J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

Harry îşi dădu jos pelerina şi se aruncă într-un fotoliu din faţa şemineului. Camera era cufundată în semiobscuritate, flăcările fiind singura sursă de lumină. În apropiere, pe o masă, insignele cu ŢINEŢI CU CEDRIC DIGGORY, pe care fraţii Creevey încercaseră să le schimbe, străluceau în lumina focului. Acum pe ele scria JOS CU POTTER! Harry îşi întoarse privirea către flăcări şi tresări.

Capul lui Sirius apăruse în foc. Dacă Harry nu l-ar fi văzut pe domnul Diggory făcând exact acelaşi lucru în bucătăria familiei Weasley, s-ar fi speriat de moarte. Pe chipul său apăru primul zâmbet din ultimele (foarte multe!) zile, apoi se ridică grăbit de pe fotoliu, se aşeză în faţa şemineului şi spuse:

— Sirius, ce mai faci?

Sirius arăta cu totul altfel decât şi-l amintea Harry. Când se despărţiseră, era tras la faţă şi slab, iar faţa îi era înconjurată de o claie de păr negru, lung şi murdar. Acum avea părul scurt şi curat, se împlinise la faţă şi părea mult mai tânăr, aproape ca în fotografiile pe care le avea Harry şi care fuseseră făcute la nunta părinţilor săi.

— Lasă ce fac eu, ce faci tu? zise Sirius serios.

— Păi…

Pentru o clipă, Harry intenţionase să spună „bine”, dar nu reuşi. Înainte să se poată opri, începu să turuie despre faptul că nimeni nu îl credea că nu ajunsese în turnir de bunăvoie, despre felul în care Rita Skeeter minţise în privinţa lui în Profetul zilei, despre faptul că nu putea să meargă pe coridoare fără să fie ridiculizat şi batjocorit, şi despre Ron, care nu îl credea şi era gelos pe el…

— Iar acum, tocmai mi-a arătat Hagrid ce mă aşteaptă la prima probă! Dragoni, Sirius, şi n-am nici o şansă! termină el disperat.

Sirius se uită la el, citindu-i-se îngrijorarea în ochii care încă păstrau privirea hăituită pe care o căpătaseră la Azkaban. Îl lăsase pe Harry să vorbească fără să-l întrerupă, însă acum spuse:

— Cu dragonii ne descurcăm noi, Harry, ajungem şi la asta imediat… Nu am mult timp… Am intrat în casa unor vrăjitori ca să le folosesc şemineul, dar s-ar putea să se întoarcă în orice moment. Trebuie să te previn în legătură cu anumite lucruri.

— De ce anume? întrebă Harry, simţind cum se încordează şi mai tare… Ceva mai rău ca dragonii?

— Karkaroff, Harry! zise Sirius. A fost un Devorator al Morţii. Ştii ce sunt Devoratorii Morţii, nu?

— Da… Cum, el? Poftim?

— A fost prins, a stat la Azkaban cu mine, dar a fost eliberat. Pot să pun pariu că de asta a vrut Dumbledore un Auror la Hogwarts anul ăsta! Ca să fie cu ochii pe el! Moody l-a prins pe Karkaroff. El l-a băgat la Azkaban.

— Karkaroff a fost eliberat? zise Harry încet, în timp ce creierul lui părea să se străduiască să acumuleze o serie de noi informaţii şocante. De ce l-au eliberat?

— A făcut un târg cu Ministerul Magiei, zise Sirius cu amărăciune. A zis că a greşit şi apoi a dat nume… A băgat o mulţime de alţi vrăjitori la Azkaban, în locul lui… Nu e deloc iubit pe acolo, poţi să fii sigur. Şi de când a ieşit, din câte ştiu eu, predă Magie Neagră fiecărui elev care trece prin şcoala lui. Aşa că fereşte-te şi de campionul de la Durmstrang!

— Bine, zise Harry încet. Dar… vrei să spui că profesorul Karkaroff mi-a pus numele în Pocal? Pentru că, dacă e aşa, este un actor foarte bun. Părea foarte supărat din cauza asta. Nu vroia să mă lase să concurez.

— Ştim că e un actor bun, zise Sirius, pentru că a convins Ministerul Magiei să-i dea drumul, nu? Acum, am citit şi eu Profetul zilei, Harry…

— Tu şi restul lumii, zise Harry cu amărăciune.

