J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Să nu-mi adresaţi nici un cuvânt acum, şopti Ron către Harry şi Hermione, când se aşezară la masa Cercetaşilor câteva minute mai târziu, înconjuraţi din toate părţile de discuţii aprinse despre ce se întâmplase.

— De ce nu? se miră Hermione.

— Pentru că vreau să-mi fixez asta în memorie pentru totdeauna, zise Ron, cu ochii închişi şi cu o expresie senină pe chip. Draco Reacredinţă, dihorul zburător!

Harry şi Hermione râseră amândoi, iar Hermione îi servi şi pe ei cu friptură de vită.

— Totuşi, ar fi putut să-l rănească rău pe Reacredinţă, zise ea. A fost foarte bine că l-a oprit profesoara McGonagall…

— Hermione! o certă Ron mânios, privind-o cu ochii gata să îi iasă din orbite. Strici cel mai frumos moment din viaţa mea!

Hermione scoase un sunet slab şi începu să mănânce iar în cea mai mare viteză.

— Nu-mi spune că te duci şi astă-seară la bibliotecă? zise Harry, uitându-se la ea.

— Trebuie, zise Hermione cu greu. Am multe de făcut.

— Dar ne-ai spus că profesorul Vector…

— Nu-i pentru şcoală, zise ea.

Cinci minute mai târziu, îşi lăsase farfuria curată şi plecase grăbită.

Imediat ce plecă, locul îi fu luat de Fred Weasley.

— Moody! exclamă el. Cât de mişto e omul ăsta!

— A-ntâia! zise George, aşezându-se vizavi de Fred.

— Super! zise Lee Jordan, cel mai bun prieten al gemenilor, aşezându-se lângă George. Am avut ore cu el după-amiaza asta!

— Şi cum a fost? zise Harry nerăbdător.

Fred, George şi Lee schimbară priviri semnificative.

— N-am mai avut niciodată o oră ca asta! zise Fred.

— Le ştie tipu’, jos pălăria! făcu şi Lee.

— Adică? întrebă Ron, aplecându-se înainte.

— Ştie cum e să fii acolo, în mijlocul acţiunii, zise George, îţi inspiră încredere!

— Unde acolo? Ce acţiune? se miră Harry.

— În mijlocul luptei cu Magia Neagră! zise Fred.

— A văzut totul! exclamă George.

— Extraordinar! întări şi Lee.

Ron îşi căută orarul în ghiozdan.

— Noi avem ore cu el abia joi! zise el dezamăgit.

Următoarele două zile trecură fără evenimente deosebite, în afară de isprava lui Neville, care reuşi să î$i topească al şaselea ceaun la ora de „Poţiuni”. Profesorul Plesneală, care părea să fi atins pe timpul vacanţei noi cote în dorinţa lui de răzbunare, îl ţinuse pe Neville la arest, iar Neville se întorsese complet epuizat şi demoralizat, având în vedere că fusese pus să eviscereze un butoi de broaşte cu corn.

— Ştii de ce este Plesneală atât de prost dispus, nu? îi zise Ron lui Harry, în timp ce o priveau pe Hermione cum îl învăţa pe Neville o Vrajă de Curăţare ca să-şi scoată resturile de intestine de broască de sub unghii.

— Da, zise Harry, Moody…

Ştia toată lumea că Plesneală îşi dorea cu ardoare catedra de „Apărare contra Magiei Negre”. O pierduse pentru al patrulea an la rând. Lui Plesneală nu îi plăcuse de nici unul dintre profesorii care o ocupaseră mai înainte şi nu se sfiise să arate acest lucru. Acum însă părea extrem de precaut să nu cumva să îşi manifeste animozitatea în mod deschis faţă de Ochi-Nebun Moody. Într-adevăr, ori de câte ori îi vedea împreună pe cei doi — la masă sau când se întâlneau pe holuri — Harry avea impresia că Plesneală evita să dea ochii cu Moody (nici cu cel normal, nici cu cel magic).

— Presupun că Plesneală e cam speriat de el, nu? zise Harry gânditor.

— Imaginează-ţi cum ar fi dacă Moody l-ar transforma pe Plesneală într-o broască de aia cu corn, zise Ron, cu ochii pierduţi în zare, şi l-ar alerga prin clasă…

Cercetaşii din anul IV abia aşteptau prima oră cu Moody. În joia următoare, imediat după prânz, făcură coadă în faţa clasei sale, cu mult înainte de a se suna de intrare.

