J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

La masa profesorilor, Filch, îngrijitorul, adăuga scaune. Era îmbrăcat în vechiul lui frac, în onoarea oaspeţilor. Harry fu surprins să vadă că adăugă patru scaune, câte două de ambele părţi ale lui Dumbledore.

— Dar nu sunt decât doi oameni în plus, zise Harry. De ce a adus Filch patru scaune? Cine mai vine?

— Cum? zise Ron absent, continuând să se uite fascinat la Krum.

După ce toţi elevii intrară în Marea Sală şi se aşezară la mesele Caselor, îşi făcură apariţia şi profesorii, îndreptându-se spre locurile lor, la masa din capătul sălii. Şirul era încheiat de profesorul Dumbledore, profesorul Karkaroff şi Madame Maxime. Când apăru directoarea lor, elevii de la Beauxbatons se ridicară în picioare. Câţiva elevi de la Hogwarts izbucniră în râs. Cei de la Beauxbatons nu păreau deloc intimidaţi şi nu se aşezară până când nu luă loc la masă Madame Maxime, în stânga lui Dumbledore. Acesta, pe de altă parte, rămase în picioare şi în Marea Sală se lăsă tăcerea.

— Bună seara, doamnelor şi domnilor, fantomelor şi mai ales dragi oaspeţi, începu Dumbledore, zâmbindu-le elevilor străini. Am marea plăcere de a vă ura bun venit la Hogwarts. Sper din tot sufletul că şederea voastră aici va fi cât se poate de plăcută!

Una dintre fetele de la Beauxbatons, care nu-şi scosese încă fularul din jurul capului, râse ironic.

— Nu vă ţinem cu forţa! şopti Hermione, uitându-se urât la ea.

— Turnirul celor trei vrăjitori va începe o dată cu sfârşitul ospăţului, zise Dumbledore. Acum vă invit pe toţi să beţi, să mâncaţi şi să vă simţiţi ca acasă!

Se aşeză şi Harry văzu cum Karkaroff se apleacă înainte imediat pentru a discuta cu Dumbledore.

Platourile din faţa lor se umplură ca de obicei cu mâncare. Se părea că spiriduşii de casă se întrecuseră pe ei înşişi. În faţa lor era se aflau o mulţime de feluri de mâncare, cum nu mai văzuse Harry în viaţa lui, inclusiv unele care era clar că erau străine.

— Ce-i aia? întrebă Ron, arătând către un platou mare cu un fel de scoici înăbuşite, lângă o felie mare de cotlet şi doi rinichi.

— Bouillabaisse, zise Hermione.

— Să-ţi fie de bine, o ironiză Ron.

— Este un fel de mâncare franţuzesc, zise Hermione. Am mâncat şi eu când am fost în vacanţă, vara trecută. Este foarte bun.

— Te cred pe cuvânt, zise Ron, servindu-se totuşi cu ce ştia el că era bun.

Marea Sală era mult mai aglomerată decât de obicei, deşi nu erau mai mult de douăzeci de elevi în plus. Poate că era din cauza uniformelor de diferite culori, care ieşeau în evidenţă în contrast cu robele negre de la Hogwarts. Acum că îşi dăduseră jos blănurile, văzură că elevii de la Durmstrang purtau uniforme roşu-închis.

Hagrid intră în Marea Sală printr-o uşă din spatele mesei profesorilor, la douăzeci de minute după ce începuse serbarea. Se aşeză pe scaunul său din capătul mesei şi făcu semn cu mâna (care era plină de bandaje!) către Harry, Ron şi Hermione.

— Ce mai fac Homarii, Hagrid? strigă Harry.

— Extraordinar de bine, îi răspunse Hagrid fericit.

— Da, sunt convins, zise Ron încet. Se pare că în sfârşit au găsit o mâncare care le place, nu? Degete de Hagrid!

Chiar atunci, se auzi o voce:

— Nu vă supărrrraţi, mai vrrreţi bouillabaisse?

Era fata de la Beauxbatons care chicotise în timpul discursului lui Dumbledore. În sfârşit, îşi dăduse jos fularul. Avea părul lung şi drept, blond-argintiu, aproape până la talie. Avea ochi mari, albastru-închis, şi dinţi foarte albi şi regulaţi.

Ron se făcu mov la faţă. O privi cu gura căscată, dar nu reuşi să zică nimic, în afară de nişte sunete prea puţin articulate!

— Nu, poţi să iei platoul, zise Harry, împingându-l către faţă.

