J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

Când Hermione se întoarse de la cărucior şi îşi puse banii la loc în ghiozdan, văzură că avea în el un exemplar al ziarului Profetul zilei.

Harry se uită la el, nefiind prea sigur că vroia cu adevărat să ştie ce era scris în el, dar Hermione, văzându-l cum se uita la el, zise calmă:

— Nu e nimic. Poţi să te uiţi, dar nu e absolut nimic. M-am uitat zilnic. Doar un articol mic în ziua de după a treia probă, în care scria că ai câştigat turnirul. Nici măcar nu l-au menţionat pe Cedric. Absolut nimic despre ce a fost. Eu cred că Fudge îi forţează să ţină totul secret.

— Pe Rita n-o s-o facă niciodată să tacă, zise Harry. Nu după asemenea întâmplări.

— Vai, Rita nu a mai scris nimic după a treia probă, zise Hermione, pe un ton destul de secretos. De fapt, adăugă ea, cu o voce uşor tremurată, Rita Skeeter nu va mai scrie nimic pentru o vreme. Asta dacă nu vrea să fac publică arma ei secretă…

— Despre ce vorbeşti? întrebă Ron curios.

— Am aflat cum asculta conversaţiile noastre, când nu i se permitea să vină la Hogwarts, zise Hermione pe nerăsuflate.

Harry avu impresia că Hermione abia aştepta să le spună asta, de câteva zile, dar se abţinuse, având în vedere restul întâmplărilor.

— Cum? zise Harry imediat.

— Cum ai aflat? întrebă Ron, uitându-se la ea.

— Păi, tu ai fost cel care mi-a dat ideea, Harry, răspunse ea.

— Serios? spuse Harry uimit. Cum?

— Când ai spus că nu ar fi putut să afle decât de la o pasăre sau de la o insectă, zise Hermione fericită.

— Nu-mi spune că Rita Skeeter vorbeşte limba păsărească…

— O, sigur că nu, zise Hermione. Dar, nu ştiu cum să vă spun… — şi vocea Hermionei vibră triumfătoare — Rita Skeeter este un Animagus nedeclarat. Poate să se transforme într-un…

Şi Hermione scoase un borcan mic, bine închis la gură.

— Cărăbuş!

— Glumeşti, zise Ron. Doar nu ai… Doar nu e…

— Ba da, chiar ea e, zise Hermione fericită, arătându-le borcanul.

înăuntru erau câteva rămurele şi frunze, oarecum şi un cărăbuş mare şi gras.

— Aiurea! Glumeşti! exclamă Ron, ridicând borcanul la nivelul ochilor.

— Ba nu, zise Hermione, zâmbind. Am prins-o pe pervazul unei ferestre din aripa spitalului. Uitaţi-vă cu mare atenţie şi o să observaţi că are nişte semne în jurul antenelor care sunt identice cu ochelarii ăia oribili pe care îi poartă.

Harry se uită şi văzu că avea dreptate. Şi îşi mai aminti ceva:

— Era un cărăbuş pe statuia din faţa noastră, în noaptea în care l-am auzit pe Hagrid spunându-i lui Madame Maxime despre mama lui!

— Exact, zise Hermione. Şi Viktor mi-a dat jos un cărăbuş din păr, după ce discutaserăm lângă lac. Şi dacă nu mă înşel, Rita era pe pervaz în timpul orei de „Previziuni despre viitor”, în ziua în care te-a durut cicatricea. Se pare că a căutat subiecte… din floare-n floare tot anul!

— Şi când l-am văzut pe Reacredinţă sub pomul ăla, zise Ron încet.

— Vorbea cu ea, care era în mâna lui, zise Hermione. Ştia, desigur. Aşa le-a luat interviurile alea drăguţe Viperinilor. Nu le-a păsat că făcea ceva ilegal, atâta timp cât îi dădeau tot felul de informaţii îngrozitoare despre noi şi despre Hagrid.

Hermione luă borcanul înapoi de la Ron şi îi zâmbi cărăbuşului, care bâzâi supărat prin sticlă.

— I-am spus că o să-i dau drumul după ce o să ne întoarcem la Londra, zise Hermione. Am aruncat o Vrajă de Nedistrus asupra borcanului, ştiţi, ca să nu se poată transforma. Şi i-am spus să-şi ţină articolele pentru ea un an întreg. Să vedem dacă o să poată să renunţe la prostul obicei de a mai scrie minciuni oribile despre oameni.

Zâmbind senină, Hermione puse borcanul la loc în ghiozdan.

Uşa compartimentului se deschise.

