J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Sipetul, vă rog, domnule Filch!

Filch, care stătuse nemişcat într-un colţ îndepărtat al sălii, se apropie acum de Dumbledore, ducând un sipet mare de lemn, incrustat cu pietre preţioase. Arăta extrem de ciudat. Un zumzet de nerăbdare răzbătu dinspre elevii care aşteptau curioşi. Dennis Creevey se urcase chiar pe scaun ca să îl vadă mai bine, dar, fiind atât de mic, capul lui abia dacă se zărea peste ale celorlalţi.

— Instrucţiunile pentru încercările pe care vor trebui să le înfrunte campionii în acest an au fost deja examinate de domnii Crouch şi Bagman, zise Dumbledore, în timp ce Filch punea cu grijă sipetul pe masă, în faţa sa, şi au făcut pregătirile necesare pentru fiecare probă. Vor fi trei încercări, dispuse pe toată perioada anului şcolar, şi vor solicita campionii în mai multe feluri: puterile lor magice, curajul şi puterea lor de deducţie, precum şi abilitatea de a face faţă pericolului, desigur.

După ultimele sale cuvinte, în Marea Sală se aşternu o linişte atât de deplină, încât se părea că nimeni nu mai respira.

— După cum ştiţi, în turnir se vor întrece trei campioni, continuă Dumbledore calm, unul de la fiecare şcoală participantă. Vor fi notaţi în funcţie de felul în care vor trece fiecare probă a turnirului, iar campionul cu cel mai mare număr de puncte, la sfârşitul celor trei probe, va câştiga Cupa Turnirului celor trei vrăjitori. Campionii vor fi aleşi de un selecţioner imparţial… Pocalul de Foc!

Dumbledore îşi scoase bagheta şi atinse de trei ori capacul sipetului. Acesta se deschise uşor, iar Dumbledore băgă mâna înăuntru şi scoase un pocal mare, cioplit destul de stângaci din lemn. Ar fi fost absolut obişnuit, dacă din el nu ar fi ieşit flăcări albastre-alburii, care dansau la gura pocalului.

Dumbledore închise sipetul şi puse cu grijă Pocalul pe el, de unde putea fi văzut foarte bine de toţi cei din Marea Sală.

— Cine vrea să se înscrie la preselecţia campionilor trebuie să scrie citeţ numele şi şcoala pe o bucăţică de pergament şi să o pună în Pocal, zise Dumbledore. Posibilii campioni au douăzeci şi patru de ore pentru a se înscrie. Mâine seară, de Halloween, Pocalul va alege numele celor trei campioni, cei mai îndreptăţiţi să-şi reprezinte şcolile. Pocalul va fi pus în holul de la intrare în această seară, unde le va fi accesibil tuturor celor care vor să concureze.

— Pentru a ne asigura că nici un vrăjitor care nu are vârsta stabilită nu va ceda tentaţiei, zise Dumbledore, voi trage o Linie de Vârstă în jurul Pocalului de Foc, o dată ce acesta va fi plasat în holul de la intrare. Nimeni sub şaptesprezece ani nu va putea trece această linie… În sfârşit, vreau să îi avertizez pe toţi cei care vor să se înscrie că acest turnir trebuie luat foarte în serios. O dată ce Pocalul de Foc alege un campion, acesta este obligat să ducă la bun sfârşit cele trei probe ale turnirului. Plasarea numelui vostru în Pocal este un contract magic. O dată ce deveniţi campioni, nu vă mai puteţi răzgândi. Aşadar, vă rog să cântăriţi foarte bine dacă sunteţi pregătiţi cu adevărat pentru a concura, înainte de a vă pune numele în Pocal. Acum, cred că a venit vremea odihnei… Noapte bună tuturor!

— O Linie de Vârstă! zise Fred Weasley, cu ochii scăpărători, în timp ce traversau cu toţii Marea Sală spre uşile către holul de la intrare. Păi, vraja asta ar trebui să fie contracarată de Poţiunea de Îmbătrânit, nu? Şi o dată ce numele ajunge în Pocal, o să râdeţi, dar nu are cum să-şi dea seama dacă ai sau nu şaptesprezece ani!

— Dar nu cred că cei sub şaptesprezece ani au vreo şansă, zise Hermione, pur şi simplu nu am învăţat încă totul, nu ştim destul…

— Vorbeşte pentru tine, zise George scurt. Încerci să te înscrii şi tu, nu, Harry?

