J. Rowling - Harry Potter şi Pocalul de Foc

— Nu că nu ar avea ceva în cap, continuă ea supărată, ducând tigaia spre aragazul pe care îl aprinse cu bagheta, dar îşi irosesc inteligenţa şi, dacă nu le vine mintea la cap mai repede, or să aibă mari probleme. Am primit mai multe bufniţe de la Hogwarts despre ei decât despre toţi ceilalţi la un loc. Dacă mai continuă aşa, or să ajungă în atenţia „Oficiului de folosire nepermisă a magiei”.

Doamna Weasley aţinti bagheta către sertarul cu tacâmuri, care se deschise cu putere. Harry şi Ron se feriră, sărind din calea cuţitelor care ţâşniră din sertar, traversară în zbor bucătăria şi începură să taie cartofii pe care tocmai îi răsturnase făraşul în chiuvetă.

— Nu ştiu unde am greşit, zise doamna Weasley, punându-şi la o parte bagheta şi începând să scoată alte tigăi. Aşa este de ani întregi, o poznă după alta, şi nu vor să asculte… O, NU! IAR!

Îşi luase bagheta de pe masă şi aceasta chiţăise ascuţit şi se transformase într-un şoarece enorm de cauciuc.

— Iar una dintre baghetele lor false! strigă ea. De câte ori le-am spus să nu le mai lase peste tot?

înşfăcă bagheta ei adevărată şi se întoarse spre aragaz, descoperind că sosul începuse să fumege.

— Hai, îl zori Ron pe Harry, luând un mănunchi de cuţite şi furculiţe din sertarul deschis, hai să mergem şi să-i ajutăm pe Bill şi pe Charlie!

O lăsară pe doamna Weasley şi se îndreptară către uşa din spate, pentru a ieşi în curte.

Abia făcură câţiva paşi, când pisica galbenă cu dungi portocalii a Hermionei, Şmecherilă, apăru din grădină, cu coada stufoasă ridicată în aer, alergând după ceva ce semăna cu un cartof cu picioare, plin tot de noroi. Harry îşi dădu seama imediat că era un pitic. De nici douăzeci de centimetri înălţime, traversă curtea cât de repede îl ţineau picioruşele şi se aruncă cu capul înainte, într-una dintre cizmele lăsate lângă uşă. Harry îl auzi pe pitic râzând satisfăcut, când Şmecherilă încercă să-l prindă băgându-şi laba în cizmă. Imediat se auzi o mare hărmălaie în partea cealaltă a casei.

Descoperiră sursa acesteia când intrară în curte şi văzură că Bill şi Charlie îşi scoseseră amândoi baghetele şi făceau două mese de lemn să zboare mult deasupra peluzei, lovindu-le una de alta, fiecare încercând să o doboare pe cealaltă. Fred şi George aclamau, Ginny râdea, iar Hermione stătea lângă gardul viu, neştiind dacă să râdă sau să se sperie.

Masa lui Bill o lovi pe cea a lui Charlie cu o pocnitură puternică şi îi rupse un picior. Se auzi un strigăt de la etaj şi toţi îşi ridicară privirile pentru a vedea capul lui Percy scos pe una dintre ferestrele de la etajul doi.

— Mai încet, se poate? strigă el.

— Scuze, Percy, zise Bill, zâmbind. Cum merge cu fundurile de ceaun?

— Rău, zise Percy supărat şi trânti fereastra.

Râzând cu poftă, Bill şi Charlie aduseră iar mesele pe iarbă şi le puseră cap la cap, apoi, cu o simplă mişcare de baghetă, Bill puse la loc piciorul rupt al mesei şi făcu să apară feţe de masă din senin.

Până la ora şapte, cele două mese gemeau sub greutatea zecilor de platouri pline cu mâncarea excelentă pe care o făcuse doamna Weasley. Harry şi Hermione se pregăteau să mănânce sub cerul albastru şi senin. Pentru cineva care supravieţuise numai cu mese de tort uscat toată vara, Harry se simţea în paradis. La început, Harry mai mult ascultă decât vorbi, în timp ce se servea cu şuncă, plăcintă de pui, cartofi fierţi şi salată.

La capătul îndepărtat al mesei, Percy îi povestea tatălui său despre raportul pe care îl pregătise despre fundurile de ceaun.

