J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Ei bine, chiar că e greu, îi spuse el doamnei Weasley, în timp ce se aşeza în fotoliul de lângă foc şi se juca lipsit de entuziasm cu furculiţa prin conopida cam rece. Rita Skeeter ne-a dat târcoale toată săptămâna, vânează gafele Ministerului, pe care să le scrie în ziar. Acum a aflat de biata Bertha care a dispărut, aşa că ăsta o să fie subiectul de pe prima pagină a Profetului zilei de mâine. De când i-am spus lui Bagman că ar fi trebuit să trimită pe cineva să o caute…

— Da, şi domnul Crouch îi tot spune asta, de săptămâni întregi, zise Percy calm.

— Crouch este foarte norocos că nu a aflat Rita de Winky, zise domnul Weasley enervat. Asta ar umple ziarele o săptămână întreagă: prinderea spiriduşului său de casă, în mână cu bagheta care a adus Semnul Întunecat pe cer.

— Parcă stabilisem că Winky, deşi complet iresponsabilă, nu a fost cea care a adus Semnul? zise Percy înflăcărat.

— Iar eu cred că domnul Crouch este foarte norocos că nimeni de la Profetul zilei nu a aflat cât de urât se poartă cu spiriduşii! zise Hermione supărată.

— Stai puţin, Hermione! interveni iar Percy. Un membru al Ministerului, de rangul domnului Crouch, merită să fie ascultat orbeşte de servitorii săi…

— De sclava sa, vrei să spui! zise Hermione, ridicând vocea. Pentru că nu o plăteşte pe Winky, nu?

— Cred că ar trebui să vă duceţi cu toţii sus şi să verificaţi dacă aţi împachetat cum trebuie! zise doamna Weasley, oprind cearta. Haideţi, cu toţii, hai odată…

Harry îşi strânse „Trusa pentru întreţinerea cozilor de mătură”, îşi puse mătura pe umăr şi se duse în camera de sus, împreună cu Ron. Ploaia se auzea şi mai tare sus, însoţită de rafalele şi gemetele vântului, ca să nu mai vorbim de urletele necontenite ale vampirului care locuia în pod. Pigwidgeon începu iar să huhuiască şi să se agite prin colivie, când îi văzu intrând. La vederea cuferelor gata împachetate pe jumătate, nu mai putea de entuziasm şi nerăbdare.

— Aruncă-i nişte „Delicatese pentru bufniţe”, zise Ron, aruncându-i o cutie lui Harry, poate mai tace din gură!

Harry îi strecură câteva delicatese printre barele coliviei, apoi se îndreptă spre cufărul său. Lângă el era colivia lui Hedwig, care era tot goală.

— A trecut mai mult de o săptămână, zise Harry, uitându-se la colivia părăsită a lui Hedwig. Ron, oare nu l-or fi prins pe Sirius?

— Nu, ar fi apărut ştirea în Profetul zilei, zise Ron. Oficialii din Ministerul Magiei ar fi dornici să arate că au prins şi ei pe cineva, nu?

— Da, probabil că da…

— Fii atent, uite ce ţi-a luat mama din Aleea Diagon! Ţi-a scos şi nişte aur din seif… Şi ţi-a spălat toate şosetele!

Descărcă un vraf de pachete pe patul lui Harry şi puse săculeţul cu bani şi un braţ de şosete lângă ele. Harry începu să despacheteze lucrurile primite. În afară de „Manualul Standard de Vrăji — Treapta IV” de Miranda Şoimtimid, avea câteva pene noi, douăsprezece suluri de pergament şi rezerve pentru setul său de poţiuni magice. Tocmai la timp, fiindcă i se cam terminaseră spinările de peşte-leu şi esenţa de mătrăgună. Pe când îşi stivuia lenjeria de corp în ceaun, Ron scoase un sunet dezgustat, din spatele său.

— Ce crezi c-o fi chestia asta?

Ţinea în mână ceva ce semăna cu o rochie lungă de catifea maro. Avea un guler de mătase cam şifonat, cu dantelă, şi nişte mâneci la fel.

Se auzi un ciocănit la uşă şi în cameră intră doamna Weasley, cu un braţ de robe pentru Hogwarts, proaspăt spălate.

— Poftim, zise ea, împărţindu-le robele. Acum, aveţi grijă să le împachetaţi cum trebuie, ca să nu se şifoneze.

— Mamă, cred că mi-ai dat noua rochie a lui Ginny, zise Ron, întinzându-i roba maro, cu dantelă.

