J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Oare de ce umblă mereu în grup? îl întrebă Harry pe Ron, când trecură pe lângă ei vreo douăsprezece fete, chicotind şi uitându-se la Harry. Cum poţi să vorbeşti numai cu una din ele şi să o inviţi să meargă cu tine la bal?

— O prinzi cu lasoul? sugeră Ron pişicher. Ai vreo idee pe cine ai vrea să inviţi?

Harry nu răspunse. Ştia foarte bine pe cine i-ar fi plăcut să invite, dar cu adunarea curajului era o altă poveste… Cho era cu un an mai mare ca el. Era foarte frumuşică şi o foarte bună jucătoare de vâjthaţ. De asemenea, era foarte populară în şcoală.

Ron păru să intuiască ce era în capul lui Harry.

— Ascultă-mă pe mine, nu o să ai nici o problemă. Eşti campion. Tocmai l-ai învins pe dragon. Pun pariu că fetele or să stea la coadă să meargă cu tine la bal.

După ce îşi reînnodaseră prietenia, Ron evitase pe cât posibil să fie acru cu Harry. Ba mai mult, de obicei se dovedea că avea dreptate, spre uimirea lui Harry.

Chiar în ziua următoare, o fată cu părul creţ din anul III de la Astropufi, cu care Harry nu vorbise în viaţa lui, îl invită să meargă cu ea la bal. Harry fu atât de şocat, încât refuză înainte să se gândească bine la posibilitatea aceea. Fata plecă, părând oarecum jignită, şi Harry trebui să îndure ca Dean, Seamus şi Ron să îl tachineze în privinţa ei, toată ora de „Istoria Magiei”. În ziua următoare, îl mai invitară două fete, una din anul II şi (spre mândria lui) o fată din anul V, care chiar lăsa impresia că l-ar fi cotonogit, dacă ar fi refuzat-o.

— Arăta destul de bine, nu glumesc, zise Ron, după ce se opri din râs.

— Era cu o jumătate de metru mai înaltă decât mine, bombăni Harry absent. Imaginează-ţi cum aş fi arătat, încercând să dansez cu ea…

Cuvintele spuse de Hermione despre Krum îi răsunau neîncetat în minte: „Îl plac fetele, doar pentru că este celebru!” Harry se îndoia că vreuna dintre fetele care îl invitaseră până acum ar fi vrut să meargă cu el la bal dacă nu ar fi fost campionul şcolii. Apoi se întrebă dacă l-ar fi deranjat asta, în cazul în care l-ar fi invitat Cho…

Dar, în mare, Harry trebui să admită că, până şi cu deschiderea balului care îl aştepta în curând, viaţa lui era mult mai frumoasă de când trecuse de prima probă. Nu mai atrăgea nici pe departe atâta animozitate pe holuri ca înainte, ceea ce bănuia că i se datora lui Cedric… Era convins că Cedric le spusese Astropufilor să nu se mai lege de Harry, drept mulţumire pentru pontul pe care i-l vânduse acesta despre dragoni. De asemenea, păreau să fie şi mai puţine insigne cu ŢINEŢI CU CEDRIC DIGGORY. Draco Reacredinţă, desigur, încă îi cita pasaje din articolul Ritei Skeeter, ori de câte ori avea ocazia, însă nu mai stârnea atâtea râsete ca în trecut… Şi, parcă numai pentru a-l face şi mai fericit pe Harry, nu apăruse nimic despre Hagrid în Profetul zilei.

— De fapt, nu era chiar atât de interesată de creaturile magice, zise Hagrid, când, în timpul ultimei ore de „Grija pentru creaturile magice” din acel semestru, Harry, Ron şi Hermione îl întrebară cum mersese cu articolul Ritei Skeeter.

Spre bucuria lor, Hagrid renunţase la contactul direct cu Homarii cu capete explozive, iar la ora aceea trebuiau doar să se adăpostească în spatele colibei sale, stând la masa din curte şi pregătind o selecţie proaspătă de mâncăruri cu care să îi tenteze pe Homari.

— Nu vroia decât să-i povestesc despre tine, Harry, continuă Hagrid încet. Ei bine, i-am spus că suntem prieteni de când m-am dus să te iau de la familia Dursley. „Nu a trebuit să-l pui niciodată la punct?” m-a întrebat ea. „Nu a făcut niciodată tâmpenii la oră?” I-am zis că nu şi n-a părut deloc mulţumită. Ai crede că ar fi vrut să-i zic numai lucruri îngrozitoare despre tine, Harry…

— Bineînţeles că asta vroia, zise Harry, aruncând bucăţi de ficat de dragon într-un bol mare de metal, după care îşi luă cuţitul să mai taie şi altele. Nu poate să mai scrie în continuare despre tragedia micuţului erou tragic, ar deveni plictisitor!

