J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Eu o să încerc! zise Fred Weasley în şoaptă, dar ca să-l audă toată masa, cu chipul luminat numai la ideea unei asemenea glorii şi bogăţii.

Era singurul care părea convins că va fi ales reprezentantul şcolii sale. La toate mesele, Harry văzu elevi care se uitau uluiţi la Dumbledore sau care şuşoteau entuziasmaţi cu vecinii lor. Dar Dumbledore începu iar să vorbească şi Marea Sală amuţi pentru a treia oară.

— Deşi ştiu că sunteţi cu toţii dornici să aduceţi cupa turnirului la Hogwarts, zise el, directorii şcolilor participante au hotărât să impună o limită de vârstă a concurenţilor din acest an. Doar elevii majori — adică, de şaptesprezece ani sau mai mult — au voie să se înscrie. Asta — Dumbledore îşi ridică vocea puţin, pentru că mai mulţi elevi dăduseră semne de dezaprobare la aceste cuvinte, iar gemenii Weasley erau de-a dreptul revoltaţi — este o măsură pe care o credem necesară, având în vedere că probele turnirului vor fi dificile şi periculoase, indiferent ce precauţii vom lua, şi este foarte puţin probabil ca elevi mai mici de anul şase sau şapte să le facă faţă. Voi avea grijă personal ca nici un elev care nu are vârsta cerută să nu îl poată păcăli pe judecătorul nostru neutru şi să devină astfel reprezentantul şcolii noastre.

Ochii săi albaştri sclipiră, aţintindu-se asupra chipurilor răzvrătite ale lui Fred şi George Weasley.

— Aşadar, vă rog să nu vă pierdeţi timpul înscriindu-vă, dacă aveţi sub şaptesprezece ani! Delegaţiile de la Beauxbatons şi Durmstrang vor sosi în octombrie şi vor rămâne la noi cea mai mare parte a anului. Ştiu că veţi fi cât se poate de amabili şi atenţi cu musafirii noştri străini pe perioada cât vor sta la noi şi veţi fi alături de campionul sau campioana de la Hogwarts, după desemnarea lui sau a ei. Iar acum, este târziu şi ştiu cât de important este pentru voi să fiţi vioi şi odihniţi mâine dimineaţă, când încep orele. La culcare! Trap săltat!

Dumbledore se aşeză iar şi se întoarse pentru a discuta cu Ochi-Nebun Moody. Se auziră zgomote de scaune trase când toţi elevii se ridicară şi se îngrămădiră către uşile duble care dădeau în holul de la intrare.

— Nu se poate! zise George Weasley, care nu se alăturase mulţimii ce se îmbulzea spre uşă, ci stătea în picioare şi se uita la Dumbledore. Împlinim şaptesprezece ani în aprilie, de ce nu putem să încercăm?

— Pe mine nu au cum să mă oprească să mă înscriu, zise Fred cu încăpăţânare, încruntându-se şi el către masa profesorilor. Campionii vor avea voie să facă atâtea lucruri care nouă ne sunt interzise de obicei! Şi premiul… O mie de galeoni!

— Da, zise Ron, cu o privire de parcă ar fi fost undeva departe. Da, o mie de galeoni…

— Haideţi, zise Hermione, o să rămânem ultimii dacă nu ne grăbim.

Harry, Ron, Hermione, Fred şi George se îndreptară către holul de la intrare. Fred şi George încă dezbăteau problema, întrebându-se cum ar fi putut Dumbledore să-i împiedice pe cei sub şaptesprezece ani să se înscrie la turnir.

— Şi cine este judecătorul neutru care desemnează campionii? zise Harry.

— Nu ştiu, zise Fred, dar pe el trebuie să-l păcălim! Presupun că ar fi de ajuns nişte picături de Poţiune de Îmbătrânire, George…

— Dar Dumbledore ştie că nu aveţi vârsta necesară, zise Ron.

— Da, dar nu decide singur cine este campionul, nu?

întrebă Fred cu viclenie. Eu cred că, o dată ce o să vadă cine s-a înscris, juriul o să-l aleagă pe cel mai bun din fiecare şcoală şi nu o să-i pese câţi ani are. Dumbledore încearcă să ne împiedice să ne înscriem, asta face!

— Totuşi, au murit oameni! zise Hermione pe un ton îngrijorat, în timp ce treceau printr-o uşă ascunsă în spatele unei tapiserii, după care urcară o altă scară îngustă.