Singura persoană care lipsea era Hermione, care apăru chiar înainte de începerea orei.

— Am fost la…

— … bibliotecă! termină Harry propoziţia. Hai mai repede, parcă văd că nu mai prindem locuri bune!

Se grăbiră să ocupe cele trei scaune chiar din faţa catedrei, îşi scoaseră cărţile („Forţele Întunericului: Ghid pentru Apărare”) şi aşteptară cuminţi şi straniu de tăcuţi. Curând auziră bocănelile caracteristice ale lui Moody, care intră în clasă, arătând la fel de ciudat si de înspăimântător ca întotdeauna. Piciorul de lemn cu gheare era abia vizibil pe sub robă.

— Puteţi să puneţi deoparte astea, mormăi el, şchiopătând către catedră, aşezându-se şi arătând spre cărţile de pe băncile lor. N-o să aveţi nevoie de ele!

Îşi puseră cărţile înapoi în ghiozdane, Ron arătând extrem de mulţumit.

Moody scoase un catalog, îşi scutură coama lungă de păr cărunt de pe faţa crâmpoţită şi plină de cicatrice, după care începu să îi strige pe nume, cu ochiul normal parcurgând înşiruirea de nume, în timp ce ochiul magic se rotea şi îi fixa pe fiecare în parte, pe măsură ce elevii răspundeau la apel.

— Bine, zise el, când ultima persoană răspunse „prezent”, am primit o scrisoare de la profesorul Lupin, în care îmi vorbeşte despre clasa asta. Se pare că v-aţi ocupat de Bongi, Pălăriile Roşii, Hinchipuni, Fluidemi, Carpi şi oameni-lupi, aşa e?

Urmă un zumzet aprobator.

— Sunteţi însă în urmă — foarte în urmă — cu blestemele, zise Moody. Aşa că o să vă arăt cam tot ce îşi pot face vrăjitorii unii altora. Am un an ca să vă învăţ cum să vă descurcaţi cu Magia…

— De ce, rămâneţi doar un an? izbucni Ron.

Ochiul magic al lui Moody se roti pentru a-l privi pe Ron. Ron era foarte neliniştit, dar se destinse imediat ce Moody îi zâmbi.

Era prima oară când îl vedea zâmbind — ceea ce avu drept efect fragmentarea şi mai accentuată a feţei sale — dar Harry îşi dădu seama că Moody putea fi şi prietenos.

— Tu trebuie să fii fiul lui Arthur Weasley, nu? îl întrebă Moody pe Ron. Tatăl tău m-a scăpat dintr-o situaţie neplăcută acum câteva zile… Da, o să vă fiu profesor doar un an… ca o favoare pentru Dumbledore… Un an şi apoi mă întorc la viaţa mea liniştită de dinainte.

Râse scurt şi îşi împreună mâinile noduroase.

— Deci, să ne apucăm de treabă! Blestemele. Există în multe forme şi cu grade diferite de tărie. Conform Ministerului Magiei, ar trebui să vă învăţ numai blestemele de apărare şi atât. Nu ar trebui să vă arăt cum sunt blestemele de atac, ilegale, până în anul VI. Se pare că nu sunteţi destul de mari pentru a le face faţă până atunci. Dar profesorul Dumbledore are încredere în posibilităţile voastre şi a zis că o să vă descurcaţi. Şi eu cred că este foarte bine să aflaţi cât mai devreme cu ce vă confruntaţi. Cum aţi putea să vă apăraţi de ceva despre care nu ştiţi nimic? Un vrăjitor care vrea să arunce un blestem asupra voastră nu o să vă explice niciodată ce face. Şi fiţi siguri că n-o să facă acest lucru frumos sau cu mănuşi! Trebuie să fiţi pregătiţi! Te rog să pui ăla deoparte, domnişoară Brown, când vorbesc eu!

Lavender tresări şi roşi puternic. Îi arăta lui Parvati, pe sub bancă, horoscopul ei complet. Se părea că ochiul magic al lui Moody vedea prin lemn la fel de bine ca şi prin ceafă.

— Aşadar, ştiţi care blesteme sunt pedepsite cel mai aspru de legea vrăjitorilor?

Mai mulţi ridicară mâna, inclusiv Ron şi Hermione. Moody îl invită pe Ron să spună, deşi ochiul său magic era aţintit tot asupra lui Lavender.