J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Am fost învinşi în Transilvania, trei sute nouăzeci la zece, zise Charlie trist. O evoluţie şocantă. Şi Ţara Galilor a pierdut în faţa Ugandei, iar Scoţia a fost distrusă de Luxemburg.

Domnul Weasley aduse nişte lumânări cu ajutorul baghetei sale, pentru a lumina grădina, fiindcă începuse să se întunece înainte de a lua desertul (îngheţată de căpşuni, făcută în casă). Până când terminaseră, fluturii de noapte zburau foarte aproape de masă, iar din aerul cald al nopţii se ridica mirosul de iarbă şi caprifoi.

Harry se simţea foarte sătul şi împăcat cu lumea, în timp ce privea la câţiva pitici care săreau printre tufele de trandafiri, râzând zgomotos şi urmăriţi îndeaproape de Şmecherilă.

Ron privi cu atenţie la restul mesenilor, pentru a se asigura că toţi erau prinşi în conversaţie, după care îi spuse foarte încet lui Harry:

— Ia spune… ştii ceva de Sirius?

— Da, zise Harry tot în şoaptă, am primit două scrisori de la el. Pare să-i meargă bine. I-am scris alaltăieri. S-ar putea să-mi răspundă cât sunt aici.

Deodată, îşi aminti motivul pentru care îi scrisese lui Sirius şi pentru un moment fu cât pe-aci să le spună şi lor că îl duruse iar cicatricea şi să le pomenească de visul care îl trezise brusc… Dar de ce să îi îngrijoreze acum, când el însuşi era atât de fericit şi liniştit?

— Cât e ceasul? întrebă doamna Weasley deodată, uitându-se la ceasul de mână. Chiar că ar trebui să fiţi în pat, toţi, doar vă sculaţi în zori ca să vă duceţi la meci. Harry, dacă-mi laşi lista cu ce ai nevoie pentru şcoală, îţi iau eu totul mâine, că tot mă duc pe Aleea Diagon, ca să le iau ce le trebuie şi celorlalţi. S-ar putea să nu mai am timp după Cupa Mondială, data trecută meciul a durat cinci zile.

— Uau! Sper să fie aşa şi de data asta! zise Harry entuziasmat.

— Ei bine, eu nu, zise Percy, făcând pe sfântul. Mă cutremur numai la gândul cum va arăta biroul meu dacă aş lipsi cinci zile de la serviciu!

— Da, s-ar putea să-ţi mai aducă cineva o baligă de dragon, nu, Percy? zise Fred.

— Aia era o mostră de fertilizator din Norvegia! zise Percy, înroşindu-se tot. Nu era nimic personal!

— Ba era, îi şopti Fred lui Harry, când se ridicară de la masă. Noi i-am trimis-o!

Harry se simţea de parcă abia apucase să adoarmă în camera lui Ron, când fu trezit de doamna Weasley.

— Trebuie să mergem, Harry, dragule, şopti ea, ducându-se să-l trezească pe Ron.

Harry pipăi în jur, încercând să-şi găsească ochelarii, şi-i puse pe nas şi se ridică din pat. Afară era încă întuneric. Ron bombăni ceva când îl trezi mama lui. La picioarele saltelei lui, Harry văzu două capete zburlite, ieşind de sub nişte plăpumi mototolite.

— Deja? zise Fred morocănos.

Se îmbrăcară în tăcere, prea adormiţi ca să vorbească, apoi, căscând şi întinzându-se, cei patru coborâră către bucătărie.

Doamna Weasley amesteca într-o oală mare de pe aragaz, în timp ce domnul Weasley stătea la masă, verificând un teanc de bilete mari de pergament. Ridică privirea când intrară băieţii şi îşi întinse braţele ca să i se poată vedea îmbrăcămintea mai bine. Avea pe el ceea ce părea un pulover de golf foarte ponosit şi o pereche de blugi vechi, cam mari pentru el, dar susţinuţi de o curea mare de piele.

— Ce ziceţi? întrebă el entuziasmat. Se presupune că mergem incognito… Arăt ca un Încuiat, Harry, ce zici?

— Da, zise Harry, zâmbind, foarte bine.

— Unde sunt Bill şi Charlie şi Pe-Per-Percy? întrebă George, luptându-se să-şi stăvilească un căscat uriaş.