— Câtă isteţime, Granger, zise Draco Reacredinţă.

Crabbe şi Goyle erau în spatele lui. Toţi trei păreau mai mulţumiţi de ei, mai aroganţi şi mai ameninţători ca oricând.

— Deci, zise Reacredinţă încet, intrând puţin în compartimentul lor şi rânjind la ei, ai prins o reporteră jalnică şi Potter e iarăşi preferatul lui Dumbledore. Mare brânză!

Rânjetul i se lăţi. Crabbe şi Goyle se uitară urât.

— Încercaţi să nu vă gândiţi la ce s-a întâmplat, nu? zise Reacredinţă încet, uitându-se la toţi trei. Vreţi să vă prefaceţi că nu s-a întâmplat nimic, nu?

— Ieşi! izbucni Harry.

Nu mai fusese în preajma lui Reacredinţă de când îl văzuse şoptindu-le ceva lui Crabbe şi Goyle, în timpul discursului lui Dumbledore despre Cedric. Simţea cum îi ţiuiau urechile. Ţinea strâns bagheta în buzunarul robei.

— Te-ai alăturat celor care vor pierde, Potter! Te-am avertizat! Ţi-am zis că ar trebui să-ţi alegi prietenii cu mai mare grijă, ţii minte? Când ne-am întâlnit în tren, în prima zi la Hogwarts? Ţi-am zis să nu te înhăitezi cu nimicuri ca ei!

Făcu un semn cu capul către Ron şi Hermione.

— Acum e prea târziu, Potter! Or să fie primii care or să moară, acum că s-a întors Lordul Întunericului! Cei cu sânge-mâl şi iubitorii de Încuiaţi! Mă rog, nu chiar primii… Diggory a fost pri…

Era ca şi când cineva dăduse drumul unei cutii cu artificii în compartiment. Orbit de lumina vrăjilor care ţâşniseră din toate direcţiile, asurzit de pocnituri, Harry clipi şi se uită pe jos.

Reacredinţă, Crabbe şi Goyle zăceau toţi trei inconştienţi pe prag. El, Ron şi Hermione erau în picioare. Fiecare folosise câte un blestem diferit. Şi nu erau singurii…

— Ne-am gândit să vedem ce mai faceţi, zise Fred hotărât, călcând pe Goyle, ca să intre în compartiment.

Avea bagheta scoasă, ca şi George, care avu grijă să se împiedice de Reacredinţă când îl urmă pe Fred în compartiment.

— Interesant efect, zise George, uitându-se la Crabbe. Cine a folosit Blestemul Furunculus?

— Eu, zise Harry.

— Ciudat, zise George vesel. Eu am folosit Picioare-de-Gelatină. Se pare că astea două nu ar trebui amestecate. Parcă i-ar fi crescut tentacule pe faţă. Ei bine, hai să nu-i lăsăm aici, strică decorul…

Ron, Harry şi George îi rostogoliră cu picioarele, îi împinseră afară din compartiment şi îi întoarseră cu faţa în sus pe Reacredinţă, pe Crabbe şi pe Goyle, care continuau să zacă inconştienţi, fiecare dintre ei arătând groaznic, din cauza amestecului de blesteme cu care fuseseră loviţi… Se întoarseră apoi în compartiment şi închiseră uşa.

— Vrea cineva să joace Pocnitori-Explozive? întrebă Fred, scoţând un pachet de cărţi.

Erau la jumătatea celui de-al cincilea joc, când Harry se hotărî să-i întrebe.

— Acum ne spuneţi? îi zise el lui George. Pe cine şantajaţi?

— Ah, zise George sumbru. Asta vrei să ştii…

— Nu contează, zise Fred, clătinând repede din cap. Nu a fost nimic important. Acum nu mai e, oricum.

— Am renunţat, zise George, ridicând din umeri.

Dar Harry, Ron şi Hermione continuară să-i întrebe şi până la urmă Fred spuse:

— Bine, bine, dacă vreţi să ştiţi… Pe Ludo Bagman.

— Bagman? zise Harry tăios. Vrei să spui că era implicat în…

— Nu, spuse George sumbru. Nimic de genul ăsta. Idiotul. Nu are destulă minte pentru aşa ceva.

— Ei bine, atunci, ce a fost? se interesă Ron.

Fred ezită, apoi spuse:

— Ţineţi minte pariul pe care l-am făcut cu el la Cupa Mondială de Vâjthaţ? Că va câştiga Irlanda, dar Krum va prinde hoţoaica?

— Da, ziseră Harry şi Ron încet.