J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Şi dacă nu mă înşel, Mostafa încearcă acum să alunge mascotele echipei Bulgariei! zise vocea lui Bagman. Ah, iată ceva care nu s-a mai întâmplat până acum… Hm, s-ar putea să se termine urât…

Aşa se şi întâmplă: prinzătorii bulgari Volkov şi Vulkanov aterizară de-o parte şi de alta a lui Mostafa şi începură să se certe cu el, arătând către spiriduşii care acum formaseră veseli cuvintele „HEE! HEE! HEE!”. Însă Mostafa nu fu impresionat deloc de acuzaţiile bulgarilor. Arăta cu un deget în sus, spunându-le evident să se ridice iar în zbor, iar când aceştia refuzară, fluieră scurt de două ori.

— Două lovituri libere pentru Irlanda! strigă Bagman, iar suporterii bulgari huiduiră furioşi. Volkov şi Vulkanov ar face bine să se urce iar pe mături… Da… Se urcă… Troy ia balonul…

Jocul atinse acum un nivel de violenţă cu mult peste tot ce văzuseră până atunci. Prinzătorii din ambele echipe atacau cu sălbăticie. Volkov şi Vulkanov, mai ales, vânturau furioşi prin aer bâtele, părând să nu le pese dacă loveau cu ele baloanele-ghiulea sau jucătorii. Dimitrov zbură direct către Moran, care avea balonul, încât aproape că o dădu jos de pe mătură.

— Fault! vuiră suporterii Irlandei într-un glas, toţi ridicându-se ca un imens val verde.

— Fault! răsună vocea lui Ludo Bagman. Dimitrov o dezechilibrează pe Moran, lovind-o intenţionat! Şi va urma o altă lovitură liberă… Da, sigur, se aude şi fluierul arbitrului!

Spiriduşii se ridicaseră iar în aer, iar de data aceasta formară o mână imensă, care făcea un gest foarte nepoliticos către Ielele de pe partea cealaltă a terenului. În acest moment, ielele îşi pierdură controlul. Traversară terenul şi începură să arunce cu tăciuni aprinşi în spiriduşi. Privind scena prin Omniocular, Harry văzu că nu mai erau deloc drăguţe. Din contră, chipurile li se alungiseră, devenind nişte capete de păsări, cu ciocuri ameninţătoare, şi aripi lungi, scheletice, le apărură din umeri…

— Şi iată, băieţi, strigă domnul Weasley peste tumultul mulţimii de jos, de ce nu trebuie să vă lăsaţi niciodată păcăliţi de aparenţe!

Vrăjitorii din Minister năpădiseră terenul pentru a le separa pe iele de spiriduşi, dar fără succes. Între timp, lupta de pe teren nu era nimic faţă de cea din aer. Harry se întorcea la dreapta şi la stânga, privind prin Omniocular balonul care părea un glonţ tras dintr-o puşcă.

— Levski — Dimitrov — Moran — Troy — Mullet — Ivanova — iar Moran — Moran — MORAN ÎNSCRIE!

Însă uralele suporterilor Irlandei abia se puteau auzi peste urletele ielelor. Reprezentanţii Ministerului Magiei îşi puseră în funcţiune baghetele, încercând să-i potolească pe suporterii Bulgariei. Jocul reîncepu imediat. În acel moment, Levski avea balonul, apoi Dimitrov… Prinzătorul irlandez Quigley lovi cu toată puterea un balon-ghiulea către Krum, care nu se feri destul de repede şi primi lovitura direct în faţă.

Urmă un vuiet asurzitor al mulţimii. Nasul lui Krum părea rupt, era sânge peste tot, însă Hassan Mostafa nu fluieră. Era ocupat — iar Harry nu îl putea condamna — să îşi stingă mătura. Una dintre iele aruncase un pumn de flăcări către el si îi dăduse foc la mătură.

Harry ar fi vrut ca cineva să-şi dea seama că bietul Krum era rănit. Deşi ţinea cu Irlanda, Krum era cel mai interesant jucător de pe teren. Evident că şi Ron era de aceeaşi părere.

— Time out! Ah, cum vreţi să joace în halul ăsta, uitaţi-vă la el…

— Uitaţi-vă la Lynch! strigă Harry.