Lui Harry îi veni în minte felul în care insistase Dumbledore că nimeni sub şaptesprezece ani nu avea voie să se înscrie, dar imediat imaginea sa câştigând Cupa Turnirului celor trei vrăjitori puse iar stăpânire pe mintea lui… Se întrebă cât de supărat ar fi Dumbledore dacă cineva mai mic de şaptesprezece ani ar reuşi să găsească un mod de a trece de Linia de Vârstă…

— Unde e? zise Ron, care nu era deloc atent la discuţie, însă se uita disperat prin mulţime după Krum. Dumbledore nu a zis unde dorm cei de la Durmstrang, nu?

Dar întrebarea sa primi imediat răspuns. Ajunşi la masa Viperinilor, îl văzură pe Karkaroff întorcându-se spre elevii săi.

— Aşadar, înapoi pe corabie! zise el. Viktor, cum te simţi? Ai mâncat destul? Să mai cer nişte vin fiert de la bucătărie?

Harry îl văzu pe Krum clătinând din cap în semn că nu mai vroia, în timp ce îşi punea blana pe el.

— Domnule profesor, eu aş vrea nişte vin, zise unul dintre ceilalţi băieţi de la Durmstrang.

— Nu ţie ţi-am oferit, Poliakoff, se răsti Karkaroff, aerul său călduros şi părintesc dispărând într-o clipă. Văd că iar te-ai stropit cu mâncare pe robă. Dezgustător, băiete…

Karkaroff se întoarse şi îşi conduse elevii către ieşirea din Marea Sală, ajungând acolo exact în acelaşi timp cu Harry, Ron şi Hermione. Harry se opri ca să-l lase pe el să treacă primul.

— Mulţumesc, zise Karkaroff absent, aruncându-i o privire în treacăt.

Şi atunci Karkaroff îngheţă. Se întoarse iar spre Harry şi se uită la el de parcă nu-i venea să îşi creadă ochilor. În spatele directorului lor, se opriră şi elevii de la Durmstrang. Ochii lui Karkaroff îl cercetară pe Harry din cap până în picioare şi se fixară pe cicatrice. Elevii de la Durmstrang se uitau şi ei curioşi la Harry. Cu coada ochiului, Harry văzu pe feţele unora dintre ei că înţeleseseră despre ce era vorba. Băiatul care îşi pătase roba cu mâncare îi făcu semn fetei de lângă el şi arătă cu degetul către fruntea lui Harry.

— Da, el e Harry Potter, zise o voce hârşâită din spatele lor. Profesorul Karkaroff se întoarse. Ochi-Nebun Moody stătea acolo, sprijinindu-se greoi pe bastonul său, cu ochiul magic privindu-l fără să clipească pe directorul de la Durmstrang.

Sub ochii lui Harry, culoarea pieri de pe chipul lui Karkaroff şi pe el apăru o expresie amestecată, de furie şi teamă.

— Tu! zise el, uitându-se la Moody, de parcă nu era sigur că îl vedea cu adevărat.

— Eu, zise Moody sumbru. Şi dacă nu mai ai altceva de spus lui Potter, Karkaroff, cred că ar trebui să te mişti. Blochezi uşa!

Era foarte adevărat, jumătate din elevii din Marea Sală aşteptau în urma lor, uitându-se peste capetele celor din faţă ca să vadă ce se întâmplase.

Fără să mai spună vreun cuvânt, profesorul Karkaroff plecă, însoţit de elevii săi. Moody privi în urma acestuia, cu ochiul magic fixat asupra lui, iar chipul său mutilat căpătase o expresie intensă de antipatie.

Având în vedere că a doua zi era sâmbătă, cei mai mulţi elevi ar fi luat micul dejun mai târziu, dar Harry, Ron şi Hermione nu fură singurii care se treziră mai devreme decât se trezeau de obicei în week-end. Când coborâră în holul de la intrare, văzură în jur de douăzeci de elevi plimbându-se pe acolo, unii dintre ei mâncând pâine prăjită. Toţi examinau Pocalul de Foc. Fusese aşezat în mijlocul holului, pe taburetul pe care stătea de obicei Jobenul Magic. O linie aurie, foarte subţire, fusese trasată pe podea, formând un cerc cu o rază de douăzeci de metri.

— S-a înscris cineva până acum? o întrebă Ron entuziasmat pe o fată din anul III.

— Toţi cei din Durmstrang, răspunse fata, dar încă nu am văzut pe nimeni de la Hogwarts…