J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— A, da, zise domnul Weasley, zâmbind, el este fiul meu, Percy, tocmai a început lucrul la Minister… Iar el este Fred… Nu, George, scuze, el este Fred. Bill, Charlie, Ron, fiica mea, Ginny, şi prietenii lui Ron, Hermione Granger şi Harry Potter.

Bagman fu surprins să audă numele lui Harry, iar ochii săi se opriră pe cicatricea de pe fruntea băiatului, aşa cum făcea toată lumea.

— Dragii mei, continuă domnul Weasley, dânsul este Ludo Bagman, ştiţi cine este, şi datorită dumnealui avem nişte locuri atât de bune…

Bagman zâmbi larg şi făcu un semn cu mâna, de parcă ar fi spus că fusese o nimica toată.

— Ce zici de un pariu mic în legătură cu meciul, Arthur? întrebă el nerăbdător, zornăind ceea ce părea a fi o sumă mare de aur în buzunarele robei sale galben cu negru. Am pariat deja cu Roddy Pontner că Bulgaria va înscrie prima. Îi dau şanse mari, iar Irlanda are trei înaintaşi cum n-am mai văzut de ani de zile. Micuţa Agatha Timms a pariat pe jumătate din acţiunile ei la ferma de ţipari că meciul va dura o săptămână.

— O, bine, dacă-i pe-aşa, zise domnul Weasley. Să vedem… Un galeon pentru Irlanda?

— Un galeon? repetă Ludo Bagman, părînd uşor dezamăgit, dar îşi reveni repede. Bine, bine… Altcineva?

— Sunt un pic cam tineri pentru pariuri, zise domnul Weasley. Lui Molly nu i-ar plăcea să…

— Pariem treizeci şi şapte de galeoni, cincisprezece sicii şi trei cnuţi, zise Fred, în timp ce el şi George îşi scoteau repede toţi banii, că o să câştige Irlanda, dar Krum o să prindă hoţoaica! A, şi mai adăugăm şi o baghetă falsă.

— Nu cred că e cazul să-i arătaţi domnului Bagman prostiile astea, murmură Percy, dar Bagman nu păru să creadă că bagheta falsă era o prostie.

Din contră, chipul său de băieţandru străluci de entuziasm când o luă de la Fred, iar bagheta scoase un sunet strident, se transformă într-un puişor din cauciuc şi Bagman izbucni în râs.

— Excelent! Nu am văzut ceva atât de amuzant de multă vreme! Aş da cinci galioni pentru aşa ceva!

Percy rămase înmărmurit, pe faţa lui citindu-se mai mult decât dezaprobare.

— Băieţi, zise domnul Weasley în şoaptă, nu vreau să pariaţi… Astea sunt toate economiile voastre… Mama voastră…

— Haide, Arthur, nu ne strica distracţia! strigă Ludo Bagman, zornăindu-şi iar buzunarele, entuziasmat. Sunt destul de mari ca să ştie ce vor! Voi ziceţi că o să câştige Irlanda, dar că o să prindă Krum hoţoaica? Nici gând, băieţi, nici gând… Nu ştiu dacă aveţi şanse, zău aşa… Mai pun cinci galeoni pentru baghetă… Ce ziceţi, hai să…

Domnul Weasley privi neajutorat cum Ludo Bagman scoate un caiet şi o pană şi începe să noteze numele băieţilor.

— Perfect, zise George, luând hârtiuţa de pergament pe care i-o dăduse Bagman şi punând-o într-un buzunar al robei.

Bagman se întoarse extrem de fericit către domnul Weasley.

— Ce zici, nu-mi faci şi mie un ceai? Îl caut pe Barty Crouch. Am ceva probleme cu omologul meu bulgar, nu pot să înţeleg o boabă din ce spune. Barty o să mă lămurească. Vorbeşte cam o sută cincizeci de limbi!

— Domnul Crouch? zise Percy, abandonând subit atitudinea sa înţepată de dezaprobare şi radiind pur şi simplu de entuziasm. Vobeşte peste două sute! Mermish şi bolboreza, dar şi limba trolilor…

— Oricine poate vorbi limba trolilor, zise Fred cam dispreţuitor, tot ce trebuie să faci este să arăţi cu degetul şi să mârâi!

Percy îi aruncă lui Fred o privire foarte severă şi scormoni focul cu putere, pentru a înteţi jarul, ca să poată fierbe ceainicul.

— Mai ştii ceva de Bertha Jorkins, Ludo? întrebă domnul Weasley, în timp ce Bagman se aşeza pe iarbă alături de ei.