— Sigurrr nu mai vrrreţi?

— Nu, zise Ron pe nerăsuflate. Dar a fost excelent!

Fata luă cu grijă platoul şi îl duse la masa Ochilor-de-Şoim. Ron încă se uita după ea, de parcă ar fi fost prima oară când vedea o fată. Harry începu să râdă, ceea ce păru să-l trezească pe Ron la realitate.

— Este una dintre iele! îi zise el răguşit lui Harry.

— Bineînţeles că nu! zise Hermione caustic. Nu mai văd pe altcineva care se holbează la ea ca un idiot!

Însă aici nu avea întru totul dreptate. Când fata traversă Marea Sală, se întoarseră multe capete de băieţi după ea, iar unii dintre ei rămaseră fără grai, ca şi Ron.

— Credeţi-mă pe mine, nu e o fată normală! zise Ron, aplecându-se într-o parte ca să o vadă mai bine. Nu avem asemenea fete la Hogwarts!

— Ba sunt şi la Hogwarts fete drăguţe, zise Harry, fără să se gândească.

Cho Chang stătea doar la câteva locuri depărtare de fata cu părul argintiu.

— Nu vreţi să vă puneţi amândoi ochii la loc, zise Hermione sec, ca să vedeţi cine a mai intrat în Marea Sală?

Arătă către masa profesorilor. Cele două locuri libere tocmai fuseseră ocupate. Ludo Bagman stătea de o parte a profesorului Karkaroff, în timp ce domnul Crouch, şeful lui Percy, şedea lângă Madame Maxime.

— Ce caută aici? întrebă Harry surprins.

— Ei organizează Turnirul celor trei vrăjitori, nu? zise Hermione. Presupun că vroiau să fie la începerea oficială…

Când sosi felul doi, observară alte mâncăruri necunoscute. Ron examină îndeaproape un castron cu ceva ciudat în el şi apoi îl puse cu grijă puţin mai la dreapta sa, ca să fie foarte vizibil de la masa Ochilor-de-Şoim. Se părea însă că fata care semăna cu una dintre iele mâncase destul, căci nu veni să îl ia.

O dată ce farfuriile de aur fură curăţate, Dumbledore se ridică din nou. Acum Marea Sală părea să fie cuprinsă de un fior de emoţie şi nerăbdare. Harry se entuziasmă şi el, întrebându-se ce avea să urmeze. La câteva locuri mai departe de ei, Fred şi George se aplecaseră peste masă, dornici să îi soarbă cuvintele lui Dumbledore.

— A sosit momentul! zise Dumbledore, zâmbind la marea de chipuri întoarse spre el. Turnirul celor trei vrăjitori este pe cale să înceapă! Aş vrea să vă mai explic câte ceva, înainte să aducem sipetul…

— Ce să aducă? murmură Harry.

Ron ridică din umeri.

— Vreau doar să clarific procedura pe care o vom urma anul acesta. Dar în primul rând daţi-mi voie să vi-i prezint, celor care nu îi cunosc încă, pe domnul Bartemius Crouch, şeful Departamentului de cooperare magică internaţională — urmă o serie de aplauze politicoase — şi pe domnul Ludo Bagman, şeful Departamentului de jocuri şi sporturi magice.

Pentru Bagman izbucniră aplauze mult mai călduroase decât pentru Crouch, poate pentru că era faimos ca fost mare prinzător sau poate pentru că, pur şi simplu, părea mult mai simpatic. Răspunse prietenos, făcându-le semn cu mâna. Bartemius Crouch nici nu zâmbise şi nici nu le făcuse cu mâna, când îi fusese anunţat numele. Amintindu-şi-l în costumul său impecabil de la Cupa Mondială de Vâjthaţ, lui Harry i se păru că arăta ciudat în roba de vrăjitor. Mustaţa sa perfectă şi cărarea dreaptă erau foarte stranii, în comparaţie cu părul şi barba albă ale lui Dumbledore.

— Domnul Bagman şi domnul Crouch au lucrat neobosiţi pe parcursul ultimelor luni la organizarea Turnirului celor trei vrăjitori, continuă Dumbledore, şi se vor afla, alături de mine, de profesorul Karkaroff şi de Madame Maxime, în juriul care va aprecia eforturile campionilor.

O dată cu pronunţarea cuvântului „campioni”, atenţia elevilor păru să se ascută la maximum.

Poate că Dumbledore observase cât erau de curioşi, căci zâmbi şi zise: