J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— A, detaliile! zise Bagman, alungând cuvântul ca pe un roi de musculiţe. S-au înscris, nu? Au fost de acord, nu? Pot să pun pariu că puştii ăştia or să afle cât de curând, oricum, despre ce este vorba… Adică, are loc la Hogwarts…

— Ludo, trebuie să ne întâlnim cu bulgarii, doar ştii, zise domnul Crouch tăios, retezându-i propoziţia lui Bagman. Mulţumesc pentru ceai, Weatherby.

Îi dădu înapoi ceaiul nebăut lui Percy şi aşteptă să se ridice Ludo. Bagman se ridică, sorbind şi restul de ceai, cu aurul din buzunare zornăindu-i vesel.

— Ne vedem mai târziu! zise el. O să fiţi în Loja Superioară, alături de mine. Eu sunt comentatorul!

Ludo le făcu vesel cu mâna, Barty Crouch dădu scurt din cap şi amândoi se făcură nevăzuţi.

— Ce se întâmplă la Hogwarts, tată? întrebă Fred imediat. Despre ce vorbeau?

— O să aflaţi în curând, zise domnul Weasley, zâmbind.

— Sunt informaţii secrete, până când Ministerul va hotărî să le facă publice, zise Percy înţepat. Domnul Crouch a avut perfectă dreptate să nu le divulge…

— Ia mai taci, Weatherby, zise Fred.

O atmosferă de entuziasm plutea pe deasupra campusului în după-amiaza aceea. Până la apusul soarelui, chiar şi aerul încremenit de vară părea să tremure de emoţie în aşteptarea marelui eveniment, în timp ce se lăsa întunericul ca o cortină peste miile de vrăjitori în aşteptare. Dispăruseră şi ultimele urme de îngrijorare: Ministerul părea să se fi supus inevitabilului şi renunţase să combată formele ostentative de magie, care acum izbucneau la tot pasul.

Vânzătorii cu fel de fel de produse Apăreau din trei în trei metri, ducând tăvi şi împingând cărucioare pline cu tot felul de suveniruri: rozete luminoase, verzi pentru Irlanda, roşii pentru Bulgaria, care chiţăiau numele jucătorilor, pălării ascuţite, decorate cu trifoi săltăreţ, eşarfe bulgăreşti ornate cu lei care scoteau răgete fioroase, steaguri ale ambelor ţări, care cântau imnurile lor naţionale în timp ce erau vânturate, machete reduse de mături „Fulger”, care puteau chiar şi să zboare, şi figurine pentru colecţionari, cu jucători celebri, care ţi se plimbau prin palmă, tare mândri de ei.

— De la începutul verii, îmi păstrez toţi banii de buzunar pentru asta, îi spuse Ron lui Harry şi Hermionei, în timp ce treceau printre vânzători, cumpărând suveniruri.

Deşi Ron îşi luase o pălărie cu trifoi săltăreţ şi o rozetă mare, verde, mai cumpără şi o figurină mică cu Viktor Krum, căutătorul bulgar. Krum în miniatură se plimba în palma lui Ron, uitându-se urât la rozeta verde de deasupra lui.

— Uau, uitaţi-vă la astea! zise Harry, grăbindu-se către un cărucior plin cu ceva ce păreau a fi binocluri de aramă, doar că aveau tot felul de manete şi butoane ciudate.

— Omnioculare! strigă vânzătorul entuziasmat. Poţi să vezi faza în reluare sau cu încetinitorul… Sau îţi prezintă acţiunea cadru cu cadru. Chilipir, zece galeoni bucata!

— Acum îmi pare rău că am cumpărat asta, zise Ron, arătând către pălăria sa cu trifoi săltăreţ şi privind cu jind la Omnioculari.

— Trei perechi, îi zise Harry hotărât vrăjitorului.

— Nu, nu e cazul, zise Ron, înroşindu-se.

Era întotdeauna stânjenit de faptul că Harry, care moştenise o mică avere de la părinţii lui, avea mult mai mulţi bani decât el.

— Nu-ţi mai iau nimic de Crăciun, îi spuse Harry, dându-i câte un Omniocular lui şi Hermionei. Adică pentru următorii zece ani, ai grijă!

— Corect! zise Ron, zâmbind.

— Oooh, mersi, Harry, zise Hermione. Mă duc să iau nişte programe, uite, acolo…

Cu buzunarele mult mai uşurate de bani, se întoarseră la corturile lor. Bill, Charlie şi Ginny aveau şi ei rozete verzi, iar domnul Weasley avea un steag irlandez. Fred şi George nu îşi cumpăraseră nimic, pentru că îi dăduseră tot aurul lor lui Bagman.

Chiar atunci bătu un gong undeva dincolo de pădure, şi lumini roşii şi verzi prinseră viaţă instantaneu în copaci, luminând o cărare către stadion.

— A sosit momentul! zise domnul Weasley, fiind la fel de entuziasmat ca şi ceilalţi. Haideţi, să mergem!

Cu noile achiziţii şi cu domnul Weasley în frunte, se grăbiră cu toţii prin pădure, urmând cărarea luminată. Auzeau miile de oameni care treceau pe lângă ei, strigăte, râsete şi cântece. Te molipseai uşor de la atmosfera de entuziasm frenetic, iar Harry nu îşi putea şterge de pe faţă zâmbetul fericit. Merseră prin pădure timp de vreo douăzeci de minute, vorbind şi glumind în gura mare, până când în sfârşit ajunseră de partea cealaltă şi se treziră în umbra unui stadion gigantic. Deşi nu putea să vadă decât o parte din pereţii imenşi de aur care înconjurau stadionul, Harry îşi dădu seama că ar fi intrat zece catedrale în el şi ar mai fi rămas şi loc.

— Sunt o sută de mii de locuri, zise domnul Weasley, observând expresia de uimire de pe chipul lui Harry. Cinci sute de membri ai Ministerului au lucrat la asta de la începutul anului. Vrăji de Îndepărtare a Încuiaţilor, la fiecare centimetru. De fiecare dată când s-a apropiat cât de puţin vreun Încuiat de acest loc, şi-a amintit subit că are o întâlnire urgentă şi a trebuit să plece imediat… Drăguţii de ei, adăugă el duios.

Domnul Weasley îi conduse către cea mai apropiată intrare, care era deja înconjurată de vrăjitori şi vrăjitoare care aclamau.

— Locuri de gală! zise vrăjitoarea de la Minister postată la intrare, când le verifică biletele. Loja Superioară! Drept înainte, Arthur, cât de sus poţi să ajungi!

Scările stadionului erau capitonate cu un mov special. Urcară alături de ceilalţi, răspândindu-se treptat către tribunele din dreapta şi din stânga. Grupul domnului Weasley continua să urce şi până la urmă ajunseră la capătul scărilor şi se treziră într-o lojă mică, situată în cel mai înalt loc al stadionului, chiar la jumătatea distanţei dintre porţile de aur. Cam douăzeci de scaune violet cu auriu erau aşezate pe două rânduri, iar Harry, ocupând locurile din faţă, alături de familia Weasley, văzu ceva ce nu şi-ar fi putut imagina niciodată.

O sută de mii de vrăjitori şi vrăjitoare îşi ocupau locurile care se ridicau pe diferite niveluri în jurul stadionului lung şi oval. Totul era cufundat într-o lumină aurie, care părea să vină chiar de pe stadion. Din poziţia lor semeaţă, terenul părea de catifea, atât de neted era. La ambele capete ale stadionului, la douăzeci şi cinci de metri înălţime, erau cele trei coşuri. Chiar vizavi de ei, aproape la nivelul ochilor lui Harry, se afla o tabelă gigantică, iar pe ea apărea încontinuu un text auriu, parcă scris şi apoi şters imediat de mâna invizibilă a unui uriaş. Harry îşi dădu seama că erau reclame, proiectate apoi pe teren.

Albastrupur: O mătură pentru toată familia — sigură, de încredere şi dotată cu alarmă antihoţi… Ştergetot: multifuncţional, îndepărtează orice fel de mizerie prin magie… Fără pete, fără griji!… Îmbrăcăminte vrăjită Cârppelli — Italia, Londra, Paris, Hogsmeade…

Harry îşi dezlipi ochii de la reclame şi se uită în spate, pentru a vedea cu cine împărţeau loja. Era goală, în afară de o creatură micuţă, care stătea pe penultimul loc al rândului din spatele lor. Creatura, ale cărei picioare erau atât de scurte, încât nu ajungeau nici pe departe la podea, purta un şervet aranjat ca o togă şi îşi ţinea faţa ascunsă în mâini. Totuşi, acele urechi ca de liliac îi erau tare familiare lui Harry…