J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Aşadar, zise Dumbledore zâmbindu-le, acum, că ne-am potolit foamea şi setea („Hmpf!” pufni Hermione), trebuie să vă mai rog încă o dată să mă ascultaţi cu atenţie, fiindcă vreau să fac câteva anunţuri. Domnul Filch, administratorul nostru, m-a rugat să vă comunic lista cu obiectele interzise în castel, adăugate anul acesta: Yo-Yo-uri urlătoare, discuri Frisbee cu colţi şi Bumeranguri Mereu Plesnitoare. Lista completă conţine cam patru sute treizeci şi şapte de obiecte, dacă nu mă înşel, şi poate fi cercetată în biroul domnului Filch, dacă doreşte cineva, desigur…

Colţurile gurii lui Dumbledore schiţară un zâmbet ironic, după care el continuă:

— Ca întotdeauna, aş dori să vă reamintesc că nu aveţi voie în Pădurea Interzisă şi în satul Hogsmeade pentru cei mai mici de anul III. De asemenea, vă anunţ cu părere de rău că anul acesta nu va mai avea loc Cupa la Vâjthaţ dintre Case…

— Poftim? făcu Harry şi privi către Fred şi George, coechipierii săi la vâjthaţ.

Aceştia se uitau disperaţi la Dumbledore, rămaşi pesemne fără cuvinte.

Dumbledore continuă:

— Acest lucru se datorează unui eveniment care va începe în octombrie şi se va desfăşura pe tot parcursul anului şcolar, consumând o mare parte din timpul şi energia profesorilor… Sunt sigur însă că vă veţi distra extraordinar cu toţii. Am deosebita plăcere să vă anunţ că anul acesta la Hogwarts…

Dar în acel moment se auzi un trăsnet năprasnic, iar uşile Marii Săli se dădură de perete.

În prag stătea un om sprijinit într-un toiag lung şi acoperit cu o pelerină neagră. Toate capetele din Marea Sală se întoarseră către străinul luminat brusc de un fulger de pe tavan. Acesta îşi lăsă gluga pe spate, îşi scutură coama lungă şi neagră, înspicată pe alocuri cu fire cărunte, şi se îndreptă către masa profesorilor.

Un bocănit puternic îi însoţea fiecare pas prin Marea Sală. Ajunse la capătul mesei profesorilor, se întoarse spre dreapta şi şchiopătă cu greu către Dumbledore. Un alt trăsnet brăzdă tavanul. Hermione tresări.

Fulgerul scosese în evidenţă faţa străinului nou-sosit. Harry nu mai văzuse în viaţa lui un astfel de chip. Era ca şi când fusese cioplit dintr-un lemn găunos de cineva care habar nu avea cum arată faţa unui om şi care nici nu era prea talentat la sculptură. Avea cicatrice peste tot. Gura îi era ca o tăietură oblică şi îi lipsea o mare parte din nas. Însă ochii străinului îl făceau cu adevărat înspăimântător.

Unul dintre ochi era mic, negru şi lucios. Celălalt era mare, rotund ca o monedă şi de un albastru intens. Ochiul albastru se mişcă necontenit, fără să clipească, şi se învârti în sus, în jos, la stânga şi la dreapta, total independent de ochiul normal… Apoi se întoarse invers, către interiorul capului, spre ei rămânând numai albul ochiului.

Străinul ajunse la Dumbledore. Îi întinse o mână la fel de plină de cicatrice ca şi faţa, iar Dumbledore i-o strânse cu căldură, spunându-i nişte cuvinte pe care Harry nu le putu auzi. Părea să îl întrebe ceva pe străinul care clătină din cap, tot fără să schiţeze vreun zâmbet, şi îi şopti ceva. Dumbledore dădu din cap şi îl invită să stea pe locul gol din dreapta sa.

Străinul se aşeză, îşi dădu coama sură de pe frunte, trase o farfurie cu cârnaţi către el, o ridică până la nivelul a ceea ce-i mai rămăsese din nas şi o mirosi. Apoi scoase un cuţit mic din buzunar, îl înfipse într-un cârnat şi începu să muşte din el. Ochiul său normal era aţintit asupra cârnatului, dar cel albastru încă i se zbătea în toate părţile, cercetând sala şi elevii.

— Daţi-mi voie să vi-l prezint pe noul vostru profesor de „Apărare contra Magiei Negre”, zise Dumbledore vesel, spărgând tăcerea care se lăsase. Domnul profesor Moody!

