J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

Harry şi Ron îi zâmbiră lui Hagrid, care le adresă un mic surâs pe sub barba sa stufoasă. Lui Hagrid i-ar fi plăcut la nebunie un dragon ca animal de casă, după cum bine ştiau Harry, Ron şi Hermione. Avusese pentru puţină vreme, în timpul primului lor an de studiu la Hogwarts, un pui de dragon Creastă Norvegiană, pe care îl botezase Norbert. Hagrid iubea, pur şi simplu, creaturile monstruoase. Cu cât mai periculoase, cu atât mai bine!

— Păi, cel puţin ăştia sunt mici, zise Ron, o oră mai târziu, pe când se întorceau la castel, unde îi aştepta prânzul.

— Sunt mici acum, zise Hermione exasperată, dar când va afla Hagrid ce mănâncă, cred că o să ajungă la trei metri lungime!

— Da, dar asta n-o să conteze, dacă vindecă… răul de mare sau ceva de genul ăsta, nu? zise Ron, zâmbindu-i cu viclenie.

— Ştii foarte bine că nu am spus-o decât ca să-i închid gura lui Reacredinţă, zise Hermione. Sinceră să fiu, cred că are dreptate. Cel mai bine ar fi să-i strivim pe toţi, înainte să înceapă să ne atace…

Se aşezară la masa Cercetaşilor şi luară nişte cotlete de miel şi cartofi. Hermione începu să mănânce atât de repede, încât Harry şi Ron o priviră uimiţi.

— Hm… asta e noua metodă de a apăra drepturile spiriduşilor? zise Ron. Vrei să vomiţi mâncarea?

— Nu, zise Hermione, cu câtă demnitate îi permiteau cartofii cu care îşi umpluse gura. Nu vreau decât să ajung mai repede la bibliotecă.

— Poftim? zise Ron, nevenindu-i să creadă. Hermione, este prima zi de şcoală! Nici nu avem teme încă!

Hermione ridică din umeri şi continuă să înfulece, de parcă nu ar mai fi mâncat de zile întregi. Apoi se ridică, le zise în grabă un „ne vedem la cină” şi o luă la fugă spre bibliotecă.

Când sună clopoţelul, anunţând orele de după-amiază, Harry şi Ron se îndreptară către Turnul de Nord unde, la capătul unei scări înguste în spirală, se afla o scară dreaptă care ducea către o trapă circulară din tavan, pe unde intrai în camera unde locuia profesoara Trelawney.

Când intrară prin trapă, le ajunse la nări parfumul dulceag, atât de familiar, emanat de foc. Ca de obicei, toate draperiile erau trase. Camera circulară era scăldată într-o lumină roşiatică răspândită de mulţimea de veioze, toate acoperite cu eşarfe şi şaluri. Harry şi Ron înaintară prin mulţimea de scaune tapiţate şi perne care inundau camera şi se aşezară la aceeaşi masă rotundă la care stătuseră cu un an înainte.

— Bună ziua, se auzi vocea diafană a profesoarei Trelawney chiar din spatele lui Harry, făcându-l să tresară.

Foarte slabă şi cu nişte ochelari enormi, care îi făceau ochii mult prea mari în raport cu faţa, profesoara Trelawney îl privea pe Harry cu expresia tragică pe care o avea de fiecare când îl vedea. Ca de obicei, nenumăratele mărgele, lanţuri şi brăţări cu care era împodobită profesoara străluceau în lumina focului.

— Eşti preocupat, dragul meu, îi zise ea tristă lui Harry. Ochiul meu Interior vede dincolo de chipul tău curajos, priveşte adânc în sufletul tău frământat. Şi îmi pare rău că trebuie să-ţi spun, dar temerile tale nu sunt lipsite de temei… Prevăd că vor urma momente grele pentru tine… Chiar foarte dificile… Mă tem că lucrul de care îţi este cel mai frică se va întâmpla într-adevăr… Mult mai curând decât crezi…

Vocea ei coborî tot mai mult, devenind o simplă şoaptă. Ron îşi roti ochii către Harry, care îi întoarse privirile, înmărmurit. Profesoara Trelawney trecu pe lângă ei şi se aşeză în fotoliul mare, cu aripi, din faţa şemineului, cu faţa către elevi. Lavender Brown şi Parvati Patil, care o admirau nespus pe profesoara Trelawney, stăteau pe nişte perne foarte aproape de ea.

