J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

Harry auzi cum se dădură de perete uşile spitalului. Neobservat de cei care stăteau în jurul patului, fiindcă toţi se uitau spre uşă când Bill trase paravanul, Harry se ridică în capul oaselor şi îşi puse ochelarii.

Fudge veni cu paşi mari pe culoarul dintre paturi, cu profesoara McGonagall şi cu Plesneală după el.

— Unde este Dumbledore? o întrebă Fudge pe doamna Weasley.

— Nu e aici, zise doamna Weasley supărată. Aceasta este aripa spitalului, domnule Ministru, nu credeţi că ar fi mai bine…

Dar uşa se deschise şi Dumbledore se apropie în fugă de ei.

— Ce s-a întâmplat? întrebă el tăios, uitându-se când la Fudge, când la profesoara McGonagall. De ce deranjaţi oamenii? Minerva, mă mir de atitudinea ta… Ţi-am cerut să îl păzeşti pe Barty Crouch…

— Nu mai este nevoie să îl păzesc, Dumbledore! strigă ea. A avut grijă domnul Ministru!

Harry nu o văzuse niciodată pe profesoara McGonagall pierzându-şi controlul în halul acela. Avea obrajii rumeni de furie şi pumnii strânşi. Tremura din tot corpul de mânie.

— Când i-am spus domnului Fudge că l-am prins pe Devoratorul Morţii care era de vină pentru ce s-a întâmplat în această seară, zise Plesneală cu o voce joasă, a părut să creadă că îi era viaţa în pericol. A insistat să cheme un Dementor care să-l însoţească prin castel. L-a adus în biroul unde era Barty Crouch…

— I-am spus că nu vei fi de acord, Dumbledore! exclamă profesoara McGonagall. I-am spus că nu ai permite niciodată ca un Dementor să pună piciorul în castel, dar…

— Taci, femeie! strigă Fudge, care şi el părea mai supărat decât îl văzuse Harry vreodată în viaţa lui. Ca Ministru al Magiei, eu hotărăsc dacă vreau să aduc pe cineva care să mă protejeze când interoghez un suspect presupus periculos şi…

Dar vocea profesoarei McGonagall o acoperi pe cea a lui Fudge.

— În clipa în care a intrat… chestia aia în cameră, strigă ea, arătând acuzator către Fudge şi tremurând toată, s-a aruncat asupra lui Crouch şi… şi…

Harry simţi un fior rece în stomac, în timp ce profesoara McGonagall se chinuia să afle cuvintele potrivite pentru a descrie ce se întâmplase. Nu fu nevoie să îşi termine propoziţia. Ştia ce trebuie să fi făcut Dementorul. Îi dăduse sărutul fatal lui Barty Crouch. Îi absorbise sufletul pe gură. Era mai rău decât dacă ar fi murit.

— Nu este o pierdere! ţipă Fudge. Se pare că a fost responsabil pentru mai multe crime!

— Dar acum nu mai poate mărturisi, Cornelius, zise Dumbledore, uitându-se fix la Fudge, de parcă l-ar fi văzut pentru prima oară cum era în realitate. Nu poate să mai mărturisească de ce i-a omorât.

— De ce i-a omorât? Păi, nu e nici un mister, nu? izbucni Fudge. Era complet smintit! Din câte mi-au spus Minerva şi Severus, se pare că a crezut că a făcut totul conform instrucţiunilor Ştii-Tu-Cui!

— Cap-de-Mort chiar îi dădea instrucţiuni, Cornelius, zise Dumbledore. Decesele acelor oameni au făcut parte din planul de a-l readuce pe Cap-de-Mort la putere. Şi planul a avut succes. Cap-de-Mort şi-a recăpătat corpul.

Fudge arăta ca şi cum i-ar fi aruncat cineva un obiect în faţă. Uluit, se uită la Dumbledore, de parcă nu i-ar veni să creadă ce auzise.

Începu să vorbească tare, încă privindu-l pe Dumbledore, cu ochi bulbucaţi.

— Ştii-Tu-Cine… s-a întors? Absurd! Zău, Dumbledore…

— După cum sunt convins că ai aflat de la Minerva şi de la Severus, zise Dumbledore, l-am auzit pe Barty Crouch mărturisind. Sub influenţa Veritaserumului, ne-a spus cum a fost scos pe furiş din Azkaban şi cum Cap-de-Mort — aflând de supravieţuirea lui de la Bertha Jorkins — s-a dus, l-a eliberat de sub puterea tatălui său şi l-a folosit pentru a-l captura pe Harry. Planul a funcţionat, ascultă-mă pe mine. Crouch l-a ajutat pe Cap-de-Mort să se întoarcă.