— Da, zise Fred fără să îi pese, dar asta era acum o grămadă de ani! Oricum, nu e distractiv dacă nu e şi puţin riscant, nu? Hei, Ron, în cazul în care descoperim cum să trecem de Dumbledore, ce zici, te înscrii şi tu?

— Tu ce zici? îl întrebă Ron pe Harry. Ar fi super dacă m-aş înscrie, nu? Dar presupun că o să vrea pe cineva mai mare… Nici nu ştiu dacă am învăţat destul…

— Eu… E clar că nu, se auzi vocea mohorâtă a lui Neville din spatele lui Fred şi George. Presupun că bunica ar vrea să încerc totuşi, tot timpul îmi spune că ar trebui să încerc să fac ceva pentru onoarea familiei. Nu ar trebui decât să… Auuu!

Treapta aflată chiar la mijlocul scărilor cedase sub greutatea lui Neville. La Hogwarts erau multe trepte-capcană ca aceea. Aproape tuturor elevilor din anii mai mari le intrase în reflex să sară peste aceste trepte, dar memoria lui Neville lăsa mult de dorit. Harry şi Ron îl luară de subsuori şi îl traseră afară, în timp ce o armură de la capătul scărilor scârţâia şi pârâia, râzând în clinchete.

— Ia mai termină! zise Ron, închizându-i viziera când trecură pe lângă ea.

Urcară până la intrarea în Turnul Cercetaşilor, care era ascunsă în spatele unui portret mare al unei doamne grase, într-o rochie roz de mătase.

— Parola? îi întrebă ea, când se apropiară.

— Aiureli! zise George, o ştiu de la un Perfect!

Portretul se deschise, dezvăluind o gaură în perete, prin care trecură în camera de zi, unde pâlpâia şi trosnea un foc plăcut. Hermione le aruncă flăcărilor jucăuşe o privire necruţătoare şi Harry o auzi bombănind „Sclavie”, după care le zise noapte bună şi dispăru pe uşa către dormitorul fetelor.

Harry, Ron şi Neville urcară ultima scară în spirală şi ajunseră în propriul dormitor, care era situat chiar în vârful Turnului. La perete erau aliniate cinci paturi cu baldachin, despărţite între ele de perdele de un roşu închis. La picioarele fiecărui pat stătea cufărul ocupantului. Dean şi Seamus erau deja în pat. Seamus îşi prinsese rozeta cu Irlanda de tăblia patului şi Dean îşi fixase pe noptieră un poster cu Viktor Krum. Vechiul său poster cu echipa de fotbal West Ham era prins pe perete, chiar lângă el.

— Lamentabil! oftă Ron, arătând cu capul spre jucătorii de fotbal complet imobili.

Harry, Ron şi Neville îşi puseră pijamalele şi se culcară şi ei. Cineva — un spiriduş de casă, fără îndoială — le pusese sticle cu apă fierbinte între aşternuturi, cu mult înainte. Era extrem de plăcut să stai întins pe pat şi să asculţi răpăitul ploii de afară.

— S-ar putea să încerc şi eu, să ştii, zise Ron prin întuneric, aproape adormit, dacă descoperă Fred şi George cum să… Turnirul… Nu se ştie niciodată, nu?

— Presupun că nu…

Harry se întoarse pe o parte, în mintea sa făcându-şi loc fel de fel de întâmplări imaginare… Se făcea că reuşise să îl păcălească pe judecătorul neutru, iar acesta crezuse că avea şaptesprezece ani… Devenise campion pentru Hogwarts… Stătea pe pajiştea din faţa castelului, cu braţele ridicate triumfător în faţa întregii şcoli, care îl aplauda şi îl aclama… Tocmai câştigase Turnirul celor trei vrăjitori… Chipul lui Cho se distingea miraculos în mulţimea neclară, strălucind de admiraţie…

Harry zâmbi în pernă, extraordinar de fericit că Ron nu putea vedea ce vedea el în acel moment…

Furtuna trecu până în dimineaţa următoare, deşi tavanul din Marea Sală era încă mohorât. Nori grei şi plumburii se învolburau pe deasupra, în timp ce Harry, Ron şi Hermione îşi examinau noile orare, la micul dejun. Câteva locuri mai încolo, Fred, George şi Lee Jordan discutau aprins despre fel de fel de metode magice care duceau la îmbătrânire şi care le-ar fi permis să se înscrie la turnir prin mijloace nu tocmai cinstite.