J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

Harry îşi înălţă capul şi se uită la Dumbledore.

— Cedric Diggory a fost ucis de Lordul Întunericului.

Marea Sală se umplu de şoapte şi de panică. Cu toţii se uitau îngroziţi la Dumbledore, nevenindu-le să creadă. Părea perfect calm, în timp ce îi privea cum şuşoteau pe înfundate.

— Ministerul Magiei, continuă Dumbledore, nu vrea să vă spun. Este posibil ca unii dintre părinţii voştri să fie îngroziţi că am făcut-o… Fie pentru că nu cred că Lordul Cap-de-Mort s-a întors, fie pentru că nu sunt de părere că ar trebui să vă spun vouă, fiind atât de ţineri… Eu cred însă că este mai bine să spui adevărul decât minciuni, şi că orice încercare de a pretinde că Cedric a murit în urma unui accident sau din cauză că a făcut o greşeală este o insultă pentru memoria sa.

Înmărmuriţi şi speriaţi, toţi elevii din sală se uitau acum la Dumbledore… Sau aproape toţi. La masa Viperinilor, Harry îl văzu pe Draco Reacredinţă murmurându-le ceva lui Crabbe şi Goyle. Harry simţi cum îl cuprinde un val de mânie. Se forţă să se uite iar la Dumbledore.

— Mai este cineva care trebuie menţionat în legătură cu moartea lui Cedric, continuă Dumbledore. Vorbesc, desigur, de Harry Potter.

Marea Sală fu traversată de un zumzet, în timp ce câteva capete se întorceau în direcţia lui Harry, înainte de a se uita iar la Dumbledore.

— Harry Potter a reuşit să scape de Cap-de-Mort, zise Dumbledore. Şi-a riscat viaţa ca să aducă înapoi trupul neînsufleţit al lui Cedric la Hogwarts. A dat dovadă, din toate punctele de vedere, de un curaj pe care puţini vrăjitori l-au arătat în faţa lui Cap-de-Mort, şi pentru asta merită să-l cinstim.

Dumbledore se întoarse cu seriozitate către Harry şi îşi ridică iar pocalul. Aproape toată lumea din Marea Sală îi urmă exemplul. Îi rostiră toţi numele, ca şi pe al lui Cedric, şi băură în cinstea lui. Dar, printre elevii ridicaţi în picioare, Harry văzu că Reacredinţă, Crabbe, Goyle şi mulţi alţi Viperini rămăseseră pe scaune sfidător, cu pocalele neatinse. Dumbledore, care nu avea un ochi magic, nu îi observă însă.

După ce se aşezară toţi la loc, Dumbledore continuă:

— Ţinta Turnirului celor trei vrăjitori a fost să îmbunătăţească şi să promoveze comunicarea şi prietenia dintre vrăjitori. Având în vedere ce s-a întâmplat — întoarcerea lui Cap-de-Mort — asemenea legături sunt mai importante acum ca niciodată.

Dumbledore se uită la Madame Maxime şi la Hagrid, apoi la Fleur Delacour şi la colegii ei de la Beauxbatons, la Viktor Krum şi la cei de la Durmstrang, de la masa Viperinilor. Harry observă că Viktor Krum părea foarte slăbit, aproape speriat, de parcă s-ar fi aşteptat ca Dumbledore să zică ceva aspru.

— Fiecare oaspete din această sală, continuă Dumbledore şi ochii i se opriră asupra elevilor de la Durmstrang, vor fi bine veniţi aici, oricând vor dori. Vă spun încă o dată tuturor: având în vedere întoarcerea Lordului Întunericului, nu suntem puternici decât dacă suntem uniţi, la fel cum suntem vulnerabili dacă suntem separaţi. Puterea lui Cap-de-Mort de a împrăştia discordie şi duşmănie este foarte mare. Nu putem lupta împotriva lui decât dacă vom avea legături puternice de prietenie şi multă încredere unii în alţii. Diferenţele de obiceiuri şi limbă nu înseamnă nimic, dacă avem aceleaşi ţeluri şi inimile deschise. Eu cred — şi în viaţa mea nu am sperat mai mult ca acum să mă înşel — că avem de înfruntat cu toţii vremuri cumplite şi tulburi. Unii dintre voi, prezenţi în această sală, au suferit deja din cauza Lordului Cap-de-Mort. Multe dintre familiile voastre au fost destrămate. Acum o săptămână, a fost smuls un elev din mijlocul nostru. Amintiţi-vă de Cedric. Amintiţi-vă de el, dacă va veni o vreme când va trebui să alegeţi între ce este corect şi ce este facil, amintiţi-vă ce s-a întâmplat cu un băiat care era bun, amabil şi curajos, numai pentru că drumul său s-a intersectat cu cel al lui Cap-de-Mort. Amintiţi-vă mereu de Cedric Diggory!