— Am citit printre rândurile articolului scris de femeia aia, Rita Skeeter, de luna trecută, şi am aflat cum a fost atacat Moody în noaptea dinainte să vină la Hogwarts. Da, ştiu că ea zice că a fost o altă alarmă falsă de-ale lui, zise Sirius repede, văzând că Harry vroia să spună ceva, totuşi eu nu cred că este adevărat. Cred că cineva a încercat să-l împiedice să ajungă la Hogwarts. Cred că cineva ştia că îi va fi mult mai greu cu el prin preajmă. Şi mai ştia că nu se vor face cercetări amănunţite, doar Ochi-Nebun a auzit mult prea des fel de fel de intruşi. Dar asta nu înseamnă că Moody nu poate să perceapă adevărul. A fost cel mai bun Auror pe care l-a avut Ministerul vreodată.

— Ce vrei să spui? întrebă Harry încet. Karkaroff încearcă să mă omoare? Dar de ce?

Sirius ezită.

— Am auzit nişte lucruri foarte ciudate, zise el încet. Devoratorii Morţii par să fie mult mai activi ca de obicei în ultimul timp. S-au arătat la Cupa Mondială de Vâjthaţ… Şi… Ai auzit de dispariţia vrăjitoarei de la Ministerul Magiei?

— Bertha Jorkins? zise Harry.

— Exact, a dispărut în Albania şi se zvoneşte că tocmai acolo a fost văzut Cap-de-Mort ultima dată… Şi Bertha probabil că ştia de Turnirul celor trei vrăjitori, nu?

— Da, dar… e puţin probabil că a dat peste Cap-de-Mort, nu? zise Harry.

— Ascultă-mă, eu o ştiu pe Bertha Jorkins, zise Sirius sumbru. A fost la Hogwarts în acelaşi timp cu mine, cu câţiva ani mai mare ca tatăl tău şi ca mine. Şi era o proastă. Foarte băgăreaţă, dar fără prea multă minte, ba chiar deloc. Şi asta nu este o combinaţie bună, Harry. Aş spune că Bertha era foarte uşor de ademenit într-o capcană.

— Deci… Cap-de-Mort ar fi putut să afle unde are loc turnirul? trase concluzia Harry. La asta te referi? Şi Karkaroff a venit aici din ordinele lui?

— Nu ştiu, zise Sirius încet, pur şi simplu nu ştiu… Karkaroff nu mi se pare deloc genul de om care să se întoarcă la Cap-de-Mort, decât doar dacă ar şti că acesta e îndeajuns de puternic ca să-l apere. Dar oricine ţi-a pus numele în Pocal a făcut-o dintr-un motiv anume şi nu pot să nu mă gândesc că turnirul ar fi un mod foarte bun de a te ataca şi a face ca totul să pară un accident.

— Mie mi se pare un plan foarte bun, zise Harry absent. Nu trebuie decât să stea liniştiţi şi să-i lase pe dragoni să-şi vadă de treabă.

— Da… dragonii ăştia, zise Sirius, vorbind acum foarte repede. Există o metodă, Harry. Să nu fii tentat să încerci o Vrajă de Împietrire… Dragonii sunt foarte puternici din punct de vedere fizic şi au puteri magice deosebite, nu pot fi răpuşi de o singură Vrajă de Împietrire. E nevoie de vreo şase vrăjitori deodată ca să dovedeşti un dragon, folosind vraja asta…

— Da, ştiu, tocmai am văzut acest lucru, zise Harry.

— Dar poţi să reuşeşti singur, zise Sirius. Există o metodă şi nu ai nevoie decât de o vrajă simplă. Doar…

Dar Harry ridică un deget pentru a-l face să tacă, cu inima bătându-i tare în piept, de parcă stătea să explodeze. Auzi paşi care coborau scara în spirală din spatele lui.

— Du-te! îi şopti el lui Sirius. Du-te! Vine cineva!

Harry se ridică repede, ascunzând focul… Dacă ar fi văzut cineva chipul lui Sirius la Hogwarts, ar fi ieşit un scandal imens… Ar fi fost implicat Ministerul, iar el ar fi fost interogat pentru a spune unde se afla Sirius…

Harry auzi un mic pocnet în spatele lui şi ştiu că Sirius plecase… Privi capătul scării în spirală… Oare cine se hotărâse să se plimbe la unu noaptea şi îl împiedicase pe Sirius să-i spună cum să treacă de dragoni?

Era Ron. Îmbrăcat în pijamaua sa maro de lână, Ron încremeni, văzându-l pe Harry, care se afla în partea cealaltă a camerei, şi se uită în jur.

— Cu cine vorbeai? întrebă el.

— Ce te priveşte? se răsti Harry. Ce cauţi aici la ora asta?