— I-am spus domnului Crouch că o să fie gata până marţi, spunea Percy mândru. Ceva mai devreme decât se aştepta, dar îmi place să fiu la înălţime. Cred că va fi mulţumit că l-am terminat la timp. Adică, tocmai acum când departamentul nostru este foarte ocupat, cu toate aranjamentele pentru Cupa Mondială, nu avem sprijinul de care am avea nevoie de la „Departamentul jocurilor şi sporturilor magice”. Ludo Bagman…

— Mie îmi place de Ludo, zise domnul Weasley cu blândeţe. El este cel care ne-a făcut rost de locuri atât de bune la Cupă. I-am făcut o mică favoare: fratele lui, Otto, a intrat într-un mic bucluc… O maşină de tuns iarba cu puteri neobişnuite… Am calmat imediat situaţia…

— Ah, Bagman e drăguţ, desigur, zise Percy scurt, dar nu ştiu cum a ajuns şeful departamentului… Nu suportă comparaţie cu domnul Crouch! Nu mi-l pot imagina pe domnul Crouch pierzând un membru al departamentului nostru şi nefăcând nimic ca să afle ce s-a întâmplat cu el. Îţi dai seama că a trecut mai mult de o lună de când a dispărut Bertha Jorkins? S-a dus în vacanţă în Albania şi nu s-a mai întors!

— Da, am vorbit cu Ludo despre asta, zise domnul Weasley, încruntându-se. Zice că Bertha s-a mai pierdut de o grămadă de ori până acum… Dar trebuie să recunosc că, dacă ar fi fost cineva din departamentul meu, aş fi fost îngrijorat…

— O, Bertha e un caz pierdut, e clar, zise Percy. Am auzit că au pasat-o de la un departament la altul ani de zile, nu merită atâta deranj… Cu toate astea, Bagman ar fi trebuit să încerce să o găsească. Domnul Crouch este interesat personal — doar ştii că Bertha a lucrat în departamentul nostru la un moment dat şi cred că domnul Crouch a fost foarte ataşat de ea — dar Bagman nu face altceva decât să râdă şi zice că probabil că a citit greşit harta şi a ajuns în Australia, în loc de Albania. Oricum, zise Percy, oftând şi luând o înghiţitură de vin de flori de soc, şi aşa avem destule pe cap la „Departamentul de relaţii magice internaţionale”, fără să mai trebuiască să găsim şi membrii altor departamente. După cum ştii, avem un alt mare eveniment de organizat, imediat după Cupa Mondială.

Îşi drese vocea cu importanţă şi privi către capătul de masă unde erau Harry, Ron şi Hermione.

— Tu ştii despre ce vorbesc, tată, zise Percy, după care ridică vocea puţin. Top-secret!

Ron îşi roti ochii şi le şopti lui Harry şi Hermionei:

— Încearcă să ne facă să-l întrebăm despre ce eveniment secret vorbeşte, de când a început serviciul. Probabil o expoziţie de ceaune cu fundul… gros!

La mijlocul mesei, doamna Weasley se certa cu Bill din pricina cercelului, care părea a fi o achiziţie proaspătă.

— …şi cu colţul ăla groaznic agăţat de el, zău, Bill, ce zic cei de la bancă?

— Mamă, nimeni de la bancă nu dă doi bani pe felul în care arăt sau cum mă îmbrac, atâta timp cât aduc o grămadă de comori în bancă, zise Bill răbdător.

— Iar părul tău e chiar ciudat, dragule, zise doamna Weasley, mângâindu-şi afectuos bagheta. Tare aş vrea să mă laşi să te tund puţin…

— Mie îmi place, zise Ginny, care stătea lângă Bill. Eşti de modă veche, mamă! Oricum, nu e nici pe departe atât de lung ca al profesorului Dumbledore…

Lângă doamna Weasley, Fred, George şi Charlie discutau entuziasmaţi despre Cupa Mondială.

— Probabil că o să câştige Irlanda, zise Charlie scurt, cu gura plină de cartofi. Au spulberat Peru în semifinale!

— Da, dar Bulgaria îl are pe Viktor Krum, zise Fred.

— Krum este un jucător bun, dar Irlanda are şapte ca el, zise Charlie scurt. Totuşi, mi-ar fi plăcut să se califice şi Anglia. A fost stânjenitor.

— Ce s-a întâmplat? întrebă Harry nerăbdător, regretând mai mult ca niciodată izolarea lui de lumea vrăjitorilor, când stătea pe Aleea Boschetelor.

Harry era pasionat de vâjthaţ. Jucase pentru echipa de vâjthaţ a Casei Cercetaşilor încă din primul an la Hogwarts, pe postul de căutător, iar acum avea un „Fulger-2001”, una dintre cele mai bune mături competiţionale din lume.