J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Nesăbuitule! strigă profesoara McGonagall. Cedric Diggory! Domnul Crouch! Aceste decese nu sunt acţiunea întâmplătoare a vreunui smintit!

— Nu văd nici o dovadă în acest sens! strigă Fudge, la fel de mânios ca şi ea, înroşindu-se tot la faţă. Mi se pare că sunteţi cu toţii hotărâţi să readuceţi panica şi să distrugeţi tot ce am clădit în ultimii treisprezece ani!

Lui Harry nu-i venea să creadă ceea ce auzea. Întotdeauna îl crezuse pe Fudge un om binevoitor, puţin cam guraliv, puţin cam îngâmfat, dar în general un om drăguţ. Dar acum avea în faţa ochilor un vrăjitor scund şi furios, care refuza să accepte ideea că lumea sa ordonată se răsturnase… Nu vroia să creadă că Lordul Întunericului renăscuse.

— Cap-de-Mort s-a întors, repetă Dumbledore. Dacă accepţi asta fără întârziere, Fudge, şi iei măsurile care se impun, am putea încă să salvăm situaţia. Primul şi cel mai important lucru care trebuie făcut este să scoatem fortăreaţa Azkaban de sub controlul Dementorilor…

— Absurd! strigă Fudge iar. Să-i înlătur pe Dementori! Aş fi dat afară fie şi numai dacă aş sugera asta! Jumătate dintre noi nu dormim noaptea liniştiţi decât pentru că ştim că Dementorii păzesc închisoarea Azkaban!

— Cealaltă jumătate dintre noi nu dorm chiar atât de liniştiţi, pentru că ştim că i-ai lăsat pe cei mai periculoşi susţinători ai lui Cap-de-Mort în grija unor creaturi care i se vor alătura imediat ce le va cere acest lucru! zise Dumbledore. Nu îţi vor rămâne loiali, Fudge! Cap-de-Mort le poate oferi mult mai multe ocazii de a-şi folosi puterile şi de a fi fericiţi decât tine! Sprijinit de Dementori şi cu vechii săi susţinători, îţi va fi foarte greu să îl împiedici să nu recâştige aceeaşi putere pe care o avea acum treisprezece ani!

Fudge deschidea şi închidea gura, de parcă nu ar fi găsit cuvinte să exprime cât era de oripilat.

— Al doilea lucru pe care trebuie să-l faci, şi asta imediat, continuă Dumbledore, este să le trimiţi mesageri uriaşilor.

— Mesageri la uriaşi? strigă Fudge, regăsindu-şi vorbele. Ce nebunie mai e şi asta?

— Trebuie să îngropi securea războiului acum, înainte de a fi prea târziu, zise Dumbledore, sau Cap-de-Mort îi va convinge, cum a făcut şi în trecut, că el este singurul vrăjitor care le poate da drepturi şi libertate!

— Nu, nu poţi vorbi serios! strigă Fudge, clătinând din cap şi depărtându-se de Dumbledore. Dacă va afla comunitatea vrăjitorilor că am încercat să mă împrietenesc cu uriaşii… Oamenii îi urăsc, Dumbledore… ăsta ar fi sfârşitul carierei mele…

— Eşti orbit, zise Dumbledore, ridicând tonul şi fulgerându-l din nou cu privirea, iar aura de forţă din jurul lui deveni palpabilă, doreşti prea mult să-ţi păstrezi serviciul, Cornelius! Pui prea mult preţ pe aşa-numita puritate a sângelui — şi aşa ai făcut întotdeauna! Nu eşti în stare să recunoşti că nu contează cum te naşti, contează ce devii! Dementorul tău tocmai l-a distrus pe ultimul membru în viaţă al unei familii cu sânge-pur, extrem de veche, şi uite ce viaţă îşi alesese! Ascultă-mă pe mine, fă cum ţi-am sugerat şi vei intra în istorie, la serviciu şi în afara lui, ca unul dintre cei mai curajoşi şi mai mari Miniştri ai Magiei pe care i-am avut vreodată. Stai cu mâinile în sân şi vei rămâne ca cel care s-a dat deoparte şi i-a oferit lui Cap-de-Mort o a doua şansă de a distruge lumea pe care noi am încercat să o reconstruim!

— Nebunie, şopti Fudge, dându-se înapoi încă un pas. Nebunie…

Se aşternu tăcerea. Madame Pomfrey rămăsese la picioarele patului lui Harry, încremenită, cu mâinile la gură. Doamna Weasley stătea aplecată deasupra lui Harry, cu mâna pe umărul lui, ca să îl împiedice să se ridice în capul oaselor. Bill, Ron şi Hermione se uitau la Fudge.

