J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

Dobby fu de-a dreptul încântat.

— S-ar putea să trebuiască să-l mai strâmtăm puţin ca să-ţi vină, îi spuse Ron, dar o să se asorteze cu capacul de la ceainic.

În timp ce se pregăteau să plece, mulţi dintre spiriduşi se adunară în jurul lor, insistând să mai ia cu ei în camera de zi câte puţin din tot felul de gustări. Hermione refuză categoric, privind tristă cum spiriduşii tot făceau plecăciuni şi reverenţe, dar Harry şi Ron îşi umplură buzunarele cu prăjituri cu cremă şi plăcinte.

— Mulţumim mult! le zise Harry spiriduşilor, care se strânseseră toţi la uşă ca să îi conducă şi să le spună noapte bună. Ne mai vedem, Dobby!

— Harry Potter… poate Dobby să vină să vadă la dumneavoastră, câteodată, domnule? întrebă Dobby.

— Sigur că da, zise Harry, şi Dobby îi zâmbi fericit.

— Ştiţi ceva? zise Ron, când el, Hermione şi Harry lăsară în urmă bucătăria şi urcară treptele înapoi către holul de la intrare. În toţi aceşti ani am fost foarte impresionat de Fred şi de George, cum reuşeau să fure mâncare de la bucătărie… Ei bine, nici nu este chiar atât de greu, nu? Spiriduşii abia aşteaptă să-ţi dea câtă mâncare pofteşti!

— Cred că este cel mai bun lucru care putea să li se întâmple spiriduşilor! zise Hermione, urcând scara de marmură. Faptul că a venit Dobby să lucreze aici. Ceilalţi spiriduşi or să vadă cât de fericit este el, fiind liber, şi încet or să îşi dea seama că asta vor şi ei!

— Să sperăm că n-or s-o asculte cu prea mare atenţie pe Winky, zise Harry.

— Ah, o să-i treacă şi lui Winky, zise Hermione, deşi nu păru foarte sigură. O dată ce îi va trece şocul şi o să se obişnuiască la Hogwarts, o să vadă că îi este mult mai bine fără Crouch.

— Pare să-l iubească, zise Ron.

Mai mult ghiciră ce spusese, fiindcă Ron tocmai îşi umpluse gura cu o prăjitură cu cremă.

— Dar ce ziceţi despre faptul că nu are o părere prea bună despre Bagman? zise Harry. Oare ce zice Crouch acasă la el despre Bagman?

— Probabil că zice că nu este bun ca şef de departament, spuse Hermione şi, hai să recunoaştem, are şi el dreptate, nu?

— Eu aş prefera să lucrez pentru el decât pentru Crouch, zise Ron. Cel puţin Bagman are simţul umorului.

— Ai grijă să nu te audă Percy, zise Hermione, zâmbind din colţul gurii.

— Da, aşa e… Păi, Percy nici n-ar vrea să lucreze pentru cineva cu simţul umorului, nu? zise Ron, începând un ecler cu ciocolată. Percy nu ar recunoaşte o glumă nici dacă ar dansa goală în faţa lui!

— Potter! Weasley! Fiţi atenţi!

Vocea supărată a profesoarei McGonagall le plesni urechile ca un bici, în timpul orei de „Transfiguraţie” din joia aceea, iar Harry şi Ron tresăriră amândoi şi ridicară privirile.

Era sfârşitul orei. Terminaseră ce aveau de făcut: bibilicile pe care le transformaseră în cobai fuseseră închise în cuşca de pe catedra profesoarei McGonagall (cobaiul lui Neville încă avea pene). Îşi copiaseră tema de pe tablă („Descrieţi, cu exemple, modurile în care Vrăjile de Transformare trebuie adaptate când faceţi schimbări între specii”). Trebuia să se sune în orice moment, şi Harry şi Ron, care se luptau în fundul clasei cu baghetele false făcute de Fred şi George, folosindu-le drept săbii, se uitară speriaţi la ea, Ron ţinând în mână un papagal de metal, iar Harry o egretă de cauciuc.

— Se pare că Potter şi Weasley s-au decis să se comporte conform vârstei lor, îi ironiză profesoara McGonagall, aruncându-le celor doi o privire supărată, când capul egretei lui Harry căzu pe jos, fiindcă fusese retezat de ciocul papagalului lui Ron cu câteva clipe mai înainte… Trebuie să vă spun ceva tuturor. Se apropie Balul de Crăciun, o parte tradiţională a Turnirului celor trei vrăjitori şi o ocazie pentru a ne cunoaşte mai bine şi a lega prietenii cu oaspeţii noştri străini. Anul acesta, la bal vor participa doar cei din anul IV şi din anii mai mari, deşi puteţi să invitaţi şi elevi mai mici, dacă vreţi…

Lavender Brown chicoti ascuţit. Parvati Patil o lovi tare în coaste, făcând eforturi să nu râdă şi ea.