— Dragii mei, a sosit momentul să ne gândim la stele, zise ea. La mişcarea planetelor şi la prevestirile lor misterioase, pe care şi le dezvăluie doar celor care înţeleg paşii dansului celest. Destinul oamenilor poate fi descifrat doar de liniile planetare, care se întrepătrund şi…

Harry nu o mai asculta însă. Rămase cufundat în gânduri, iar focul parfumat îl făcea să se simtă adormit şi amorţit. Vorbele monotone ale profesoarei Trelawney nu îl captivaseră niciodată, dar nu putea să uite ce îi spusese mai înainte: Mă tem că lucrul de care îţi este cel mai frică se va întâmpla într-adevăr… Mult mai curând decât crezi…

Dar Hermione avea dreptate, îşi zise Harry enervat, profesoara Trelawney nu era decât o şarlatană. În acel moment nu îi era frică de nimic… Mă rog, în afară de temerile sale că va fi prins Sirius… Dar profesoara Trelawney habar n-avea de asta… Ajunsese de mult la concluzia că previziunile ei nu erau altceva decât nişte aiureli care se potriveau uneori din pură întâmplare, spuse pe un ton straniu.

În afară de ceea ce se întâmplase la sfârşitul semestrului trecut, când prevestise că va renaşte Cap-de Mort… Însuşi Dumbledore spusese că s-ar fi putut ca transa aceea să fi fost adevărată, după ce i-o descrise Harry…

— Harry! murmură Ron.

Harry privi în jur. Toată clasa se uita la el. Se ridică în picioare. Aproape că adormise, pierdut în gânduri şi învăluit de căldura din cameră.

— Spuneam, dragul meu, că te-ai născut sub influenţa dăunătoare a lui Saturn, zise profesoara Trelawney cu o notă de supărare în glas, conştientă că Harry nu auzise nimic din ce le spusese ea.

— A cui? Mă scuzaţi, vă rog, zise Harry.

— A lui Saturn, dragule, planeta Saturn! zise profesoara Trelawney, părând cu adevărat enervată că Harry nu reacţionase nicicum la auzul acestor veşti. Spuneam că Saturn era cu siguranţă în opoziţie puternică pe cer când te-ai născut tu… Părul tău negru… Statura ta firavă… Pierderi tragice la o vârstă fragedă… Cred că am dreptate când spun, dragule, că te-ai născut în mijlocul iernii, nu-i aşa?

— Nu, zise Harry, m-am născut în iulie!

Ron îşi transformă rapid râsul într-o tuse mistuitoare.

O jumătate de oră mai târziu, fiecare dintre ei primise o hartă circulară complicată şi se străduiau cu toţii să stabilească poziţia planetelor în momentul naşterii lor. Era o treabă plictisitoare, trebuia să consulţi o grămadă de tabele şi orare şi să calculezi o mulţime de unghiuri.

— Am doi Neptuni aici, zise Harry după un timp, încruntându-se către bucata sa de pergament, nu se poate să fie bine, nu-i aşa?

— Aaaaah, zise Ron, imitând şoapta misterioasă a profesoarei Trelawney, când apar două planete Neptun, este semn incontestabil că se naşte un pitic cu ochelari, Harry…

Seamus şi Dean, care lucrau în apropiere, izbucniră în râs, deşi nu destul de tare pentru a acoperi strigătele entuziasmate ale lui Lavender Brown:

— O, doamnă profesoară, uitaţi! Cred că am găsit o planetă benefică! Vai, ce planetă este, doamnă profesoară?

— Este Uranus, draga mea, zise profesoara Trelawney, uitându-se pe harta ei.

— Pot să-l văd şi eu pe Uranus, Lavender? zise Ron mieros.

Din nefericire, profesoara Trelawney îl auzi şi probabil că de aceea le dădu atât de multe teme la sfârşitul orelor.

— Faceţi o analiză detaliată a modului în care deplasările planetelor vă vor afecta în luna următoare, ghidându-vă după harta voastră personală! se răsti ea, semănând mult mai mult cu profesoara McGonagall, decât cu felul ei diafan de a se purta. Vreau să fie gata până lunea viitoare! Nu accept nici un fel de scuze!

— Scorpie afurisită, zise Ron cu amărăciune, când se alăturară mulţimii care cobora scările înapoi spre Marea Sală, la masa de seară. Asta o să ne ia tot week-end-ul, să ştiţi…