— Bineînţeles că nu, zise doamna Weasley. Este pentru tine. Robă festivă.

— Cum? zise Ron îngrozit.

— Robă festivă! repetă doamna Weasley. Pe lista pentru şcoală scria că vă trebuie şi aşa ceva pentru anul acesta… Robe pentru ocazii speciale!

— Cred că glumeşti, zise Ron neîncrezător. Eu nu port chestia asta! În nici un caz!

— Toată lumea poartă, Ron! zise doamna Weasley supărată. Toate sunt la fel! Şi tatăl tău are unele pentru petrecerile simandicoase!

— Mă împuşc, înainte să mă îmbrac cu aşa ceva! strigă Ron cu încăpăţânare.

— Nu mai fi aşa, zise doamna Weasley, trebuie să ai şi o robă festivă, aşa scrie pe listă! I-am luat şi lui Harry. Arată-i, Harry…

Puţin speriat, Harry deschise ultimul pachet de pe pat. Nu era însă chiar atât de rău pe cât se aşteptase. Roba lui nu avea deloc dantelă. De fapt, era foarte asemănătoare cu cele pentru şcoală, numai că era verde-închis, în loc de negru.

— M-am gândit că o să-ţi scoată în evidenţă culoarea ochilor, dragule, zise doamna Weasley cu multă dragoste.

— Da, asta e OK! zise Ron supărat, uitându-se la roba lui Harry. Mie de ce nu mi-ai luat aşa ceva?

— Pentru că… Ei bine, pe ale tale a trebuit să le iau la mâna a doua şi nu prea am avut de ales! zise doamna Weasley, înroşindu-se toată.

Harry îşi mută privirile în altă parte. Ar fi împărţit cu familia Weasley, cu multă plăcere, toţi banii din seiful său de la „Gringotts”, dar ştia că nu ar fi acceptat niciodată.

— N-o să port asta niciodată, spuse Ron încăpăţânat. Niciodată!

— Bine, se răsti doamna Weasley. Du-te atunci în pielea goală! Şi Harry, te rog să-i faci o poză, să mă distrez şi eu puţin.

Ieşi din cameră, trântind uşa în urma ei. Din spatele lor se auzi un zgomot ciudat. Pigwidgeon se înecase cu o delicatesă mult prea mare.

— De ce tot ce am eu este de doi bani? zise Ron furios, traversând camera în grabă, pentru a-i descleşta ciocul lui Pigwidgeon.

Când se trezi în dimineaţa următoare, Harry simţi aerul de tristeţe care anunţa sfârşitul vacanţei. Ploaia încă răpăia în fereastră, în timp ce el îşi îmbrăca blugii şi bluza. Aveau să îşi pună robele de şcoală în tren, în apropiere de Hogwarts.

El, Ron, Fred şi George abia ajunseră la etajul unu, în timp ce coborau la micul dejun, când doamna Weasley apăru în capul scărilor, neliniştită.

— Arthur! strigă ea în sus, Arthur! Mesaj urgent de la Minister!

Harry se lipi de perete, pentru a-i face loc domnului Weasley, care trecu în grabă pe lângă el cu roba pusă invers. Când intrară în bucătărie, o găsiră pe doamna Weasley cotrobăind prin sertare.

— Am o pană pe undeva! mormăia ea.

Domnul Weasley, aplecat asupra şemineului, vorbea cu…

Harry îşi închise ochii cât mai strâns, după care îi deschise iar, pentru a se asigura că vede bine.

Capul lui Amos Diggory stătea în mijlocul flăcărilor, ca un ou mare şi bărbos. Vorbea foarte repede, fără să ia în seamă scânteile care zburau în jurul lui şi flăcările care îi atingeau urechile.

— … iar vecinii Încuiaţi au auzit strigăte şi pocnituri şi s-au dus şi i-au chemat pe oamenii ăia, cum îi cheamă? De la… polisia. Arthur, trebuie să vii aici, cât mai urgent!

— Uite! zise doamna Weasley pe nerăsuflate, dându-i domnului Weasley o bucată de pergament, o călimară şi o pană jerpelită.

— Am avut mare noroc că am auzit eu primul, continuă capul domnului Diggory. A trebuit să vin devreme la serviciu ca să trimit nişte bufniţe şi i-am găsit pe toţi cei de „Oficiul de folosire nepermisă a magiei” pregătindu-se să plece… Dacă află Rita Skeeter despre asta, Arthur…