J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

Se uită la Harry şi continuă:

— Ştii doar cum e: adaugă şi tu cât mai multe tragedii şi nenorociri şi o ai la degetul mic!

— Aşa e, zise Harry, mototolindu-şi prima încercare şi aruncând-o în foc, peste capetele unui grup de elevi din anul întâi care stăteau de vorbă. OK… Luni trebuie să mă feresc de… ăăă… arsuri, din cauza…

— Da, chiar că ar fi cazul, zise Ron posomorât, luni iar ne întâlnim cu Homarii lui Hagrid… OK, marţi o să…

— Pierzi ceva drag! îi sugeră Harry, care frunzărea „Desluşirea viitorului”, căutând idei.

— Foarte bine, zise Ron, plăcându-i sugestia lui Harry. Din cauza lui… Hm… Mercur! Ce-ar fi să fii înjunghiat pe la spate de cineva pe care îl considerai prieten?

— Da… super! aprobă Harry, scriind degrabă, pentru că… Venus este în a douăsprezecea casă, asta e! Şi miercuri cred că o să pierd o luptă!

— Aaah, eu vroiam să scriu asta! OK, lasă, eu o să pierd un pariu!

— Da, o să pariezi că eu câştig lupta…

Îşi petrecură o oră întreagă tot inventând predicţii (care deveniră din ce în ce mai tragice!), în timp ce camera de zi din jurul lor se goli treptat de elevi, toţi ducându-se la culcare. Şmecherilă veni tiptil, sări uşor pe scaunul gol de lângă ei şi se uită cu reproş la Harry, cam cum s-ar fi uitat Hermione la ei, dacă ar fi ştiut că nu îşi făceau temele cum trebuie.

Uitându-se în jur prin cameră şi încercând să se gândească la vreun necaz pe care nu îl mai folosise, Harry îi văzu pe Fred şi pe George stând împreună lângă peretele opus, cu capetele lipite unul de altul, cu penele scoase, aplecaţi deasupra unei bucăţi de pergament. Era foarte neobişnuit să-i vezi pe Fred şi pe George ascunşi într-un colţ şi lucrând în linişte. De obicei, le plăcea să fie în miezul lucrurilor, mereu în centrul atenţiei. Ascundeau un secret, fără îndoială. După cum lucrau concentraţi la bucata aceea de pergament… Şi Harry îşi aminti că îi mai văzuse stând la fel şi scriind împreună, când erau acasă la ei, la „Vizuină”. Atunci crezuse că lucrau la un nou formular de comandă pentru „Weasley Bing-Bong”, dar de data asta nu mai părea să fie aşa ceva… Dacă ar fi lucrat la formularele lor, probabil că l-ar fi anunţat şi pe Lee Jordan. Se întrebă dacă nu cumva puneau la cale ceva legat de înscrierea în Turnirul celor trei vrăjitori.

Harry continuă să se uite la ei şi îl văzu pe George dând din cap către Fred, ţinând ceva cu pana şi vorbind aproape în şoaptă, dar fiind auzit foarte clar în camera aproape pustie:

— Nu! E ca şi când l-am acuza! Trebuie să avem mare grijă…

Apoi George se uită în jur şi văzu că Harry îi privea. Harry zâmbi şi se întoarse repede la predicţiile sale, nu vroia să creadă că îi spiona. Curând după aceea, gemenii îşi strânseră pergamentul, le urară noapte bună şi se duseră la culcare.

Fred şi George plecaseră cam de zece minute, când se deschise uşa şi în camera de zi intră Hermione, care ţinea o bucată de pergament într-o mână şi o cutie în care zornăia ceva în cealaltă. Şmecherilă îşi arcui spatele, torcând mulţumit.

— Ce mai faceţi? întrebă ea în loc de bună seara. Tocmai am terminat!

— Şi eu! zise Ron triumfător, aruncându-şi pana pe masă. Hermione se aşeză, puse lucrurile pe care le adusese cu ea într-un fotoliu şi îşi aruncă ochii peste predicţiile lui Ron.

— Se pare că n-o să ai o lună prea roz, nu-i aşa? zise ea sarcastic, în timp ce Şmecherilă se aşeza în poala ei.

— Ei, lasă, măcar ştiu ce mă aşteaptă, căscă Ron.

— Te îneci de două ori? se miră Hermione.

— A, da? zise Ron, uitându-se peste predicţiile sale. Ar trebui să schimb, să spun că m-a călcat un Hipogrif!

— Nu crezi că e puţin cam… evident că le-aţi inventat? întrebă Hermione.

— Cum îndrăzneşti? zise Ron, pe un ton jignit, dar ironic. Am muncit la ele ca nişte… spiriduşi de casă!

Hermione ridică sprâncenele.

— Vorba vine, se corectă Ron repede.

Harry îşi puse şi el pana pe masă, după ce tocmai terminase de prezis că va muri decapitat.

— Ce e acolo? întrebă el, arătând către cutia adusă de Hermione.

— E chiar amuzant că mă întrebi, zise Hermione, aruncându-i o privire sumbră lui Ron.

Scoase capacul şi le arătă ce era înăuntru.

În cutie se aflau vreo cincizeci de insigne, fiecare de altă culoare, dar cu aceleaşi litere pe ele: S.P.A.S.

— Spas? zise Harry, luând o insignă şi privind-o. Ce mai e şi asta?

— Nu spas, zise Hermione enervată. Sunt iniţiale: S.P.A.S. Vine de la Societatea pentru Apărarea Spiriduşilor!

— Nu am auzit niciodată de ea, zise Ron.

— Bineînţeles că n-ai auzit, zise Hermione sprinţar, abia am înfiinţat-o!

— Zău? zise Ron puţin mirat. Şi câţi membri are?

— Păi… dacă vă înscrieţi şi voi doi… trei! zise Hermione.

— Şi chiar crezi că am muri de fericire dac-am merge pe stradă cu nişte insigne pe care scrie „spas”? o întrebă Ron.

— S — P — A — S! zise Hermione cu înflăcărare. Vroiam să o numesc Opriţi Abuzul Inacceptabil asupra Concetăţenilor Noştri, Spiriduşii, tot Creaturi Magice şi ei, şi Militaţi pentru Schimbarea Drepturilor Lor, dar nu încăpea. Aşa că ăsta este manifestul societăţii noastre…

Şi Hermione le arătă foaia de pergament.

— Am căutat la bibliotecă. Sclavia spiriduşilor datează de acum câteva secole. Nu-mi vine să cred că nu a făcut nimeni nimic până acum!

— Hermione, deschide-ţi bine urechile, strigă Ron, accentuând cuvintele. Le place! Le place să fie sclavi!

— Obiectivele noastre pe termen scurt, zise Hermione, vorbind şi mai tare, ca să îl acopere pe Ron, şi purtându-se de parcă nici nu l-ar fi auzit, sunt să le asigurăm spiriduşilor de casă salarii cinstite şi condiţii de lucru satisfăcătoare. Obiectivele pe termen lung includ schimbarea legii însăşi, care să interzică folosirea baghetei magice contra lor şi să permită acceptarea unui spiriduş în Departamentul Controlului Creaturilor Magice, unde nu sunt reprezentaţi deloc!

— Si cum o să facem toate astea? întrebă Harry.

— Începem prin a recruta membri, zise Hermione fericită. M-am gândit că doi sticli ar fi de ajuns pentru înscriere… adică taman cât costă insigna şi fondurile necesare tipăririi flutu-

raşilor pentru campanie. Ron, tu eşti trezorierul. Am în dormitor o cutie în care o să strângi banii, iar Harry o să fie responsabilul cu munca de secretariat, aşa că poţi să scrii tot ce spun acum, să consemnezi hotărârile primului nostru consiliu. Urmă o pauză în care Hermione le zâmbi amândurora cu căldură. Harry era pe de-o parte exasperat de Hermione, iar pe de alta amuzat de expresia de pe chipul lui Ron. Liniştea fu spartă, dar nu de Ron, care oricum părea derutat, ci de un ciocănit uşor în fereastră. Harry se uită în partea cealaltă a camerei de zi, pustie acum, şi văzu în lumina lunii o bufniţă albă, care aştepta pe pervaz.

— Hedwig! strigă el şi sări de pe scaun, traversând grăbit camera ca să deschidă fereastra.

Hedwig zbură înăuntru, dădu un ocol şi ateriză pe foaia cu predicţiile lui Harry.

— Era şi cazul să-ţi faci apariţia! zise Harry, fugind către ea.

— Are un răspuns! zise Ron entuziasmat, arătând către bucata jerpelită de pergament prinsă de piciorul lui Hedwig.

Harry o desfăcu repede şi se aşeză să o citească, în timp ce Hedwig zbura pe genunchiul lui, huhuind veselă.