De obicei, profesorii erau întâmpinaţi cu aplauze, dar de data asta nici unul dintre profesori sau elevi nu îl aplaudă pe Moody, în afară de Dumbledore şi Hagrid. Aplauzele lor însă răsunară şters în liniştea din jur şi se opriră destul de repede. Toţi ceilalţi păreau prea uimiţi de aspectul straniu al lui Moody ca să mai poată face şi altceva, în afară de a-l privi înmărmuriţi.

— Moody? îi şopti Harry lui Ron. Ochi-Nebun Moody? Cel pe care s-a dus să-l ajute tatăl tău de dimineaţă?

— El trebuie să fie, zise Ron, uimit la culme.

— Ce a păţit? şopti Hermione. Ce are la faţă?

— Nu ştiu, îi răspunse Ron tot în şoaptă, neputându-şi lua ochii de la Moody.

Moody nu păru deloc impresionat de primirea nu tocmai călduroasă care i se făcuse. Ignorând carafa cu suc de dovleac din faţa lui, căută iar ceva în faldurile pelerinei, de unde scoase un termos şi bău cu nesaţ din el. În timp ce ridica braţul ca să ducă termosul la gură, pelerina se ridică puţin de la pământ şi Harry văzu pe sub masă o porţiune dintr-un picior de lemn, terminat cu o labă cu gheare.

Dumbledore îşi drese iar vocea.

— După cum spuneam, zise el, zâmbind către marea de elevii din faţa sa, care încă se uitau înmărmuriţi la Ochi-Nebun Moody, avem onoarea de a găzdui un eveniment foarte interesant în următoarele luni, un eveniment care nu a mai avut loc de un secol! Îmi face o deosebită plăcere să vă anunţ că Turnirul celor trei vrăjitori va avea loc la Hogwarts în acest an!

— GLUMIŢI! zise Fred Weasley cu voce tare.

Tensiunea care umpluse Marea Sală de când sosise Moody dispăru ca prin farmec. Aproape toată lumea izbucni în râs şi Dumbledore chicoti mulţumit.

— Nu glumesc, domnule Weasley, zise el, deşi, dacă tot ai adus vorba, am auzit un banc excelent în vara asta, cu un trol, o vrăjitoare şi un spiriduş care intră într-un bar şi…

Profesoara McGonagall îşi drese vocea zgomotos.

— Hm… dar poate că nu este momentul… nu… zise Dumbledore. Unde rămăsesem? A, da, Turnirul celor trei vrăjitori… Ei bine, unii dintre voi nu ştiu ce înseamnă acest turnir… Sper ca aceia care ştiu să-mi ierte scurta explicaţie şi să nu fie atenţi la mine, dacă nu doresc… Turnirul celor trei vrăjitori a început acum vreo şapte sute de ani, ca o competiţie amicală între cele mai mari şcoli de magie din Europa: Hogwarts, Beauxbatons şi Durmstrang. S-a ales câte un campion din fiecare şcoală, ca să o reprezinte, şi cei trei campioni au avut de înfruntat trei încercări magice. Rând pe rând, o dată la cinci ani, şcolile au găzduit turnirul, care era considerat şi un mod de a stabili legături între tinerele vrăjitoare şi tinerii vrăjitori de diferite naţionalităţi. Asta până când cazurile fatale au atins cote de necrezut şi turnirul a fost întrerupt.

— Cazuri fatale? şopti Hermione, părând îngrijorată. Dar majoritatea elevilor din Marea Sală nu îi împărtăşeau temerile. Cei mai mulţi discutau deja în şoaptă între ei, entuziasmaţi la culme. Harry însuşi era foarte interesat să afle cât mai multe despre turnir, fără să-şi facă griji pentru ce se întâmplase acum o sută de ani.

— De-a lungul timpului, au existat mai multe tentative de a readuce turnirul la mare cinste, continuă Dumbledore, dar nici una nu a avut succes. Cu toate acestea, chiar departamentele noastre de „Cooperare Magică Internaţională” şi de „Jocuri şi Sporturi Magice” au decis că era momentul pentru o nouă încercare. Am lucrat din greu toată vara pentru a ne asigura că de data aceasta nici unul dintre campioni nu se va afla într-un pericol real de moarte. Directorii de la Beauxbatons şi Durmstrang vor veni în octombrie la Hogwarts cu un număr restrâns de candidaţi, iar selecţia celor trei campioni va avea loc de Halloween. Un judecător neutru va decide care dintre studenţi va fi cel mai capabil de a obţine cupa turnirului, spre gloria şcolii sale. Nici premiul personal nu e de lepădat: o mie de galeoni!