— Da, acum îi trebuie o nouă perspectivă, Hagrid, zise Ron cu înţelepciune, în timp ce decojea ouăle de salamandră. Ar fi trebuit să zici că Harry este un delincvent irecuperabil!

— Dar nu e! zise Hagrid, părând cu adevărat şocat.

— Ar fi trebuit să-i ia interviu lui Plesneală, zise Harry sumbru. I-ar fi dat o grămadă de materiale la orice oră din zi sau din noapte. „Potter a încălcat regulile din prima zi de când a sosit la Hogwarts”…

— Asta a zis? întrebă Hagrid cu naivitate, în timp ce Ron şi Hermione se prăpădeau de râs. Ei bine, poate că ai încălcat câte o regulă… două, Harry, dar eşti un tip de treabă, de fapt, nu?

— Sigur că da, Hagrid, îl asigură Harry, zâmbind.

— Vii la balul de Crăciun, Hagrid? întrebă Ron.

— M-am gândit să vin şi eu, da, mormăi Hagrid în barbă. Bănuiesc că o să fie foarte frumos… Tu o să deschizi dansul, nu, Harry? Cu cine mergi?

— Cu nimeni… încă, zise Harry, simţind iar cum se înroşeşte. Hagrid nu mai spuse nimic.

Ultima săptămână a semestrului deveni tot mai obositoare. Şcoala vuia de zvonuri despre balul de Crăciun, deşi Harry nu credea tot ce se zicea… De exemplu, că Dumbledore cumpărase opt sute de butoaie de mied de la doamna Rosmerta. Dar părea să fie adevărat că le chemase pe Surorile Stranii. Harry habar n-avea cine sau ce erau Surorile Stranii, având în vedere că nu ascultase niciodată un radio vrăjitoresc, însă deduse din entuziasmul celor care crescuseră ascultând RVA (Reţeaua Vrăjitorească Aeriană) că erau o formaţie faimoasă.

Unii dintre profesori, ca de exemplu micuţul Flitwick, renunţară să încerce să le predea lucruri importante, având în vedere că era clar că erau cu minţile în altă parte. Flitwick le dădu voie să se joace la ora lui din miercurea dinaintea balului şi petrecu cea mai mare parte a orei discutând cu Harry despre Vraja de Chemare perfectă, pe care băiatul o folosise în prima sa probă a turnirului. Alţi profesori nu fură însă la fel de generoşi. Nimic nu îl împiedică pe profesorul Binns, de exemplu, să predea despre revoltele vampirilor… Dacă nici propria moarte nu îl împiedicase pe Binns să continue să predea, presupuneau că nu avea cum să-l oprească un lucru neînsemnat cum era Crăciunul.

Era incredibil cum reuşea Binns să facă revoltele sângeroase şi îngrozitoare să pară la fel de plictisitoare ca raportul lui Percy despre fundurile de ceaun. Profesoara McGonagall şi profesorul Moody continuară să le predea la fel ca de obicei, până în ultima secundă. Cât despre Plesneală, el ar fi fost de acord să-i lase să se joace în clasă la fel de mult cum şi-ar fi dorit să-l adopte pe Harry! Privindu-i răutăcios pe toţi, îi informă că le va testa antidoturile preparate la oră chiar pe ei, în ultima oră a semestrului.

— E de o răutate feroce, zise Ron cu amărăciune, în camera de zi din Turnul Cercetaşilor. Să ne testeze în ultima zi! Să distrugă ultima parte a semestrului cu o grămadă de recapitulări.

— Hmm… totuşi, nu te văd extenuat de atâta învăţat, nu? zise Hermione, uitându-se la el, pe deasupra notiţelor ei la „Poţiuni”.

Ron era ocupat să clădească un castel din cărţi de joc din pachetul său cu Pocnitori Asurzitoare, aşa că nu o băgă în seamă. Oricum, era un mod mult mai interesant de a-ţi petrece timpul, decât să citeşti nişte cărţi, aşa cum făcea Hermione.

— Este Crăciunul, Hermione, zise Harry alene.