— Dacă te-ai hotărât să nu faci nimic în această situaţie, Cornelius, zise Dumbledore, drumurile noastre se despart. Trebuie să acţionezi cum crezi de cuviinţă. Iar eu, cum cred eu de cuviinţă.

Din vocea lui Dumbledore nu răzbătea nici un strop de ameninţare. Părea mai mult o concluzie… Dar Fudge se îmbăţoşă de parcă Dumbledore s-ar fi apropiat de el cu bagheta îndreptată în direcţia lui.

— Fii atent, Dumbledore, zise el, ameninţându-l cu degetul. Ţi-am acordat mereu dreptul de a conduce şcoala cum ai dorit. Te respect mult. Poate că nu am fost de acord cu unele dintre deciziile tale, însă am tăcut. Nu sunt mulţi cei care te-ar fi lăsat să angajezi un căpcăun, să-l păstrezi pe Hagrid, sau să te lase să hotărăşti ce le predai elevilor, fără să ţii legătura cu Ministerul. Dar dacă vrei să fii împotriva mea…

— Singurul împotriva căruia sunt, zise Dumbledore, este Cap-de-Mort. Dacă tu eşti împotriva lui, înseamnă că rămânem de aceeaşi parte, Cornelius.

Se părea că Fudge nu găsi nici un răspuns. Se legănă înainte şi înapoi preţ de o clipă şi îşi învârti pălăria în mâini.

În sfârşit, spuse, cu teamă în glas:

— Doar nu s-a întors, Dumbledore, nu se poate…

Plesneală înainta, trecu de Dumbledore, îşi ridică mâneca stângă a robei, din mers chiar. Întinse braţul şi i-l arătă lui Fudge, care încremeni pur şi simplu.

— Uite, zise Plesneală aspru. Uite. Semnul Întunecat. Nu este la fel de clar ca acum o oră, când s-a făcut negru, dar încă se poate vedea. Fiecare Devorator al Morţii a avut acest semn ars pe mână de către Lordul Întunericului. Este un mod de a ne distinge şi înseamnă că ne cheamă la el. Când atingea Semnul unui Devorator al Morţii, trebuia să Dispărem şi să Apărem instantaneu lângă el. Acest Semn a devenit din ce în ce mai clar pe tot parcursul anului. Şi al lui Karkaroff la fel. De ce crezi că a fugit Karkaroff astă-seară? Amândoi am simţit Semnul arzând. Amândoi am ştiut că s-a întors. Karkaroff se teme de răzbunarea Lordului Întunericului. A trădat prea mulţi Devoratori ai Morţii ca să mai poată spera să fie primit înapoi cu braţele deschise.

Fudge se dădu înapoi şi din faţa lui Plesneală. Clătina din cap. Nu părea să fi înţeles nici un cuvânt din ce spusese Plesneală. Se uită scârbit la semnul de pe braţul acestuia, apoi îl privi pe Dumbledore şi şopti:

— Nu ştiu ce aveţi de gând, tu şi profesorii tăi, Dumbledore, dar am auzit destul. Nu mai am nimic de adăugat. Voi lua legătura cu tine mâine, Dumbledore, ca să discutăm despre conducerea acestei şcoli. Trebuie să mă întorc la Minister.

Aproape că ajunsese la uşă, când se opri. Se întoarse şi se duse grăbit la patul lui Harry.

— Premiul tău, zise el scurt, scoţând din buzunar un sac mare cu galbeni, pe care îl puse pe noptiera lui Harry. O mie de galeoni. Ar fi trebuit să o festivitate de premiere, dar în situaţia asta…

Îşi puse pălăria pe cap şi ieşi din cameră, trântind uşa după el. Imediat ce dispăru, Dumbledore se întoarse şi se uită la grupul din jurul patului lui Harry.

— Avem multe de făcut, zise el. Molly, pot conta pe tine şi pe Arthur?

— Mai încape vorbă? zise doamna Weasley, care era albă ca varul, însă părea hotărâtă. Arthur ştie ce fel de vrăjitor e Fudge. Afinitatea lui Arthur pentru Încuiaţi este motivul pentru care nu a mai avansat la Minister în toţi aceşti ani. Fudge crede că nu are mândrie de vrăjitor.

— Atunci trebuie să-i trimit un mesaj, zise Dumbledore. Toţi cei pe care îi putem convinge de adevăr trebuie anunţaţi imediat, iar Arthur are o poziţie bună pentru a-i contacta pe membrii Ministerului care nu sunt atât de înguşti la minte ca Fudge.