J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Severus, se întoarse Dumbledore spre Plesneală, te rog, spune-i lui Madame Pomfrey să vină aici. Trebuie să-l ducem pe Alastor Moody în aripa spitalului. Apoi du-te şi găseşte-l pe Cornelius Fudge… Adu-l în biroul ăsta. Va dori cu siguranţă să-l interogheze el însuşi pe Crouch. Spune-i că voi fi în aripa spitalului peste o jumătate de oră, dacă are nevoie de mine.

Plesneală aprobă din cap şi ieşi rapid din cameră.

— Harry? zise Dumbledore cu blândeţe.

Harry se ridică şi ameţi din nou. Durerea din picior, de care nu fusese conştient cât îl ascultase pe Barty Crouch, se întoarse acum în plină forţă. De asemenea, îşi dădu seama că tremura. Dumbledore îl apucă de braţ şi îl ajută să iasă pe coridorul întunecat.

— Vreau să vii mai întâi în biroul meu, Harry, zise el încet, în timp ce mergeau pe coridor. Sirius ne aşteaptă acolo.

Harry dădu din cap. Se simţea amorţit şi copleşit de un sentiment ireal, dar nu îi păsa. Era chiar bucuros din această cauză. Nu vroia să se gândească la ce i se întâmplase de când atinsese prima dată Cupa. Nu vroia să îşi analizeze amintirile care îi tot apăreau în minte, proaspete şi vii, ca nişte fotografii. Ochi-Nebun Moody, în cufăr. Şobo, prăbuşit pe jos, oblojindu-şi mâna tăiată. Cap-de-Mort, ridicându-se din ceaunul care clocotea. Cedric… mort… Cedric, rugându-l să îl ducă înapoi părinţilor lui…

— Domnule profesor, murmură Harry, unde sunt domnul şi doamna Diggory?

— Sunt cu doamna profesoară Lăstar, zise Dumbledore.

Vocea lui, care fusese atât de calmă în timpul interogatoriului lui Barty Crouch, tremură puţin pentru prima oară. Profesoara Lăstar era şefa Casei lui Cedric şi îl cunoştea cel mai bine.

Ajunseră la statuia de piatră. Dumbledore spuse parola, statuia se dădu la o parte şi urcară amândoi scara mişcătoare, în spirală, către uşa de stejar. Dumbledore o deschise larg.

Sirius stătea acolo. Chipul îi era la fel de palid şi de tras ca atunci când scăpase din Azkaban. într-o fracţiune de secundă, traversă camera.

— Harry, te simţi bine? Ştiam eu… Ştiam că o să se întâmple ceva de genul ăsta… Cum a fost, de fapt?

Îi tremurau mâinile când îl ajută pe Harry să se aşeze pe un scaun din faţa biroului.

— Ce s-a întâmplat? întrebă el şi mai nerăbdător.

Dumbledore începu să-i povestească lui Sirius tot ce spusese Barty Crouch. Harry asculta doar pe jumătate. Era atât de obosit, încât îl durea fiecare oscior, nu vroia decât să stea acolo, liniştit, ore întregi, până când ar fi adormit şi nu ar mai fi trebuit să gândească sau să simtă ceva.

Se auzi o bătaie de aripi. Fawkes, pasărea phoenix, îşi părăsise stinghia, traversase biroul şi se aşezase pe genunchiul lui Harry.

— Bună, Fawkes, zise Harry încet, mângâindu-i penele superbe, roşii şi aurii.

Fawkes clipi liniştitor. Căldura ei avu darul să îl calmeze pe Harry.

Dumbledore se oprise din vorbit. Se aşeză vizavi de Harry, în spatele biroului său. Se uită la Harry, care însă îi evită privirea. Dumbledore avea să îi pună tot felul de întrebări… Avea să îl facă să retrăiască totul.

— Trebuie să ştiu ce s-a întâmplat după ce ai atins Portalul în labirint, Harry, zise Dumbledore.

— Nu putem să o lăsăm pe dimineaţă, Dumbledore? întrebă Sirius aspru, punându-şi o mână pe umărul lui Harry. Lasă-l să doarmă. Lasă-l să se odihnească.

Harry simţi un val de recunoştinţă pentru Sirius, dar Dumbledore făcu abstracţie de cuvintele acestuia. Se aplecă spre Harry. Împotriva dorinţei lui, Harry îşi ridică privirea şi se uită în ochii aceia albaştri şi luminoşi.

