cantităţi mari pe deasupra castelului şi a împrejurimilor sale. Trăsura albastru-pal a celor de la Beauxbatons arăta ca un dovleac mare şi îngheţat, alături de coliba lui Hagrid, care părea acum o căsuţă de turtă dulce. Hublourile corăbiei celor de la Durmstrang erau îngheţate şi toată puntea fusese acoperită cu un strat gros de zăpadă. Spiriduşii de casă din bucătărie se întreceau pe ei înşişi, preparând fel de fel de mâncăruri delicioase şi deosebite, cărora numai Fleur Delacour le găsea câte un cusur, fie el cât de mic.

— Este prrrea grrrea toată mâncarrrea de la ‘Ogwarrrts, o auziră spunând morocănoasă, când ieşiră din Marea Sală în urma ei într-una din seri. (Ron ascunzându-se în spatele lui Harry şi sperând să nu-l vadă Fleur.) N-o să mai încap în rrroba mea festivă!

— Vai, ce tragedie, o ironiză Hermione cu acreală, când Fleur trecu mai departe, în holul de la intrare. Are o părere foarrrte bună despre ea, nu?

— Hermione, cu cine te duci la bal? o întrebă Ron.

Tot îi punea întrebarea asta, sperând să o ia prin surprindere şi să-i răspundă. Însă Hermione se încruntă puţin şi zise:

— Nu vă spun pentru că o să râdeţi de mine! O să vedeţi!

— Glumeşti, Weasley? zise Draco Reacredinţă din spatele lor. Nu-mi spune că a invitat-o cineva la bal şi pe asta? Un Sânge-Mâl cu molari cât ai unei morse? Nu se poate!

Harry şi Ron se întoarseră amândoi, dar Hermione zise cu glas tare:

— Bună ziua, domnule profesor Moody!

Şi Hermione îi făcu semn cu mâna cuiva din spatele lui Reacredinţă.

Reacredinţă se făcu livid şi se întoarse repede spre spate, uitându-se disperat în jur după Moody, dar el se afla încă la masa profesorilor, terminându-şi friptura.

— Dihor mic şi zvăpăiat ce eşti, Reacredinţă, te-ai speriat, nu-i aşa? zise Hermione cât mai sarcastic posibil, în timp ce Harry şi Ron urcau scara de marmură, râzând încântaţi.

— Hermione, zise Ron, uitându-se la ea ciudat şi încruntându-se brusc, dinţii tăi…

— Ce-i cu ei? întrebă ea.

— Păi, sunt altfel… Acum observ…

— Sigur că da, doar nu te aşteptai să rămân cu colţii ăia pe care mi i-a dat Reacredinţă?

— Nu, adică sunt altfel decât erau înainte să te blesteme… Sunt toţi… drepţi… Şi de mărime normală…

Hermione zâmbi deodată cu şiretenie şi Harry observă şi el: era un zâmbet foarte diferit de cel pe care şi-l amintea.

— Păi… când m-am dus la Madame Pomfrey să-i micşoreze, mi-a dat o oglindă şi mi-a spus s-o opresc când o să fie ca înainte, zise ea. Şi am zis stop… puţin mai târziu! zise ea şi zâmbi şi mai larg. Mama şi tata nu or să fie foarte mulţumiţi. Încerc să-i conving să mă lase să-i micşorez de mult timp, dar ei vroiau să port mereu aparatul dentar. Ştiţi voi, sunt dentişti şi nu cred că dinţii şi magia au ceva în co… Uitaţi! S-a întors Pigwidgeon!

Micuţa bufniţă a lui Ron se agita pe deasupra balustradei cu ţurţuri, cu o bucată de pergament legată de picioruş. Oamenii care treceau pe lângă micuţa pasăre râdeau şi arătau spre ea, iar câteva fete din anul III se opriră şi ziseră încântate:

— Ah, ce bufniţă micuţă şi drăguţă! Nu-i aşa că e scumpă?

— Tâmpită cu pene, proastă ca noaptea! şuieră Ron, urcând repede scările şi înşfăcând-o pe Pigwidgeon. Aduci scrisorile direct cui îi sunt adresate! Nu te mai da mare în faţa tuturor!

Pigwidgeon huhui fericită, cu capul pe umărul lui Ron. Fetele din anul III păreau de-a dreptul şocate de purtarea lui Ron.

— Valea! se răsti Ron la ele, vânturând pumnul în care o ţinea pe Pigwidgeon, care părea mai bucuroasă ca niciodată, în timp ce făcea iar câteva cercuri prin aer. Uite, poftim, Harry, adăugă Ron încet, în timp ce feţele din anul III fugeau scandalizate.

Luă răspunsul lui Sirius de pe piciorul lui Pigwidgeon şi i-l dădu lui Harry, care îl puse în buzunar, după care se îndreptară toţi trei, grăbiţi, către Turnul Cercetaşilor, să-l citească în linişte.

Toţi cei din camera de zi erau mult prea ocupaţi să se bucure de vacanţă, ca să observe ce făceau cei trei prieteni. Harry, Ron şi Hermione rămaseră departe de ceilalţi, lângă o fereastră întunecată, care se acoperea încet cu zăpadă, iar Harry citi cu voce tare:

Dragă Harry,

Felicitări că ai trecut de dragon! Oricine ţi-a pus numele în Pocal probabil că nu e prea fericit acum! Eu vroiam să-ţi sugerez un Blestem de Conjunctivită, pentru că ochii dragonului sunt punctul cel mai vulnerabil…

— Asta a făcut Krum! şopti Hermione.

Dar metoda ta a fost mai bună, sunt impresionat! Însă nu răsufla uşurat încă, Harry. Ai trecut abia de prima probă… Cel care te-a înscris în turnir mai are o grămadă de ocazii, dacă într-adevăr ţi-a pus gând rău. Fii cu ochii în patru… Mai ales când este prin apropiere persoana despre care am discutat… Şi concentrează-te ca să nu ai probleme!

Ţinem legătura, nu uita că vreau să-mi spui despre orice ţi se pare ieşit din comun.

— Parcă ar fi Moody, zise Harry încet, băgând scrisoarea în buzunarul robei. „Vigilenţă continuă!” De parcă aş merge cu ochii închişi, lovindu-mă la fiecare pas cu capul de pereţi…

— Dar are dreptate, Harry, zise Hermione, mai ai două probe de trecut. Ar trebui să te uiţi la oul ăla cu atenţie, ştii tu, şi să încerci să afli ce înseamnă…

— Hermione, dar mai are o grămadă de timp! se răsti Ron. Vrei să jucăm şah, Harry?

— Da, bine, zise Harry, încă apoi, văzând expresia de pe faţa Hermionei, continuă: Zău aşa, Hermione, cum aş putea să mă concentrez, cu toată hărmălaia asta din jur? Nici n-o să pot să aud ce zice oul în zgomotul ăsta…

— Da, presupun că nu, oftă ea şi se aşeză să se uite la ei cum joacă o partidă care se termină cu un şah mat foarte palpitant dat de Ron, cu câţiva pioni puţin prea curajoşi şi cu un rege foarte violent.