Căutătorul irlandez tocmai cobora cu mare viteză şi Harry era sigur că nu era „Fenta Wronski”, văzuse hoţoaica într-adevăr…

— A văzut hoţoaica! strigă Harry. A văzut-o! Uitaţi-vă la el! Jumătate dintre spectatori păreau să îşi fi dat seama ce se întâmpla, iar suporterii irlandezi se ridicaseră într-un val verde, aclamându-şi căutătorul… Dar Krum era pe urmele lui. Harry habar nu avea cum de putea să mai vadă pe unde zbura, lăsând în spatele lui şiroaie de sânge, însă era cot la cot cu Lynch. Amândoi se avântară iarăşi către pământ…

— O să se lovească iar de pământ! se sperie Hermione.

— Ba nu! strigă Ron.

— Lynch, da! strigă Harry.

Şi avea dreptate. Pentru a doua oară, Lynch lovi pământul cu putere şi în clipa următoare fu călcat în picioare de o hoardă de iele mânioase.

— Hoţoaica, unde e hoţoaica? urlă Charlie.

— A prins-o! E la Krum… S-a terminat! strigă Harry.

Krum, cu roba înroşită de sângele din nas, se ridică încet în aer, cu pumnul ridicat. În mâna lui se zărea o licărire aurie.

Tabela de marcaj arătă imediat: BULGARIA: O SUTĂ ŞAIZECI, IRLANDA: O SUTĂ ŞAPTEZECI. Mulţimea nu părea să îşi fi dat seama ce se întâmplase. Apoi, încet, de parcă ar fi pornit motorul unui avion, uralele suporterilor Irlandei deveniră din ce în ce mai puternice şi explodară în strigăte de bucurie.

— IRLANDA A CÂŞTIGAT! strigă Ludo Bagman, care, ca şi suporterii irlandezi, părea să fi fost luat prin surprindere de sfârşitul neaşteptat al meciului. KRUM PRINDE HOŢOAICA… DAR IRLANDA CÂŞTIGĂ! Dumnezeule, nu cred că s-a aşteptat nimeni la aşa ceva!

— De ce a prins hoţoaica? urlă Ron, în timp ce sărea în sus şi în jos, aplaudând cu mâinile deasupra capului. A pus capăt meciului când Irlanda era cu o sută şaizeci de puncte înainte, tâmpitu’!

— Ştia că n-aveau cum să mai recupereze diferenţa! strigă Harry, încercând să acopere zarva şi aplaudând şi el cu frenezie. Înaintaşii irlandezi erau prea buni… A vrut să încheie onorabil, asta e tot…

— A fost tare curajos, nu? zise Hermione, aplecându-se ca să-l vadă pe Krum, spre care se îndreptau medicii vrăjitori, croindu-şi cu greu drum până la el, printre spiriduşii şi ielele care se păruiau cu furie. Nu arăta bine deloc…

Harry îşi puse iar Omniocularul la ochi. Era greu să vadă ce se întâmpla jos, pentru că spiriduşii zburau fericiţi pe deasupra terenului, însă reuşi să îl depisteze pe Krum, înconjurat de medicii vrăjitori. Părea şi mai morocănos decât era de obicei şi refuza să-i lase să-i cureţe rana. Coechipierii erau strânşi în jurul lui, clătinând din capete şi părând demoralizaţi. Puţin mai încolo, jucătorii irlandezi dansau fericiţi într-o ploaie de aur revărsată de mascotele lor. Steagurile fluturau peste tot, iar imnul naţional al Irlandei răsuna în toate colţurile stadionului. Ielele se ajungeau la forma lor iniţială, devenind din nou frumoase, însă acum erau foarte abătute şi descurajate.

— Ei bine, cert e că ne-am luptat cu vitejie, zise o voce amărâtă din spatele lui Harry.

Se întoarse. Era Ministrul bulgar al Magiei.

— Vorbiţi engleza! zise Fudge alarmat. Şi m-aţi lăsat să mimez toată ziua!

— Păi, era tare amuzant, zise ministrul bulgar, ridicând din umeri.

— Şi în timp ce echipa Irlandei va face turul de onoare al stadionului, alături de mascotele lor, Cupa Mondială la Vâjthaţ este adusă în Loja Superioară! răcni Bagman.

Ochii lui Harry fură orbiţi subit de o lumină albă, puternică, în clipa când Loja Superioară fu luminată prin magie, pentru ca toată lumea din tribune să poată vedea ce se întâmpla acolo. Privind către uşă, văzu doi vrăjitori care se chinuiau să aducă în lojă o cupă mare, din aur masiv, pe care i-o dădură lui Cornelius Fudge, care încă părea foarte supărat că folosise toată ziua limbajul semnelor ca un caraghios.

— Haideţi, să auzim nişte aplauze şi pentru învinşi… Felicitări pentru jocul Bulgariei! strigă Bagman.