— Dacă aş crede că te-aş ajuta, zise Dumbledore cu blândeţe, lăsându-te să te cufunzi într-un somn magic, amânând momentul când va trebui să te gândeşti la ce s-a întâmplat în această seară, aş face-o… Dar sunt sigur că nu e aşa… Atenuarea durerii pentru o vreme o face mult mai rea când reizbucneşte în cele din urmă. Ai fost mai curajos decât s-ar fi aşteptat oricine. Îţi cer să-ţi mai demonstrezi o dată curajul. Îţi cer să ne spui ce s-a întâmplat.

Fawkes scoase un tril melodios, care umplu aerul, şi Harry se simţi de parcă i-ar fi fost turnată pe gât o picătură de lichid fierbinte, până în stomac, încălzindu-l şi dându-i putere.

Trase aer în piept şi începu să le povestească. În timp ce vorbea, imaginile a tot ceea ce se întâmplase în acea noapte păreau să prindă viaţă în faţa ochilor săi… Văzu suprafaţa strălucitoare a poţiunii care îl înviase pe Cap-de-Mort… Cum Apăruseră Devoratorii Morţii printre mormintele din jurul lor… Cadavrul lui Cedric, lângă Cupă…

O dată sau de două ori, Sirius păru să vrea să spună ceva, cu mâna în continuare pe umărul lui Harry, dar Dumbledore ridică mâna să-l oprească şi Harry se bucură, pentru că îi era mai simplu să continue, acum după ce începuse. Era chiar o uşurare… Se simţea de parcă ceva otrăvitor fusese smuls din el… Fiecare picătură de hotărâre care îl făcea să continue să vorbească îl costa enorm. Totuşi, simţea că, o dată ce avea să termine, se va simţi mult mai bine.

Când Harry povesti cum îi înţepase Şobo braţul cu pumnalul, Sirius scoase o exclamaţie vehementă şi Dumbledore se ridică atât de repede, încât Harry tresări. Dumbledore se apropie şi îi spuse lui Harry să îşi întindă braţul. Harry le arătă amândurora locul unde îi fusese sfâşiată roba şi tăietura de sub mânecă.

— A zis că sângele meu avea să-l facă mai puternic decât dacă l-ar fi folosit pe al altcuiva, îi spuse Harry lui Dumbledore. A zis că protecţia pe care o aveam de la mama mea urma să treacă şi în sângele lui. Şi avea dreptate… M-a atins fără să păţească nimic, mi-a atins faţa.

Pentru o fracţiune de secundă, Harry avu impresia că vede o sclipire ca un fel de triumf în ochii lui Dumbledore. Dar în clipa următoare, Harry fu convins că îşi imaginase, pentru că în momentul în care Dumbledore se întoarse la locul său din spatele biroului, arăta mai bătrân şi mai măcinat de gânduri decât îl văzuse Harry vreodată până atunci.

— În ordine, zise el, aşezându-se iar. Cap-de-Mort a înlăturat un anumit obstacol. Harry, continuă, te rog.

Harry povesti mai departe. Le explică în ce fel ieşise Cap-de-Mort din ceaun şi le spuse tot ce îşi amintea din discursul lui Cap-de-Mort către Devoratorii Morţii. Apoi le povesti cum îl dezlegase Cap-de-Mort, cum îi dăduse înapoi bagheta şi cum se pregătise de duel.

Dar, când ajunse la partea cu raza aurie de lumină care unea bagheta lui de cea a lui Cap-de-Mort, simţi un nod în gât. Încercă să vorbească în continuare, dar amintirea a ceea ce ieşise din bagheta lui Cap-de-Mort îi copleşi mintea. Îl văzu pe Cedric ieşind din ea, apoi pe bătrân, pe Bertha Jorkins… pe mama sa… pe tatăl său…

Se bucură când Sirius sparse tăcerea.

— Baghetele s-au conectat? zise el, uitându-se când la Harry, când la Dumbledore. De ce?

Harry se uită iar la Dumbledore, pe a cărui faţă se citea o expresie de nelinişte.

— Priori Incantatem! murmură el.

Ochii lui se uitară în ai lui Harry şi era ca şi când între ei se stabilise o undă de înţelegere.

— Efectul revers al vrăjii? zise Sirius tăios.

— Exact, zise Dumbledore. Bagheta lui Harry şi a lui Cap-de-Mort au acelaşi miez. Fiecare dintre ele conţine o pană din coada aceluiaşi phoenix. A acestui phoenix, mai precis, adăugă el şi arătă către pasărea roşie-aurie, care stătea liniştită pe genunchiul lui Harry.