— Păi, ei îşi fac Apariţia, nu-i aşa? zise doamna Weasley, mutând oala mare de pe aragaz pe masă şi începând să toarne fulgi de ovăz în boluri. Aşa că pot să mai lenevească puţin.

Harry ştia că Apariţia era o tehnică foarte grea, care presupunea să dispari dintr-un loc şi să apari aproape instantaneu în altul.

— Deci, sunt încă în pat? zise Fred morocănos, trăgându-şi către el bolul cu fulgi de ovăz. De ce nu putem şi noi să Apărem?

— Pentru că nu aveţi vârsta necesară şi nu aţi dat testul, se răţoi doamna Weasley. Dar ce fac fetele?

Ieşi valvârtej din bucătărie şi o auziră urcând scările.

— Trebuie să treci un test ca să Apari? întrebă Harry.

— O, da, zise domnul Weasley, punând biletele la loc sigur, în buzunarul din spate al blugilor. „Departamentul transporturilor magice” a trebuit să amendeze de curând nişte tineri pentru că au Apărut fără permis. Nu este o tehnică uşoară şi, când nu este făcută cum trebuie, poate să ducă la complicaţii neplăcute. Cei doi despre care vorbesc s-au secţionat, pur şi simplu!

Toţi de la masă, în afară de Harry, se strâmbară.

— Secţionat? se miră Harry.

— Adică au lăsat în urmă o jumătate din ei, zise domnul Weasley, punând o mulţime de linguri de melasă în bolul lui cu fulgi de ovăz. Aşa că s-au blocat, desigur. N-au mai putut să meargă în nici o parte. Au trebuit să aştepte să vină Echipa de anulare a magiei greşite ca să-i pună la loc. Asta a dus la anunţuri destul de ciudate, vă puteţi da seama, mai ales cu Încuiaţii care le-au zărit părţile de corp lăsate în urmă…

Harry îşi imagină deodată nişte picioare şi un ochi, abandonate pe Aleea Boschetelor.

— Sunt bine acum? întrebă el speriat.

— A, da, zise domnul Weasley cu convingere, însă au avut de plătit o amendă sănătoasă şi nu cred că or să mai facă o altă încercare foarte curând. Nu te joci cu Apariţia… Sunt o grămadă de vrăjitori adulţi care nu se obosesc să practice acest lucru. Preferă măturile, mai încete, însă mult mai sigure.

— Dar Bill, Charlie şi Percy pot să o facă? Toţi?

— Charlie a trebuit să dea testul de două ori, zise Fred, zâmbind. A picat prima dată, a Apărut cu zece kilometri mai la sud de unde vroia să ajungă, nimerind chiar peste o bătrânică adorabilă, care îşi făcea cumpărăturile. Mai ţineţi minte?

— Dar oricum, a trecut a doua oară, zise doamna Weasley, întorcându-se în bucătărie printre nişte chicoteli înfundate.

— Percy a trecut abia acum două săptămâni, zise George. Şi Apare în bucătărie în fiecare dimineaţă de atunci, doar ca să ne demonstreze că poate.

Se auziră paşi pe hol, iar Hermione şi Ginny intrară în bucătărie, amândouă palide şi ameţite de somn.

— De ce a trebuit să ne sculăm aşa devreme? întrebă Ginny, frecându-se la ochi şi aşezându-se la masă.

— Avem ceva de mers, zise domnul Weasley.

— De mers? se miră Harry. Cum, mergem pe jos la Cupa Mondială?

— Nu, nu, este doar la câţiva kilometri depărtare, zise domnul Weasley, zâmbind. Avem însă puţin de mers. Este foarte greu să se adune un număr atât mare de vrăjitori la un loc, fără să atragă atenţia Încuiaţilor. Trebuie să avem mare grijă cum călătorim tot timpul, iar la o ocazie atât de importantă cum este Cupa Mondială la Vâjthaţ…

— George! strigă doamna Weasley tăios, făcându-i pe toţi să tresară.

— Ce-i? zise George, pe un ton nevinovat, care nu păcăli pe nimeni însă.

— Ce ai în buzunar?

— Nimic!

— Nu minţi!

Doamna Weasley aţinti bagheta către buzunarul lui George şi zise: „Accio!”

Mai multe obiecte colorate ţâşniră din buzunarul lui George, care încercă să le prindă, dar fără succes. Obiectele aterizară drept în mâna întinsă a doamnei Weasley.