J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

De cum îl zări pe Harry, Bagman se ridică repede şi veni la el.

— Ah, uite-l! Campionul numărul patru! Vino, Harry, vino… Nu-ţi face griji, nu este decât ceremonia evaluării baghetelor, ceilalţi membri ai juriului vor sosi şi ei imediat…

— Evaluarea baghetelor? repetă Harry neliniştit.

— Trebuie să verificăm dacă vă funcţionează bine baghetele, ca să nu fie probleme, ştii, având în vedere că ele sunt cele mai importante accesorii în probele care vă aşteaptă, zise Bagman. Expertul e sus, cu Dumbledore. Şi o să fie şi o mică şedinţă foto. Dânsa e Rita Skeeter, adăugă el, arătând către vrăjitoarea în robă purpurie, o să scrie un mic articol despre turnir pentru Profetul zilei…

— Poate nu chiar atât de mic, Ludo, zise Rita Skeeter, cu ochii pe Harry.

Avea părul coafat în zeci de bucle elaborate şi ciudat de rigide, care contrastau cu chipul ei cu maxilare mari. Purta ochelari a căror ramă avea pietre preţioase incrustate în ea. Degetele groase cu care îşi ţinea geanta din piele de crocodil se terminau cu nişte unghii foarte lungi, date cu ojă roşie.

— Oare aş putea să discut puţin cu Harry înainte să începem? îl întrebă ea pe Bagman, nedezlipindu-şi ochii de la Harry. Cel mai tânăr campion, ştii tu… Aşa, ca să mai colorez un pic articolul!

— Sigur că da! strigă Bagman. Asta în cazul în care şi Harry e de acord…

— Păi, făcu Harry.

— Minunat, zise Rita Skeeter şi într-o clipă degetele ei cu gheare roşii îi înşfăcară braţul lui Harry cu o putere surprinzătoare.

Rita îl scoase iar din cameră şi deschise o uşă din apropiere.

— Acolo e multă gălăgie, zise ea. Să vedem… A, da, aici e foarte bine.

Era o debara de mături. Harry se uită la ea.

— Haide, dragul meu, intră… Bravo! Minunat! zise Rita Skeeter iar, aşezându-se pe o găleată răsturnată şi împingându-l pe Harry pe o cutie de carton.

Închise uşa şi rămaseră în întuneric. Deschise geanta din piele de crocodil şi scoase câteva lumânări pe care le aprinse cu un gest de baghetă şi le plasă în aer prin magie, ca să se poată vedea unul pe altul.

— N-o să te superi, Harry, dacă folosesc Pana pentru Citate Rapide, nu-i aşa? În felul acesta, pot să vorbesc cu tine în mod normal…

— Poftim? zise Harry.

Zâmbetul Ritei Skeeter se lărgi şi Harry numără fără nici un efort trei dinţi de aur. Rita băgă iar mâna în geanta ei de crocodil şi scoase o pană lungă, verde-prăzulie, şi un sul de pergament pe care îl întinse pe o cutie de Scoate-Pete. Înmuie vârful penei în gură, după care o puse drept pe pergament, unde rămase în echilibru, tremurând uşor.

— Probă… Mă numesc Rita Skeeter, reporter pentru Profetul zilei.

Harry se uită la pană. Imediat după ce vorbise Rita Skeeter, pana verde începuse să scrie rapid pe pergament:

Atrăgătoarea blondă Rita Skeeter, de patruzeci şi trei de ani, a cărei pană nemiloasă a distrus atâtea reputaţii…

— Minunat, zise Rita Skeeter pentru a treia oară, rupse partea de sus a pergamentului, o mototoli şi o puse în geantă.

Se aplecă apoi spre Harry şi zise:

— Aşadar, Harry, ce te-a făcut să te înscrii în Turnirul celor trei vrăjitori?

— Păi, începu Harry, însă fu întrerupt de pană.

Deşi nu zicea nici un cuvânt, pana scria în viteză pe pergament şi, în graba ei nebună, Harry reuşi să desluşească o propoziţie nouă:

O cicatrice groaznică, amintire a trecutului tragic, desfigurează chipul lui Harry Potter, de altfel fermecător. Ochii săi verzi…

— Ignoră pana, Harry, îl repezi Rita Skeeter.

Nedumerit, Harry se uită la ea.

— Răspunde-mi, Harry, de ce te-ai hotărât să te înscrii în turnir?

— Nu m-am înscris eu, zise Harry. Nu ştiu cum mi-a ajuns numele în Pocalul de Foc. Nu mi l-am pus eu acolo!

Rita Skeeter ridică o sprânceană îngroşată mult cu creionul dermatograf.