Amândouă se uitară la Harry. Profesoara McGonagall le ignoră, ceea ce lui Harry i se păru foarte nedrept, având în vedere că tocmai îi certase pe el şi pe Ron.

— Veţi purta robele festive, continuă profesoara McGonagall, iar balul va avea loc în Marea Sală, va începe la opt fix, în seara de Crăciun, şi va dura până la miezul nopţii. Acum…

Profesoara McGonagall îşi roti ochii prin clasă.

— Balul de Crăciun este o şansă pentru noi toţi, desigur, să… hm… să purtăm părul lăsat pe umeri, zise ea, pe un ton dezaprobator.

Lavender chicoti şi mai tare, cu mâna la gură, ca să mai atenueze zgomotul. De data asta, Harry îşi dădu seama de ce râdeau fetele: profesoara McGonagall, cu părul ei strâns în coc, părea să nu fi purtat niciodată părul lăsat liber.

— Dar asta NU înseamnă, continuă profesoara McGonagall, că standardul nostru referitor la comportamentul pe care îl aşteptăm de la elevii de la Hogwarts s-a modificat fundamental. Voi fi extrem de nemulţumită dacă vreun elev de la Cercetaşi va face în vreun fel şcoala de ruşine!

Sună clopoţelul, după care urmă vacarmul familiar de bănci trântite şi de ghiozdane azvârlite sau aruncate pe umăr.

Profesoara McGonagall strigă, încercând să acopere zgomotul:

— Potter! Câteva cuvinte, te rog…

Presupunând că avea legătură cu egreta decapitată, Harry se apropie spăşit de catedră. Profesoara McGonagall aşteptă până când plecară toţi din clasă şi apoi îi spuse:

— Potter, campionii şi partenerii lor…

— Care parteneri? întrebă Harry.

Profesoara McGonagall îl privi nemulţumită, de parcă Harry încercase să facă o glumă.

— Partenerii voştri pentru Balul de Crăciun, Potter, zise ea tăios. Partenerii voştri de dans!

Stomacul lui Harry păru să se transforme subit într-o alună.

— Parteneri de dans?

Simţi cum se înroşeşte puternic.

— Eu… nu dansez, zise el pe nerăsuflate.

— O, ba da, cum să nu dansezi? zise profesoara McGonagall pe un ton enervat. După cum îţi spuneam, conform tradiţiei, campionii şi partenerii lor deschid balul.

Lui Harry îi veni deodată în minte imaginea lui, cu joben şi frac, însoţit de o fată îmbrăcată cu o rochie dantelată, ca acelea pe care le purta Mătuşa Petunia la petrecerile date la serviciul Unchiului Vernon.

— Eu nu o să dansez! se încăpăţână el.

— Aşa e tradiţia, zise profesoara McGonagall hotărâtă. Eşti campion şi vei face ce trebuie ca reprezentant al şcolii Hogwarts! Aşa că ai grijă să-ţi faci rost de o parteneră, Potter!

— Dar… eu… nu…

— M-ai auzit, Potter, zise profesoara McGonagall, pe un ton care nu admitea replică.

În urmă cu o săptămână, ar fi spus că a găsi o parteneră de dans ar fi fost o nimica toată, în comparaţie cu înfruntarea cu fiorosul dragon. Dar acum, că trecuse cu bine de acea încercare, când se gândea că va trebui să invite o fată la bal, se gândi că ar fi preferat să-l înfrunte încă o dată pe dragon!

Harry nu mai pomenise niciodată ca atâţia elevi să se înscrie pe lista cu cei care rămâneau la Hogwarts de Crăciun. El rămânea mereu, desigur, pentru că alternativa era de obicei să se întoarcă în Aleea Boschetelor, însă până acum făcuse întotdeauna parte din minoritate. Anul acesta însă, majoritatea elevilor din anul IV şi din anii mai mari păreau să se fi hotărât să rămână şi parcă erau obsedaţi de bal! Sau, cel puţin, aşa erau toate fetele şi era uimitor câte fete apăruseră deodată la Hogwarts. Niciodată nu observase că erau atâtea. Fete care chicoteau şi vorbeau în şoaptă pe coridoare, fete care izbucneau în hohote de râs când treceau băieţii pe lângă ele, fete comparând toaletele elegante pe care aveau să le poarte în seara de Crăciun…