J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Nici măcar nu arată bine! murmură ea supărată, uitându-se la profilul ascuţit al lui Krum. Îl plac doar pentru că e celebru! Nici nu s-ar uita la el, dacă nu ar putea face chestia aia cu Gluma Wonky…

— Fenta Wronski, o corectă Harry printre dinţi.

În afară de faptul că îi plăcea ca toată lumea să pronunţe corect termenii de vâjthaţ, Harry se încruntă numai când îşi imagină ce ar fi zis Ron dacă ar fi auzit-o pe Hermione vorbind despre „Gluma Wonky”.

Este ciudat, dar când ţi-e teamă de ceva şi ai face orice ca să încetineşti mersul timpului, acesta are prostul obicei de a se scurge şi mai repede. Zilele dinaintea primei probe păreau să treacă de parcă ar fi umblat cineva la ceasuri şi le-ar fi făcut să meargă de două ori mai repede. Sentimentul lui Harry de panică stăpânită cu greu îl însoţea peste tot, la fel ca şi comentariile răutăcioase despre articolul din Profetul zilei.

În sâmbăta dinaintea primei probe, toţi elevii de la anul III în sus primiră învoirea să viziteze satul Hogsmeade. Hermione îi spuse lui Harry că i-ar face bine să plece un timp de la castel, iar Harry atât aştepta, nu trebuia să îl convingă nimeni.

— Şi ce facem cu Ron? întrebă el. Nu vrei să te duci cu el?

— Ah, păi… ştii, se bâlbâi Hermione şi se înroşi puţin. M-am gândit să ne întâlnim cu el la „Trei Mături”…

— Nu, zise Harry scurt.

— O, Harry, ştii doar că e o prostie…

— O să vin, dar nu mă întâlnesc cu Ron şi o să port şi Pelerina Fermecată!

— Da, bine, se burzului Hermione, dar detest să vorbesc cu tine când porţi pelerina aia, niciodată nu ştiu dacă mă uit la tine sau nu!

Aşa că Harry îşi puse Pelerina Fermecată în dormitor, coborî iar în camera de zi şi porni împreună cu Hermione către Hogsmeade.

Harry se simţea fantastic de liber cu pelerina. Privi cum treceau pe lângă ei colegii, majoritatea cu insigne pe care scria ŢINEŢI CU CEDRIC DIGGORY, dar de data aceasta nu avu parte de comentarii răutăcioase şi nimeni nu mai cită nimic din articolul acela tâmpit.

— Acum se uită toată lumea la mine, zise Hermione morocănoasă, când ieşiră din magazinul de dulciuri „Lorzii mierii”, mâncând nişte ciocolate mari, umplute cu cremă. Îşi închipuie că vorbesc singură…

— Atunci, nu-ţi mai mişca buzele aşa de mult.

— Haide, te rog, dă-ţi jos pelerina! Măcar puţin… Aici n-o să te deranjeze nimeni.

— Da? zise Harry. Uită-te în spate!

Rita Skeeter şi prietenul ei, fotograful, tocmai ieşiseră din localul „Trei Mături”. Vorbind încet, trecură chiar pe lângă Hermione, fără să îi arunce măcar o privire. Harry se lipi de vitrină, să nu-l lovească Rita cu geanta ei din piele de crocodil.

După ce se îndepărtară, Harry spuse:

— Stă în sat. Pun pariu că a venit să asiste la prima probă!

Imediat ce spuse aceste cuvinte, fu cuprins de un puternic sentiment de panică. Nu zise nimic, nu prea discutase cu Hermione despre prima probă. Avea impresia că ea nu prea voia să se gândească la asta.

— A plecat, zise Hermione, uitându-se prin Harry la capătul străzii principale. Ce ar fi să mergem să bem o Berezero la „Trei Mături”? E cam frig, nu-i aşa? Nu e nevoie să vorbeşti cu Ron, dacă nu vrei! adăugă ea supărată, interpretând corect tăcerea lui Harry.

Localul „Trei Mături” era plin, în cea mai mare parte cu elevi de la Hogwarts, care se bucurau de după-amiaza liberă, dar şi cu o mulţime de vrăjitori, cum numai aici puteai vedea. Harry presupunea că Hogsmeade era singurul sat din Marea Britanie locuit numai de vrăjitori, un fel de rai pentru creaturi ca Baba-Cloanţa, care nu reuşeau să îşi mascheze prezenţa cu atâta îndemânare ca vrăjitoarele.

Era foarte greu să meargă prin aglomeraţia aceea îmbrăcat cu Pelerina Fermecată. În cazul în care s-ar fi atins din greşeală de cineva, ar fi apărut tot felul de semne de întrebare. Harry înaintă cu greu spre o masă din colţ, în timp ce Hermione se duse să cumpere băuturi. Harry îl zări pe Ron, care stătea la o masă cu Fred, George şi Lee Jordan. Înfrânându-şi dorinţa de a-i da o lovitură zdravănă în cap lui Ron, ajunse în sfârşit la masă şi se aşeză.