— Zău aşa, Harry, nu trebuie să-ţi fie teamă că vei avea probleme. Ştim cu toţii că de fapt nu ar fi trebuit să te înscrii. Dar nu-ţi face griji pentru asta. Cititorilor noştri le plac rebelii.

— Dar nu m-am înscris, repetă Harry. Nu ştiu cine…

— Ce părere ai despre probele care te aşteaptă? zise Rita Skeeter. Eşti emoţionat? Speriat?

— Nu m-am gândit… Neliniştit, cred, zise Harry, al cărui stomac se crispă involuntar.

— În trecut au murit mulţi campioni, ştii, nu? zise Rita Skeeter vioaie. Te-ai gândit la asta?

— Păi… am înţeles că anul acesta va fi mult mai bine organizat, zise Harry.

Pana umplea pergamentul dintre ei, mişcându-se pe el de parcă ar fi patinat.

— Desigur, tu ai mai fost faţă în faţă cu moartea şi înainte, nu-i aşa? îl întrebă Rita Skeeter, privindu-l cu atenţie. Cum crezi că te-a afectat?

— Păi, zise Harry iar.

— Crezi că traumele din trecutul tău te-au făcut să-ţi doreşti atât de mult să ieşi în evidenţă? Să urmezi calea pe care ţi-a deschis-o numele? Crezi că ai fost tentat să te înscrii în Turnirul celor trei vrăjitori pentru că…

— Nu m-am înscris eu, zise Harry, începând să se enerveze.

— Îţi mai ţii minte părinţii? zise Rita Skeeter, acoperindu-i vocea.

— Nu, zise Harry.

— Cum crezi că s-ar simţi ei dacă ar şti că vei concura în Turnirul celor trei vrăjitori? Mândri? Îngrijoraţi? Supăraţi? De data asta, Harry îşi ieşi cu adevărat din pepeni. De unde era să ştie ce ar fi simţit părinţii lui, dacă ar fi fost în viaţă? Îşi dădea seama că Rita Skeeter îl privea cu mare atenţie. Încruntându-se, îi evită privirea şi citi cuvintele pe care tocmai le scrisese pana.

Lacrimile au umplut imediat ochii aceia verzi şi strălucitori, când discuţia noastră ajuns la părinţii pe care abia dacă şi-i mai aminteşte.

— NU am lacrimi în ochi! strigă Harry.

Înainte ca Rita Skeeter să mai poată spune un cuvânt, uşa debaralei de mături se deschise. Harry se uită, clipind în lumina orbitoare. Albus Dumbledore stătea în prag, privindu-i pe amândoi cum stăteau înghesuiţi în debara.

— Dumbledore! strigă Rita Skeeter, părând cât se poate de încântată, dar Harry observă că pana şi pergamentul ei dispăruseră de pe cutia de Scoate-Pete şi degetele cu gheare roşii ale Ritei închideau în grabă geanta din piele de crocodil. Ce mai faci? zise ea, ridicându-se şi întinzându-i o mână mare şi bărbătească lui Dumbledore. Sper că ai citit articolul meu din vară despre Conferinţa Confederaţiei Internaţionale a Vrăjitorilor, nu?

— Fermecător de nemiloasă, zise Dumbledore, cu ochii scânteindu-i ironic. Mi-a plăcut în special descrierea mea drept un „smintit demodat”…

Rita Skeeter nu păru deloc afectată.

— Nu vroiam decât să arăt că unele dintre ideile tale sunt de modă veche, Dumbledore, şi că mulţi vrăjitori…

— Mi-ar face mare plăcere să aud ce motivaţie ai, dincolo de josnicia de care ai dat dovadă, Rita, zise Dumbledore, făcând o plecăciune şi zâmbindu-i politicos, dar mă tem că vom fi nevoiţi să discutăm despre asta mai târziu. Trebuie să înceapă evaluarea baghetelor şi nu poate avea loc dacă unul dintre campioni este ascuns într-o debara de mături.

Foarte fericit să scape de Rita Skeeter, Harry se întoarse repede în clasa în care îl adusese Colin. Ceilalţi trei campioni stăteau pe scaunele de lângă uşă. Harry se aşeză repede lângă Cedric, privind spre masa acoperită cu catifea, unde stăteau patru dintre cei cinci membri ai juriului: profesorul Karkaroff, Madame Maxime, domnul Crouch şi Ludo Bagman. Rita Skeeter se aşeză într-un colţ şi Harry o văzu cum scoate iar sulul de pergament din geantă. Îl întinse pe genunchi, înmuie în gură vârful Penei pentru Citate Rapide şi o puse din nou pe pergament.