Cufărul lui Harry era pregătit, iar Hedwig stătea în colivia ei, deasupra acestuia. El, Ron şi Hermione aşteptau în aglomeratul hol de la intrare, alături de restul celor din anul IV, sosirea trăsurilor care aveau să-i ducă în gara din Hogsmeade. Era o altă zi frumoasă de vară. Presupunea că pe Aleea Boschetelor, când ajungea acolo, chiar în acea seară, trebuia să fie cald şi copacii înfrunziţi, iar straturile de flori să îşi reverse puzderia de culori. Gândul nu îi trezea însă nici un sentiment de plăcere.

— ‘Arrry!

Se uită în jur. Fleur Delacour urca grăbită treptele de piatră ale castelului. În spatele ei, departe pe domeniile castelului, Harry îl văzu pe Hagrid ajutând-o pe Madame Maxime să înhame doi cai enormi. Trăsura celor de la Beauxbatons se pregătea să îşi ia zborul.

— Ne vom rrrevedea, sperrr, zise Fleur când ajunse la el, întinzându-i mâna. Sperrr să-mi găsesc un serrrviciu aici, să învăţ mai bine limba voastrrră.

— Deja vorbeşti foarte bine, zise Ron, pe un ton destul de gâtuit.

Fleur îi zâmbi, iar Hermione se încruntă.

— La rrrevederrre, ‘Arrry, zise Fleur, întorcându-se să plece. Mi-a făcut plăcerrre să te cunosc!

Harry se mai însenină, în timp ce o privea pe Fleur întorcându-se grăbită la Madame Maxime, fluturându-şi părul argintiu în lumina soarelui.

— Oare cum or să se întoarcă elevii de la Durmstrang? se miră Ron. Credeţi că pot să manevreze corabia fără Karkaroff?

— Karkaroff nu o manevra, zise o voce aspră. Stătea în cabina lui şi ne lăsa pe noi să facem toată treaba.

Krum venise să îşi la revedere de la Hermione.

— Pot să vorbesc cu tine? o întrebă el.

— A… da… sigur, zise Hermione, părând puţin tulburată, şi îl urmă pe Krum, dispărând amândoi în mulţime.

— Ar fi cazul să te grăbeşti! strigă Ron după ea. Trebuie să vină trăsurile imediat!

Dar îl lăsă pe Harry să se uite după trăsuri şi petrecu următoarele minute încercând să vadă peste mulţime unde se duseseră Krum şi Hermione. Se întoarseră destul de repede. Ron se uită la Hermione, însă chipul îi era impasibil.

— Mi-a plăcut de Diggory, îi zise Krum brusc lui Harry. A fost mereu politicos cu mine. Mereu. Deşi eram de la Durmstrang… Cu Karkaroff, ştiţi voi, adăugă el, încruntându-se.

— Aveţi un nou director? întrebă Harry.

Krum ridică din umeri. Întinse mâna ca şi Fleur, dădu mâna cu Harry şi apoi cu Ron.

În sufletul lui Ron părea să se dea o luptă dureroasă. Krum se îndepărtase deja, când Ron exclamă:

— Nu vrei să-mi dai un autograf?

Hermione se întoarse, zâmbind trăsurilor fără cai care acum se apropiau de ei pe drum, în timp ce Krum, părând surprins, dar mulţumit, semna o bucată de pergament pentru Ron.

Vremea nu ar fi putut fi mai diferită în timpul călătoriei lor către King’s Cross faţă de cum fusese la plecarea lor spre Hogwarts, în septembrie. Nu era nici un nor pe cer. Harry, Ron şi Hermione reuşiseră să găsească un compartiment numai pentru ei. Ron o ascunsese iar pe Pigwidgeon sub roba lui festivă, pentru a o opri să mai huhuiască încontinuu. Hedwig aţipise, cu capul sub aripă şi Şmecherilă stătea ghemuit pe un loc liber, semănând cu o pernă mare, galbenă şi pufoasă. Harry, Ron şi Hermione vorbiră mai mult şi mai liber decât o făcuseră toată săptămâna, în timp ce trenul gonea înspre sud.

Harry simţea că discursul lui Dumbledore de la serbarea de despărţire îl eliberase într-un fel. Acum nu mai era atât de dureros să vorbească despre ce se întâmplase. Abia când veni căruciorul cu prânzul, deschiseră subiectul despre ce credea fiecare că urma să facă Dumbledore pentru a-l opri pe Cap-de-Mort.