Hermione se aşeză lângă el peste puţin timp şi îi strecură o Berezero pe sub pelerină.

— Parcă aş fi sonată, aşa cum stau aici, singură, murmură ea. Noroc că mi-am adus ceva de făcut.

Şi scoase un caiet pe care îşi notase toţi membrii S.P.A.S., iar Harry văzu numele lui şi al lui Ron la începutul listei extrem de scurte. Parcă se scursese o groază de timp de când stătuse împreună cu Ron şi inventaseră predicţiile acelea, moment în care apăruse Hermione şi îi făcuse secretar, respectiv trezorier…

— Ştii, poate că ar trebui să conving şi nişte săteni să se alăture societăţii S.P.A.S., ce zici? spuse Hermione gânditoare, uitându-se în jur.

— Da, sigur, zise Harry sarcastic, luând o gură de Berezero pe sub pelerină. Hermione, când o să renunţi la toate chestiile astea cu S.P.A.S.?

— Când spiriduşii de casă vor avea salarii şi condiţii de muncă adecvate, îi răspunse ea în şoaptă. Ştii, cred că e cazul să intru în acţiune. Oare cum pot să pătrund în bucătăriile şcolii?

— Habar n-am, întreabă-l pe Fred sau pe George, îi sugeră Harry.

Hermione tăcu şi căzu pe gânduri, în timp ce Harry îşi bea liniştit Bereazero, studiindu-i pe oamenii din local. Toţi păreau veseli şi relaxaţi. Ernie Macmillan şi Hannah Abbott făceau schimb de surprize găsite în broscuţele de ciocolată, amândoi cu insigne ŢINEŢI CU CEDRIC DIGGORY prinse de pelerine. Chiar lângă uşă o văzu pe Cho, în mijlocul unui grup mare de prieteni de la Ochi-de-Şoim. Nu purta insignă cu CEDRIC, ceea ce îl înveseli foarte repede pe Harry…

Ce nu ar fi dat să fie şi el unul dintre aceşti oameni, să stea, să râdă şi să vorbească, fără alte griji în afară de teme! Îşi imagină cum ar fi fost dacă nu i-ar fi ieşit numele din Pocalul de Foc. În primul rând, nu ar fi purtat Pelerina Fermecată, Ron ar fi stat cu el şi probabil că toţi trei şi-ar fi imaginat fericiţi ce probă periculoasă aveau de înfruntat campionii marţea următoare. Abia ar fi aşteptat să vadă ce era şi să-l aclame pe Cedric, ca toţi ceilalţi, stând în tribune, feriţi de pericole…

Se întrebă cum se simţeau ceilalţi campioni. În ultimul timp, de fiecare dată când îl vedea pe Cedric, era înconjurat de admiratoare. Părea neliniştit, dar şi entuziasmat. Harry o zărise pe Fleur Delacour pe coridoare. Era la fel ca de obicei, afişând un aer superior şi foarte stăpână pe ea. Iar Krum stătea în bibliotecă, unde se pusese cu burta pe carte.

Harry se gândi la Sirius şi nodul strâns, încordat, din pieptul lui, păru să se mai lărgească puţin. Urma să îl vadă peste doar douăsprezece ore, pentru că în acea seară urmau să se întâlnească în faţa şemineului din camera de zi, presupunând că nu se va întâmpla nimic rău, cum părea să decurgă totul în ultimul timp…

— Uite, Hagrid! îl făcu atent Hermione.

Ceafa capului enorm al lui Hagrid — renunţase la umflăturile de păr din spate — se vedea clar prin mulţime. Harry se întrebă de ce nu îl văzuse din prima clipă, având în vedere că Hagrid era atât de mare, dar, ridicându-se cu grijă, observă că Hagrid stătea aplecat, vorbind cu profesorul Moody. Ca de obicei, Hagrid avea o halbă în faţă, iar Moody bea din termos. Doamna Rosmerta, nurlia proprietară, nu părea să fie prea mulţumită de acest fapt. Se uită neliniştită la Moody, când strânse paharele de pe mesele din jurul lor. Poate pentru că o considera ca o insultă adusă băuturii casei, dar Harry ştia care era adevărul. Moody le spusese în timpul ultimei ore de „Apărare contra Magiei Negre” că întotdeauna prefera să-şi prepare el însuşi mâncarea şi băutura, pentru că experţilor în Magia Neagră le-ar fi fost foarte uşor să pună otravă într-un pahar lăsat nesupravegheat.