— Nimic, zise Bagman liniştit. Dar apare ea. Săraca Bertha! Cu memoria ca un ciur şi nici un pic de simţ de orientare… S-a pierdut, crede-mă pe cuvânt. O să vină la serviciu în octombrie, crezând că e iulie.

— Nu crezi că ar fi cazul să trimiţi pe cineva să o caute? îi sugeră domnul Weasley, în timp ce Percy îi dădea ceaiul lui Bagman.

— Barty Crouch îmi tot spune şi el asta, zise Bagman, ochii săi rotunzi mărindu-se cu nevinovăţie, dar chiar că nu ne putem lipsi de nimeni momentan. A, vorbeam de lup! Barty!

Un vrăjitor tocmai Apăruse lângă foc şi nici că ar fi putut să fie mai diferit de Ludo Bagman, întins pe iarbă în vechea sa robă de vâjthaţ. Barty Crouch era un om în vârstă, rigid şi înalt, îmbrăcat într-un costum impecabil, cu o cravată pe măsură. Cărarea din părul său scurt şi cărunt era aproape anormal de dreaptă, iar mustaţa sa subţire părea tăiată la linie. Pantofii săi erau foarte bine lustruiţi. Harry îşi dădu seama imediat de ce îl idolatriza Percy. Acesta credea cu toată convingerea în respectarea cu stricteţe a regulilor, iar domnul Crouch respectase atât de bine stilul îmbrăcăminţii Încuiaţilor, încât l-ai fi putut crede un respectabil director de bancă. Harry se gândi că nici măcar Unchiul Vernon nu ar fi bănuit cine era Crouch cu adevărat.

— Ia un loc pe iarbă, Barty, zise Ludo vesel, bătătorind pământul de lângă el.

— Nu, mulţumesc, Ludo, zise Crouch şi în vocea sa era o nuanţă de nerăbdare. Te-am căutat peste tot. Bulgarii insistă să mai adăugăm douăsprezece locuri în Loja Superioară.

— A, asta vroiau? zise Bagman. Credeam că tipu’ vroia să-i împrumut nişte cleşti. Are un accent…

— Domnule Crouch! zise Percy rămas fără suflare, stând pe jumătate înclinat, încât părea cocoşat. Nu doriţi o ceaşcă de ceai?

— A, zise domnul Crouch, uitându-se la Percy puţin uimit. Da, mulţumesc, Weatherby.

Fred şi George se înecară cu propriul ceai. Percy, cu urechile roz, îşi făcu de lucru cu ceainicul.

— A, şi mai vroiam să discut şi cu tine, Arthur, zise domnul Crouch, ochii săi ageri oprindu-se asupra domnului Weasley. Ali Bashir e pe picior de război. Vrea să discute cu tine despre embargoul pe covoarele zburătoare…

Domnul Weasley oftă adânc.

— Doar i-am trimis o bufniţă despre asta chiar săptămâna trecută. I-am zis o dată şi pot să-i mai spun de o sută de ori: covoarele sunt prin definiţie obiecte caracteristice Încuiaţilor, aşa cum e menţionat în „Registrul Obiectelor Vrăjite Interzise”, dar se pare că n-a priceput nimic!

— A priceput el, zise domnul Crouch, acceptând o ceaşcă de ceai de la Percy, dar insistă să exporte aici un număr mare de covoare zburătoare.

— Păi cum, să înlocuiască măturile în Marea Britanie? întrebă Bagman.

— Ali zice că este loc pe piaţă şi pentru un vehicul de familie, zise domnul Crouch. Ţin minte că bunicul meu avea un Axminster cu douăsprezece locuri… Dar asta a fost înainte să fie interzise covoarele, bineînţeles.

Vorbea de parcă ar fi vrut să-i lămurească pe toţi că strămoşii săi nu încălcaseră niciodată legea.

— Ia zi, eşti foarte ocupat, Barty? întrebă Bagman, păstrându-şi buna dispoziţie.

— Destul, zise domnul Crouch scurt. Organizarea Portalurilor pe cinci continente nu este tocmai un fleac, Ludo.

— Presupun că o să răsuflaţi amândoi fericiţi când or să se termine toate, nu? zise domnul Weasley.

Ludo Bagman păru şocat.

— Fericit? Nu ştiu de când nu m-am distrat aşa de bine… Totuşi, asta nu înseamnă că ne putem culca pe-o ureche, nu, Barty? N-am dreptate? Mai sunt o grămadă de lucruri de pus la punct, nu?

Domnul Crouch îşi ridică sprâncenele către Bagman.

— Am hotărât să nu anunţăm nimic până când nu or să fie gata toate detaliile…