— Fii atent, Dumbledore, zise Fudge, şi Harry fu şocat să vadă un mic zâmbet pe chipul său, doar… doar nu crezi asta cu adevărat… Ştii-Tu-Cine… înapoi? Zău aşa… Poate că Barty Crouch a crezut că acţiona sub puterea Ştii-Tu-Cui, dar ca tu să crezi pe cuvânt un nebun ca el, Dumbledore…

— Când Harry a atins Cupa în această seară, a fost dus direct la Cap-de-Mort, zise Dumbledore cu seriozitate. A fost martorul renaşterii lui Cap-de-Mort. Îţi voi explica totul, dacă vii în biroul meu…

Dumbledore se uită la Harry şi văzu că era treaz, dar clătină din cap şi zise:

— Mă tem că nu-ţi pot da voie să-l interoghezi pe Harry în această seară.

Zâmbetul straniu al lui Fudge nu i se şterse de pe chip. Şi el se uită la Harry, apoi iar la Dumbledore şi zise:

— Tu ai de gând să-l crezi pe Harry, Dumbledore?

Urmă un moment de tăcere întrerupt de mârâielile lui Sirius, care îşi dezveli colţii către Fudge.

— Sigur că îl cred pe Harry, zise Dumbledore, fulgerându-l pe Fudge cu privirea. Am auzit mărturisirea lui Crouch şi Harry mi-a povestit ce s-a întâmplat după ce a atins Cupa… Cele două relatări se legau, explicau tot ce s-a întâmplat de când a dispărut Bertha Jorkins vara trecută.

Fudge încă zâmbea ciudat. Se uită la Harry încă o dată, înainte de a răspunde.

— Eşti pregătit să admiţi că s-a întors Lordul Cap-de-Mort, dând crezare vorbelor unui criminal smintit şi ale unui băiat care… ei bine…

Fudge îi aruncă o altă privire lui Harry şi băiatul înţelese deodată despre ce era vorba.

— Aţi citit ce a scris Rita Skeeter, domnule Fudge, zise el încet.

Ron, Hermione, doamna Weasley şi Bill tresăriră cu toţii. Nici unul dintre ei nu-şi dăduse seama că Harry era treaz.

Fudge roşi puţin, dar îi apăru o expresie sfidătoare şi îndărătnică.

— Şi ce dacă am citit? zise el, uitându-se la Dumbledore. Am descoperit că ai ţinut secrete anumite lucruri despre băiat… Un Reptomit, da? Şi are tot felul de crize…

— Presupun că te referi la durerile pe care le generează cicatricea? zise Dumbledore calm.

— Deci, recunoşti că a avut aceste dureri? zise Fudge repede. Dureri de cap? Coşmaruri? Poate chiar… halucinaţii?

— Ascultă-mă, Cornelius, zise Dumbledore, făcând un pas către Fudge şi părând din nou să iradieze o forţă infinită, pe care o emanase şi după ce îl Împietrise pe tânărul Crouch. Harry este la fel de sănătos la minte ca mine şi ca tine. Cicatricea aceea de pe frunte nu i-a afectat creierul. Cred că îl doare când Cap-de-Mort este prin apropiere, sau este deosebit de însetat de sânge.

Fudge se dăduse cu o jumătate de pas înapoi din faţa lui Dumbledore, însă păru la fel de îndârjit.

— Să mă ierţi, Dumbledore, dar nu am mai auzit până acum ca o cicatrice rezultată în urma unui blestem să funcţioneze ca alarmă…

— Ascultaţi-mă, l-am văzut pe Cap-de-Mort renăscând! strigă Harry şi încercă iar să se dea jos din pat, dar doamna Weasley îl împinse la loc. I-am văzut pe Devoratorii Morţii! Pot să vă dau numele lor! Lucius Reacredinţă…

Plesneală făcu o mişcare bruscă, dar, când Harry se uită la el, ochii lui Plesneală se întoarseră rapid spre Fudge.

— Reacredinţă a fost achitat! zise Fudge, vizibil jignit. O familie foarte veche… Donaţii deosebite pentru cauze nobile…

— McNair! continuă Harry.

— Şi el a fost achitat! Acum lucrează la Minister!

— Avery… Nott… Crabbe… Goyle…

— Nu faci altceva decât să repeţi numele celor care au fost achitaţi pentru că au fost Devoratori ai Morţii acum treisprezece ani! zise Fudge mânios. Ai fi putut să găseşti numele acelea în rapoartele proceselor din trecut! Pentru numele lui Dumnezeu, Dumbledore, băiatul a mai avut şi anul trecut o poveste de genul ăsta… Născocirile îi sunt din ce în ce mai aiuritoare şi tu încă le crezi… Băiatul poate vorbi cu şerpii, Dumbledore, şi tu crezi că este de încredere?